Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 87 din 16 aprilie 2025  pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind desfăşurarea etapei de pregătire a evaluării unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 321/2020     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 87 din 16 aprilie 2025 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind desfăşurarea etapei de pregătire a evaluării unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 321/2020

EMITENT: Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 439 din 13 mai 2025
        Având în vedere:
    - Referatul Unităţii de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobat cu nr. 1.404 din 10 aprilie 2025;
    – dispoziţiile art. 249 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) şi (4), art. 2 lit. d^1) - d^3), e) şi f), art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 6 lit. c) şi g), art. 7 şi ale art. 13 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Metodologia de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 358/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Hotărârea Colegiului director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 6/2025 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind desfăşurarea etapei de pregătire a evaluării unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobate prin Hotărârea Colegiului director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 33 din 27.08.2020*),
        *) Hotărârea Colegiului director al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 6/2025 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.


     în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 185/2017, cu modificările şi completările ulterioare,
        preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate emite prezentul ordin.
    ART. I
    Instrucţiunile privind desfăşurarea etapei de pregătire a evaluării unităţilor sanitare din ambulatoriu, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate nr. 321/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 21 septembrie 2020, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Prezentele instrucţiuni se utilizează la nivelul Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate prin Unitatea de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu, Compartimentul coordonare şi evaluare corp evaluatori, Compartimentul juridic, Compartimentul comunicare şi relaţii externe şi Compartimentul resurse umane."

    2. La articolul 3, litera j) se abrogă.
    3. La articolul 3, după litera k) se introduc 8 noi litere, literele l)-s), cu următorul cuprins:
    "l) ASF - autorizaţia sanitară de funcţionare;
m) SMC - structura de management al calităţii serviciilor de sănătate;
n) RMC - responsabil cu managementul calităţii serviciilor de sănătate;
o) ROF - regulament de organizare şi funcţionare;
p) RI - regulament intern;
q) RRA - responsabil regional cu acreditarea;
r) SEUSA - Serviciul de evaluare a unităţilor sanitare din ambulatoriu, structură de specialitate din cadrul UEAUSA;
s) LV - listă de verificare."

    4. La articolul 4, literele e)-g) şi i)-k) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "e) replanificarea - acţiunea de schimbare a perioadei estimate iniţial pentru vizita de evaluare a unei unităţi sanitare din ambulatoriu pentru locaţia/locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu şi de modificare a planului multianual de acreditare aprobat prin ordin al preşedintelui ANMCS, conform metodologiei de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu în vigoare;
f) condiţii de replanificare - reguli şi condiţii speciale prin intermediul' cărora se aprobă replanificarea unităţii sanitare din ambulatoriu pentru locaţia/locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu, conform metodologiei de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu în vigoare;
g) fişa de identificare a unităţii sanitare din ambulatoriu - structură detaliată - model tipizat elaborat de către structurile de specialitate ale ANMCS, aprobat prin ordin al preşedintelui ANMCS, prin care se solicită unităţii sanitare din ambulatoriu informaţii referitoare la datele de identificare şi structura organizatorică şi funcţională autorizată pentru locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu ce urmează să fie supuse evaluării;
        ............................
i) lista UEAUSA - listă elaborată de UEAUSA - SEUSA, ce conţine unităţile sanitare din ambulatoriu, precum şi locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu care îndeplinesc premisele necesare desfăşurării vizitei de evaluare;
j) responsabilul regional cu acreditarea - angajat al ANMCS din cadrul UEAUSA care coordonează activităţile specifice procesului de evaluare derulate de ANMCS pentru unităţile sanitare din ambulatoriu/locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu din aria de competenţă, pe durata întregului proces de evaluare şi monitorizare;
k) fişa de autoevaluare (FAE) - model tipizat elaborat de către structurile de specialitate ale ANMCS, aprobat prin ordin al preşedintelui ANMCS, prin care se solicită unităţii sanitare din ambulatoriu informaţii despre nivelul de îndeplinire a cerinţelor standardelor ANMCS în etape succesive ale procesului de evaluare în vederea acreditării; scopul completării FAE este de a prezenta conducerii unităţii sanitare din ambulatoriu situaţia reală din perspectiva managementului calităţii şi de a oferi ANMCS posibilitatea identificării oportunităţilor de îmbunătăţire, putând astfel sprijini unitatea sanitară din ambulatoriu în implementarea măsurilor ce se impun pentru creşterea calităţii serviciilor de sănătate;"

    5. La articolul 4, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
    "m) adeverinţa de înscriere în procesul de acreditare - document tipizat, elaborat de către structurile de specialitate ale ANMCS, al cărui model este aprobat prin ordin al preşedintelui ANMCS, care dovedeşte îndeplinirea condiţiilor de înscriere a unităţii sanitare din ambulatoriu în procesul de acreditare, conform Metodologiei de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu în vigoare."

    6. La articolul 5, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    (1) Pregătirea evaluării este etapa în cadrul căreia SEUSA îndrumă unitatea sanitară din ambulatoriu privind modul de implementare a sistemului de management al calităţii şi de evaluare a funcţionării acestuia prin raportare la cerinţele standardelor ANMCS, organizarea vizitei de evaluare pentru fiecare locaţie unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu care se regăseşte în planificarea anuală şi multianuală, precum şi cu privire la documentele de încărcat în CaPeSaRo în această etapă.
        ............................
    (3) Termenul de desfăşurare a etapei de pregătire a evaluării este de maximum 6 luni şi curge de la momentul semnării şi înregistrării contractului de colaborare dintre unitatea sanitară din ambulatoriu şi ANMCS."

    7. La articolul 5, alineatul (4) se abrogă.
    8. La articolul 6, alineatele (1) şi (2) şi partea introductivă a alineatului (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 6
    (1) Planul multianual de acreditare reprezintă o distribuţie anuală a unităţilor sanitare din ambulatoriu pentru fiecare locaţie unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu înscrise în procesul de evaluare în vederea acreditării, în intervalul alocat primului ciclu de acreditare, care se actualizează prin hotărâre a Colegiului director al ANMCS.
    (2) În cadrul unui ciclu de acreditare, unităţile sanitare din ambulatoriu care furnizează servicii de sănătate aferente categoriilor de asistenţă medicală exceptate de la obligativitatea acreditării, dar care optează pentru acreditarea ANMCS se pot înscrie cu cel puţin 12 luni înainte de perioada în care doresc să fie evaluate.
    (3) Comunicarea către unitatea sanitară din ambulatoriu a perioadei estimate pentru desfăşurarea vizitei de evaluare, pentru fiecare locaţie unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu înscrise în procesul de evaluare în vederea acreditării, se realizează prin:"

    9. La articolul 7, litera b) se abrogă.
    10. La articolul 7, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "d) criteriul 2 - locaţie unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu înscrise în procesul de evaluare în vederea acreditării (criteriu geografic care are la bază două elemente: judeţul şi localitatea)."

    11. La articolul 8, literele a), c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) excluderea unităţii sanitare din ambulatoriu (excludere totală sau parţială, respectiv doar a unei/unor locaţii unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu planificate) ca urmare a nerespectării de către aceasta a premiselor declanşării etapei de evaluare, conform metodologiei de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu în vigoare;
    ............
c) la cererea unităţii sanitare din ambulatoriu de reprogramare, aprobată de preşedintele ANMCS la propunerea motivată a structurii de specialitate;
d) la cererea unităţii sanitare din ambulatoriu de retragere totală sau parţială din procesul de acreditare, până la momentul constituirii comisiilor de evaluare, conform metodologiei de evaluare şi acreditare a unităţilor sanitare din ambulatoriu în vigoare."

    12. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    Unităţile sanitare din ambulatoriu care se înscriu în procesul de acreditare în ultimul an al ciclului de acreditare se planifică în ciclul de acreditare următor."

    13. După articolul 9 se introduc trei noi articole, articolele 9^1-9^3, cu următorul cuprins:
    "ART. 9^1
        Replanificarea vizitei de evaluare a unei unităţi sanitare din ambulatoriu se poate realiza la iniţiativa ANMCS sau la cererea unităţii sanitare, în baza completării documentului tipizat prevăzut în anexa la prezentele instrucţiuni. Unitatea sanitară din ambulatoriu transmite solicitarea către ANMCS pentru aprobare, conform prezentelor instrucţiuni.
    ART. 9^2
        Replanificarea vizitei de evaluare la iniţiativa ANMCS se realizează în următoarele situaţii:
    a) pentru situaţii de epidemii, pandemii, cataclisme, dezastre naturale sau catastrofe;
    b) ANMCS nu dispune de resursele necesare organizării vizitei de evaluare;
    c) unitatea sanitară din ambulatoriu nu îndeplineşte condiţiile minime de desfăşurare a vizitei de evaluare prevăzute în prezentele instrucţiuni, caz în care se aplică prevederile art. 12 alin. (6).
    ART. 9^3
    (1) Replanificarea vizitei de evaluare la iniţiativa unităţii sanitare din ambulatoriu se realizează în baza depunerii de către aceasta a unei solicitări de reprogramare a vizitei de evaluare în vederea acreditării, care va conţine în mod cumulativ următoarele:
    a) motivele solicitării;
    b) documente doveditoare care stau la baza demersului iniţiat în vederea reprogramării;
    c) declaraţia pe propria răspundere cu privire la asumarea nerespectării termenelor legale şi a consecinţelor ce derivă din aceasta;
    d) dovada acordului de la autoritatea publică în subordinea căreia se află unitatea sanitară din ambulatoriu sau, după caz, de la adunarea generală a asociaţilor/acţionarilor unităţii sanitare private cu privire la demersul iniţiat de unitatea sanitară din ambulatoriu în vederea reprogramării.
    (2) Replanificarea vizitei de evaluare presupune desfăşurarea următoarelor activităţi de către UEAUSA-SEUSA:
    a) obţinerea înregistrării solicitării de reprogramare (la registratura ANMCS);
    b) RRA analizează cererea, elaborează punctele de vedere referitoare la solicitarea de reprogramare şi transmite pe circuitul de avizare referatul cu propunerea de acceptare sau respingere a cererii;
    c) unitatea sanitară din ambulatoriu este informată cu privire la soluţionarea cererii de reprogramare, în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii.
    (3) Criteriile de replanificare la cererea unităţii sanitare din ambulatoriu sunt următoarele:
    a) criteriul 1 - reprogramarea vizitei de evaluare se poate solicita o singură dată într-un ciclu de acreditare şi în conformitate cu art. 7 lit. c);
    b) criteriul 2 - resursele disponibile ale ANMCS pentru desfăşurarea vizitei de evaluare;
    c) criteriul 3 - alocare disponibilă în planul multianual de acreditare aprobat prin hotărârea Colegiului director al ANMCS pentru ciclul de acreditare în curs.
    (4) Unitatea sanitară din ambulatoriu care solicită reprogramarea vizitei de evaluare în vederea acreditării este replanificată în funcţie de capacitatea instituţională a ANMCS, cu respectarea criteriilor prevăzute la art. 7, art. 8 lit. c) şi d) şi art. 12 alin. (3).
    (5) Unitatea sanitară din ambulatoriu care se află în situaţia prevăzută la art. 12. alin. (6) nu poate beneficia de prevederile prezentului articol.
    (6) Pentru unităţile sanitare din ambulatoriu a căror reprogramare nu a fost aprobată şi care nu respectă planificarea conform planului multianual de acreditare, se anulează adeverinţa de înscriere şi, pe cale de consecinţă, este anunţată casa de asigurări de sănătate."

    14. La articolul 10, alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 10
    (1) Contractul de colaborare dintre ANMCS şi unitatea sanitară din ambulatoriu pentru desfăşurarea activităţilor de evaluare, acreditare şi monitorizare este generat şi semnat de către părţi prin intermediul CaPeSaRo.
        ..................................
    (4) Unităţile sanitare din ambulatoriu au obligaţia de a încărca în CaPeSaRo contractul de colaborare încheiat cu ANMCS, semnat şi înregistrat."

    15. La articolul 11, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) prima tranşă se achită în perioada cuprinsă între data primirii de către unitatea sanitară din ambulatoriu a comunicării valorii estimate a taxei de acreditare, dar nu mai târziu de 3 luni calendaristice anterior datei estimate pentru începerea vizitei de evaluare, până la atingerea sumei reprezentând 70% din valoarea estimată a taxei; cuantumul sumei reprezentând 70% din valoarea estimată a taxei nu se restituie în cazul solicitării de retragere sau în cazul excluderii conform art. 12 alin. (6);"

    16. La articolul 11, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) ANMCS calculează durata procesului de evaluare prin elaborarea FCD în baza următoarelor documente: ASF actualizat (inclusiv anexele acesteia), cererea de înscriere în procesul de acreditare, FIUSA - SD şi, după caz, avizul privind structura organizatorică; pe baza FCD se estimează valoarea taxei de acreditare."

    17. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) Etapa de pregătire a evaluării are o durată totală de maximum 6 luni de la momentul semnării contractului de colaborare cu ANMCS şi presupune realizarea următoarelor activităţi la începutul etapei de pregătire a evaluării: RRA informează cu privire la obligaţia actualizării datelor de identificare (care se regăsesc în CaPeSaRo, secţiunea «Contul meu», pentru fiecare locaţie unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu înscrise în procesul de acreditare), modalitatea de transmitere a FIUSA - SD, taxa de evaluare estimată, precum şi aplicarea FAE şi FAE 2, conform modelului aprobat prin ordin al preşedintelui ANMCS.
    (2) Activităţile care se desfăşoară în etapa de pregătire a evaluării prin intermediul CaPeSaRo au în vedere încărcarea cel puţin a următoarelor documente/informaţii:
    a) FIUSA - SD în CaPeSaRo;
    b) FAE care reprezintă autoevaluarea la începutul perioadei de pregătire a evaluării prin prima aplicare a FAE, după semnarea şi înregistrarea contractului de colaborare dintre unitatea sanitară din ambulatoriu şi ANMCS;
    c) dovada achitării primei tranşe din taxa de acreditare pe baza documentelor necesare evaluării şi estimării taxei de evaluare actualizate;
    d) contractul de colaborare pentru desfăşurarea activităţilor de evaluare, acreditare şi monitorizare a încadrării unităţilor sanitare din ambulatoriu în nivelul de acreditare acordat pentru serviciile de sănătate evaluate, pentru o perioadă de 5 ani;
    e) DOS, în conformitate cu cerinţele din aplicaţia CaPeSaRo;
    f) DS, în conformitate cu cerinţele din aplicaţia CaPeSaRo;
    g) chestionarul de satisfacţie a angajaţilor, formularul utilizat de unitatea sanitară din ambulatoriu;
    h) chestionarul de satisfacţie a pacientului, formularul utilizat de unitatea sanitară din ambulatoriu;
    i) FAE 2 care reprezintă autoevaluarea la sfârşitul etapei de pregătire a evaluării prin a doua aplicare a FAE;
    j) alte documente, considerate de unitatea sanitară din ambulatoriu ca fiind necesare pentru implementarea managementului calităţii şi a siguranţei pacientului, precum şi pentru a dovedi conformitatea cu cerinţele standardelor ANMCS.
    (3) Verificarea documentelor transmise de către unitatea sanitară din ambulatoriu pentru locaţia unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu ce urmează a fi supuse evaluării cu validarea acestora de către UEAUSA-SEUSA se face în termen de 5 luni de la momentul semnării şi înregistrării contractului de colaborare dintre unitatea sanitară din ambulatoriu şi ANMCS, cu o posibilă prelungire de maximum 30 de zile dacă unitatea sanitară din ambulatoriu nu a îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute în art. 13.
    (4) În cazul în care se constată că documentaţia încărcată de unitatea sanitară din ambulatoriu este incompletă sau nu îndeplineşte condiţiile de validare cumulative prevăzute în art. 13, unitatea sanitară respectivă este informată cu privire la termenul de maximum 30 de zile de care mai beneficiază pentru a-şi remedia această situaţie.
    (5) Unităţile sanitare din ambulatoriu care au îndeplinite condiţiile minime obligatorii sunt înregistrate în lista UEAUSA în care se regăsesc unităţile sanitare şi locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu, în vederea declanşării etapei de evaluare, pentru stabilirea comisiei de evaluare prin ordin al preşedintelui ANMCS.
    (6) Pentru unităţile sanitare din ambulatoriu care, la expirarea termenului anunţat de 30 de zile, nu au completat documentaţia obligatorie pentru locaţiile unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu planificate în vederea declanşării etapei de evaluare, adeverinţa de înscriere şi vizita de evaluare sunt anulate, iar locaţiile respective, aparţinând unităţii sanitare din ambulatoriu înscrise, sunt excluse din planul multianual de acreditare, situaţie care se aduce la cunoştinţa Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate; unitatea sanitară este informată prin e-mail cu privire la excludere şi la anularea vizitei de evaluare."

    18. La articolul 13, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 13
    În vederea constituirii CE se elaborează lista UEAUSA în care sunt cuprinse unităţile sanitare din ambulatoriu care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:"

    19. La articolul 13, litera c) se abrogă.
    20. După articolul 13 se introduc doua noi articole, articolele 13^1 şi 13^2, cu următorul cuprins:
    "ART. 13^1
        Pe durata etapei de pregătire a evaluării, unitatea sanitară din ambulatoriu are obligaţia de a respecta atribuţiile şi termenele stabilite în prezentele instrucţiuni. Nerespectarea acestei obligaţii atrage sancţionarea unităţii sanitare din ambulatoriu conform prezentelor instrucţiuni.
    ART. 13^2
    Termenele prevăzute în prezentele instrucţiuni reprezintă durata maximă stabilită pentru îndeplinirea responsabilităţilor şi atribuţiilor ce revin unităţii sanitare din ambulatoriu şi RRA?"

    21. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 14
    Constituirea CE, desemnarea coordonatorului şi a preşedintelui acesteia se fac conform art. 16 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 185/2017, cu modificările şi completările ulterioare."

    22. Articolele 15, 16 şi 17 se abrogă.
    23. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    24. În tot cuprinsul instrucţiunilor referirile la unităţile sanitare se consideră a fi făcute la unităţile sanitare din ambulatoriu.


    ART. II
        Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                                        p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Management
                                                     al Calităţii în Sănătate,
                                                        Andrei-Cosmin David

        Bucureşti, 16 aprilie 2025.
        Nr. 87.
    ANEXA 1

     (Anexa la instrucţiuni)
        Nr. de înregistrare ........./.............
                                          SOLICITARE
                         de reprogramare a vizitei de evaluare în vederea acreditării
        Prin prezenta, subsemnatul/(a), ....................., în calitate de reprezentant legal al .................., cod ANMCS ................., data adeverinţei de înscriere în procesul de acreditare ..................., vă solicit reprogramarea vizitei de evaluare în vederea acreditării în trimestrul/perioada ..............., pentru următoarele locaţii unde se furnizează servicii de sănătate în regim ambulatoriu înscrise .................., pentru categoriile de asistenţă medicală ................, în funcţie de resursele ANMCS. Menţionez că solicităm reprogramarea vizitei de evaluare din următoarele motive: ...........................
     Suntem conştienţi de faptul că reprogramarea vizitei poate conduce la nerespectarea termenelor stabilite pentru etapele şi activităţile cuprinse în metodologia de evaluare şi acreditare prin depăşirea termenului prevăzut la art. 7 alin. (4) din Legea nr. 185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.
        În acest sens, ne asumăm consecinţele ce decurg în urma întârzierii acreditării unităţii sanitare din motivele explicate mai sus.

┌──────────────────────────┬──────────────────────────┐
│Data │Reprezentant legal, │
│..........................│..........................│
└──────────────────────────┴──────────────────────────┘


                                -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016