Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 846 din 3 august 2017  privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 846 din 3 august 2017 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017

EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 665 din 11 august 2017
    Văzând Referatul de aprobare nr. D.G. 1.296 din 27.07.2017 al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
    având în vedere art. 51 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018,
    în temeiul art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:
    ART. I
    Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 şi 224 bis din 31 martie 2017, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La capitolul IV articolul 31, alineatele (16) şi (17) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(16) Medicamentele specifice care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu scleroză multiplă, hemofilie, talasemie, unele boli rare, boli endocrine, pentru tratamentul substitutiv cu metadonă şi pentru tratamentul recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic cuprinşi în programele naţionale de sănătate curative se eliberează prin farmaciile cu circuit închis aparţinând unităţilor sanitare prin care se derulează aceste programe, pe bază de prescripţie medicală electronică on-line sau off-line sau prescripţie medicală cu regim special utilizată pentru preparate stupefiante şi psihotrope, după caz.
(17) Medicamentele specifice pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor cu diabet zaharat, pentru tratamentul stării posttransplant al pacienţilor transplantaţi, cu excepţia tratamentului recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic, pentru tratamentul pacienţilor cu unele boli rare (mucoviscidoză, scleroză laterală amiotrofică, angioedemul ereditar, fibroza pulmonară idiopatică, maladia Duchenne, sindromul Prader Willi şi neuropatie optică ereditară Leber) se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis."

    2. La capitolul IX titlul „Programul naţional de boli cardiovasculare“ subtitlul „Unităţi care derulează programul“ punctul 14, după litera a) se introduce o nouă literă, litera b), cu următorul cuprins:
    "b) Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare «Prof. Dr. C. C. Iliescu» Bucureşti;"

    3. La capitolul IX titlul „Programul naţional de tratament pentru boli rare“ subtitlul „Unităţi care derulează programul“ punctul 5, după litera l) se introduce o nouă literă, litera m), cu următorul cuprins:
    "m) Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sf. Ioan cel Nou» Suceava."

    4. La capitolul IX titlul „Programul naţional de tratament pentru boli rare“ subtitlul „Unităţi care derulează programul“ punctul 8, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "c) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad - secţia de medicină internă."

    5. La capitolul IX, titlul „Programul naţional de tratament pentru boli rare“ subtitlul „Unităţi care derulează programul“, la punctul 17, după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
    "h) Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad."

    6. La capitolul IX titlul „Programul naţional de tratament pentru boli rare“ subtitlul „Unităţi care derulează programul“ punctul 18, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
    "k) Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti."

    7. La capitolul IX titlul „Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană“ subtitlul „Unităţi care derulează programul“, punctul 2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "2) Tratamentul recidivei hepatitei cronice la pacienţii cu transplant hepatic:
    - farmacii cu circuit închis aparţinând unităţilor sanitare incluse în lista unităţilor sanitare care implementează Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 377/2017 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, pentru transplant hepatic:
    a) Institutul Clinic Fundeni;
    b) Spitalul Clinic «Sfânta Maria» - Bucureşti;
    c) Spitalul Clinic de Urgenţă «Sf. Spiridon» Iaşi."



    ART. II
    Direcţiile de specialitate din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate şi unităţile de specialitate prin care se derulează programe naţionale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
                    Marian Burcea

    Bucureşti, 3 august 2017.
    Nr. 846.
    ---

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016