Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere Procesul-verbal nr. 21 din 28 mai 2014 al Comisiei de desemnare în vederea notificării la Comisia Europeană a organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi a organismelor de evaluare tehnică europeană a produselor pentru construcţii, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, precum şi cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare, viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin: ART. 1 Se aprobă desemnarea Societăţii Comerciale Laboratorul Central Construcţii CCF - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea de funcţii specifice pentru evaluarea şi verificarea constanţei performanţei produselor pentru construcţii, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. ART. 2 Direcţia tehnică va notifica Comisiei Europene organismul prevăzut la art. 1 prin înscrierea în banca de date NANDO a următoarelor date/informaţii: a) elementele de identificare a organismului; b) perioada de valabilitate a notificării; c) familia de produse/produsul, utilizarea preconizată, sistemul de evaluare şi verificare a constanţei performanţei şi funcţia organismului, precum şi specificaţia tehnică aferentă pentru care organismul a fost acreditat de către Asociaţia de Acreditare din România - RENAR - şi evaluat. ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Shhaideh Sevil, secretar de stat Bucureşti, 4 iunie 2014. Nr. 876. ANEXĂ Denumirea organismului: Societatea Comercială Laboratorul Central Construcţii CCF - S.R.L. Adresa: Calea Giuleşti nr. 242, sectorul 6, Bucureşti Tel.: +40(21) 221.08.14, Fax: +40(21) 221.08.14 Email: office@laboratorccf.ro Competenţa organismului a fost evaluată folosind ca referenţial standardul: SR EN ISO/CEI 17025:2005 Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiţia îndeplinirii continue a cerinţelor care au stat la baza desemnării). Domenii de competenţă:
┌────────────┬─────────────────────────────────┬─────────────┬───────────────┬────────────┐
│Numărul │ Familia de produse, şi │Sistemul de │Specificaţia │ Funcţia │
│deciziei CE │ utilizarea preconizată │ evaluare │ tehnică │organismului│
│ │ │şi verificare│ armonizată │ │
│ │ │a constanţei │ │ │
│ │ │performanţei │ │ │
├────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────────┼────────────┤
│99/470/CE │Adezivi utilizaţi în construcţii │Sistem 3 │EN 12004: 2007 │LAB (i) │
│ │(1/2): Adezivi pentru plăci │ │+A1:2012 │ │
│ │(pentru utilizări la interior şi │ │ │ │
│ │exterior în clădiri şi alte │ │ │ │
│ │lucrări de inginerie civilă) │ │ │ │
│ │ │ │ │ │
└────────────┴─────────────────────────────────┴─────────────┴───────────────┴────────────┘
NOTĂ LAB (i) - Laborator de încercări, pentru determinări prin încercări _______
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.