Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 845 din 12 octombrie 2015  privind aprobarea reglementării tehnice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 845 din 12 octombrie 2015 privind aprobarea reglementării tehnice "Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală (revizuire şi comasare normativele I 13-2002 şi I 13/1-2002)", indicativ I 13-2015

EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 2 decembrie 2015

    În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, ale art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 9 din 3 iunie 2015 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 10 "Instalaţii şi echipamente aferente construcţiilor" şi Procesul-verbal de avizare nr. 1 din 5 iulie 2015 al Comitetului tehnic de coordonare generală,
    în temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/1995, republicată, şi ale art. 4 pct. II lit. e) şi art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite prezentul ordin.

    ART. 1
    Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală (revizuire şi comasare normativele I 13-2002 şi I 13/1-2002)", indicativ I 13-2015, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

──────────
    *) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
──────────

    ART. 2
    Prezentul ordin*1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

──────────
    *1) Ordinul şi anexa se publică şi în Buletinul Construcţiilor, editat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă "URBAN - INCERC".
──────────

    ART. 3
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 930/2002*2) pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală, indicativ I13-2002" şi Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 929/2002*2) pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ pentru exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală, indicativ I13/1-2002", precum şi orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.

──────────
    *2) Ordinele ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 930/2002 şi nr. 929/2002 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
──────────


              Ministrul dezvoltării regionale
                şi administraţiei publice,
                   Sevil Shhaideh


    Bucureşti, 12 octombrie 2015.
    Nr. 845.

    ANEXĂ

             Reglementare tehnică "Normativ pentru proiectarea, executarea şi
          exploatarea instalaţiilor de încălzire centrală (revizuire şi comasare
               normativele I 13-2002 şi I 13/1-2002)", indicativ I 13-2015

                                    CUPRINS

    Capitol

    1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE
    2. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE ŞI EXECUTARE
    3. PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
    4. NECESARUL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE
    5. SISTEME DE ÎNCĂLZIRE
    Tipuri de sisteme de încălzire şi alcătuirea principială a acestora.
    Alegerea agentului termic în instalaţiile interioare
    Încălzirea de gardă
    Sisteme de încălzire centrală cu apă caldă
    Sisteme de încălzire centrală cu abur de joasă presiune.
    Sisteme de încălzire centrală cu aer cald Sisteme de încălzire prin radiaţie
    6. ECHIPAMENTE DE ÎNCĂLZIRE A ÎNCĂPERILOR
    7. SURSE DE ENERGIE UTILIZATE PENTRU ÎNCĂLZIREA CLĂDIRILOR
    Centrale termice cu apă caldă şi abur de joasă presiune
    Puncte termice şi module termice
    Surse regenerabile de energie
    Aparate de măsură, automatizare şi contorizare
    8. REŢELE DE DISTRIBUŢIE A AGENTULUI TERMIC
    Reţele de distribuţie exterioare
    Reţele de distribuţie interioare
    Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice
    9. EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
    10. CONDIŢII TEHNICE PENTRU EFECTUAREA PROBELOR ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE
        A INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
    11. RECEPŢIA ŞI INTRAREA ÎN EXPLOATARE
    12. EXPLOATAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
    13. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
    14. PROTECŢIA, SIGURANŢA ŞI IGIENA MUNCII


    ANEXE
    Anexa 1 - Lista standardelor aplicabile la proiectarea şi executarea
              instalaţiilor de încălzire centrală


    1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE

    1.1. Prevederile din prezenta reglementare tehnică se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală din clădiri, în centralele termice şi punctele termice aferente acestora, precum şi reţelelor termice, instalaţiilor de preparare a apei calde de consum, folosind în continuare, denumirea convenţională "instalaţii de încălzire centrală".
    1.2. Domeniul de aplicare al normativului este cel privind:
    a) instalaţiile de încălzire din clădiri noi;
    b) instalaţiile de încălzire din clădiri existente, care se introduc, se modernizează sau se transformă după criterii funcţionale, de siguranţă, ecologice, economic-energetice şi, după caz, altele specifice.
    1.3. Prevederile normativului care se referă la probleme de siguranţă, ecologice, la cele care pot pune în pericol viaţa oamenilor sau pot afecta construcţii sau alte valori materiale, precum şi cele referitoare la asigurarea cerinţelor de calitate specificate la art. 2.2, care au caracter de obligativitate.
    1.4. În conţinutul normativului se găsesc şi prevederi care nu se referă strict la instalaţiile de încălzire centrală, cum ar fi cele privind elementele constructive ale clădirilor, securitatea la incendiu, intercondiţionări cu alte categorii de instalaţii, etc.
    (1) Respectivele prevederi fac trimiteri la alte reglementări tehnice; ele nu se substituie acestora şi nu au prioritate faţă de acestea. Prevederile menţionate sunt incluse în fiecare capitol, în corelare cu problemele de încălzire centrală, specifice capitolului respectiv.
    1.5. În sensul menţionat anterior, la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală se respectă - de asemenea - şi prevederile corespunzătoare referitoare la:
    a) protecţia muncii;
    b) apărarea împotriva incendiilor;
    c) protecţia termică a clădirilor;
    d) protecţia antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social - culturale, agrozoo-tehnice şi industriale
    e) securitatea la incendiu a construcţiilor, etc.
    1.6. Nu fac obiectul prezentului normativ:
    a) centralele termice echipate cu cazane de apă fierbinte având puterea unitară peste 6 MW şi cele echipate cu cazane de abur la presiunea peste 8 bar sau având capacitatea termică peste 6 t/h;
    b) depozitele exterioare şi instalaţiile de transport pentru combustibil solid, aferente centralelor termice;
    c) reţelele de termoficare cu apă fierbinte sau abur şi punctele termice urbane;
    d) sisteme de încălzire electrice sau de cogenerare.
    e) instalaţiile de încălzire din sere, adăposturi pentru animale sau spaţii deschise;
    f) instalaţiile de încălzire din clădiri cu întreruperi de utilizare repetate cu o durată mai mare de 48 ore şi din construcţii cu caracter special (de ex.: adăposturi);
    g) instalaţii de încălzire cu aer cald (partea de prescripţii caracteristică instalaţiilor de ventilare/climatizare);
    h) instalaţiile cu caracter special, pentru procese tehnologice;
    i) sisteme sau elemente de instalaţii care fac obiectul unei cercetări sau experimentări.
    1.7. În Anexa 1 se prezintă standardele utile pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală.

    2. CONDIŢII GENERALE DE PROIECTARE ŞI EXECUTARE

    2.1. Proiectarea şi echiparea clădirilor cu instalaţii de încălzire se face în scopul asigurării confortului termic interior, a cerinţelor tehnologice sau a condiţiilor de muncă, în funcţie de destinaţia clădirilor, având în vedere criteriile de performanţă energetică, reducerea emisiilor de CO(2) şi extinderea utilizării surselor regenerabile.
    2.2. Proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală se face astfel încât acestea să corespundă calitativ cel puţin nivelurilor minime de performanţă prevăzute prin Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare:
    a) rezistenţă mecanică şi stabilitate;
    b) securitate la incendiu;
    c) igienă, sănătate şi mediu înconjurător;
    d) siguranţă şi accesibilitate exploatare;
    e) protecţie împotriva zgomotului;
    f) economie de energie şi izolare termică.
    g) utilizarea sustenabilă a resurselor naturale
    (1) Nivelurile minime de performanţă referitoare la aceste cerinţe sunt prevederi obligatorii şi se aplică la proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală potrivit reglementărilor tehnice aplicabile.
    2.3. Alegerea soluţiilor de încălzire a clădirilor se face după criterii tehnice şi economice, ţinând seama de necesităţile specifice, de tipul şi destinaţia clădirilor şi de posibilităţile de realizare.
    (1) În analizele privind economicitatea unei soluţii, inclusiv oportunitatea unei modernizări sau transformări, se iau în considerare toate aspectele legate de costul investiţiei, al exploatării şi economia de energie.
    (2) Pentru încălzirea clădirilor se recomandă soluţia de încălzire centrală, ţinând seama de cerinţele pe care aceasta le poate satisface (art. 2.1, 2.2), de avantajele soluţiei şi de criteriile economice menţionate anterior.
    (3) Utilizarea încălzirii centrale este obligatorie atunci când este impusă de condiţiile tehnologice ale producţiei industriale, de cele de depozitare sau de condiţii de securitate la incendiu.
    2.4. Proiectarea lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală se realizează de specialişti, potrivit nivelelor de competenţă ale acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data efectuării acestora.
    2.5. Instalaţiile de încălzire centrală se realizează pe bază de proiect.
    (1) Proiectul se verifică de către verificatori de proiecte. Referatul de verificare al proiectului face parte integrantă din proiect.
    2.6. Lucrările de intervenţii sunt lucrările la construcţii existente, asimilate obiectivelor de investiţii, care constau în: reparaţii capitale, transformări, modificări, modernizări, consolidări, reabilitări termice, precum şi lucrări de intervenţii pentru prevenirea sau înlăturarea efectelor produse de acţiuni accidentale şi calamităţi naturale, efectuate în scopul asigurării cerinţelor esenţiale de calitate şi funcţionale ale construcţiilor, potrivit destinaţiei lor.
    2.7. Executarea şi controlul executării lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală se realizează repectând prevederile legale, aplicabile, în vigoare.

    3. PROIECTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

    Cerinţe pentru încălzirea clădirilor şi a încăperilor
    3.1. Indiferent de tip, complexitate şi putere termică, sistemele de încălzire trebuie să realizeze în interiorul clădirilor un microclimat care să asigure sănătatea, productivitatea şi confortul ocupanţilor, cu consum cât mai redus de energie.
    3.2. Condiţiile de confort termic se stabilesc în funcţie de categoria clădirii, destinaţia clădirii, destinaţiile spaţiilor interioare, regimul de ocupare şi tipul de activitate, specificate în proiect.
    3.3. Parametrii confortului termic caracteristici spaţiului încălzit, astfel cum sunt definiţi în SR EN ISO 7730, sunt: temperatura aerului interior, temperatura medie de radiaţie, viteza curenţilor de aer şi umiditatea relativă a aerului interior. Valorile acestor parametrii se stabilesc în funcţie de destinaţia încăperilor şi tipul de activitate desfăşurată ţinând cont de îmbrăcăminte şi de tipul de activitate.
    3.4. Pe perioada de încălzire, în interiorul spaţiilor încălzite, trebuie îndeplinite cerinţele privind calitatea aerului interior şi nivelul de zgomot conform destinaţiei încăperii.
    3.5. Indicatorii confortului termic, PMV (vot mediu previzibil) şi PPD (procentul de persoane nemulţumite de condiţiile de confort termic), sunt definiţi şi se calculează potrivit SR EN ISO 7730.
    3.6. Din punct de vedere al calităţii aerului şi al confortului interior clădirile se clasifică, în patru categorii, aşa cum se specifică în tabelul 3.1.

    Tabel 3.1

               Categorii de ambianţă interioară (din SR EN 15251)

 ┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Categoria│ Caracteristici şi domeniu de aplicare recomandat │
 │ambianţei│ │
 ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ I │Nivel ridicat recomandat pentru spaţiile ocupate de persoane │
 │ │foarte sensibile şi fragile, care au exigenţe specifice, ca de │
 │ │exemplu bolnavi, persoane cu handicap, copii mici, persoane în │
 │ │vârstă │
 ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ II │Nivel normal recomandat clădirilor noi sau renovate │
 ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ III │Nivel moderat acceptabil, recomandat în clădiri existente │
 ├─────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ IV │Nivel în afara celor de mai sus; recomandat a fi acceptat pentru │
 │ │perioade limitate de timp │
 └─────────┴──────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    3.7. În funcţie de categoria ambianţei valorile indicatorilor PMV-PPD, sunt prezentate în tabelul 3.2:

    Tabel 3.2
                         Indicatorii confortului termic

 ┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Categoria│ Starea de confort termic │
 │ambianţei│ │
 │ ├───────────────────────────────┬──────────────────────────────────┤
 │ │ PPD (%) │ PMV │
 ├─────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
 │ I │ <6 │ -0,2 ... +0,2 │
 ├─────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
 │ II │ <10 │ -0,5 ... +0,5 │
 ├─────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
 │ III │ <15 │ -0,7 ... +0,7 │
 ├─────────┼───────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤
 │ IV │ >15 │ -0,7>PMV>+0,7 │
 └─────────┴───────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘


    3.8. Temperatura de calcul a aerului interior se consideră, în funcţie de destinaţia încăperilor, potrivit SR 1907-2. Instalaţia de încălzire trebuie să permită reglajul fluxului termic cedat astfel încât, pe parcursul exploatării încăperilor, temperatura aerului interior să poată fi modificată potrivit necesităţilor ocupanţilor.
    3.9. Viteza medie de deplasare a aerului interior în incintele încălzite cu sisteme de încălzire cu aer cald, trebuie să se situeze sub valorile maxime prevăzute în SR CR 1752. De asemenea, se respectă, prevederile reglementării tehnice referitoare la proiectarea, exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de ventilare şi climatizare în clădiri. Valorile maxime ale vitezei medii a aerului interior, cuprinse între 0,15 şi 0,25 m/s, depind de destinaţia clădirii şi a spaţiului încălzit, de nivelul de activitate, de categoria de confort termic, de sezon şi de îmbrăcăminte.
    3.10. Sistemele de încălzire trebuie să limiteze senzaţia de disconfort termic local produsă de:
    a) asimetria temperaturii de radiaţie
    b) gradientul de temperatură pe verticală
    c) temperatura pardoselii.
    3.11 Valorile maxime admisibile ale procentului de persoane care resimt senzaţia de disconfort termic local nu trebuie să depăşească valorile indicate în tabelul 3.3:
    Pentru încăperile din categoria de ambianţă IV valorile admisibile sunt mai mari decât cele specificate pentru categoria III.

    Tabel 3.3

                    Procentul maxim admisibil al persoanelor
               nemulţumite de senzaţia de disconfort termic local

 ┌──────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │ Categoria │ Disconfort local │
 │ ├───────────────┬──────────────┬───────────────┬──────────────┤
 │ │ Procent │ Procent │ Procent │ Procent │
 │ │ persoane │ persoane │ persoane │ persoane │
 │ │ nemulţumite │ nemulţumite │ nemulţumite │ nemulţumite │
 │ │ din cauza │ din cauza │ din cauza │ din cauza │
 │ │ curenţilor │ gradientului │ temperaturii │ asimetriei │
 │ │ de aer (%) │ vertical de │ pardoselii │ temperaturii │
 │ │ │ temperatură │ (%) │ de radiaţie │
 │ │ │ (%) │ │ (%) │
 ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤
 │ I │ <15 │ <3 │ <10 │ <5 │
 ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤
 │ II │ <20 │ <5 │ <10 │ <5 │
 ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤
 │ III │ <25 │ <10 │ <15 │ <10 │
 └──────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘


    3.12. Valorile maxime ale variaţiei temperaturii aerului pe verticală sunt indicate în tabelul 3.4.

    Tabel 3.4

         Variaţia maximă a temperaturii pe verticala spaţiului încălzit

 ┌─────────┬────────────────────────┐
 │Categoria│ Gradientul vertical de │
 │ambianţei│ temperatură [°C/m] │
 ├─────────┼────────────────────────┤
 │ I │ <2 │
 ├─────────┼────────────────────────┤
 │ II │ <3 │
 ├─────────┼────────────────────────┤
 │ III │ <4 │
 └─────────┴────────────────────────┘


    3.13. Temperatura medie a pardoselii se înscrie în intervalul indicat în tabelul 3.5, în funcţie de categoria de confort a încăperilor.

    Tabel 3.5
                         Temperatura medie a pardoselii

 ┌─────────┬────────────────────────┐
 │Categoria│ Temperatura medie a │
 │ambianţei│ pardoselii [°C] │
 ├─────────┼────────────────────────┤
 │ I │ 19-29 │
 ├─────────┼────────────────────────┤
 │ II │ 19-29 │
 ├─────────┼────────────────────────┤
 │ III │ 17-31 │
 └─────────┴────────────────────────┘


    (1) Pentru clădirile de locuit se recomandă ca temperatura pardoselii să nu depăşească 26 °C.
    3.14. Pentru a evita senzaţia de disconfort termic local se limitează diferenţa de temperatură între suprafeţele delimitatoare ale încăperii şi temperatura aerului interior, aşa cum se indică în tabelul 3.6.


    Tabel 3.6

                   Diferenţa de temperatură între suprafeţele
                  delimitatoare şi temperatura aerului interior

 ┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Categoria│ Diferenţa de temperatură │
 │ambianţei├────────────────┬────────────────┬───────────────┬────────────────┤
 │ │ Plafon radiant │ Perete rece │ Perete rece │ Perete radiant │
 │ │ [°C] │ [°C] │ [°C] │ [°C] │
 ├─────────┼────────────────┼────────────────┼───────────────┼────────────────┤
 │ I │ <5 │ <10 │ <14 │ <23 │
 ├─────────┼────────────────┼────────────────┼───────────────┼────────────────┤
 │ II │ <5 │ <10 │ <14 │ <23 │
 ├─────────┼────────────────┼────────────────┼───────────────┼────────────────┤
 │ III │ <7 │ <13 │ <18 │ <35 │
 └─────────┴────────────────┴────────────────┴───────────────┴────────────────┘


    4. NECESARUL DE CĂLDURĂ PENTRU ÎNCĂLZIRE

    Determinarea necesarului de căldură
    4.1. Necesarul de căldură de calcul pentru încălzirea încăperilor (sarcina termică de proiectare) se calculează conform SR 1907-1 şi se corectează în funcţie de rezultatul bilanţului termic al încăperilor. În bilanţ se ţine seama de degajările de căldură rezultate din procesul tehnologic, de aporturile permanente de căldură ale încăperilor învecinate, de necesarul de căldură pentru încălzirea aerului proaspăt pentru ventilare. Pe baza necesarului de căldură se dimensionează instalaţia de încălzire.
    (1) La proiectarea clădirilor noi cu consum de energie aproape egal cu zero (definite potrivit Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor, republicată), necesarul de căldură de calcul se calculează potrivit SR 1907-1:2014.
    (2) Pentru determinarea necesarului de căldură al clădirilor existente, calculul se efectuează potrivit SR 1907-1:1997.
    4.2. Necesarul de căldură se calculează în funcţie de temperatura aerului interior considerată constantă, stabilită potrivit SR 1907-2, în funcţie de destinaţia încăperilor.
    4.3. Pentru încăperile încălzite cu sisteme de încălzire înglobate în elementele de construcţie, necesarul de căldură se calculează conform indicaţiilor reglementărilor tehnice de proiectare privind sistemele de încălzire prin radiaţie.
    4.4. Necesarul de căldură al încăperilor poate fi repartizat unui singur sistem de încălzire sau unor sisteme de încălzire diferite care funcţionează simultan sau separat (ex. corpuri statice şi radiaţie de joasă temperatură sau corpuri statice şi aer cald).
    4.5. Pentru încăperi cu suprafaţa peste 100 mp sau înălţimi peste 5 m, necesarul de căldură se calculează separat pentru zonele cu degajări de căldură şi pentru cele fără degajări, în vederea repartizării judicioase a aparatelor de încălzire.
    4.6. Se recomandă recuperarea căldurii evacuate şi utilizarea ei ca sursă secundară de căldură, pe baza unor analize de bilanţ şi tehnico economice. În acest sens, se poate considera utilizarea căldurii evacuate de la surse tehnologice, de la procese de combustie, din aerul viciat eliminat prin sisteme de ventilare, din apa de răcire industrială etc.
    4.7. Căldura recuperată şi utilizată ca sursă secundară pentru prepararea unui agent termic nu se ia în considerare la întocmirea bilanţului termic al încăperii respective, ci la întocmirea bilanţului sursei de căldură a instalaţiei de încălzire.
    4.8. Se recomandă îmbunătăţirea protecţiei termice a clădirilor încălzite central, respectiv a caracteristicilor lor termotehnice, cu precădere prin mărirea rezistenţei termice a elementelor opace şi vitrate ale elementelor de anvelopă, precum şi prin reducerea infiltraţiilor de aer exterior. Astfel, se obţine:
    a) reducerea puterii termice a surselor şi a instalaţiilor de încălzire din clădiri;
    b) creşterea confortului termic;
    c) protecţia sporită a mediului ambiant prin reducerea poluării;
    d) economie de energie;
    e) reducerea cheltuielilor de investiţii şi de exploatare pentru instalaţia de încălzire.
    (1) Pentru clădirile existente, oportunitatea reabilitării, din punct de vedere energetic, a acestora se stabileşte în funcţie de consumul de energie, calculat pe baza metodologiei de calcul al performanţei energetice a clădirilor, iar soluţiile propuse se stabilesc potrivit reglementărilor tehnice aplicabile domeniului.

    Prevederi referitoare la elementele constructive ale clădirilor încălzite central
    4.9. Pentru realizarea unor soluţii constructive ale clădirilor cu încălzire centrală (noi sau care se reabilitează) care să determine un necesar redus de căldură pentru încălzire, se recomandă luarea următoarelor măsuri:
    a) prevederea, prin proiect, a unor suprafeţe exterioare minime ale clădirilor, în raport cu volumul lor (factorul de formă al clădirii cu valori minime);
    b) adoptarea, pentru elementele perimetrale opace şi vitrate, a unor rezistenţe termice minime, cu respectarea, în acelaşi timp, a cerinţelor impuse de procesul tehnologic sau funcţional specific clădirii;
    c) adoptarea unor măsuri constructive conjugate de volumetrie şi izolare termică a clădirii care să conducă la încadrarea în valorile normate minime ale coeficienţilor globali de izolare termică, prevăzute de reglementarea tehnică privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor;
    d) alcătuirea elementelor de construcţie, astfel încât temperaturile pe faţa interioară să fie ridicate, riscul de condensare a vaporilor de apă în straturile care alcătuiesc elementele opace ale anvelopei clădirilor să fie scăzut şi stabilitatea termică să respecte normele tehnice în vigoare;
    e) utilizarea favorabilă a orientării, astfel încât încăperile interioare să beneficieze de aporturile solare iarna;
    f) utilizarea sistemelor de ecranare şi protecţie termică pentru reducerea aporturilor solare vara şi reducerea corespunzătoare a sarcinii termice de răcire;
    g) evitarea, prin proiect, a amplasării adiacente a încăperilor cu diferenţe mari de temperatură şi, în special, a încăperilor încălzite lângă cele reci sau frigorifice;
    h) stabilirea gradului de vitrare (raportul între suprafaţa vitrată şi suprafaţa totală) al pereţilor şi acoperişurilor clădirilor pentru asigurarea nivelului de iluminare naturală normată, precum şi pentru reducerea consumului de energie pentru încălzire şi iluminat artificial pe ansamblul clădirii; este indicat să fie determinat printr-un calcul de optimizare a chetuielilor de investiţii şi exploatare, pentru construcţii, instalaţii termice şi electrice;
    i) utilizarea tâmplăriei exterioare eficiente energetic cu sisteme de etanşare, având o valoare ridicată a rezistenţei termice globale; în lipsa acestora se pot lua măsuri echivalente precum: montarea de garnituri de etanşare, ferestre fixe, multiplicarea numărului de rânduri de geamuri, etc;
    j) în cazul folosirii pereţilor complet vitraţi (de ex. la clădiri social-culturale, comerciale) se recomandă realizarea lor numai cu elemente etanşe la aer şi având o valoare ridicată a rezistenţei termice;
    k) stabilirea, prin proiect, a unui număr cât mai redus de porţi, uşi exterioare şi goluri tehnologice în elementele exterioare ale clădirilor;
    l) prevederea de sasuri sau perdele elastice la uşile şi porţile exterioare şi la golurile tehnologice din elementele exterioare ale clădirilor;
    m) prevederea perdelelor de aer la uşile exterioare ale clădirilor, cu o frecvenţă mare de deschidere;
    n) prevederea dispozitivelor de închidere automată la uşile exterioare de la intrările clădirilor de locuit şi social-culturale;
    4.10. Pentru clădirile noi sau pentru clădirile existente care se reabilitează, elementele de construcţie respectă cerinţele privind valorile minime ale rezistenţelor termice corectate ale elementelor de anvelopă ale acestora, astfel încât consumul de energie pentru încălzire să corespundă cerinţelor de performanţă energetică în vigoare.

    5. SISTEME DE ÎNCĂLZIRE

    Tipuri de sisteme de încălzire şi alcătuirea principială a acestora.
    5.1. Încălzirea spaţiilor interioare se realizează cu sisteme descentralizate (aparate independente în fiecare dintre încăperile clădirii) sau cu sisteme centralizate de încălzire.
    5.2. Aparatele independente sunt alimentate individual cu combustibil şi furnizează local energia termică.
    5.3. Sistemele de încălzire centrală pot fi: sisteme de apartament, sisteme de clădire, sisteme pentru complexe de clădiri şi sisteme urbane.
    5.4. Sursele de energie pentru sistemele de încălzire sunt:
    a) combustibili convenţionali;
    b) surse regenerabile;
    c) energia electrică;
    d) sisteme de cogenerare şi/sau trigenerare.
    5.5. Agenţii termici utilizaţi în sistemele centralizate de alimentare cu căldură pot fi: apa caldă, apa fierbinte şi aburul de joasă presiune.
    5.6. Principalele sisteme de încălzire centrală recomandate, sunt cele care utilizează apa caldă sau fierbinte ca agent termic, iar pentru cedarea căldurii în încăperi: încălzirea cu corpuri statice, încălzirea cu aer cald şi încălzirea prin radiaţie, aşa cum se specifică în tabelul 5.1.

    Tabel 5.1.

              Sisteme de încălzire centrală recomandate în clădiri


 ┌────┬───────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐
 │Nr. │ Grupa │ Sistemul │
 │crt.│ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┬──────────────────────────┼───────────────────────────┐
 │ │ │ Agent termic │ Aparate de încălzire │ Observaţii │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 1. │Clădiri de locuit │Apă caldă │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │Hoteluri, sanatorii cu regim │ │radiator │ │
 │ │hotelier │ │ │ │
 │ │Amenajări turistice: vile moteluri,│ │ │ │
 │ │hanuri │ │ │ │
 │ │Cămine: studenţeşti, muncitoreşti, │ │ │ │
 │ │de băţani, pentru persoane cu │ │ │ │
 │ │handicap, aşezăminte de ocrotire │ │ │ │
 │ │Internate şcolare, cazărmi │ │ │ │
 │ │Policlinici, dispensare, cabinete │ │ │ │
 │ │medicale │ │ │ │
 │ │Farmacii, laboratoare medicale │ │ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 2. │Spitale, sanatorii cu regim de │Apă caldă │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │spitalizare │ │radiator Suprafeţe │ │
 │ │Cămine:, de băţani, pentru persoane│ │radiante de joasă │ │
 │ │cu handicap, aşezăminte de ocrotire│ │temperatură │ │
 │ │Maternităţi, preventorii │ │ │ │
 │ │Creşe, grădiniţe, cămine de copii │ │ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 3. │Clădiri administrative │Apă caldă │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │Unităţi de cercetare şi proiectare │ │radiator sau │ │
 │ │Clădiri comerciale - bancare │ │convectoradiator │ │
 │ │Instituţii judiciare ├──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │ │Şcoli, licee, facultăţi │Apă caldă sau │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │Săli de gimnastică │apă fierbinte │ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 4. │Teatre, case de cultură, cămine │Apă caldă │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │culturale │ │radiator convectoradiator │ │
 │ │Cluburi, săli de festivităţi, săli │ │sau convector │ │
 │ │de şedinţe ├──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │ │Săli expoziţionale şi muzeistice │Apă caldă sau │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │Biblioteci, arhive │apă fierbinte │Agregate de climatizare │ │
 │ │Cinematografe │ │ │ │
 │ │Săli de sport │ │ │ │
 │ │Clădiri de cult │ │ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 5. │Magazine înglobate în clădire cu │Apă caldă │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │specific diferit │ │radiator convectoradiator │ │
 │ │Complexe sau hale comerciale │ │sau convector │ │
 │ │independente ├──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │ │Restaurante, cantine, bufete │Apă caldă sau │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │ │fierbinte │Agregate de climatizare │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 6. │Băi publice, săli duşuri comune │Apă caldă │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │Bazine de înot, piscine │ │radiator, convectoradiator│ │
 │ │Spălătorii mecanice │ │serpentine │ │
 │ │ │ │Suprafeţe radiante de │ │
 │ │ │ │joasă temperatură │ │
 │ │ ├──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │ │ │Apă caldă sau │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │ │fierbinte │ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┼───────────────────────────┤
 │ 7. │Încăperi de producţie în care nu se│Apă fierbinte │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │degajă praf, gaze sau vapori │ │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │ │ │convectoradiator (2) │(1) - În ateliere din zona │
 │ │ │ │Panouri radiante │de clădiri civile, │
 │ │ │ │ │industria mică şi mijlocie │
 │ │ │Apă caldă (1) │Corpuri de încălzire tip │unde nu există reţea de apă│
 │ │ │ │radiator, │fierbinte │
 │ │ │ │convectoradiator, │(2) - Pentru încălzirea │
 │ │ │ │serpentine │perimetrală, art. I.3.4.2, │
 │ │ │ │Agregate pentru aer cald │dar nu în cazul degajărilor│
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┤de praf │
 │ 8. │Încăperi de producţie în care │Apă fierbinte │Agregate pentru aer cald │(3) - În conformitate cu │
 │ │procesele tehnologice degajă praf, │ │Panouri radiante │prevederile art. I.3.2.15, │
 │ │gaze sau vapori neexplozibili, │Panouri │Corpuri de încălzire tip │şi art. I.3.6.27 │
 │ │incombustibili │radiante │convectoradiator (2) │(4) - În conformitate cu │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┤prevederile art. I.3.2.7. │
 │ 9. │Încăperi de producţie în care │Apă caldă sau │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │procesele tehnologice degajă praf, │apă fierbinte │ │ │
 │ │gaze sau vapori inflamabili, │ │ │ │
 │ │combustibili sau toxici (3) │ │ │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │10. │Locuri de muncă sau zone de muncă │Apă fierbinte │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │izolate în clădire neîncălzite (4) │ │Panouri radiante │ │
 ├────┼───────────────────────────────────┼──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │11. │Grupuri de încăperi │Apă fierbinte │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │social-administrative înglobate în │ │convectoradiator │ │
 │ │clădiri de producţie │ │Agregate pentru aer cald │ │
 │ │ ├──────────────┼──────────────────────────┤ │
 │ │a) grupuri de încăperi în │Apă caldă (1) │Corpuri de încălzire tip │ │
 │ │perimetrul spaţiilor de producţie │ │radiator, convectoradiator│ │
 │ │(birouri de secţii pentru maiştrii,│ │serpentine │ │
 │ │vestiare, grupuri sanitare) │ │ │ │
 │ │b) grupuri de încăperi înglobate în│ │ │ │
 │ │corpuri anexe, adiacente clădirilor│ │ │ │
 │ │de producţie (laboratoare, birouri │ │ │ │
 │ │de proiectare, birouri │ │ │ │
 │ │administrative, vestiare, grupuri │ │ │ │
 │ │sanitare) │ │ │ │
 └────┴───────────────────────────────────┴──────────────┴──────────────────────────┴───────────────────────────┘


    NOTA: Se poate folosi ca agent termic şi aburul, în condiţiile prevăzute la art. 5.15, utilizând agregate de aer cald şi corpuri de încălzire.

    5.7. Alegerea sistemelor de încălzire se face în funcţie de:
    a) energia primară disponibilă;
    b) numărul de zone care necesită încălzire şi programul prevăzut de încălzire pentru fiecare zonă;
    c) destinaţia şi sarcinile termice ale încăperilor;
    d) condiţiile de confort sau tehnologice impuse;
    e) dimensiunile încăperilor şi posibilităţile de amplasare a echipamentelor de încălzire;
    f) posibilităţile de cuplarea cu sistemele de răcire şi de ventilare, acolo unde este cazul;
    g) costurile implicate de implementarea şi exploatarea sistemului;
    h) caracteristicile arhitecturale ale clădirilor şi încăperilor încălzite, etc.
    5.8. La alegerea sistemului de încălzire trebuie avută în vedere, după caz, soluţia de climatizare a spaţiilor interioare, astfel încât, pe cât posibil, să fie utilizate aceleaşi echipamente terminale şi acelaşi sistem de transport a agentului termic atât iarna cât şi vara.
    5.9. La alegerea sistemelor de încălzire se are în vedere inerţia termică a clădirii şi perioada de ocupare.
    5.10. Pentru încăperile industriale cu procese tehnologice care impun încălzirea centrală generală şi în care numărul muncitorilor conduce la o densitate de un muncitor la mai puţin de 50 mp, dar cu o repartiţie neomogenă, se poate adopta un sistem de încălzire zonală.

    Alegerea agentului termic în instalaţiile interioare
    5.11. Principalii agenţi termici recomandaţi pentru încălzirea clădirilor sunt apa caldă şi apa fierbinte. Aburul se utilizează limitat, în situaţiile prevăzute la art. 5.15.
    5.12. Apa caldă se foloseşte la o temperatură maximă de 95°C (în condiţii de temperatură exterioară de calcul).
    (1) Temperatura apei se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit şi de sistemul de încălzire folosit. Se are în vedere că reducerea valorii limită a temperaturii apei conduce la sporirea confortului, dar şi la creşterea suprafeţei de încălzire şi a costului instalaţiei.
    (2) Pentru clădiri (spaţii) cu cerinţe specifice de confort termic şi de utilizare (clădiri cu caracter medical, creşe, grădiniţe, locuinţe, hoteluri, etc), temperatura maximă a agentului termic este de 85°C.
    (3) Pentru sistemul de încălzire prin radiaţie de joasă temperatură utilizat în sectorul rezidenţial şi cel asimilat acestuia, temperatura maximă a agentului termic este de 55-60°C.
    (4) Pentru situaţiile în care instalaţia de încălzire se află într-o zonă care utilizează apa caldă la temperatura de 95°C, în cazul modernizării sau a unor extinderi în clădirile existente, se poate adopta o valoare mai redusă a temperaturii nominale a apei, dacă prin aceasta nu sunt afectate instalaţiile existente care folosesc apa caldă la 95°C.
    5.13. Apa fierbinte se foloseşte la o temperatură maximă de 150°C (în condiţii nominale de temperatură exterioară). Temperatura apei fierbinţi se alege în funcţie de destinaţia spaţiului încălzit, de sistemul de încălzire şi de caracteristicile echipamentului de încălzire.
    (1) În funcţie de destinaţia clădirii sau în situaţiile în care coborârea temperaturii agentului termic conduce la avantaje tehnice sau economice, în instalaţia interioară de încălzire se utilizează apa cu temperaturi nominale mai reduse decât cea din reţeaua de transport şi distribuţie a căldurii.
    5.14. Ecartul nominal de temperatură în instalaţiile de încălzire se alege pe baza criteriilor funcţionale şi economice ale întregului ansamblu de producere, transport - distribuţie şi utilizare a căldurii.
    (1) Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă, având temperatura nominală pe conducta de ducere 80 - 95°C se recomandă un ecart nominal de temperatură de 20°C.
    (2) În instalaţiile interioare de încălzire cu apă fierbinte, ecartul de temperatură are valori mai reduse faţă de ecartul de temperatură din reţeaua exterioară în funcţie de caracteristicile echipamentului folosit pentru încălzire şi de sistemul de reglaj.
    (3) În cazul sistemelor de încălzire prin radiaţie de joasă temperatură şi în special la pardoseala radiantă, ecartul de temperatură recomandat este de 5 - 10°C.
    5.15. Folosirea ca agent termic a aburului (cu presiune maximă 8 bar) pentru încălzirea unor spaţii de producţie, se poate face în cazul existenţei unei reţele de abur necesar în procesul tehnologic şi a lipsei unei surse şi reţele de apă caldă sau fierbinte a cărei realizare ar fi neeconomică.
    (1) Aprecierea asupra economicităţii realizării sursei şi reţelei de distribuţie se face ţinând seama şi de dezavantajele economice în exploatare ale utilizării aburului (pierderi de căldură în gospodăria condensatului, uzura rapidă a conductelor).
    (2) Se recomandă a se limita utilizarea aburului la:
    a) încălzirea clădirilor cu volum până la 500 mc, fără degajări de praf, amplasate izolat în incinte industriale;
    b) instalaţiile de încălzire cu aer cald, cu condiţia asigurării unei posibilităţi de reglare a debitului de căldură furnizat de aparat;
    c) încălzirea unor locuri de muncă izolate în hale mari de producţie (de ex: încălzire zonală, puncte calde pentru încălzirea muncitorilor, etc).
    d) încălzirea unor încăperi în clădiri cu caracter medical, social, comercial etc., în care aburul se utilizează pentru nevoi tehnologice (ex.: bucătării, spălătorii etc.).
    5.16. Temperatura agentului termic se corelează cu temperaturile maxime admise de normele sanitare pentru suprafeţele corpurilor de încălzire, în raport cu destinaţia clădirilor şi încăperilor.
    (1) Parametrii apei calde folosite în instalaţia de încălzire prin radiaţie se aleg în condiţiile arătate la art. 6.35.
    5.17. Agenţii termici şi parametrii nominali ai acestora din instalaţiile de încălzire ale încăperilor cu risc de explozie volumetrică, precum şi ale celor cu risc foarte mare sau mare de incendiu, cu praf combustibil, se aleg astfel încât temperaturile maxime ale suprafeţei componentelor instalaţiilor de încălzire să fie cu cel puţin 10°C mai mici decât temperaturile de aprindere, explozie, detonare sau mocnire, prevăzute prin reglementările tehnice specifice.
    5.18. Temperatura maximă a agentului termic trebuie să fie cel mult egală cu temperaturile admisibile indicate de producător pentru componentele instalaţiei de încălzire.

    Încălzirea de gardă
    5.19. În clădiri şi în încăperi folosite cu intermitenţă, în care, în perioadele de nefolosire, este necesară menţinerea unei temperaturi pozitive, se prevăd instalaţii de încălzire de gardă.
    5.20. Încălzirea de gardă se prevede în cazurile în care temperatura minimă este cerută de necesităţi tehnologice (utilaje, materiale etc.), dar nu poate fi asigurată prin căldura acumulată sau degajată de utilaje şi de elementele construcţiei (corelată eventual cu mărirea rezistenţei termice a elementelor de închidere a spaţiului respectiv).
    (1) Pentru protecţia împotriva îngheţului a instalaţiilor de orice fel, se poate folosi încălzirea de gardă, dacă beneficiarul va aprecia că este mai economică decât luarea altor măsuri, precum:
    a) golirea instalaţiilor;
    b) prevederea unor conducte însoţitoare;
    c) încălzirea cu aparate autonome;
    d) utilizarea altor sisteme, etc.
    5.21. Prevederea încălzirii de gardă este obligatorie în spaţiile dotate cu instalaţii speciale de stingere a incendiilor pline cu apă.
    5.22. Încălzirea de gardă poate fi realizată şi prin folosirea uneia din soluţiile următoare:
    a) utilizarea instalaţiei de încălzire normală, cu reducerea temperaturii agentului termic;
    b) utilizarea unei părţi din instalaţia de încălzire normală;
    c) utilizarea unei instalaţii speciale de încălzire, folosind aceeaşi sursă şi eventual, o parte din reţeaua de distribuţie a instalaţiei normale.
    (1) Alegerea variantei optime se face după criterii economice şi funcţionale, de asigurare a unei exploatări uşoare şi sigure.

    Sisteme de încălzire centrală cu apă caldă
    5.23. Sistemele de încălzire cu apă, în funcţie de numărul de conducte ale sistemului, sunt: monotubulare şi bitubulare. Distribuţia agentului termic se poate face la partea inferioară a clădirii, la partea superioară sau mixt.
    5.24. Sistemele de încălzire cu apă caldă, se prevăd, în general, în clădiri cu încăperi care nu necesită instalaţii de ventilare mecanică sau instalaţii de încălzire cu aer cald.
    5.25. În încăperi de tipul halelor de producţie, spaţii comerciale, etc., încălzirea cu corpuri de încălzire se foloseşte în paralel cu încălzirea cu aer cald în cazurile în care este necesară compensarea efectului de radiaţie negativă al suprafeţelor de închidere reci atunci când locurile de muncă sau activitate sunt în apropierea acestora.
    (1) Încălzirea cu corpuri de încălzire, în paralel cu încălzirea cu aer cald, se poate face şi în alte situaţii în care soluţia este justificată tehnic şi economic.
    5.26. Circulaţia agentului termic în sistemele de încălzire se poate realiza: natural, forţat sau mixt (natural şi forţat).
    5.27. Se recomandă ca sistemul de încălzire cu circulaţie naturală să se aplice la clădiri cu dezvoltare verticală importantă şi dezvoltare orizontală limitată. În acest caz, cazanul trebuie amplasat la o cotă inferioară consumatorilor.
    5.28. La proiectarea sistemului de încălzire se prevăd echipamente de măsurare a parametrilor sistemului, fie prin aparate fixe, fie prin locuri sau dispozitive de cuplare a aparatelor de măsurare.
    5.29. În interiorul clădirilor consumatorii se grupează, ori de câte ori este posibil, pe zone de consum unitar, definite ca zone de proprietate, program de utilizare, orientare cardinală, tipuri de corpuri de încălzire, etc.
    5.30. Zonele de consum unitar se alimentează cu agent termic, ori de câte ori este posibil, printr-un racord individual echipat cu contor de energie termică, armături de reglare şi echilibrare hidraulică, armături de separare şi golire, echipamente de măsură şi control.
    5.31. În clădirile noi sau în cele în care reţelele de distribuţie interioare sunt reabilitate, sau ori de câte ori este posibil, se utilizează scheme de alimentare de tip centralizat - individuale, care asigură furnizarea şi transportul agentului termic, iar distribuţia este individuală, la nivel de apartament sau la nivel de zone de consum unitare.
    (1) Pentru clădiri de locuit, soluţii pentru instalaţiile interioare de încălzire, utilizând sisteme de producere a agentului termic - centrală termică de apartament, de scară, de bloc, sunt detaliate în reglementările tehnice specifice.
    5.32. Distribuţia individuală se poate racorda la instalaţia centralizată prin intermediul modulelor termohidraulice (MTH).
    5.33. Modulele de racordare termohidraulice (MTH) au în componenţă armături de separare (izolarea reţelei interioare faţă de reţeaua generală centralizată) pe fiecare racord (ducere, întoarcere) precum şi armătură/armături de echilibrare hidraulică (montată/montate în general pe conducta de întoarcere).
    (1) Suplimentar, după necesităţi, aceste module pot avea în componenţă contor de energie termică, echipamente şi armături pentru menţinerea stabilităţii hidraulice, respectiv echipamente pentru reglarea căldurii livrate în zona de consum. În anumite cazuri, modulul poate include şi echipamente pentru prepararea apei calde de consum.
    5.34. Modulele de racordare termohidraulice se amplasează în zonele comune, în nişe, casete sau aparent, astfel încât armăturile de separare, echilibrare hidraulică şi de contorizare să poată fi oricând accesate.
    5.35. În cazul sistemelor de încălzire cu zone de consum diferite echipate cu module termohidraulice, reglarea fiecărei zone se poate realiza, după caz, prin:
    a) reglare calitativă centralizată, la nivelul centralei termice/sursei de producere a agentului termic, pentru fiecare zonă;
    b) reglare calitativă zonală, la nivelul modulului de racordare termohidraulic;
    c) reglare cantitativă locală, la nivelul aparatelor terminale (robinete cu termostat, vane cu două sau trei căi, etc);
    d) reglare combinată.
    5.36. Se va evita alegerea soluţiilor cu agent termic apa în spaţiile încălzite intermitent, cu perioade mari de întrerupere. În aceste cazuri se utilizează soluţii cu aparate autonome sau cu sisteme centralizate cu agent termic de tip antigel.

    Armături de închidere, reglare, golire şi dezaerisire
    5.37. Instalaţiile interioare de încălzire se prevăd cu armături de închidere:
    a) pe conductele principale şi pe ramurile de distribuţie;
    b) pentru sectorizarea instalaţiei;
    c) pentru izolarea unor circuite restrânse, la care sunt posibile frecvente avarii.

    Armăturile de închidere se montează în locuri accesibile.
    5.38. La toate elementele instalaţiei de încălzire unde pot apare variaţii ale debitelor în exploatare se prevăd armături de reglare. Acestea se montează la nivel de corp de încălzire, la baza coloanelor, pe ramuri de distribuţie sau la branşamentul reţelei interioare. Se recomandă, ori de câte ori este posibil, introducerea echipamentelor automate de reglare.
    (1) Pentru instalaţii de încălzire cu corpuri de încălzire se recomandă:
    a) în clădirile de locuit şi alte clădiri civile, după gradul de utilizare al reglării: robinete cu dublu reglaj, cu reglaj prestabilit sau termostate, la fiecare corp de încălzire;
    b) în clădirile industriale: robinete de reglare la un grup de corpuri de încălzire situate în aceeaşi încăpere, pe o ramură comună.
    (2) Pentru accesul de control şi intervenţie se prevăd spaţiile necesare în zonele de amplasare a armăturilor de reglare.
    5.39. Pe circuitele de conducte a căror echilibrare hidraulică nu poate fi realizată numai prin alegerea traseelor şi prin dimensionarea conductelor, se folosesc măsurile indicate la art. 5.38, referitoare la echilibrarea hidraulică a instalaţiei.
    (1) Pentru verificarea echilibrării hidraulice a circuitelor instalaţiei interioare se prevăd, fie armături specializate pentru determinarea presiunilor din instalaţie, fie perechi de prize de presiune (de ex. racorduri din ţeavă Dn 15, prevăzute cu armături de închidere), în punctele în care această măsură este considerată strict necesară (de ex. la baza coloanelor principale de la capătul ramurilor de distribuţie, pe circuite cu regim hidraulic variabil etc.).
    5.40. Pentru golirea apei din instalaţiile de încălzire se prevăd armături de golire în punctele cele mai joase ale părţilor de instalaţii separate prin armături de închidere.
    (1) Deasemenea, se prevăd armături de golire la aparatele schimbătoare de căldură pentru prepararea aerului cald sau a apei calde de consum.
    5.41. În instalaţiile funcţionând cu agent termic apă, se prevăd posibilităţi de evacuare a aerului, locale sau centrale.
    (1) Evacuarea locală a aerului se face cu armături de dezaerisire, de preferinţă automate, amplasate în punctele în care aerul se poate colecta.
    (2) Evacuarea centrală a aerului necesită conducte speciale de dezaerisire şi, eventual, vase de colectare a aerului. Pentru un grup separat prin armături de închidere şi golire se prevede un sistem propriu de dezaerisire.
    (3) La instalaţiile de încălzire cu radiatoare din tablă de oţel nu se utilizează armături de dezaerisire automată.

    Sisteme de încălzire centrală cu abur de joasă presiune.
    Prevederi specifice instalaţiilor cu abur
    5.42. La corpurile de încălzire şi agregatele de aer cald funcţionând cu abur se prevăd separatoare de condensat individuale. Se pot folosi separatoare de condensat comune pentru un grup de consumatori, utilizând abur cu aceeaşi presiune şi având acelaşi program de funcţionare.
    5.43. Pe conductele instalaţiei interioare de distribuţie a aburului, se face separarea condensatului la punctele de evacuare (purjare) prevăzute la ruperi de pantă şi la capătul ramurilor.
    (1) Aerisirea pe conductele de condensat se face prin separatoare de condensat sau prin dispozitive speciale de dezaerisire.
    5.44. Pentru separarea condensatului de abur, se folosesc după caz, oale, aparate sau sifoane de condensat.
    (1) Oalele de condensat se prevăd la consumatori de căldură ce folosesc debite mari de abur (în special schimbătoare de căldură) sau în cazul aburului de medie presiune.
    (2) Aparatele de condensat se folosesc în special la corpuri de încălzire.
    (3) Sifoanele de condensat se folosesc mai ales la separarea condensatului pe conductele de abur de joasă presiune, având presiuni sub 0,3 bar.

    Sisteme de încălzire centrală cu aer cald
    5.45. Sistemele de încălzire cu aer cald pentru încălzirea încăperilor din clădiri civile, de producţie şi/sau depozitare, se adoptă atunci când:
    a) se prevede ventilarea mecanică a încăperilor pentru satisfacerea condiţiilor de confort sau funcţionale ale acestora;
    b) condiţiile funcţionale şi dimensiunile încăperilor nu permit folosirea eficientă a altor sisteme de încălzire, mai ales în zona centrală (de ex: săli de spectacole, săli de sport, încăperi de producţie fără nocivităţi); ( a se vedea şi tabelul 5.1);
    c) încăperile sunt folosite intermitent pe o durată scurtă (de ex: săli de întrunire, clădiri de cultură);
    d) sistemul cu corpuri de încălzire nu poate asigura singur necesarul de căldură.
    5.46. Încălzirea cu aer cald se foloseşte în paralel cu încălzirea cu corpuri de încălzire sau cu panouri (benzi) radiante atunci când soluţia este necesară pentru satisfacerea condiţiilor de confort termic în zonele perimetrale, cu pereţi exteriori (de ex: în încăperi cu locuri fixe de muncă sau activitate în apropierea suprafeţelor vitrate exterioare - a se vedea art. 5.25.).

    Alegerea sistemului de încălzire cu aer cald
    5.47. În cazul în care adoptarea încălzirii cu aer cald rezultă din necesitatea ventilării, soluţia de realizare a încălzirii este cea determinată de cerinţele ventilării şi se stabileşte potrivit reglementării tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare.
    5.48. Sistemul de încălzire cu aer cald trebuie să asigure încadrarea valorilor vitezei şi temperaturii aerului în limitele de confort termic, în cazul clădirilor civile sau cele prescrise de reglementările privind protecţia muncii, în cazul clădirilor industriale. Limitele se referă atât la refularea aerului cât şi la zona de lucru a încăperii. Temperatura şi viteza aerului refulat se corelează cu debitele de căldură şi de aer necesare.
    5.49. Debitul de căldură furnizat de instalaţia de încălzire cu aer cald se determină pe baza bilanţului termic al spaţiului de încălzit, ţinând seama - dacă este cazul - şi de debitul de căldură furnizat de corpurile de încălzire montate în spaţiul respectiv.
    (1) În cazul spaţiilor prevăzute cu ventilare mecanică, la stabilirea necesarului total de căldură pentru încălzire şi ventilare se ţine seama şi de căldura necesară pentru încălzirea aerului proaspăt până la temperatura încăperii respective.
    5.50. La determinarea debitului de aer cald al instalaţiei de încălzire şi ventilare se ţine seama de:
    a) debitul de căldură necesar încăperii - furnizat astfel încât să nu se depăşească limitele de temperatură admise ale aerului (a se vedea art. 5.48 şi 5.57);
    b) debitul de aer necesar pentru ventilarea încăperii.
    5.51. În cazul în care debitul de aer necesar ventilării generale nu poate acoperi necesarul de căldură al încăperii în limitele admise pentru temperatura de refulare sau nu se asigură o repartiţie corespunzătoare a temperaturii aerului în zona de lucru, se adoptă una dintre următoarele măsuri:
    a) utilizarea aerului recirculat;
    b) mărirea debitului de aer proaspăt (în cazuri în care nu este admisă recircularea aerului).
    (1) Recircularea aerului se adoptă cu respectarea prevederilor din reglementările privind protecţia muncii şi cele privind proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, referitoare la calitatea aerului din încăperi.
    5.52. La determinarea debitului de aer al instalaţiei de încălzire - când nu este necesară şi ventilarea - se urmăreşte reducerea debitului de aer vehiculat, fără a se coborî sub limita minimă necesară asigurării unei distribuţii satisfăcătoare a aerului în încăpere.
    5.53. Amplasarea în plan a gurilor de refulare a aerului se face astfel încât jeturile de aer să acopere cât mai omogen spaţiul încălzit.
    (1) Înălţimea de amplasare a gurilor de refulare şi viteza de refulare a jeturilor de aer se aleg astfel încât în zona de lucru să se asigure parametrii specifici proceselor tehnologice (a se vedea art. 5.48).
    5.54. Repartizarea debitelor de aer cald în zona de lucru, în planul încăperii, trebuie să fie cât mai uniformă.
    (1) Se exceptează de la această prevedere cazurile în care instalaţia de aer cald este combinată cu ventilarea şi are funcţia de diluare a nocivităţilor distribuite neuniform, când distribuţia debitelor de aer se face în funcţie de cantitatea şi natura nocivităţilor degajate în diferite zone ale spaţiului respectiv.
    5.55. În instalaţiile de încălzire cu aer cald combinate cu ventilarea, în care este necesară repartizarea neuniformă a debitelor de aer cald sau a căldurii, se pot utiliza, în acest scop, agregate pentru aer cald suplimentare şi independente de instalaţia de ventilare sau baterii de încălzire secundare, montate pe reţeaua de distribuţie a aerului.
    5.56. La alegerea vitezei de refulare a aerului cald în hală, se ţine seama de vitezele admise în zona de lucru (a se vedea art. 5.48) Bătaia jeturilor de aer cald ale gurilor de refulare se corelează cu caracteristicile constructive ale halei astfel încât să se satisfacă prescripţiile art. 5.54.
    5.57. La stabilirea temperaturii de refulare a aerului din instalaţiile de încălzire cu aer cald se ţine seama de următoarele:
    a) temperatura maximă corespunde prevederilor generale de protecţie a muncii;
    b) temperatura minimă se alege astfel încât, la pătrunderea jetului în zona de lucru, temperatura acestuia să depăşească temperatura ambiantă cu valoarea impusă de viteza aerului în zona respectivă; îndeplinirea prevederilor privind valoarea temperaturii minime se verifică şi în condiţiile perioadei de tranziţie a încălzirii.
    5.58. În clădirile care adăpostesc încăperi sau secţii cu programe diferite de funcţionare se prevăd sisteme separate de încălzire cu aer cald, pe zonele cu acelaşi program de funcţionare.
    5.59. În construcţiile echipate cu instalaţii de protecţie împotriva incendiilor sau cu alte dispozitive de securitate la incendiu acţionate de elemente termosensibile, instalaţia de încălzire cu aer cald trebuie să fie realizată astfel încât temperatura, viteza şi direcţia jetului de aer cald să nu determine declanşarea accidentală a acestora.
    5.60. La instalaţiile de încălzire cu aer cald care funcţionează exclusiv cu aer exterior şi care nu sunt utilizate continuu timp de 24 ore, se recomandă a se prevedea prize de aer recirculat, pentru amorsarea încălzirii în regim de recirculare, înainte de începerea activităţii normale de producţie.
    (1) Se iau măsuri pentru împiedicarea pătrunderii aerului rece în încăpere, în perioadele de nefuncţionare a instalaţiei.

    Soluţii de încălzire cu aer cald
    5.61. Soluţia de încălzire cu aer cald preparat centralizat şi distribuit prin canale de aer se utilizează mai ales în cazul în care se prevede ventilarea mecanică generală cu canale de distribuţie şi guri de refulare, în conformitate cu prevederile reglementării tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare.
    5.62. Parametrii de debit şi temperatură se stabilesc centralizat pentru întreaga instalaţie, reglarea fiind automatizată.
    (1) La alegerea, amplasarea şi dimensionarea gurilor de refulare se asigură condiţiile privind omogenitatea distribuţiei aerului şi parametrii jetului de aer refulat (a se vedea art. 5.53 şi 5.56.).
    5.63. La determinarea capacităţii bateriilor de încălzire ale sistemelor de încălzire cu aer cald preparat centralizat se iau în considerare şi pierderile de căldură ale aerului pe canalele de distribuţie. Pentru reducerea acestor pierderi se analizează oportunitatea izolării termice a canalelor.
    5.64. Izolarea termică a canalelor se prevede, în caz de necesitate şi pentru:
    a) împiedicarea condensării vaporilor de apă pe pereţii canalelor;
    b) prevenirea aprinderii materialelor combustibile aflate în apropierea lor."
    5.65. Se pot folosi şi variante ale sistemului de încălzire cu aer cald şi distribuţie prin canale de aer, la care prepararea centralizată a aerului se face la o temperatură mai ridicată a aerului decât cea de refulare, astfel:
    a) soluţia de distribuţie prin canale a unui debit mai redus de aer la temperatură mai ridicată şi la locul de utilizare, folosirea aparatelor de inducţie; se refulează în încăpere un amestec de aer indus şi recirculat;
    b) soluţia cu două canale de aer - cald şi rece - care prin amestec trimit prin gura de refulare aerul la temperatura necesară (cu posibilitatea unei reglări automate locale);
    c) soluţia cu distribuţie prin canale a aerului încălzit central la o temperatură minimă şi reîncălzire locală la refularea în încăpere.
    5.66. Asigurarea omogenităţii încălzirii cu aer cald şi împiedicarea stratificării termice la partea superioară a încăperilor, în special a celor înalte - se realizează prin soluţii ca: introducerea aerului în zona de lucru cu jeturi verticale descendente, cât mai aproape de pardoseală, folosirea unor aparate speciale pentru destratificare etc.
    5.67. Încălzirea aerului se poate asigura şi prin instalaţia de climatizare din unele încăperi cu cerinţe funcţionale deosebite din clădiri civile şi de producţie şi/sau depozitare. Aerul este tratat, centralizat sau local pentru a se asigura temperatura şi umiditatea necesară.
    5.68. Încălzirea cu aer cald a spaţiilor care nu necesită ventilarea se realizează, de preferinţă, prin prepararea locală a aerului cald fără tubulatură - de exemplu: agregate de aer cald sau aeroterme.
    (1) Prepararea aerului se face local, în aparat, folosind un agent termic distribuit din centrala termică. Soluţia este recomandată în special, în încăperile de producţie, ţinând seama şi de faptul că agregatele de aer pot folosi mărimi diferite ale gurii de refulare, iar aerotermele au guri cu dimensiuni fixe din construcţie.
    5.69. În lipsa unui agent termic sau în situaţii în care soluţia rezultă ca avantajoasă, pentru încălzirea cu aer cald a încăperilor se pot folosi generatoare cu aer cald cu focar propriu, echipamente la care încălzirea aerului se face prin arderea unui combustibil lichid sau gazos. (1) Utilizarea generatorului de aer cald pentru încălzirea încăperilor se face cu luarea tuturor măsurilor necesare de securitate la incendiu, cu şi siguranţă în exploatare: generatoare cu focar etanş, la care circuitul aerului de încălzire este separat de circuitul aer de ardere - gaze arse, instalaţii de semnalizare - automatizare pentru funcţionarea în siguranţă (menţinerea concentraţiilor de noxe din încăpere în limitele admise, controlul alimentării cu combustibil, detecţia scăpărilor de gaze, etc.).
    5.70. În încăperile cu suprafaţa sub 100 mp şi având cerinţe de climatizare (birouri, magazine etc.), încălzirea se poate asigura prin intermediul agregatelor locale de climatizare.
    5.71. Utilizarea agregatelor pentru aer cald şi a aerotermelor nu este admisă la încăperi în care nivelul limită de zgomot este depăşit de cel produs de funcţionarea agregatelor.
    (1) În încăperi cu degajări de pulberi, praf, gaze sau vapori combustibili sau explozivi, precum şi în cele cu degajări mari de umiditate este admisă numai utilizarea agregatelor pentru aer cald de construcţie specială.
    5.72. La amplasarea prizelor de aer exterior se ţine seama de prevederile reglementării tehnice pentru proiectarea şi execuţia instalaţiilor de ventilare şi climatizare, urmărindu-se ca tubulatura dintre prizele de aer şi agregat să fie cât mai scurtă, cu cât mai puţine piese speciale.
    5.73. Halele industriale fără degajări importante de căldură, pulberi, praf, vapori şi gaze toxice şi fără obstacole tehnologice, pot fi încălzite cu aer cald utilizând jeturi de aer limitate spaţial, cu bătaie mare.
    (1) Se urmăreşte cuplarea mai multor guri de refulare la un singur agregat ventilator-baterie. La proiectarea soluţiei se folosesc indicaţiile din reglementările tehnice pentru proiectarea instalaţiilor de încălzire a halelor industriale cu jeturi de aer limitate spaţial.
    5.74. La uşile şi porţile exterioare ale încăperilor care adăpostesc procese sau activităţi care nu permit coborârea sensibilă a temperaturii interioare sau necesită un tampon termic la intrarea persoanelor, se prevăd perdele de aer cald în conformitate cu prevederile reglementării tehnice pentru proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare, urmărindu-se reducerea necesarului de căldură al acestora (de ex.: prin utilizarea aerului cald din zona superioară a încăperilor).
    5.75. În instalaţiile de încălzire cu aer cald combinate cu ventilare se urmăreşte recuperarea în cea mai mare măsură a căldurii conţinute în aerul viciat evacuat şi folosirea acesteia pentru încălzirea aerului introdus.

    Sisteme de încălzire prin radiaţie
    5.76. Sistemele de încălzire prin radiaţie utilizate în clădiri se clasifică astfel:
    a) sisteme de joasă temperatură, utilizând apa caldă sau apa fierbinte ca agent termic;
    b) sisteme de medie temperatură, utilizând apa fierbinte sau aburul ca agent termic;
    c) sisteme de înaltă temperatură, utilizând radianţi electrici sau gaze.
    5.77. Sistemul de încălzire prin radiaţie se utilizează în următoarele domenii:
    a) în clădiri civile, în încăperi cu cerinţe igienice şi de confort deosebite, precum şi pentru asigurarea unei încălziri uniforme;
    b) în hale industriale cu spaţii mari şi fără necesităţi de ventilare, pentru asigurarea unei distribuţii omogene a încălzirii şi dirijarea fluxului termic cu precădere în zona de lucru;
    c) în încăperi de producţie industrială, pentru a realiza o încălzire zonală (art. 5.10), puncte calde sau încălzire perimetrală (art. 5.46);
    d) în depozite, hangare, depouri, săli expoziţionale de mari dimensiuni, spaţii deschise şi semideschise.

    Alegerea sistemului de încălzire prin radiaţie
    5.78. Încălzirea prin radiaţie a clădirilor civile se realizează, de regulă, cu suprafeţe radiante din elemente de încălzire (panouri radiante cu apă caldă, fierbinte) montate aparent sau sisteme înglobate în tavan, în pereţi sau în pardoseală (pardoseală radiantă). Aceste sisteme fac parte din categoria radiaţie de joasă temperatură.
    5.79. În încăperile de uz industrial se pot utiliza panouri radiante cu apă fierbinte sau abur, montate la o înălţime care nu depăşeşte 8m. De asemenea, pentru încăperile de tip industrial poate fi utilizată încălzirea prin radiaţie de temperatură medie şi înaltă, cu tubulatură radiantă, tuburi radiante sau panouri radiante.
    5.80. Încălzirea prin radiaţie de temperatură medie şi înaltă se aplică clădirilor supuse variaţiilor termice mari, care au inerţie termică redusă, însorire mare, etc. şi care au utilizare intermitentă. Încălzirea prin radiaţie de joasă temperatură nu se aplică încăperilor cu program de utilizare cu durate scurte (până la câteva ore) şi întreruperi lungi.
    5.81. Înglobarea elementelor de încălzire în elementele de construcţie ale clădirii se poate face numai prin cuprinderea lor în planurile de construcţii şi de arhitectură.
    5.82. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante în tavan se aplică în cazul încăperilor cu cerinţe igienice deosebite care reclamă evitarea posibilităţii de transport al prafului prin convecţie şi în încăperi în care cerinţele de mobilare sau de ordin estetic impun eliminarea corpurilor de încălzire montate lângă pereţi (de ex.: muzee, expoziţii etc.).
    5.83. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante în pardoseală (radiaţie de pardoseală de joasă temperatură) se foloseşte în cazul încăperilor cu necesar redus de căldură, lipsite aproape total de mobilier sau în care temperatura mai ridicată a pardoselii este cerută de modul de utilizare a încăperii (de ex.: băi publice, piscine etc.).
    5.84. Încălzirea prin radiaţie cu suprafeţe radiante în pereţi se utilizează ca sistem complementar al încălzirii prin radiaţie de tavan sau de pardoseală şi când este necesară ridicarea temperaturii superficiale a pereţilor.
    5.85. Încălzirea prin panouri sau benzi radiante se foloseşte în cazul încăperilor de producţie spaţioase şi cu înălţime peste 5 m, precum şi pentru încălzirea perimetrală a spaţiilor de producţie în locul unor corpuri de încălzire.
    5.86. Încălzirea prin radiaţie la temperaturi înalte folosind radianţi electrici sau cu gaze, se poate prevedea pentru spaţii deschise (terase, peroane, intrări în clădiri) sau chiar în spaţii închise, atunci când nu se poate utiliza un agent termic şi dacă folosirea soluţiei în aceste spaţii este admisă de reglementări de securitate la incendiu.
    (1) La radianţii cu gaze se iau măsuri de automatizare pentru prevenirea incendiilor şi exploziilor şi pentru menţinerea concentraţiilor de noxe în limitele admise.
    5.87. Încălzirea cu tuburi radiante se utilizează în ateliere de producţie, hale industriale, hangare, depozite cu înălţimi mai mari de 5 m, care nu necesită instalaţii de ventilare mecanică şi în care nu sunt degajări accidentale de substanţe explozive.
    5.88. În încăperile în care sunt degajări accidentale de substanţe explozive se pot utiliza tuburi radiante cu grupul de combustie montat la exteriorul încăperii.
    5.89. În încăperile în care există degajări de pulberi şi praf se admite utilizarea tuburilor radiante cu camera etanşă sau tubulatura radiantă care are grupul de combustie montat în exteriorul încăperii.
    5.90. Echipamentele cu arzător cu aer aspirat se prevăd în încăperi unde nu sunt prevăzute sisteme de ventilaţie mecanică sau naturală. Aceste echipamente pot fi montate şi în depozite cu risc mare de incendiu în care sunt depozitate materiale şi substanţe din clasa de periculozitate P1 şi P2.
    5.91. La utilizarea suprafeţelor ceramice cu flacără deschisă este obligatorie compensarea aerului necesar arderii prin prevederea unei instalaţii de ventilare.

    Amplasarea suprafeţelor de încălzire prin radiaţie
    5.92. În încăperile industriale, amplasarea panourilor radiante se face în strictă corelare cu cerinţele tehnologice, pentru a nu provoca ecranarea parţială a fluxului radiant emis de panouri şi nici restricţii tehnologice.
    5.93. Amplasarea panourilor radiante se face în aşa fel încât să se asigure intensitatea radiaţiei necesară la înălţimea de 1,80 m pentru încăperi în care activitatea se desfăşoară stând în picioare şi la înălţimea de 1,20 m când activitatea se desfăşoară şezând.
    5.94. În funcţie de zonele în care se desfăşoară activitatea în halele de producţie, amplasarea panourilor radiante se face general sau zonal. Distanţa interax dintre panouri sau între panouri şi elementele de construcţii se stabileşte astfel încât să se asigure distribuţia uniformă a radiaţiei panourilor, iar pereţii să fie atinşi de radiaţie la înălţimea de 1,80 m. Distanţa dintre axele tuburilor radiante se determină în funcţie de caracteristicile tehnice ale tuburilor radiante şi înălţimea de amplasare.
    5.95. La amplasarea suprafeţelor radiante se urmăreşte repartizarea elementelor radiante pentru a compensa efectul de radiaţie rece a suprafeţelor vitrate în scopul obţinerii unei uniformităţi a temperaturii în planul captator.
    5.96. În încăperile echipate cu instalaţii de de protecţie împotriva incendiilor sau cu alte dispozitive de securitate la incendiu acţionate de elemente termosensibile, amplasarea suprafeţelor radiante trebuie realizată astfel încât să nu determine declanşarea accidentală a acestora.
    5.97. Se recomandă ca circulaţia agentului termic în elementele încălzitoare să se facă de la peretele exterior spre centrul încăperii şi să se intercaleze circuitul de ducere cu cel de întoarcere pentru o distribuţie cât mai uniformă a temperaturii suprafeţei radiante (distribuţie de tip melc dublu).
    5.98. Senzorii de temperatură şi elementele de comandă şi control se prevăd fie pentru fiecare element încălzitor, fie pentru grupuri de elemente încălzitoare şi se montează la o înălţime uşor accesibilă.
    5.99. Pentru sistemele de încălzire prin radiaţie alimentate cu apă caldă, se urmăreşte ca prin mărimea elementelor încălzitoare şi prin înserierea acestora să se realizeze echilibrarea hidraulică a zonelor şi un ecart de temperatură similar între ducerea şi întoarcerea circuitelor.

    6. ECHIPAMENTE DE ÎNCĂLZIRE A ÎNCĂPERILOR

    Moduri de încălzire a încăperilor.
    6.1. Încălzirea încăperilor (spaţiilor) se realizată cu aparate de încălzire prin emisie convectivă şi cu circulaţia aerului naturală sau forţată, prin emisie radiativă de intensitate mică, medie sau mare şi prin emisie combinată.
    6.2. Încălzirea încăperilor prin emisie convectivă cu circulaţie naturală sau forţată a aerului se realizează prin recircularea aerului din încăpere în contact cu suprafaţa caldă a aparatului de încălzire şi prin stratificare termică. Viteza curenţilor de aer este medie, încălzirea pereţilor este redusă
    6.3. Încălzirea încăperilor prin emisie radiativă se realizează direct între suprafeţele calde şi suprafeţele reci delimitatoare. Aerul din încăpere se încălzeşte prin contact cu suprafeţele calde.

    Criterii generale de alegere a aparatelor de încălzire
    6.4. Caracteristicile principale ale aparatelor de încălzire (terminale sau autonome), sunt prezentate în documentele tehnice ale aparatelor, puse la dispoziţie de producător.
    6.5. Alegerea tipului de aparate de încălzire (sau de unitate autonomă) se face în funcţie de:
    a) sarcina termică maximă necesară în spaţiul încălzit;
    b) regimul termic impus spaţiului încălzit;
    c) aporturile de căldură;
    d) regimul de funcţionare;
    e) destinaţia şi condiţiile de confort termic impuse spaţiului respectiv;
    f) tipul combustibilului sau agentului termic;
    g) caracteristicile geometrice şi caracteristicile termice ale încăperii (spaţiului încălzit).
    6.6. Nu se recomandă sistemele de încălzire convective (radiatoare, convectoradiatoare, convectoare, ventiloconvectoare) pentru încăperi cu înălţime peste 4,5 m şi cu izolare termică redusă.
    6.7. Pentru încăperile cu înălţime mare (peste 4 m) şi zona de lucru inferioară, sunt indicate, după caz, sistemele de încălzire cu panouri radiante cu apă sau abur, tuburi radiante cu gaze, radianţi cu gaze sau electrici sau pardoseală radiantă.
    Pentru acest tip de încăperi nu se recomandă sistemul de încălzire cu aer cald.
    6.8. Sistemele de încălzire cu aparate independente se racordează la reţelele de alimentare cu combustibil şi electricitate, precum şi la dispozitive de evacuare a gazelor de ardere şi a cenuşii, conform normelor în vigoare şi a instrucţiunilor furnizorului.
    6.9. Orice aparat de încălzire se alege şi se montează astfel încât să nu provoace accidente legate de temperatura suprafeţelor aparatului sau de temperatura de refulare a aerului.
    6.10. Sistemele de încălzire cu generatoare de aer cald montate în spaţii cu degajări mari de praf vor fi de tip "cu cameră de ardere etanşă".
    6.11. Sistemele de încălzire cu generatoare de aer cald montate în spaţii în care sunt persoane, au puteri termice instalate mai mici sau egale cu 35 kW/aparat, iar puterea totală utilă instalată nu va depăşi 180 kW/încăpere.
    6.12. Corpurile de încălzire statice nu se montează pe pereţi care au un coeficient de transmisie termică U, superior valorii de 1 W/mpK.
    6.13. Încălzirea cu pardoseală radiantă aşezată direct pe pământ sau peste o încăpere neîncălzită poate fi adoptată numai dacă rezistenţa termică globală a pardoselii este mai mare de 2,8 mpK/W.
    6.14. În cazul în care sursa primară este un cazan cu condensaţie, reglarea locală la aparatele de tip baterie cu aripioare se face numai cu vane cu două căi sau vane cu trei căi în amestec.
    6.15. În aceeaşi instalaţie de încălzire centrală se recomandă utilizarea unor corpuri de încălzire cu curbe caracteristice de variaţie a cedării de căldură cât mai apropiate.
    Sunt preferate corpurile de încălzire cu un indice ridicat de încărcare termică al metalului, pentru durata de viaţă, (W/kg) x ani durată de viaţă.
    6.16. În încăperi în care există pericolul de lovire (ateliere, depozite, căi de circulaţie etc.) se prevăd corpuri de încălzire cu rezistenţă mecanică corespunzătoare.
    De asemenea, la alegerea corpului de încălzire se are în vedere ca acesta să fie rezistent la acţiunea corozivă a mediului în care se montează; radiatoarele din tablă de oţel nu se montează în medii corozive.
    6.17. La folosirea apei fierbinţi ca agent termic, corpurile de încălzire trebuie să reziste la presiunea corespunzătoare temperaturii de vaporizare a apei fierbinţi.
    (1) În încăperi cu medii încărcate cu pulberi, praf, scame, vapori sau suspensii organice, se prevăd corpuri de încălzire uşor de curăţat şi cu forme care nu favorizează depunerea prafului sau suspensiilor; în acest caz se evită folosirea corpurilor de încălzire convective.
    (2) În încăperi cu degajări de pulberi, praf combustibil nu se admite folosirea corpurilor de încălzire cu aripioare, cu convecţie liberă.
    6.18. În încăperile cu pericol de explozie, corpurile de încălzire trebuie să aibă temperatura superficială sub limita de siguranţă prescrisă la art. 5.17 sau de alte reglementări în vigoare.
    6.19. Pentru încălzirea perimetrală a încăperilor în care există locuri fixe de muncă sau activitate în apropierea suprafeţelor vitrate exterioare, (a se vedea art. 5.25.) utilizează corpuri de încălzire cu temperaturi superficiale cât mai ridicate şi care cedează căldura preponderent prin radiaţie; în aceste cazuri se utilizează corpuri de încălzire cu un număr redus de rânduri de coloane verticale sau cu o singură placă radiantă.
    (1) Pentru combaterea infiltraţiilor de aer rece, corpurile de încălzire au, pe cât posibil, lungimea egală cu cea a ferestrelor, adoptând corpuri de încălzire cu înălţime redusă.
    6.20. În grupuri sanitare sau alte încăperi, cu spaţii restrânse, se pot folosi - cu acceptul beneficiarului - registre verticale cu un număr redus de ţevi.

    Amplasarea corpurilor de încălzire
    6.21. Corpurile de încălzire se amplasează astfel încât să se asigure funcţionarea lor cu eficienţă termică maximă şi să se coreleze cu elementele construcţiei, cu amplasarea mobilierului sau a utilajelor de producţie şi cu celelalte instalaţii aferente clădirilor, să asigure circulaţia persoanelor şi accesul la instalaţiile de protecţie împotriva incendiilor şi celelalte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.
    (1) La amplasarea corpurilor de încălzire se ţine seama, în funcţie de specificul clădirii, de o eventuală recompartimentare a spaţiilor.
    (2) Este necesar ca soluţiile de ansamblu să satisfacă cerinţele funcţionale, estetice şi economice.
    6.22. Corpurile de încălzire se amplasează faţă de instalaţiile electrice potrivit prevederilor din reglementările tehnice privind proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice în clădiri, referitoare la prevenirea accidentelor prin electrocutare.
    6.23. Pentru obţinerea unei eficienţe termice maxime se recomandă amplasarea corpurilor de încălzire la partea inferioară a încăperilor, în vecinătatea suprafeţelor reci. Corpurile de încălzire care cedează căldura preponderent prin convecţie se montează în dreptul parapetului ferestrelor sau, dacă nu este posibil, în imediata apropiere a acestuia.
    6.24. Nişele pentru montarea corpurilor de încălzire se prevăd în planurile de construcţii.
    La nişele din pereţii exteriori, se recomandă ca rezistenţa termică a peretelui din spatele corpurilor de încălzire să fie cel puţin egală cu cea din câmpul normal al pereţilor respectivi; pentru creşterea eficienţei termice se poate prevedea, în plus, o placă sau folie reflectorizantă, pe perete, în spatele corpurilor de încălzire.
    6.25. În casele scărilor, corpurile de încălzire se amplasează, de regulă, la parter. Dacă nu este suficient pentru acoperirea necesarului de căldură, se prevăd corpuri de încălzire şi la nivelurile imediat superioare.
    6.26. Pe căile de evacuare (circulaţii orizontale şi verticale), amplasarea corpurilor de încălzire se face cu respectarea reglementărilor privind securitatea la incendiu.

    Mascarea corpurilor de încălzire
    6.27. Mascarea corpurilor de încălzire se prevede:
    a) la folosirea agenţilor termici cu parametri ridicaţi, în scopul evitării pericolului de arsură prin atingere directă;
    b) în încăperi destinate copiilor preşcolari (în creşe, grădiniţe, cămine);
    c) în încăperi cu cerinţe estetice speciale;
    d) în alte situaţii, la cererea beneficiarului.
    6.28. Măştile corpurilor de încălzire trebuie să asigure circulaţia nestânjenită a aerului, reducerea minimă a debitului de căldură al corpului de încălzire, realizarea cerinţelor estetice locale, demontarea şi curăţarea uşoară a corpului de încălzire.

    Racordarea la instalaţie a corpurilor de încălzire
    6.29. Corpurile de încălzire se racordează la instalaţie astfel încât circulaţia agentului termic să se facă, de regulă, de sus în jos în acestea.
    (1) În cazul când se folosesc alte scheme de racordare a corpurilor de încălzire, se ţine seama de influenţa respectivă asupra temperaturii medii a corpurilor de încălzire, specifică tipului de corp şi dimensiunilor sale.
    6.30. La folosirea schemei de distribuţie cu coloane verticale, legăturile corpurilor de încălzire se prevăd, de regulă, pe aceeaşi parte, dacă - prin construcţia corpurilor - nu sunt prevăzute pe părţi opuse; dacă circulaţia agentului termic se face de sus în jos, corpurile de încălzire cu lungime mai mare de 1,20 m se racordează în diagonală.
    6.31. Pentru legarea corpurilor de încălzire la coloane se recomandă distanţele minime între corp şi coloană, prevăzute la art. 8.70 şi în tabelul 8.5 pentru a se asigura compensarea dilatărilor. În cazul când nu se pot respecta aceste distanţe, se prevede racordarea corpului de încălzire la capătul opus coloanei (prin spate).
    (1) În cazul altor scheme de distribuţie (ex. distribuţie individuală monotub orizontală în pardoseală), legarea corpurilor de încălzire se face conform instrucţiunilor tehnice ale furnizorului elementelor de racordare folosite.

    Dimensionarea corpurilor de încălzire şi a suprafeţelor radiante
    6.32. Dimensionarea corpurilor de încălzire se face potrivit STAS 1797 şi prescripţiilor tehnice ale producătorilor, referitoare la caracteristicile tehnice, hidraulice şi mecanice.
    (1) Pentru dimensionarea corpurilor de încălzire amplasate perimetral se poate utiliza şi reglementarea tehnică pentru proiectarea instalaţiilor de încălzire perimetrală la clădiri.
    6.33. Bateriile de încălzire a aerului racordate la cazane cu condensare se dimensionează pentru un regim termic 60 - 40°C.
    6.34. Radiatoarele de fontă se limitează la lungimea de 2 m. Pentru alte corpuri de încălzire lungimea limită este cea prevăzută de instrucţiunile producătorului.
    6.35. La alegerea tipului şi temperaturii suprafeţei radiante şi la amplasarea acesteia se au în vedere următoarele:
    a) menţinerea intensităţii energiei radiante la nivelul capului ocupanţilor în limitele de 12-14 W/mp pentru temperaturi interioare de 15-22°C (valorile mici corespund temperaturilor mai ridicate);
    b) limitarea temperaturii medii admisibile la 26-29°C pentru suprafeţele radiante de la pardoseală - în cazul încăperilor cu locuri fixe de muncă şi activitate îndelungată şi la 29°C - în cazul încăperilor cu folosinţă de scurtă durată;
    c) indicaţiile şi metodele de calcul furnizate de producători.
    6.36. În cazul sistemelor de încălzire prin radiaţie de joasă temperatură înglobate în elementele de construcţie se verifică temperatura superficială a suprafeţei radiante. Pentru încălzirea în pardoseală temperatura suprafeţei radiante se înscrie între 26 - 29 °C în zona de şedere şi până la maxim 33 °C în zonele de trecere şi cele perimetrale.
    6.37. Dimensionarea conductelor sistemelor de radiaţie de joasă temperatură înglobate în elementele de construcţie se face conform metodelor indicate de furnizorii sistemelor de radiaţie şi a reglementării tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de încălzire prin radiaţie de pardoseală.
    6.38. Dimensionarea sistemelor de încălzire prin radiaţie de medie şi înaltă temperatură se face în conformitate cu indicaţiile furnizorului având în vedere amplasarea sistemului, amplasarea zonei de lucru şi caracteristicile tehnologice ale incintei.

    7. SURSE DE ENERGIE UTILIZATE PENTRU ÎNCĂLZIREA CLĂDIRILOR

    Surse primare pentru sistemele de încălzire şi alcătuirea principală a acestora
    7.1. Sursele primare se pot clasifica în funcţie de energia primară utilizată pentru producerea energiei termice, astfel :
    a) sursă care utilizează energii primare epuizabile
    b) sursă care utilizează energii primare regenerabile
    c) sursă care utilizează mixt energie convenţională şi energie regenerabilă.
    7.2. Sursele primare furnizează agent termic primar de tipul:
    a) apă caldă;
    b) apă fierbinte;
    c) abur de medie şi joasă presiune.
    7.3. Sursele de energie primare se clasifică în funcţie de gradul de centralizare al consumatorilor alimentaţi cu căldură, astfel :
    a. Grad redus de centralizare
    - centrale individuale (imobil unifamilial, apartament).
    b. Grad mediu de centralizare
    - centrale termice de imobil sau de obiectiv;
    - centrale termice urbane (cartier, cvartal, grup de imobile);
    - centrale termice industriale;
    - centrale cu cogenerare de mică şi medie capacitate.
    c. Grad ridicat de centralizare
    - centrale termice orăşeneşti cu apă fierbinte;
    - centrale termice orăşeneşti cu abur de joasă şi medie presiune.
    7.4. Centralele termice urbane se amplasează în localităţi, de regulă, în centrul de greutate al consumatorilor alimentaţi, furnizând apă fierbinte, apă caldă sau abur de joasă presiune.
    (1) Centralele de apă fierbinte alimentează cu agent termic, prin reţelele primare, punctele termice de imobil, urbane sau industriale .
    (2) Centralele termice pot fi amplasate în interiorul clădirilor, în clădiri independente sau alipite unor imobile.
    7.5. Centralele termice de imobil sau de obiectiv, produc apă caldă şi/sau abur de joasă presiune şi au incinte proprii.
    7.6. Centralele cu cogenerare de mică capacitate pot fi utilizate pentru producerea combinată a energiei electrice şi a căldurii pentru grupuri restrânse de consumatori, utilizându-se un singur tip de combustibil, de regulă gazul natural sau combustibilul lichid. Centralele sunt echipate cu agregate de cogenerare cu motor termic sau turbină cu gaze. Energia termică este folosită iarna ca sarcină de bază pentru încălzire şi, tot timpul anului, pentru prepararea apei calde de consum.
    7.7. Pe perioada de vară se va urmări cuplarea centralelor termice cu cogenerare de mică capacitate cu centrale termice cu apă caldă. În acest mod, pe perioada de vară, agregatele de cogenerare funcţionează la regim normal de producere a energiei electrice şi de alimentare cu apă caldă de consum şi a consumatorilor cuplaţi la centralele cu apă caldă.
    (1) Surplusul de energie termică rezultat după prepararea apei calde de consum poate fi furnizat unor instalaţii de răcire în sistem cu absorbţie, realizându-se regimul de trigenerare

    Criterii generale de alegere a surselor primare de încălzire
    7.8. La investiţiile noi stabilirea tipului de sursă termică primară pentru încălzire implică o analiză complexă având la bază caietele de sarcini ale lucrării, atât în privinţa sursei cât şi al celorlalte instalaţii alimentate de aceasta.
    (1) De asemenea, analiza ţine cont de condiţiile tehnice, ecologice, edilitare şi juridice ale tuturor elementelor care concură la luarea unei decizii, toate cu respectarea reglementărilor specifice şi a legislaţiei în vigoare.
    7.9. Condiţiile tehnice de care analiza trebuie să ţină cont se referă în principal la:
    a) stabilirea capacităţii sursei termice funcţie de necesarul de consum, corelat cu regimul şi programul de funcţionare al instalaţiilor alimentate;
    b) tipul agentului termic funcţie de instalaţiile şi caracteristicile consumului, precum şi de distanţa între sursă şi consumator;
    c) tipul de combustibil utilizat, funcţie de dotarea zonei cu utilităţi sau a resurselor primare de energie specifice ariei geografice analizată, corelat cu posibilităţile de aprovizionare şi acces;
    d) amplasament, cu referire la suprafeţe necesare şi disponibile, zone de protecţie, spaţii şi cote de montaj după caz, amenajări necesare, vecinătăţi, funcţiuni conexe , etc.;
    e) gradul de siguranţă în exploatare, privind dotările cu unităţi de rezervă la nivelul sursei sau tip de combustibil, pentru perioade de vârf a consumului, cât şi în regim de avarie (întreruperea funcţionării unei unităţi de producere a energiei, întreruperea alimentării cu combustibilul de bază, etc.);
    f) măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor.

    Centrale termice cu apă caldă şi abur de joasă presiune
    Tipuri de centrale termice
    7.10. Prin centrală termică se înţelege ansamblul echipamentelor, instalaţiilor şi aparatelor utilizate pentru producerea şi furnizarea agentului termic împreună cu incinta şi amenajările constructive care le adăpostesc. Centrala termică furnizează, după caz, agent termic pentru încălzire, preparare apă caldă de consum, ventilare şi consum tehnologic.
    7.11. Pentru producerea agentului termic, centralele termice utilizează combustibili din următoarele categorii:
    a) fosili de tipul: gaze naturale şi GPL, lichid (hidrocarburi - CLU şi combustibil tip M), solid (cărbune);
    b) organici de origine vegetală: lemn, deşeuri sau produse din deşeuri de lemn, biomasă, peleţi, etc.
    (1) Centralele termice pot utiliza ca sursă primară de energie, integral sau parţial, sursele regenerabile de energie.
    7.12. Centralele termice se clasifică în funcţie de puterea instalată (Pi), astfel :
    a) centrale termice mici, având Pi < 300 kW ,
    b) centrale termice medii, având 300 kW < Pi < 2000 kW ,
    c) centrale termice mari, având Pi > 2000 kW.
    (1) Funcţionarea cazanelor aferentele centralelor termice trebuie să respecte prevederile specifice ale prescripţiilor tehnice ISCIR.
    7.13. Centralele termice pot fi clasificate după tipul şi numărul agenţilor termici furnizaţi, precum şi după modul de producere al acestora: clasic, cogenerare, mixt.
    7.14. Centralele termice existente care se modernizează sau se refac integral trebuie să respecte cel puţin nivelul minim al exigenţelor de performanţă energetică şi protecţie a mediului în vigoare la data realizării centralei sau a lucrărilor de modernizare.
    7.15. Capacitatea centralei termice se determină pe baza cronogramei consumurilor de căldură, alcătuită astfel încât să satisfacă toate necesităţile de căldură, în condiţii nominale.
    (1) Se recomandă aplatizarea vârfurilor de consum, folosind - eventual - acumularea apei calde de consum, funcţionarea centralei termice în regim de prioritate pentru prepararea apei calde de consum sau prin cuplarea cu instalaţii care utilizează energii regenerabile
    7.16. Pentru centralelor termice cu apă caldă care alimentează grupuri neomogene de consumatori, diferite prin sistemele de încălzire folosite şi programul de funcţionare, se recomandă soluţia cu butelie de egalizare a presiunilor şi separarea circuitelor hidraulice.
    (1) Această schemă permite utilizarea reglajului cantitativ prin pornirea/oprirea în cascadă a cazanelor.
    7.17. La transformarea punctelor termice industriale în centrale termice pentru ansambluri urbane, se poate utiliza şi reglementarea tehnică referitoare la transformarea punctelor termice alimentate de la industrie, în centrale termice pentru ansambluri urbane.
    7.18. Pentru soluţiile de alcătuire aferente centralelor termice mici care asigură apă caldă pentru încălzire şi preparare apă caldă de consum, poate utiliza şi reglementarea tehnică referitoare la proiectarea, execuţia şi exploatarea centralelor termice mici.
    7.19. Soluţiile recomandate pentru centralele de abur de joasă presiune care alimentează mai multe categorii de consumatori, diferiţi prin presiunea nominală necesară, sunt următoarele:
    a) cu un singur tip de cazan de abur cu un singur nivel de presiune, cea mai mare solicitată de consumator, iar la consumatorii sunt prevăzute echipamente de reducere a presiunii ;
    b) cu cazane diferite care asigură nivelurile de presiune cerute, pe grupe de consumatori.
    7.20. Recuperarea condensatului se poate realiza :
    a) prin cădere liberă, dacă consumatorii au aceeaşi presiune nominală, sunt amplasaţi în apropierea centralei termice şi racordarea lor se poate face direct cu pantă continuă a conductei de colectare;
    b) prin soluţii corespunzătoare pentru colectarea, depozitarea şi întoarcerea prin pompare a condensatului la cazane funcţie de amplasarea consumatorilor şi regimul de funcţionare.
    7.21. Soluţiile centralelor termice cuprind şi staţiile de tratare pentru apa de umplere şi apa de completare cu contorizarea aferentă.

    Agenţi termici produşi în centralele termice
    7.22. Energia termică furnizată de o centrală termică depinde de tipul şi parametrii agenţilor termici produşi de sursă.
    7.23. Alegerea agenţilor termici produşi în centralele termice şi a parametrilor acestora se face ţinându-se seama de economicitatea şi efectele asupra mediului ale întregului sistem alcătuit din: sursa de căldură, reţelele termice şi instalaţiile interioare.
    7.24. Agenţii termici produşi şi utilizaţi cel mai des pentru încălzirea clădirilor şi preparare apei calde de consum sunt:
    a) apa caldă la o temperatură maximă de 95 °C în condiţii nominale de funcţionare a instalaţiilor interioare de încălzire şi preparare apă caldă de consum;
    b) apa caldă la o temperatură maximă de 80 °C, specifică cazanelor care funcţionează cu condensaţie şi a celor de joasă temperatură;
    c) apa fierbinte cu o temperatură maximă mai mare de 110 °C şi mai mică de 150 °C în condiţii nominale;
    d) abur de joasă presiune având presiunea maximă a aburului de 0,5 bar ;
    e) abur de medie presiune având presiunea maximă a aburului mai mare de 0,5 bar şi mai mică de 8 bar.
    7.25. Se recomandă producerea într-o centrală termică a cel mult doi agenţi termici şi prevederea posibilităţii de a fi folosiţi la diverşi parametrii nominali de temperatură, adaptaţi la necesităţile instalaţiilor consumatoare de căldură.
    7.26. Circulaţia agenţilor termici apă caldă şi apă fierbinte se face prin pompare.

    Adoptarea unui sistem de circulaţie naturală (gravitaţională), se va aplica numai consumatorilor izolaţi şi de mică capacitate.
    7.27. Stabilirea debitelor nominale pentru agenţii termici utilizaţi se face în funcţie de necesarul de căldură al consumatorilor de încălzire, apă caldă de consum, ventilare şi tehnologic.

    Amplasarea centralelor termice
    7.28. În ansamblurile clădirilor de locuit alimentate centralizat cu căldură, amplasarea centralelor termice se face respectând diverse criterii, printre care situaţia juridică a zonei vizate, sau analizând posibilitatea de cooperare cu surse de căldură existente în zonă, etc.
    7.29. În cazul folosirii combustibilului lichid sau gazos se urmăreşte amplasarea centralelor termice cât mai aproape de centrul de greutate al consumatorilor, ţinând seama de condiţiile locale: ecologice (direcţia vânturilor dominante, poziţia coşurilor de fum faţă de clădirile din zonă), configuraţia terenului, posibilitatea extinderilor viitoare, etc.
    7.30. Centralele termice funcţionând cu cărbune şi combustibili organici de origine vegetală se amplasează, de regulă în afara zonelor de locuit, ţinând seama de dificultăţile create de transportul combustibilului, zgurii şi cenuşii, precum şi de pericolul de poluare. Fac excepţie centralele termice folosind combustibili din categoria celor menţionaţi, echipate cu cazane având capacitatea sub 70 kW, pentru care condiţiile de amplasare sunt aceleaşi ca şi pentru cele folosind combustibil lichid sau gazos.
    7.31. La amplasarea centralelor termice care au în componenţă şi agregate pentru producerea combinată a energiei electrice şi termice (de exemplu, agregate de cogenerare cu motor termic) se ţine seama şi de condiţiile şi soluţiile tehnice pe care sistemul energetic le impune pentru preluarea energiei electrice, în conformitate cu reglementările legale. Se vor respecta, după caz, şi normele tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
    7.32. În ansamblurile de clădiri de locuit, centralele termice cu apă caldă se amplasează, de regulă, în clădiri independente sau alipite unora din clădirile alimentate cu căldură.
    7.33. Centralele termice individuale se pot amplasa în interiorul clădirii sau pe terasa acesteia, respectând, în principal, prevederile cuprinse în reglementările tehnice referitoare la proiectarea, execuţia şi exploatarea centralelor termice mici, de securitate la incendiu în clădiri, a prescripţiilor tehnice specifice ISCIR, etc.
    (1) Alipirea, înglobarea într-o clădire sau montarea centralei termice pe terasă se face fără a afecta siguranţa şi buna funcţionalitate a clădirii precum şi structura de rezistenţă a acesteia.
    7.34. Incintele centralelor termice destinate alimentării cu căldură a unei singure clădiri pot fi amplasate la subsolul, demisolul, parterul, etajele şi terasa clădirii, cu luarea în considerare a prevederilor specifice de realizare, cu excepţia celor care utilizează gaze peroliere lichefiate a căror amplasare la subsolul şi demisolul clădirii este interzisă.
    7.35. Pentru centralele termice medii se recomandă ca amplasarea la nivelele superioare parterului să se facă numai la ultimul etaj al clădirii sau pe terasa acesteia, în incinte individuale sau alăturate altor spaţii tehnice.
    7.36. În centralele termice amplasate pe terasa clădirii se pot utiliza cazane funcţionând cu combustibil gazos şi lichid cu condiţia limitării stocului de combustibil la valoarea echivalentă rezervorului de zi conform art. 7.116.
    7.37. Centralele termice din dotarea clădirilor de producţie cu risc mare, mijlociu şi mic de incendiu, precum şi ale clădirilor de depozitare a materialelor incombustibile, se pot amplasa în interiorul clădirilor.
    7.38. Centralele termice echipate cu cazane de apă fierbinte şi abur cu presiunea mai mare de 0,5 bar respectă condiţiile tehnice prevăzute în prescripţiile tehnice specifice ISCIR şi a reglementării tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
    7.39. Amplasarea centralelor termice care utilizează drept combustibil gaze naturale se face cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice privind proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi a reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
    7.40. Amplasarea centralelor termice cu combustibil gaze petroliere lichefiate se face cu respectarea prevederilor normelor tehnice specifice privind proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate şi a reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
    7.41. Centralele termice se grupează, ori de câte ori este posibil, cu alte gospodării, ca: staţii de hidrofor, staţii de pompare, posturi trafo, centrale de aer comprimat. Încăperile centralelor termice se separă prin elemente rezistente la foc faţă de spaţiile tehnice mai sus menţionate potrivit reglementărilor privind securitatea la incendiu.
    7.42. Centralele termice înglobate în clădiri, în mod obligatoriu, nu se amplasează:
    a) în şi sub încăperi cu risc foarte mare de incendiu sau cu risc de explozie volumetrică şi nici alipite acestora;
    b) în şi sub săli aglomerate şi căi de evacuare ale sălilor aglomerate, sub scene şi sub încăperi cu aglomerări de persoane;
    c) în şi sub încăperile de zi şi dormitoarele colectivităţilor pentru copii de vârstă preşcolară, precum şi alipite lor;
    d) alipit, în şi sub săli de clasă, laboratoare sau săli de gimnastică din clădiri pentru învăţământ;
    e) în clădiri de spitale sau cu caracter spitalicesc, sub saloane de bolnavi sau sub săli de operaţii şi nici alipite acestora;
    f) la subsolul clădirilor, în cazul în care se foloseşte drept combustibil gazul petrolier lichefiat (GPL);
    g) în interiorul clădirilor înalte şi foarte înalte, exceptând porţiunile de clădire care nu ating această înălţime; se exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament;
    h) în spaţii cu risc foarte mare şi mare de incendiu din clădiri civile, definite conform reglementărilor privind securitatea la incendiu"
    7.43. În clădiri civile se recomandă să nu se amplaseze centrale termice, direct, sub sau alături de încăperi de locuit sau încăperi în care se desfăşoară o activitate sensibilă la zgomot, trepidaţii sau exces de temperatură. În cazul în care nu este posibilă evitarea vecinătăţii cu astfel de încăperi se iau măsuri de izolare termică şi fonică potrivit destinaţiei încăperilor respective precum şi măsuri de evitare a transmiterii trepidaţiilor la elementele de construcţie ale clădirii.
    7.44. Montarea cazanelor instalaţiilor de încălzire de apartament se face în încăperi aerisite, care nu sunt folosite drept camere de dormit sau cămări şi care nu prezintă pericol de incendiu. Amplasarea cazanului se face astfel încât să se asigure acces uşor la cazan, să nu se stânjenească alte activităţi şi să se respecte cerinţele reglementărilor tehnice în vigoare specifice tipului de combustibil utilizat, precum şi din cartea tehnică a cazanului.
    7.45. La centralele termice care utilizează gazele naturale şi gaze petroliere lichefiate, poziţionarea suprafeţelor vitrate necesare, determinate potrivit normelor tehnice specifice, se poziţionează astfel încât să nu blocheze în caz de explozie, căile de evacuare şi cele de acces pentru intervenţie.

    Planuri şi secţiuni generale pentru instalaţii
    7.46. Planurile şi secţiunile generale a centralelor termice cuprind reprezentarea - cu ajutorul simbolurilor grafice-a ansamblului format din totalitatea utilajelor, echipamentelor, elementelor de conductă şi a sistemelor de reglare automată care alcătuiesc centrala termică.
    7.47. Traseele conductelor de legătură între echipamentele din centrala termică trebuie să fie cât mai scurte şi simple asigurându-se concomitent condiţiile pentru exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor.
    7.48. Poziţionarea conductelor în centrala termică poate fi aerian sau în pardoseala cu o pantă minimă de 1% pentru asigurarea aerisirii şi golirea instalaţiei. Conductele amplasate aerian nu trebuie supuse pericolului de lovire sau smulgere şi nu trebuie să blocheze căile de acces şi evacuare. La amplasarea în pardoseală, în canale termice, se realizează acoperirea cu elemente uşor demontabile.
    7.49. Conductele din centrala termică se izolează termic. Pe traseul conductelor se montează armături de aerisire şi golire.

    Reglarea sarcinii termice
    7.50. Reglarea sarcinii termice are ca scop controlul şi modificarea în timp a cantităţii de căldură produsă şi furnizată consumatorilor în conformitate cu nevoile reale al acestora.
    7.51. În centrala termică, reglarea debitului de căldură produs şi furnizat se realizează prin variaţia :
    a) temperaturii agentului termic (reglare calitativă);
    b) debitului agentului termic (reglare cantitativă);
    c) simultană a temperaturii şi debitului de agent termic (reglare mixtă).
    7.52. În funcţie de durata reglajului acesta poate fi :
    a) continuu constant;
    b) continuu variabil;
    c) reglare cu întreruperi.
    7.53. Reglarea furnizării căldurii poate fi efectuată :
    a) manual - la centrale existente care nu au fost modernizate;
    b) automat.
    7.54. Reglarea automată a sarcinii termice a cazanului sau a bateriei de cazane se face prin următoarele mijloace:
    a) modificarea debitului de căldură al cazanului prin acţionarea intermitentă asupra arzătorului în funcţie de temperatura exterioară ;
    b) modificarea temperaturii agentului termic funcţie de temperatura exterioară după un grafic de reglaj ( reglaj calitativ ) ;
    c) pornirea, respectiv oprirea în cascadă, a bateriei de cazane ( reglaj cantitativ ).
    7.55. Reglarea sarcinii termice a cazanului sau bateriei de cazane din centrala termică se poate asigura şi prin următoarele mijloace :
    a) reglarea temperaturii agentului termic livrat cu vane de reglaj prin amestecul dintre agenţii termici ducere cu cei de întoarcere de la consumatori ( reglaj calitativ );
    b) reglarea debitului de agent termic prin utilizarea pompelor cu turaţie variabilă (reglaj cantitativ);
    c) reglarea debitului de abur pentru cazane de abur prin intermediul vanelor de reglaj (reglaj cantitativ);
    d) reglarea sarcinii termice prin porniri sau opriri ale pompelor sau închideri şi deschideri ale vanelor de reglaj.
    e) reglarea debitului de agent termic pentru producerea cu prioritate a apei calde de consum.

    Echiparea centralelor termice cu cazane şi arzătoare - condiţii de performanţă energetică
    7.56. Cazanele cu care se echipează centralele termice trebuie să respecte prevederile specifice pentru utilizarea preconizată, menţionată în cartea tehnică care însoţeşte fiecare cazan în parte.
    7.57. Documentaţia tehnică de proiectare pentru centrala termică trebuie să specifice obligaţia ca la achiziţia cazanelor, sunt consemnate randamentele la sarcină nominală şi la sarcină parţială precum şi condiţiile în care acestea sunt stabilite.
    După stabilirea tipului de cazane, proiectul se completează cu calculul randamentului anual al fiecărui tip de cazan şi cu randamentul anual al centralei termice.
    7.58. Cazanele de apă caldă funcţionează la presiuni nominale de max. Pn 6 bar. Cazanele care alimentează clădiri înalte şi foarte înalte şi pentru situaţii speciale ...", în contextul în care acest aspect s-a dorit să se reglementeze, întrucât din formularea actuală rezultă că este vorba numai de clădiri cu regim de înălţime cuprins între 28 m şi 45 m, rămânând neacoperită situaţia clădirilor foarte înalte (peste 45 m).
    7.59. Cazanele de abur de joasă presiune cu elemente din fontă sau ţevi din oţel sunt :
    a) cazane cu volum mare de apă, de regulă ignitubulare,
    b) cazane cu volum mic, de apă de tip acvatubular.
    7.60. Cazanele din centralele termice sunt dotate cu echipamente de măsură şi control care asigură supravegherea, protecţia şi reglajul funcţionării acestora.
    7.61. Se recomandă echiparea centralelor termice cu cazane având randament ridicat şi emisii de noxe reduse. Pe cât este posibil, se utilizează sisteme de recuperare a căldurii din gazele de ardere.
    7.62. Pentru a răspunde solicitărilor variabile ale consumatorilor şi a spori eficienţa energetică a centralelor termice, se recomandă racordarea cazanelor în baterii şi exploatarea acestora în cascadă corespunzător comenzilor unui sistem de automatizare proiectat.
    7.63. Când nu sunt impuse criterii obligatorii de alegere a cazanelor privitoare la randamente, acestea se recomandă a avea la puterea nominală, următoarele valori globale minime:
    a) 90 % pentru combustibil gazos ( gaze naturale, gaze petroliere lichefiate)
    b) 89 % pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, combustibil tip M, etc.) - 88 % pentru peleţi
    c) 83 % pentru combustibil solid (cărbune)
    d) 75 % pentru lemn şi deşeuri din lemn
    Scăderea randamentului la funcţionarea în sarcină redusă nu poate fi mai mare de 3 %.
    7.64. Pentru noxele rezultate în urma arderii combustibilului la cazane, se recomandă utilizarea, în calculele specifice pentru protecţia mediului, în funcţie de tipul combustibilului, a următoarelor valori maxime de emisie a poluanţilor:
    ● pentru combustibil gazos (gaze naturale, gaze petroliere lichefiate)
    - monoxid de carbon (CO): 100 mg/mcN
    - oxizi de sulf (SO(x)): 35 mg/mcN
    - oxizi de azot (NO(x)): 350 mg/mcN
    ● pentru combustibil lichid (combustibil lichid uşor, motorină etc.)
    - pulberi: 50 mg/mcN
    - monoxid de carbon (CO): 170 mg/mcN
    - oxizi de sulf (SO(x)): 1700 mg/mcN
    - oxizi de azot (NO(x)): 450 mg/mcN
    ● pentru combustibil solid (cărbune, lemn)
    - pulberi: 100 mg/mcN
    - monoxid de carbon (CO): 250 mg/mcN
    - oxizi de sulf (SO(x)): 2000 mg/mcN
    - oxizi de azot (No(x)): 500 mg/mcN
    7.65. La alegerea numărului de cazane se ţine seama de cronograma consumului de căldură, de raportul consumurilor în funcţie de perioada de consum (iarnă-vară) sau de natura lor (încălzire, preparare apă caldă de consum,etc.), de posibilităţile de amplasare a echipamentelor în centrala termică, precum şi de implicaţiile provocate de avarierea unui cazan. Se urmăreşte obţinerea unor indici optimi ai consumului de combustibil prin exploatare şi evitarea funcţionării la sarcini reduse.
    (1) Ca orientare, numărul de cazane funcţie de sarcina termică nominală poate fi:
    a) un cazan la centrale cu capacitate sub 0,3 MW;
    b) două cazane la centrale cu capacităţi între 0,3 MW şi 2 MW;
    c) - minim trei cazane la centrale cu capacităţi peste 2 MW.
    7.66. Cazanele instalate în centrala termică, care prepară un singur fel de agent termic sunt, de regulă, de acelaşi tip şi mărime. În funcţie de perioada şi natura consumurilor de căldură se pot folosi cazane de mărimi diferite, de exemplu, pentru prepararea apei calde de consum în perioada de vară.
    7.67. În funcţie de fiabilitate, gradul de siguranţă în exploatare şi durata de viaţă a echipamentului, se pot prevedea în centrala termică cazane de rezervă.
    7.68. În cazul construirii în etape a obiectivelor din zonă, se analizează echiparea centralei termice, la început, numai pentru obiectivele din primele etape, prevăzându-se posibilităţi de extindere.
    7.69. În cazul în care se prevede alimentarea din centrala termică a consumatorilor pe zone de presiune, pentru fiecare zonă se folosesc cazane sau schimbătoare de căldură proprii.
    7.70. Pentru alimentarea consumatorilor care utilizează agenţi termici de temperatură joasă (de ex. pentru sisteme de încălzire prin radiaţie) se recomandă cazane cu condensaţie care funcţionează cu gaze naturale sau combustibil lichid. În cazul evacuării naturale a gazelor de ardere se face dimensionarea coşului şi canalului de fum în funcţie de tirajul corespunzător iarna şi vara.
    7.71. Cazanele pot fi instalate şi în container, conform documentaţiei tehnice a acestora. Amplasarea containerului trebuie să respecte condiţiile prevăzute în prezenta reglementare tehnică, precum şi prescripţiile tehnice specifice ISCIR funcţie de tipul şi categoria de clasificare a cazanului/cazanelor şi a combustibilului utilizat. Limitele exterioare ale containerului se asimilează limitelor exterioare sălii cazanelor.
    7.72. În centralele termice care folosesc combustibil gazos în perioadele cu sarcini termice medii şi combustibil lichid la vârful de consum, se recomandă folosirea arzătoarelor mixte de tip gaze-păcură (combustibil lichid uşor sau tip M ), în vederea creerii posibilităţii de a trece uşor de la un combustibil la celălalt.
    7.73. Pentru centralele termice cu cărbune se recomandă ca la alegerea tipului de cazan să se aibă în vedere următoarele:
    a) combustibilul aprovizionat trebuie să poată fi ars direct fără să mai fie necesară o preparare locală;
    b) alimentarea cazanelor cu combustibil şi îndepărtarea cenuşii să se facă, pe cât posibil, mecanizat.
    (1) În cazul utilizării drept combustibili a unor resurse locale (lemne, rumeguş, deşeuri agricole etc.) este necesar ca instalaţia de ardere a cazanelor să fie adaptată corespunzător iar alimentarea cu combustibil şi evacuarea cenuşii să se facă, pe cât posibil mecanizat.
    7.74. Combustibilii solizi organici, lemnul sau deşeuri din lemn, utilizaţi în centralele termice nu se marchează cu vopsele, lacuri, etc.. Peleţii utilizaţi se obţin cu lianţi naturali sau prin simpla presare.
    7.75. Pentru încălzirea apartamentelor şi prepararea apei calde de consum se utilizează, de regulă cazane cu cameră de ardere închisă şi control automat al arderii.
    7.76. Arzătoarele cazanelor se aleg în funcţie de tipul combustibilului, de modelul constructiv şi de capacitatea cazanului. La cazanele de capacitate mică arzătoarele sau sistemul de ardere complet echipat se află încorporat acestora.
    La cazanele fără arzător încorporat, acesta se alege conform specificaţiilor tehnice ţinând cont de parametrii cazanului precum şi de caracteristicile geometrice ale focarului.
    7.77. Arzătoarele utilizate la cazane se clasifică astfel:
    a. după combustibilul utilizat:
    1) arzătoare pentru gaze naturale
    2) arzătoare pentru combustibil lichid
    3) arzătoare mixte
    b. după aportul de aer de combustie
    1) arzătoare atmosferice
    2) arzătoare cu aer insuflat
    c. după modul de reglare a arderii:
    1) cu reglare în trepte
    2) cu reglare continuă (reglare modulară)
    7.78. Se recomandă utilizarea arzătoare automatizate la care iniţierea flăcării se face automat prin diverse sisteme. Arzătoarele automatizate sunt dotate cu sisteme de siguranţă privind lipsa combustibilului sau presiunea scăzută a acestuia, supraveghere flacără, sisteme de avertizare, etc.
    7.79. La cazanele cu focar deschis este obligatorie prevederea unui sistem de detecţie a prezenţei monoxidului de carbon şi de oprire a alimentării cu combustibil a arzătorului.
    7.80. Se recomandă ca arzătoarele să aibă în furnitură şi consola pentru combustie.
    a) Pentru arzătoarele de gaze naturale, consola cuprinde:
    1) robinet închidere a gazelor;
    2) filtru de gaze;
    3) regulator de presiune a gazelor;
    4) două ventile electromagnetice;
    5) controlul etanşeităţii;
    6) ventil magnetic de aprindere;
    7) supravegherea presiunii gazelor.
    b) Pentru arzătoarele de combustibil lichid, consola cuprinde:
    1) preîncălzitor de combustibil;
    2) filtru de combustibil;
    3) pompă de combustibil;
    4) ventil electromagnetic la admisia combustibilului.

    Asigurarea cazanelor şi a instalaţiei
    7.81. Asigurarea cazanelor şi a instalaţiilor din centralele termice se face în scopul:
    1) preluării volumului de apă rezultat din dilatare ca urmare a creşterii temperaturii;
    2) limitarea temperaturii şi presiunii agentului termic la valorile prescrise;
    3) evacuarea vaporilor de apă rezultaţi ca urmare a creşterii temperaturii sau presiunii peste limitele admise;
    4) menţinerea presiunii minime şi protejarea instalaţiei împotriva lipsei de apă.
    7.82. Sistemele de asigurare respectă prescripţiile tehnice specifice ISCIR privind recipientele sub presiune.
    7.83. Utilajele şi echipamentele sunt însoţite de fişe tehnice, instrucţiuni de utilizare şi de punere în funcţiune.
    7.84. În instalaţiile cu apă caldă (până la 110°C) asigurarea se realizează potrivit prevederilor din STAS 7132, a prescripţiilor tehnice specifice ISCIR, a reglementării tehnice privind alegerea, proiectarea, întreţinerea şi exploatarea sistemelor şi echipamentelor de siguranţă din dotarea instalaţiilor de încălzire.
    7.85. Condiţiile şi cerinţele tehnice pentru utilizare, verificarea, reparare şi reglare a dispozitivelor de siguranţă sunt prevăzute în prescripţiile tehnice specifice ISCIR, completate cu prescripţiile tehnice referitoare la autorizarea/admiterea funcţionării şi verificări periodice şi neprogramate ale instalaţiilor şi cazanelor aferente.
    7.86. În instalaţiile de încălzire cu apă caldă se recomandă folosirea vaselor de expansiune închise cu membrană sau combinaţii ale acestora cu rezervoare de descărcare şi pompe de adaos. Vasele de expansiune închise corespund prescripţiilor tehnice specifice ISCIR.
    7.87. În cazul adoptării soluţiei cu vase de expansiune deschise, montate în zona superioară a clădirii, se iau măsuri corespunzătoare pentru asigurarea împotriva pericolului de inundare în caz de avarie.
    (1) Lungimile - orizontale şi verticale - ale conductei la vasul de expansiune deschis vor corespunde prevederilor din STAS 7132.
    7.88. Protejarea cazanelor şi a instalaţiei de încălzire şi de preparare apă caldă de consum împotriva îngheţului se poate face prin următoarele metode: asigurarea unei circulaţii minime în perioadele de utilizare redusă din sezonul rece, porniri-opriri de scurtă durată ale centralei termice, asigurarea temperaturii de gardă, utilizarea de antigel sau golirea instalaţiei.
    7.89. Soluţiile de asigurare a cazanelor de abur de joasă presiune, sunt cu dispozitive de siguranţă hidraulice sau supape de siguranţă.

    Echipamente pentru circulaţia apei
    7.90. Circulaţia agentului termic în instalaţiile cu circulaţie forţată se face cu ajutorul pompelor.
    7.91. Alegerea pompelor se face în funcţie de tipul de consumator, de debitul de agent termic şi de înălţimea de pompare. La alegerea pompelor se utilizează curbele caracteristice de funcţionare ale acestora din cataloagele de produs.
    La clădirile echipate cu centrale termice montate la partea superioară(pe terasă, etaj tehnic) la stabilirea înălţimii de pompare se ia în considerare efectul presiunii termice.
    7.92. Pompele trebuie alese în funcţie de clasa energetică, cu un consum de energie redus pe mc pompat şi un nivel de zgomot redus.
    7.93. În cazul în care regimul debitelor de apă circulată este variabil în cursul unei zile sau al anului se poate adopta una din următoarele soluţii:
    a) pompe separate pentru fiecare regim;
    b) un număr diferit de pompe în funcţiune;
    c) pompe antrenate cu motoare cu turaţie variabilă.
    7.94. Pentru circulaţia apei fierbinţi se folosesc pompe corespunzătoare temperaturii de regim.
    7.95. Toate pompele se prevăd cu organe de închidere, clapete de sens precum şi cu armături de reţinere pe conductele de refulare, montate între armăturile de închidere şi pompe.
    7.96. Pe conductele de întoarcere de la instalaţiile interioare, înainte de intrarea în cazane sau schimbătoare de căldură, se prevăd separatoare de impurităţi şi filtre. În vederea reducerii numărului de separatoare şi filtre se recomandă ca acestea să se monteze pe conducte comune de întoarcere.

    Echipamente pentru prepararea apei calde de consum
    7.97. În centrala termică se instalează de regulă echipamentul aferent preparării centralizate a apei calde de consum. Se foloseşte agentul termic produs în centrală ca agent primar. Se pot utiliza sisteme bivalente (combinate) de preparare apă caldă de consum care folosesc şi energii regenerabile.
    7.98. La alegerea schimbătoarelor de căldură se are în vedere ca acestea să corespundă caracteristicilor agentului termic şi să aibă un gabarit şi o greutate cât mai reduse. Prevederile din prezentul capitol se referă numai la agentul termic primar provenit din centrala termică. Proiectarea sistemului de preparare a apei calde de consum se realizează reglementării tehnice privind proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor sanitare aferente clădirilor.
    7.99. Prepararea apei calde de consum pentru ansamblurile de clădiri civile se poate face:
    a) cu schimbătoare de căldură cu acumulare;
    b) cu schimbătoare de căldură fără acumulare şi rezervoare de acumulare;
    c) cu schimbătoare de căldură fără acumulare.
    (1) Alegerea soluţiei se face pe baza unei analize economice şi a condiţiilor de amplasare. Numărul schimbătoarelor de căldură instalate (cu şi fără acumulare) se aleg în funcţie de regimul de funcţionare, posibilităţile de întreţinere şi reparaţii, etc. Nu sunt necesare unităţi de rezervă.
    7.100. Schimbătoarele de căldură sunt alimentate cu agent termic primar de la cazane specializate pentru apă caldă de consum sau de la cazane care furnizează agent termic cu mai multe destinaţii. Ori de câte ori este posibil, se recomandă utilizarea căldurii recuperate de la gazele de ardere.

    Alimentarea cu apă a cazanelor
    7.101. La umplerea cu apă a cazanelor, a reţelei de distribuţie şi a instalaţiilor interioare de încălzire se foloseşte apă din instalaţiile de apă potabilă, cu condiţia respectării art. 7.103.
    (1) Racordarea se face la conducta de întoarcere a instalaţiei de încălzire prin intermediul unui racord demontabil prevăzut cu o armătură de reţinere, pentru a împiedica pătrunderea apei din instalaţia de încălzire în instalaţia din care se face alimentarea. Racordul de umplere se decuplează de la instalaţia de apă după umplerea instalaţiei de încălzire
    (2) Cantitatea de apă pentru umplerea instalaţiei de încălzire şi "apa de adaos" se contorizează.
    7.102. La instalaţiile de încălzire cu apă caldă sau la cele cu cazane de abur cu presiune sub 0,5 bar, se asigură indicii de calitate a apei de alimentare, potrivit indicaţiilor producătorului, prevăzându-se în acest scop, instalaţii corespunzătoare de tratare a apei (dedurizare, corecţie PH, degazare).
    7.103. Pentru centralele termice de apă caldă amplasate în zone în care duritatea apei depăşeşte 10 °d se prevăd instalaţii de dedurizare pentru apa de alimentare astfel încât duritatea să fie redusă sub 5 °d. De asemenea conţinutul de clor trebuie să fie de cel mult 200 mg/l.
    7.104. Pentru alimentarea cazanelor de apă fierbinte, având temperatura peste 110 °C, precum şi a celor de abur având presiunea peste 0,5 bar, se prevăd instalaţii de tratare a apei. Valoarea indicilor de calitate a apei şi soluţia de alimentare cu apă a cazanelor trebuie să fie potrivit indicaţiilor producătorului, completate cu cerinţele reglementărilor tehnice specifice.
    7.105. Pentru realimentarea cu condensat a cazanelor de abur de joasă presiune (sub 0,5 bar) se prevăd două electropompe, dintre care una de rezervă.
    Pompele se montează sub cota minimă a apei din rezervorul de colectare a condensatului.
    (1) Diferenţa de nivel dintre nivelul nominal al apei din rezervor şi axul orizontal al orificiului de aspiraţie al pompelor se alege astfel încât să se evite fenomenul de vaporizare în conducta de aspiraţie a pompei.
    7.106. Pompele de alimentare a cazanelor de abur se prevăd cu instalaţii de comandă pentru pornire şi oprire, în funcţie de nivelul apei din cazane.

    Instalaţii pentru alimentare cu combustibil
    7.107. Alegerea tipului de combustibil pentru centrala termică se face în funcţie de disponibilitatea şi preţul combustibilului, posibilităţile de procurare şi stocare, condiţiile de mediu, gradul de asigurare a consumatorului, modul de exploatare al centralei termice, etc.
    7.108. În cazul consumatorilor care impun o mare siguranţă în funcţionare şi la care există posibilitatea întreruperii sau diminuării alimentării cu combustibil (cum ar fi, de exemplu, gazele naturale) se poate prevedea folosirea a doi combustibili (gaze naturale şi combustibil lichid, combustibil lichid şi gaze petroliere lichefiate), adoptându-se soluţiile tehnice adecvate (arzătoare mixte, specializarea cazanelor pe tip de combustibil etc.).
    7.109. La proiectarea instalaţiilor de combustibil gazos din centrale termice se respectă prevederile normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi gaze petroliere lichefiate.
    7.110. Instalaţiile de alimentare cu combustibil a cazanelor se prevăd cu sisteme de siguranţă în vederea înlăturării pericolului de incendiu şi explozie.
    (1) Pentru centralele termice care utilizează gaze naturale/gaze petroliere lichefiate este obligatorie prevederea unui sistem de detecţie a scăpărilor de gaze şi a unui sistem pentru închiderea alimentării cu combustibil la cazane.
    7.111. La instalaţiile de alimentare cu gaze a cazanelor fără supraveghere permanentă se prevăd dispozitive automate de reglare, semnalizare şi control ale arderii, precum şi de închidere a alimentării cu gaze în cazul întreruperilor de orice natură (alimentare cu gaze, energie electrică) sau a reducerii presiunii gazelor sub valoarea specificată minimă de funcţionare a arzătorului.
    7.112. Pentru instalaţiile de alimentare cu combustibil lichid a cazanelor fără supraveghere permanentă se prevăd dispozitive automate pentru conducerea arderii, pentru preventilarea focarului înaintea aprinderii, precum şi pentru blocarea admisiei combustibilului în caz de întrerupere a curentului electric sau de defectare a motoarelor electrice ale utilajelor care asigură arderea.
    7.113. Arzătoarele automatizate de combustibil gazos sau lichid se prevăd cu dispozitive de protecţie care să blocheze alimentarea cu combustibil la:
    a) nerealizarea aprinderii
    b) existenţa flăcării înaintea admisiei combustibilului
    c) stingerea flăcării
    d) presiunea gazului sub limita admisă
    e) întreruperea alimentării cu combustibil lichid
    f) întreruperea alimentării cu energie electrică Deblocarea va fi făcută numai manual după înlăturarea defecţiunii.
    7.114. Alimentarea cu gaz petrolier lichefiat drept combustibil pentru cazane, se face numai de la depozite exterioare.
    (1) Depozitele de gaze petroliere lichefiate care alimentează centralele termice se realizează (soluţii constructive, capacităţi, distanţe de amplasare) în conformitate cu prevederile din normele tehnice specifice.
    (2) Este interzisă alimentarea arzătoarelor cazanelor de la butelii individuale mobile de gaze petroliere lichefiate, indiferent de amplasarea acestora (în exteriorul sau interiorul clădirii).
    7.115. În clădirile civile care nu sunt înalte şi foarte înalte, precum şi în cele de producţie şi/sau depozitare se admite depozitarea a maximum 10 mc de combustibil lichid necesar folosirii în centrala termică din clădire (combustibil lichid uşor, motorină, păcură).
    (1) Depozitarea se face, obligatoriu, în încăperi separate de restul clădirii prin pereţi, uşi şi planşee realizate potrivit art. 7.184 din prezenta reglementare tehnică. Se prevăd praguri pentru evitarea împrăştierii lichidelor revărsate în caz de avarie, asigurarea golirii rapide şi instalaţii de semnalizare şi stingere a incendiului. La aceste încăperi nu se prevăd dispozitive pentru evacuarea fumului în caz de incendiu şi nici panouri de deburare (explozie).
    7.116. În interiorul sălilor de cazane independente, alipite clădirilor, înglobate în acestea sau amplasate pe terasă se admite amplasarea unui rezervor de combustibil lichid de consum zilnic, cu capacitate de maximum 2 mc.
    (1) Rezervorul de consum zilnic nu se montează deasupra cazanelor, ci lateral, la o distanţă de cel puţin 2,50 m de injectoare şi nu pe direcţia eventualelor rateuri de gaze sau pe direcţia de evacuare a gazelor de ardere, la deschiderea clapetelor de explozie.
    7.117. Depozitarea în exterior a combustibilului lichid se face atunci când aceasta este posibilă, când volumul depozitului depăşeşte 10 mc şi când soluţia exterioară se dovedeşte mai economică.
    7.118. Depozitele pot fi supraterane, semi-îngropate sau îngropate. Depozitele îngropate, având o capacitate de cel mult 30 mc se pot amplasa fără restricţii de distanţă faţă de construcţie.
    (1) Depozitele exterioare având o capacitate de peste 30 mc şi cel mult 200 mc se amplasează la o distanţă de minimum 15 m de orice construcţie. Distanţa se reduce cu 25 % pentru depozite semi-îngropate şi cu 50 % pentru cele îngropate.
    (2) Depozitele exterioare supraterane şi depozitele exterioare semiîngropate cu capacitatea de până la 10 mc se amplasează la o distanţă minimă faţă de construcţie de 3 m, iar cele cu capacitatea cuprinsă între 10 şi 30 mc, la o distanţă minimă de 5 m.
    Prin semiîngropat se înţelege acoperirea rezervorului cu un strat de pământ cu grosimea minimă de 50 cm.
    7.119. În scopul protecţiei mediului, rezervoarele metalice de combustibil lichid pentru depozite semi-îngropate şi îngropate se prevăd, fie cu pereţi dubli, cu instalaţie automată de detecţie a prezenţei combustibilului în spaţiul dintre pereţi şi montare direct în sol, fie cu pereţi simpli şi montare în cuvă de beton.
    (1) Pentru amplasamente în care există pericolul ca nivelul apelor freatice să depăşească cota de îngropare a rezervoarelor de combustibil se iau măsuri constructive de lestare a rezervoarelor.
    (2) Pentru un grup de rezervoare îngropate şi semi-îngropate se prevede o cameră de comandă, în care se montează armăturile de închidere pe conductele instalaţiei de combustibil şi instalaţiile corespunzătoare de semnalizare, iar camera va avea o gură de acces.
    (3) Cuvele rezervoarelor îngropate şi semi-îngropate pentru combustibilii de ardere nu se prevăd cu panouri de deburare şi dispozitive de evacuare a fumului, accesul asigurându-se printr-o trapă.
    (4) Rezervoarele exterioare supraterane se prevăd cu o cuvă pentru colectarea scurgerilor accidentale de combustibil şi cu un sistem de semnalizare a scurgerilor de combustibil.
    7.120. Rezervoarele de combustibil lichid, indiferent de capacitatea lor, se prevăd cu conducte de alimentare (dacă alimentarea se face pe sus, aceasta se prelungeşte până la 50 cm de la fundul rezervorului), conducte de plecare, conducte de recirculare (dacă plecarea se face prin pompare), conducte de preaplin cu indicatoare de nivel care nu sunt din sticlă şi cu conducte de aerisire comunicând direct cu exteriorul şi având la capătul exterior opritoare de flăcări.
    7.121. În toate cazurile în care depozitul exterior este suficient de apropiat şi există diferenţa de nivel necesară, se prevede şi posibilitatea golirii rapide a rezervorului de consum zilnic în depozitul exterior. Atât preaplinul cât şi golirea rapidă se conduc la rezervorul de depozitare printr-o conductă comună.
    7.122. În situaţia în care construcţia pe care o deserveşte centrala termică este prevăzută cu instalaţii de semnalizare a incendiului, acestea trebuie să supravegheze încăperea centralei termice şi camerele rezervoarelor de combustibil lichid.
    7.123. Pentru umplerea rezervoarelor de combustibil (de depozit sau de consum zilnic), dacă aceasta nu se poate face gravitaţional, se prevăd pompe electrice (una activă şi una de rezervă).
    (1) În instalaţiile având puterea termică nominală până la 100 kW se poate folosi, ca rezervă pentru umplerea rezerorului de consum zilnic, o pompă de mână.
    (2) Utilizarea rezervoarelor de combustibil pentru consum zilnic nu este obligatorie; pot fi adoptate soluţii de alimentare a arzătoarelor direct din rezervorul de depozit, fie fără pompă de alimentare, când condiţiile de amplasament permit alimentarea gravitaţională, fie cu pompă de alimentare, supapă de presiune pentru descărcare şi conductă de întoarcere a combustibilului în rezervor, când alimentarea gravitaţională nu este posibilă.
    (3) Pentru staţia de pompare se iau măsurile necesare de semnalizare şi protecţie la foc.
    7.124. Este interzisă trecerea conductelor de combustibil lichid prin încăperi, canale, ghene, în care scăpările de lichid combustibil sau de gaze prezintă pericol de incendiu sau explozie.
    7.125. În clădirile centralelor termice se admite amplasarea depozitelor de combustibil solid cu o capacitate de max. 20 mc. Depozitarea se face, obligatoriu, în încăperi separate de restul construcţiei şi vor au cel puţin un perete exterior pe care se amplasează dotările specifice în vederea aprovizionării periodice cu combustibil.
    (1) Se iau măsuri pentru a evita apariţia energiei electrostatice ţinând cont de tipul combustibilului solid (cărbune, deşeuri de lemn, peleţi ).
    (2) La amplasarea depozitului se ţine cont şi de posibilităţile de acces ale mijloacelor de aprovizionare (auto, CF, cisterne) sau de distanţele maxime pentru transvazare pneumatica, după caz (peleţi).
    (3) Pereţii şi planşeul încăperii de depozitare, precum şi uşa de comunicare a acesteia cu sala cazanelor se realizează conform art 7.185.
    (4) În sălile de cazane funcţionând cu combustibil solid, cu alimentare manuală a focarelor, se admite depozitarea a maximum 2 mc combustibil.
    7.126. Buncărele cu o capacitate de cel mult 2 mc, pentru fiecare unitate de cazan, pot fi amplasate în interiorul sălii cazanelor.
    (1) Buncărele cu o capacitate mai mare de 2 mc, pentru alimentarea cazanelor, se amplasază într-un spaţiu separat de sala cazanelor, conform prevederilor art. 7.186 din prezenta reglementare tehnică şi au o capacitate corespunzătoare consumului pentru un schimb, pentru fiecare unitate de cazan.
    (2) Pentru ambele categorii de buncăre menţionate anterior, construcţia lor se face cu îndeplinirea, obligatoriu, a prevederilor art 7.186 luând măsuri de apărare împotriva incendiilor.
    7.127. Pentru centralele termice cu cărbune funcţionând în condiţiile prevăzute la art. 7.73 se recomandă ca alimentarea cazanelor cu combustibil, ca şi îndepărtarea cenuşii să se facă mecanic.
    7.128. Depozitarea cenuşii şi a zgurii se face în spaţii exterioare, adăpostite de vânt (eventual cu parapet incombustibil).
    (1) La depozitele de zgură şi cenuşă cu capacitatea peste 50 mc se prevăd instalaţii fixe de stingere cu apă.
    (2) La stabilirea măsurilor pentru evacuarea zgurii şi a cenuşii se respectă şi prescripţiile specifice ISCIR.

    Asigurarea aerului de combustie
    7.129. Pentru admisia aerului de combustie se prevăd grile în pereţii exteriori ai centralei, de regulă în peretele din spatele cazanelor sau în zonele adiacente acestuia din pereţii laterali.
    (1) Dacă aceste soluţii nu pot fi adoptate, prizele se amenajează în peretele frontal sau în zonele adiacente acestuia din pereţii laterali. În aceste cazuri, aerul de combustie este condus prin canale de aer până la zona din spatele cazanelor.
   (2) Aerul se introduce cât mai aproape de tavanul sălii cazanelor pentru a se utiliza excedentul de căldură din zona superioară şi pentru a se asigura ventilarea întregului spaţiu.
    7.130. Secţiunea liberă a grilelor de aer pentru combustie se determină prin calcul, în funcţie de puterea termică a centralei, de tipul combustibilului utilizat şi de tipul arzătorului.
    (1) Pentru centralele termice echipate cu cazane funcţionând cu gaze naturale, aria golului de pătrundere a aerului necesar arderii, se calculează potrivit normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
    7.131. În caz că nu este posibilă asigurarea aerului de combustie prin ventilare naturală (grile de admisie sau prize cu canale), se prevăd în acest scop ventilatoare. Nu se prevăd, pentru acestea, unităţi de rezervă.

    Evacuarea gazelor de ardere
    7.132. Evacuarea gazelor de ardere se face în atmosferă, cu condiţia obligatorie de a se lua măsurile necesare pentru ca noxele conţinute de gazele de ardere, după pătrunderea în atmosferă şi dispersia lor, să se încadreze în limitele admise pentru concentraţiile din aer şi de la sol. Încadrarea în limitele admise se referă atât la noxele evacuate de centrala termică cât şi, separat, la ansamblul format de această centrală şi alte surse de noxe existente sau previzibile în zonă.
    7.133. La centralele termice funcţionând cu combustibil solid se analizează necesitatea prevederii de dispozitive de reţinere a cenuşii zburătoare, pentru a nu se depăşi concentraţia admisibilă de noxe în atmosferă, potrivit legislaţiei în vigoare la data proiectării instalaţiilor de evacuare a gazelor de ardere.
    7.134. Dimensionarea coşului de fum se face în funcţie de puterea cazanelor şi tipul de combustibil. Înălţimea şi secţiunea coşului de fum se stabileşte în funcţie de:
    a) debitul de gaze de ardere şi conţinutul de noxe;
    b) temperatura gazelor de ardere la ieşirea din focar;
    c) parametrii meteorologici locali: stratificarea termică verticală, direcţia şi viteza vântului;
    d) regimul de înălţime al clădirilor din zonă;
    e) caracteristicile altor surse de noxe din zonă.
    7.135. Soluţia constructivă şi materialele componente ale coşului de fum trebuie să răspundă, în principal, cerinţelor privind:
    a) rezistenţa şi stabilitatea constructivă;
    b) rezistenţa la temperaturi extreme;
    c) rezistenţa la coroziune;
    d) etanşare;
    e) securitate la incendiu.
    7.136. Coşurile de fum la care sunt racordate cazane care evacuează gaze de ardere cu temperaturi scăzute sau la care se poate produce condens pe suprafaţa interioară a acestuia se execută din materiale rezistente la coroziune chimică: de ex. din tuburi de şamotă, aluminiu, oţel inox, etc., rezistente şi la temperatură.
    (1) La baza coşului se va prevedea obligatoriu un sistem de colectare şi evacuare a condensului acid. Înainte de evacuare la canalizare, condensul colectat de la baza coşului se va trece printr-un dispozitiv de neutralizare.
    7.137. Evacuarea gazelor de ardere se face, când este posibil, prin tiraj natural, ţinând seama şi de tipul de cazan folosit.
    7.138. Tirajul forţat se prevede în cazurile în care tirajul natural este insuficient pentru evacuarea gazelor de ardere şi atunci când se constată:
    a) pierderi mari de sarcină pe circuitul gazelor de ardere;
    b) temperatura redusă a gazelor de ardere (căldura gazelor de ardere a fost parţial recuperată);
    c) condiţiile particulare impun coşului o înălţime mai mică decât cea necesară pentru funcţionarea cu tiraj natural.
    7.139. Coşul de fum situat la mai puţin de 1,5 m în plan orizontal, de coama acoperişului, trebuie să depăşească coama cu minimum 0,5 m pentru învelitori incombustibile şi 1 m pentru învelitorile combustibile. Coşul de fum amplasat la distanţe mai mari de 1,5 m faţă de coama acoperişului va avea înălţimea de cel puţin 1 m faţă de învelitoare.
    (1) Înălţimea coşului faţă de terasa acoperişului trebuie să fie de minimum 1 m. Coşurile de fum trebuie să depăşească cu minimum 0,50 m înălţimea elementelor de supraînălţare a terasei (atice, ziduri antifoc etc.) când sunt situate la mai puţin de 3 m de marginea terasei şi cu minimum 1 m, când sunt situate la peste 3 m de marginea terasei.
    (2) Înălţimea minimă de amplasare a coşului "ventuză" faţă de zona pietonală este de 1,80m.
    7.140. În ansamblurile de locuinţe, coşurile de fum ale centralelor termice funcţionând cu combustibil lichid sau gazos se alipesc sau se înglobează în cele mai înalte clădiri din ansamblu.
    7.141. Se recomandă ca, pe cât posibil, coşurile înglobate în clădiri să nu treacă prin încăperi în care căldura degajată influenţează negativ confortul necesar sau materialele depozitate.
    (1) Dacă nu se poate evita un asemenea amplasament al coşurilor, se iau măsuri de izolare termică suplimentară.
    7.142. Pentru centralele termice amplasate la ultimul nivel sau pe terasa clădirii se recomandă utilizarea cazanelor cu suprapresiune în camera de ardere care necesită pentru evacuarea gazelor de ardere coşuri de fum cu înălţimi reduse.
    7.143. Coşurile de fum trebuie să fie proiectate, instalate şi puse în funcţiune în conformitate cu SR EN 15287.
    7.144. În cazul tirajului natural se admite racordarea la acelaşi coş de fum necompartimentat a mai multor cazane, cu condiţia încadrării vitezei gazelor de ardere în limitele recomandate de STAS 3417, în funcţie de regimul de funcţionare şi încărcare al cazanelor.
    (1) În cazul în care viteza gazelor de ardere nu se încadrează în limitele recomandate şi dacă secţiunea liberă a coşului depăşeşte 2 mp, iar pierderile de sarcină prin canalul de fum şi coş nu se pot acoperi prin tiraj natural, după caz, se pot prevedea coşuri separate sau se compartimentează coşul. Compartimentarea se face pe toată înălţimea coşului, prevăzându- se canale de fum orizontale separate, pentru fiecare compartiment al coşului.
    7.145. Pe racordurile dintre cazane şi canalul de fum se prevăd dispozitive pentru reglarea tirajului cazanelor în funcţiune, pentru închiderea traseului gazelor de ardere - la cazanele care nu funcţionează - şi pentru compensarea dilatărilor.
    (1) Pentru măsurarea temperaturii, prelevarea probelor necesare analizei gazelor de ardere, precum şi pentru măsurarea tirajului, se prevăd ştuţuri din ţeavă, de regulă Dn 32, pe racordul de fum al fiecărui cazan, precum şi la baza fiecărei secţiuni a coşului de fum care asigură tirajul unui grup de cazane.
    7.146. Canalele de fum se prevăd cu guri de vizitare şi control care să se închidă etanş prin capace sau uşi metalice termoizolante, amplasate la începutul canalului de fum şi la schimbările de direcţie ale acestuia. La baza coşului de fum se prevede o deschidere de vizitare cu uşă etanşă, pentru inspecţie şi curăţire.
    7.147. Canalele de fum se prevăd, cu clapete de explozie astfel proiectate încât să se deschidă la o presiune inferioară presiunii de explozie care poate distruge canalul.
    (1) Clapeta de explozie trebuie să asigure o închidere etanşă şi se amplasează astfel încât să nu producă accidente la deschidere.
    7.148. În cazul tirajului natural, lugimea canalului de fum nu va depăşi 1/3 din înălţimea coşului de fum.
    7.149. Se recomandă ca la evacuarea forţată a gazelor de ardere să se prevadă coşuri individuale pentru fiecare cazan.
    (1) În cazul folosirii unui singur coş pentru mai multe cazane cu tiraj forţat, fiecare ventilator de gaze de ardere se prevede cu canal independent de fum, până la coşul de fum.
    (2) Racordarea canalelor la coşul de fum se face la cote diferite, astfel încât să se asigure circulaţia normală a gazelor de ardere.
    7.150. Canalele de fum realizate din diferite materiale (tuburi metalice rigide sau flexibile, materiale ceramice, zidărie, etc.) se protejează la interior, în funcţie de temperatura şi de caracterul agresiv al gazelor de ardere.
    (1) Coşurile de fum din zidărie, înglobate în clădiri, se amplasează astfel încât nici una din laturile lor să nu fie inclusă în vreun perete exterior al clădirii. Dacă această soluţie nu este posibilă, se iau măsuri constructive pentru evitarea apariţiei condensului.
    (2) Coşurile de fum metalice, din ţeavă de oţel, se protejează anticoroziv la interior şi se termoizolează la exterior.
    7.151. Problemele specifice ale evacuării gazelor de ardere de la cazanele centralelor termice de apartament se rezolvă potrivit reglementărilor tehnice de proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termice mici şi a normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi a gazelor petroliere lichefiate.

    Probleme specifice ale centralelor termice care alimentează instalaţii de încălzire existente
    7.152. În cazul modernizării unei centrale termice sau în cazul proiectării unei centrale termice noi care alimentează şi clădiri existente se ţine seama de reducerea sarcinii termice dacă aceste clădiri au fost reabilitate termic.
    7.153. Cazanele care alimentează instalaţii existente trebuie să furnizeze necesarul de căldură calculat ţinând seama de starea reală de exploatare a clădirilor.
    7.154. La dimensionarea şi alegerea pompelor de circulaţie din centrala termică se stabilesc pierderile de sarcină hidraulică reale în instalaţiile interioare. Totodată se face reechilibrarea hidraulică a ramurilor principale de distribuţie ale instalaţiei.
    7.155. La modernizarea centralei termice existente şi la înlocuirea cazanelor vechi se verifică:
    a) capacitatea de evacuare a gazelor de ardere;
    b) starea fizică şi funcţională a coşului şi canalului de fum;
    c) posibilitatea recuperării căldurii din gazele de ardere.
    7.156. Alimentarea cu căldură de la centrala termică a unor consumatori existenţi se face cu condiţia contorizării fiecărui consumator.
    7.157. În cazul în care, la racordarea centralei termice la o instalaţie de încălzire existentă, nu este posibilă reabilitarea sau modernizarea acesteia din urmă, se face în mod obligatoriu, înainte de racordare, spălarea cu dezincrustanţia instalaţiei şi curăţarea interioară a corpurilor de încălzire.
    7.158. Cazanele şi echipamentele din centrala termică se protejează împotriva înfundării circuitelor hidraulice cu depuneri provenind din instalaţiile interioare prin prevederea unor filtre de impurităţi pe conductele de întoarcere din instalaţiile interioare.
    7.159. La modernizarea centralelor termice se urmăreşte introducerea surselor regenerabile de energie.

    Organizarea centralei termice şi amenajări constructive
    Organizarea spaţiilor din centrala termică
    7.160. Dimensiunile centralelor termice se stabilesc ţinând seama de tipul, numărul şi gabaritul utilajelor, de spaţiile necesare pentru montarea, exploatarea şi întreţinerea lor, de condiţiile impuse de mormele generale de protecţie a muncii şi de prescripţiile tehnice specifice ISCIR.
    (1) Se ţine seama de posibilitatea de extindere în viitor a centralei termice, precum şi de eventuala înlocuire a echipamentelor.
    7.161. Organizarea spaţiilor şi amplasarea utilajelor se face astfel încât distanţele străbătute de personalul de exploatare să fie minime, iar supravegherea utilajelor şi operaţiunile de exploatare şi întreţinere să se facă uşor.
    (1) Se asigură, după caz, spaţiul necesar pentru revizii, reparaţii, control etc.
    Spaţiile libere indicate la art. 7.162 - 7.168 au înălţimea utilajelor respective, dar nu mai puţin de 1,80 m.
    7.162. În faţa cazanelor se lasă un spaţiu liber (culoar), a cărui lăţime se stabileşte în funcţie de necesităţile de exploatare, întreţinere şi curăţare, ţinând seama şi de recomandările producătorului cazanului şi arzătorului.
    7.163. La cazanele alimentate cu combustibil solid, la stabilirea acestui spaţiu se ţine seama de sistemul de alimentare al cazanelor şi de evacuarea cenuşii şi zgurii, la care se adaugă un spaţiu de siguranţă şi circulaţie de 1 m.
    7.164. La cazanele alimentate cu combustibil lichid sau gaze, pentru care nu se prescriu condiţii speciale de exploatare, întreţinere şi curăţare, spaţiul liber (art. 7.162) se consideră de la elementul cel mai ieşit în afara cazanului.
    (1) În funcţie de suprafaţa de încălzire a cazanului, lăţimea spaţiului liber se recomandă a fi:
    a) până la 10 mp circa 1,00 m
    b) între 10 şi 30 mp circa 1,50 m
    c) între 30 şi 55 mp circa 1,75 m
    d) între 55 şi 90 mp circa 2,00 m
    e) peste 90 mp sau peste 1 MW circa 2,50 m
    7.165. În cazul amplasării cazanelor pe două fronturi, cu focarele faţă în faţă, lăţimea culoarelor din faţa cazanelor se alege cu 1,0 m mai mare decât cea stabilită pentru cazanele amplasate pe un singur front.
    7.166. Distanţa de la mantaua laterală a cazanelor până la elementele de construcţie ale sălii cazanelor sau până la limita platformei deschise, respectiv până la mantaua cazanului vecin - dacă nu sunt şi alte indicaţii ale producătorului - este de:
    a) 0,80 m la cazanele având suprafaţa de încălzire până la 100 mp;
    b) 1,00 m la cazanele având suprafaţa de încălzire peste 100 mp.
    (1) Dacă condiţiile de control şi întreţinere permit, cazanele se pot aşeza în grupuri de câte două, fără distanţă între cazanele din acelaşi grup.
    (2) Între părţile laterale cele mai ieşite în afară ale cazanelor şi pereţii laterali ai centralei termice trebuie să rămână un spaţiu liber de cel puţin 0,50 m.
    7.167. Distanţa de la spatele cazanelor până la canalul de fum şi coşul de fum se stabileşte pentru a permite accesul, supravegherea şi întreţinerea instalaţiilor de evacuare a gazelor de ardere.
    7.168. Înălţimea minimă liberă între părţile cele mai ieşite în afară ale cazanului şi elementele cele mai apropiate ale instalaţiilor din centrala termică (conducte, vane, suporturi, aparataje ş.a.) este de 20 cm.
    7.169. Distanţele de montare ale cazanelor de perete (murale), din cadrul centralelor termice de apartament sunt în conformitate cu prevederile din reglementarea tehnică de proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termice mici.
    7.170. La schimbătoarele de căldură, pentru scoaterea, întreţinerea şi repararea elementelor demontabile, se lasă un spaţiu liber pe acea parte pe care se scot elementele demontabile.
    (1) Spaţiul va fi suficient de mare pentru operaţiunile de scoatere şi întreţinere, urmând ca repararea să se facă, eventual, într-un alt spaţiu special amenajat.
    (2) Pe celelalte părţi ale schimbătoarelor de căldură montate până la înălţimea de 1,80 m se prevăd spaţii libere de cel puţin 0,8 m
    (3) În cazul montării schimbătoarelor de căldură la înălţimi peste 1,80 m deasupra pardoselii, distanţa minimă laterală până la alte aparate, până la pereţii încăperii sau până la limita platformelor deschise este de 0,50 m.
    (4) Distanţele menţionate se prevăd dacă nu există alte indicaţii ale producătorului.
    7.171. Pompele din centralele şi punctele termice se montează la pardoseală, pe postamente sau pe conducte.
    (1) Pompele montate la pardoseală se amplasează astfel încât să ofere posibilităţi de supraveghere uşoară. Ele se montează, pe cât posibil, grupate şi aliniate. Nu se admite montarea pompelor în spatele cazanelor.
    (2) Spaţiul liber din jurul pompelor montate pe postament se stabileşte în funcţie de mărimea pompelor, a diametrelor conductelor de racordare, cât şi de mărimea şi poziţia de montare a armăturilor de pe aceste conducte, dar nu mai mic de 0,5 m (socotit de la postamentul pompelor).
    (3) Când tipul şi greutatea pompelor permit, se pot monta două sau mai multe pompe pe un postament comun.
    (4) La montarea pompelor pe conducte, stabilirea spaţiului necesar se face ţinând seama de construcţia pompelor (cu ax vertical sau orizontal), de modul de îmbinare (cu flanşe sau filet) şi de tipul pompelor, simple sau gemene.
    7.172. În jurul rezervoarelor cu apă se prevăd spaţii de acces de minimum 0,50 m. Aceste spaţii pot fi micşorate pe două laturi la 0,10 m, dacă rezervorul poate fi deplasat pentru revizii şi reparaţii.
    (1) Dacă rezervorul este prevăzut pentru a fi izolat termic, se asigură pe toate laturile spaţii de acces de cel puţin 0,50 m.
    (2) Rezervoarele având suprafaţa bazei peste 5 mp se montează pe suporturi, asigurând sub rezervor un spaţiu de minimum 0,20 m.
    (3) Deasupra rezervoarelor care au gura de vizitare cu acces din partea superioară, se lasă un spaţiu liber cu înălţimea minimă 0,60 m.
    7.173. Montarea separatoarelor de impurităţi se face astfel încât să existe acces la organele demontabile pentru curăţarea sitelor şi eliminarea depunerilor.
    (1) În situaţiile în care pentru curăţare şi eliminarea depunerilor se impune demontarea separatorului din instalaţie, se prevăd în amonte şi în aval tronsoane din ţeavă cu îmbinări demontabile (mosoare); tronsoanele demontabile se montează între separator şi armăturile de închidere din amonte şi aval ale acestora şi se prevăd cu prize de presiune.
    7.174. Traseele conductelor de legătură la utilajele din centrale termice (cazane, schimbătoare de căldură, pompe etc.) se aleg astfel încât să nu împiedice demontarea armăturilor şi diferitelor părţi ale aparatelor. În caz de necesitate se prevăd pe conducte îmbinări demontabile.
    7.175. Conductele din centralele termice se pozează aparent. Se pot poza sub pardoseală în canale vizitabile, cu panta de 1 %, prevăzute cu golire la recipientul de ape uzate numai porţiuni scurte de racordare, în cazul în care pozarea aparentă ar împiedica circulaţia sau exploatarea utilajelor.
    7.176. Armăturile de închidere prevăzute pentru separarea aparatelor sau a unor porţiuni din instalaţii se montează în locuri accesibile, iar cele care se manevrează mai des se amplasează astfel încât să se ajungă la ele fără intermediul unei scări.
    7.177. Conductele de preaplin, conductele de evacuare de la supapele de siguranţă, conductele de dezaerisire şi conductele principale de golire se conduc la dispozitive de colectare, ca: recipiente, jgheaburi, sifoane, pâlnii etc. Aceste conducte se dispun astfel încât scurgerea apei să poată fi observată. Evacuarea condensului colectat de la coşurile de fum se face conform art. 7.136.
    (1) Scurgerea apei, de la dispozitivele de colectare, la canalizarea exterioară se asigură, pe cât posibil, prin gravitaţie.

    Prescripţii privind clădirea
    7.178. Instalaţiile din clădirile centralelor termice cu apă fierbinte (110°C) şi cele cu abur cu presiune peste 0,5 bar se proiectează potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice specifice ISCIR.
    7.179. Clădirile centralelor termice cu apă caldă (sub 110°C) şi cele cu abur de joasă presiune (sub 0,5 bar) au nivelul I sau II de stabilitate le foc, cu excepţia celor la care suprafaţa de încălzire totală a cazanelor este de cel mult 450 mp, care pot avea nivelul III de stabilitate la foc .
    7.180. Pentru agenţii termici menţionaţi la art. 7.179 centralele termice se încadrează în risc mijlociu de incendiu."
    7.181. Încăperile centralelor termice, inclusiv sălile de cazane, se separă, obligatoriu, de clădiri (cu altă destinaţie) prin pereţi şi planşee rezistente la foc potrivit reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu.
    7.182. La proiectarea centralelor termice alimentate cu gaze naturale se ţine seama de normelor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi a reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
    7.183. Clădirile centralelor termice alimentate cu gaze petroliere lichefiate se proiectează ţinând seama de prevederile reglementărilor tehnice pentru proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate şi a reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu a construcţiilor.
    Este interzisă utilizarea gazelor petroliere lichefiate drept combustibil la centrale termice amplasate sub nivelul terenului (la subsolul şi demisolul clădirilor).
    7.184. Încăperile din clădirile civile şi de producţie şi/sau depozitare în care se depozitează maximum 10 mc lichide combustibile pentru centrala termică (conform art. 7.115 din prezenta reglementare tehnică) se separă, obligatoriu, de restul clădirii având altă destinaţie, prin pereţi şi planşee proiectate potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor.
    (1) Golurile strict funcţionale de acces, realizate în elementele respective, se protejează prin elemente rezistente la foc proiectate potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor.
    7.185. Încăperile din centralele termice, în care se depozitează maximum 20 mc combustibili solizi (conform art. 7.125) se separă de restul clădirii prin pereţi şi planşee care trebuie să îndeplinească, obligatoriu, condiţiile prevăzute la art. 7.184.
    (1) Comunicarea cu sala cazanelor se poate face prin uşi rezistente la foc, potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor.
    7.186. Buncărele pentru combustibili solizi (art. 7.126), precum şi pâlniile de alimentare a instalaţiilor de ardere se realizează, din materiale incombustibile şi se iau măsuri pentru evitarea încărcării electrostatice.
    (1) Spaţiul în care se amplasează buncărele, care au o capacitate mai mare de 2 mc, se separă de sala cazanelor prin pereţi şi planşee incombustibile, având o rezistenţă la foc potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor.
    7.187. Uşile de acces ale centralelor termice se amplasează astfel încât să conducă direct în spaţiul principal de supraveghere a utilajelor şi au deschiderea în afară, direct spre exterior sau într-un spaţiu în legătură cu exteriorul, care nu poate fi blocat. Se exceptează de la această prevedere centralele termice de apartament.
    (1) Dimensiunile uşilor şi ale spaţiilor intermediare de legătură cu exteriorul se aleg astfel încât să asigure introducerea şi scoaterea principalelor utilaje care nu se pot dezasambla.
    7.188. Accesul în centralele termice situate pe terasa clădirii este posibil doar de pe terasă sau din casa scării, printr-o încăpere tampon. Nu se admite accesul direct de la un etaj inferior prin deschideri sau trape în pardoseala centralei termice.
    7.189. În cazul în care accesul principal în centrala termică se face printr-o scară, aceasta se execută din beton, cu suprafaţă rugoasă, cu o înclinare sub 450 şi se prevede cu balustradă.
    7.190. Uşile de acces (evacuare) nu au praguri. În cazul în care pragurile nu pot fi evitate, racordarea lor cu pardoseala se face prin planuri înclinate cu panta 1:8 şi cu finisaj care să împiedice alunecarea oamenilor.
    7.191. Uşile încăperilor anexe trebuie să se deschidă spre sala principală a centralei termice.
    7.192. Pentru compartimentele rezervate altor unităţi (de ex: post trafo, staţii de hidrofor, centrale de ventilare etc.) grupate cu centrala termică se prevăd accese separate, direct din exterior.
    (1) În clădirile civile, la care centralele termice se grupează cu staţia de hidrofor şi, eventual, alte utilităţi, toate pot avea o comunicare funcţională, prin intermediul unui coridor comun.
    (2) Nu se poate grupa centrala termică (sala cazanelor) cu staţia de pompare a apei pentru incendiu.
    7.193. Centralele termice sunt prevăzute cu ferestre exterioare pentru iluminarea şi ventilare naturală a încăperii.
    (1) În cazul centralelor termice folosind combustibil gazos, suprafaţa ferestrelor exterioare trebuie să satisfacă şi condiţiile prevăzute de normele tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi a gazelor petroliere lichefiate, privind raportul dintre suprafaţa vitrată şi volumul sălii cazanelor.
    7.194. La centralele termice este obligatoriu să se asigure introducerea aerului de combustie prin ventilare naturală organizată sau prin ventilare mecanică, prin măsurile prevăzute la art. 7.129.
    7.195. La centralele amplasate direct, sub sau alături de încăperi sensibile la zgomot, trepidaţii sau exces de temperatură, se iau măsuri de izolare fonică şi termică pentru a nu se depăşi limitele de zgomot şi temperatură admise, potrivit destinaţiei încăperilor respective, precum şi măsuri de evitare a transmiterii trepidaţiilor la elementele de construcţie ale clădirii.
    7.196. Prescripţiile constructive privind condiţiile de amplasare a centralelor termice mici (de apartament, de scară de bloc, ş.a), cu capacitatea sub 0,3 MW, sunt prevăzute în reglementările tehnice de proiectare, execuţie şi exploatare a centralelor termice mici.

    Prescripţii privind instalaţiile sanitare şi electrice
    7.197. La centralele cu capacitate mai mare de 2 MW şi cu personal permanent se recomandă a se amenaja un grup sanitar (WC şi duş).
    (1) La unităţile mai mici 2 MW la care nu se amenajează un grup sanitar se asigură accesul la un WC din apropiere, în cadrul clădirii. Distanţa până la acest WC este de maximum 75 m pe orizontală, fără a depăşi 4 m pe verticală. Dacă aceste prevederi nu pot fi respectate, se amenajează un WC şi la centralele termice cu capacitate mai mică de 2 MW, cu personal permanent.
    7.198. Centralele termice se prevăd cu chiuvete cu robinet dublu serviciu şi cu recipient de pardoseală legat direct la canalizare. Pardoseala acestor încăperi are panta de cel puţin 5 %o spre recipient.
    (1) Când nivelul canalizării exterioare nu permite legarea directă sau când există pericolul de refulare a reţelei de canalizare, recipientul se racordează la canalizare prin intermediul unei pompe de mână - în cazul instalaţiilor sub 2 MW, respectiv a unei pompe electrice - în cazul instalaţiilor mai mari de 2MW.
    7.199. Instalaţiile electrice cu care se prevăd centralele termice sunt:
    a) instalaţiile electrice pentru iluminat general (normal) şi de securitate pentru intervenţii;
    b) instalaţii electrice de forţă, comandă şi automatizare;
    c) instalaţii electrice de protecţie contra electrocutării
    d) instalaţii de telecomunicaţii: post telefonic şi teletransmisie, dispecerizare, BMS, după caz;
    e) prize de joasă tensiune pentru lampă portabilă.

    Elemente de construcţii aferente echipamentului
    7.200. Elementele de construcţii aferente cazanelor (postamente, şamotări, înzidiri) se execută conform planurilor şi instrucţiunilor de montaj ale producătorului de echipamente.
    7.201. La elaborarea proiectului structurii de rezistenţă al centralelor termice se ţine seama de sarcinile statice şi dinamice ale aparatelor, utilajelor şi conductelor instalaţiei de încălzire, respectându-se prevederile reglementărilor tehnice de proiectare antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-cultural, agrozootehnice şi industriale.
    7.202. În cazul centralelor termice care se modernizează sau se transformă se are în vedere ca sarcinile date de utilaje şi instalaţii să nu afecteze capacitatea de rezistenţă a elementelor de construcţii.
    7.203. Stabilirea soluţiilor constructive se face în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice privind acustica în construcţii şi zone urbane, aplicabile, în vigoare.
    7.204. Pompele şi ventilatoarele se montează pe postamente cu strat elastic sau dispozitive pentru amortizarea trepidaţiilor.
    Stratul elastic, respectiv dispozitivul de amortizare, se protejează împotriva apei provenite din goliri, spălări ş.a.
    7.205. Coşurile şi canalele de fum se realizează şi execută ţinând seama de prevederile art. 7.132 - 7.151 din prezenta reglementare tehnică şi de prevederile cuprinse în STAS 3417, prescripţii tehnice specifice ISCIR şi a reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor. Coşurile de fum trebuie să fie proiectate, instalate şi puse în funcţiune în conformitate cu SR EN 15287.
    7.206. La proiectarea şi executarea construcţiei coşurilor de fum independente, alipite clădirilor sau înglobate în clădiri, se respectă şi prevederile reglementărilor tehnice de proiectare antiseismică a construcţiilor de locuinţe, social-cultural, agrozootehnice şi industriale.

    Dotări ale centralelor termice
    7.207. Centralele termice se prevăd cu masă de lucru şi panou pentru afişarea permanentă a schemelor şi instrucţiunilor de exploatare, a graficelor de reglare, etc.
    7.208. Centralele termice cu o capacitate mai mare de 1 MW se prevăd, în plus, şi cu o încăpere atelier dotată cu dulapuri metalice, truse de scule şi banc de lucru pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere.

    Măsuri de apărare împotriva incendiilor
    7.209. În vederea satisfacerii exigenţelor de siguranţă se respectă prevederile privind proiectarea, executarea şi exploatarea instalaţiilor de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiilor potrivit reglementărilor tehnice de securitate la incendiu a construcţiilor.
    7.210. Centralele termice se dotează cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi se echipează cu instalaţii de stingere a incendiilor conform reglementărilor în vigoare.
    7.211. În centralele termice cu combustibil lichid sau gazos, în sala cazanelor, se prevăd stingătoare având performanţa de stingere 21A şi 113B, amplasate câte unul la fiecare 100 mp suprafaţă de pardoseală.
    7.212. Pentru depozitele închise cu combustibil lichid din exteriorul construcţiei se asigură, pentru fiecare 20 t de capacitate, minimum:
    a) 2 stingătoare având performanţa de stingere 21Aşi 113B;
    b) 1 stingător transportabil cu performanţa de stingere IIB;
    c) 1 ladă cu nisip de 0,5 mc;
    d) 1 lopată.
    7.213. În centralele termice cu combustibil solid, în sala cazanelor se prevăd hidranţi interiori de incendiu, dacă aceasta este amplasată într-o construcţie echipată cu asemenea instalaţii, sau stingătoare având performanţa de stingere 21A şi 113B, amplasate câte unul la fiecare 100 mp suprafaţă de pardoseală.
    7.214. Sub injectoarele cu combustibil lichid se prevăd tăvi etanşe din tablă, umplute cu nisip, pentru evitarea împrăştierii pe pardoseală a eventualelor pierderi de combustibil.

    Puncte termice şi module termice
    Clasificarea punctelor termice
    7.215. Punctele termice urbane, de zonă sau de cvartal, se realizează potrivit reglementărilor tehnice de proiectare şi executare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică - reţele şi puncte termice.
    7.216. În funcţie de modul de racordare la reţeaua de agent termic primar, punctele termice se împart în:
    a) puncte termice cu racordare directă;
    b) puncte termice cu racordare directă cu amestec;
    c) puncte termice cu racordare indirectă.

    Agenţi termici. Sarcini termice. Capacitatea punctului termic
    7.217. Agenţii termici primari utilizaţi sunt:
    a) apa fierbinte cu temperatura nominală de 150 °C;
    b) apa caldă cu temperatura nominală de maximum 110°C;
    c) aburul de presiune joasă (0,1 0,5 bar) sau medie presiune (0,5 6 bar)
    7.218. Agentul termic pentru încălzire furnizat de punctele termice are temperatura maximă de 95°C.
    7.219. Pentru creşe şi grădiniţe temperatura agentului termic pentru încălzire este de 80 - 85°C. Pentru sistemele de încălzire prin radiaţie temperatura este mai mică de 60 °C.
    7.220. Diferenţa de temperatură nominală între ducere şi întoarcere este de:
    a) 40 °C...60 °C, pentru reţelele de apă fierbinte
    b) - 20 °C pentru reţelele de apă caldă
    (1) Pentru reţelele de abur, temperatura se stabileşte în funcţie de procesele tehnologice şi termice la care este utilizat.

    Modulele termice
    7.221. Modulele termice reprezintă puncte termice individuale sau centralizate compacte, utilizate în clădiri civile (locuinţe individuale, scări de bloc sau blocuri, spaţii comerciale sau administrative) sau anexe ale clădirilor industriale.
    7.222. Modulele termice se proiectează pentru:
    a) încălzire;
    b) prepararea apei calde de consum;
    c) încălzire şi prepararea apei calde de consum.
    7.223. Modulul termic pentru încălzire, asigură reglajul sarcinii termice, protecţia la suprapresiune, contorizarea energiei termice şi monitorizarea funcţionării.
    7.224. Modulul termic pentru prepararea apei calde este prevăzut cu schimbătoare de căldură fără acumulare, asigură prepararea apei calde de consum la temperatura şi la programul prescris, protecţia la suprapresiune, contorizarea energiei termice şi monitorizarea funcţionării.
    7.225. Modulul termic pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum asigură reglajul sarcinii termice, protecţia la suprapresiune, prepararea apei calde de consum la temperatura şi la programul prescris, contorizarea energiei termice şi monitorizarea funcţionării.
    7.226. Modulele termice pot fi concepute şi pentru utilizarea altor forme de energie primară, neconvenţională, cum ar fi energia solară sau geotermală.

    Alegerea şi amplasarea modulelor termice
    7.227. La dimensionarea echipamentelor punctelor termice se respectă prevederile reglementărilor tehnice privind criteriile de performanţă pentru instalaţiile de încălzire centrală.
    7.228. La dimensionarea punctului termic modular de imobil se ţine seama de:
    a) graficul de temperatură al agentului termic primar livrat;
    b) presiunea maximă şi medie a agentului termic;
    c) diferenţa minimă şi maximă de presiune pe reţeaua de agent termic primar.
    7.229. Punctul termic de imobil se amplasează în clădirea alimentată. Stabilirea locului de amplasament se face pe baza unor criterii funcţionale, constructive şi economice ţinând seama de posibilităţile de racordare, la reţelele exterioare de agent primar, la utilităţi (energie electrică, apă) şi la instalaţiile interioare de încălzire.
    7.230. De regulă, punctul termic se amplasează la subsolul sau la parterul clădirii, într-o încăpere separată, special destinată.
    (1) Încăperea în care se amplasează punctul termic trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    a) să nu prezinte pericol de incendiu
    b) să fie protejată contra îngheţului
    c) să fie iluminată natural şi/sau artificial
    d) să asigure spaţiul necesar pentru exploatarea normală şi în siguranţă a
    e) echipamentelor precum şi pentru montaj, întreţinere şi reparaţii
    f) să permită un acces uşor şi direct, din spaţiile comune ale imobilului.
    7.231. În cazul amplasării punctului termic în vecinătatea unor încăperi sensibile la zgomot, vibraţii sau exces de temperatură se iau măsuri de izolare fonică şi termică pentru a nu se depăşi limitele de zgomot şi temperatură, admise potrivit destinaţiei încăperilor respective.
    7.232. Punctele termice de imobil pot fi amplasate şi în încăperi cu alte destinaţii în situaţia în care se îndeplinesc următoarele condiţii:
    a) punctul termic să fie realizat în varianta constructivă monobloc
    b) destinaţia încăperii în care se montează punctul termic să facă parte din spaţiile comune ale imobilului: holuri, casa scării (sub scară), subsol tehnic etc.
    c) spaţiul în care se montează punctul termic să fie delimitat şi separat de încăpere printr-o împrejmuire care se poate închide.

    Surse regenerabile de energie
    7.233. Sursele regenerabile de energie utilizate în general în sistemele de încălzire sunt:
    a) energia solară;,
    b) căldura solului;
    c) căldura aerului atmosferic;
    d) căldura apelor freatice sau de suprafaţă;
    e) energia biocombustibililor;
    f) energia recuperată din procesele tehnologice.
    7.234. Sursele regenerabile pot acoperi în totalitate sau parţial sarcina de încălzire, în funcţie de capacităţile disponibile şi de caracteristicile echipamentelor utilizate.
    7.235 Utilizarea energiei solare pentru încălzire se poate aplica în general ca aport suplimentar pentru sursele clasice. În toate cazurile, aportul energiei solare se face cu acumularea energiei termice.
    7.236. Sistemele care utilizează energia solară sunt sisteme pasive şi sisteme active.
    7.237. Sistemele solare active, cu sau fără agent termic intermediar, sunt compuse din panouri de captare, reţea de distribuţie a agentului termic, rezervor de acumulare cu sau fără schimbător de căldură, echipamente de preluare a dilatărilor, dispozitive de limitare a presiunii, pompe de circulaţie şi după caz, de reglare automată a funcţionării.
    7.238. În sistemele solare active cu agent termic intermediar, circulaţia agentului termic se poate face prin termosifon sau prin circulaţie prin pompare.
    7.239. În cazul panourilor solare utilizate şi în sezonul rece, se utilizează ca agent termic o soluţie antigel. Utilizarea soluţiilor antigel implică dimensionarea şi alegerea echipamentelor conform concentraţiei şi tipului de antigel utilizat.
    7.240. Sursele geotermale de potenţial termic scăzut (apă, sol de adâncime medie şi mică) se exploatează prin intermediul pompelor de căldură.
    7.241. Pompele de căldură cu compresie mecanică utilizate în sistemele de încălzire trebuie să asigure o valoare a coeficientului COP global(raportul dintre puterea termică produsă şi puterea electrică absorbită) de minim 2,5.
    7.242. Pompele de căldură, se dimensionează pentru a prelua 60-80% din sarcina nominală pentru încălzire. Restul sarcinii termice este asigurat printr-o sursă suplimentară.
    7.243. Pompele de căldură utilizate pentru preluarea căldurii din aerul exterior sau din aerul evacuat de sistemele de ventilare /climatizare se amplasează adăpostit, astfel încât să se limiteze pierderile de căldură, respectiv să se protejeze echipamentul faţă de acţiunea apei şi a zăpezii. Montajul pompelor de căldură se face respectând regulile tehnice pentru micşorarea zgomotelor şi vibraţiilor şi instrucţiunile indicate de furnizor.
    7.244. Alegerea pompelor de căldură utilizate pentru preluarea căldurii din aerul exterior se face în funcţie de performanţa energetică la temperaturile exterioare de până la -5 -7 °C. Pentru cazul în care pompa funcţionează şi la temperaturi foarte scăzute, se vor alege modelele cu variator de turaţie (sistem de tip Inverter).
    7.245. Pompele de căldură utilizate pentru preluarea căldurii din sol, la mică şi medie adâncime, utilizează conducte verticale sau orizontale. Prin conducte poate circula un agent frigorific sau lichid antigel.
    7.246. Conductele verticale sunt rezistente la coroziune, se montează în puţuri forate de medie adâncime, amplasate la distanţe minime între foraje, utilizând tehnologiile indicate de furnizor.
    7.247. Conductele sau registrele de conducte orizontale, rezistente la coroziune, se montează în tranşee, la aproximativ 1,2 m adâncime, pe 1, 2 sau 3 rânduri. Aşezarea ţevilor se face astfel încât între conductele de pe aceeaşi verticală să fie o distanţă de cel puţin 0,3 m. Montarea şi dimensionarea conductelor orizontale se face conform indicaţiilor furnizorilor.
    7.248. Pompele de căldură cu preluarea directă a apei din forajul de adâncime sunt alimentate cu apă pompată din foraj, care, după trecerea prin schimbătorul de căldură al pompei, este introdusă într-un puţ de reinjectare. Preluarea şi reinjectarea apei freatice este supusă reglementărilor tehnice specifice,aplicabile, în vigoare.
    7.249. Sistemele de încălzire cu pompe de căldură se proiectează pentru a funcţiona cu unităţi terminale cu temperaturi nominale reduse: pardoseală radiantă, plafon radiant (35/30°C), ventiloconvectoare şi baterii apă-aer (45/40°C), radiatoare (50/40°C).
    7.250. În cazul utilizării surselor primare combinate (de exemplu pompă de căldură şi cazan), sursa de vârf se montează în serie cu pompa de căldură, pe conducta de ieşire din aceasta.

    Aparate de măsură, automatizare şi contorizare
    7.251. În funcţie de schema de alcătuire şi modul de exploatare, instalaţiile de încălzire se echipează cu aparatură de măsură, automatizare şi contorizare.

    Aparate de măsură
    7.252. Aparatele de măsură au drept scop afişarea, înregistrarea, stocarea şi transmiterea informaţiilor privind parametrii caracteristici agentului termic.
    7.253. Parametrii caracteristici funcţionării instalaţiilor de încălzire sunt: temperatura agentului termic, debitul agentului termic, presiunea din sistem alături de temperatura şi compoziţia chimică a gazelor de ardere.
    7.254. Funcţionarea instalaţiilor de încălzire este influenţată de mărimi exterioare sistemului care trebuie măsurate, cum sunt: parametrii climatici exteriori, temperatura din centrala termică, temperatura din spaţiile utilizate, etc.
    7.255. Aparatele de măsură sunt specifice parametrului măsurat, astfel:
    a) pentru temperatură: termometre şi termocuple
    b) pentru debite de fluid: debitmetre
    c) pentru presiune: manometre şi .presostate
    d) pentru analiza gazelor de ardere: analizor de gaz.
    7.256. Pentru măsurarea temperaturii se prevăd termometre indicatoare:
    a) la cazanele de apă caldă, pe conductele de ieşire;
    b) la schimbătoarele de căldură:
    i. în cazul unui singur aparat - pe intrarea şi ieşirea circuitelor primar şi secundar;
    ii. în cazul mai multor aparate, montate alăturat şi racordate în paralel - câte un singur termometru pe circuitele principale primar şi secundar şi câte un termometru pe ieşirea circuitelor primar şi secundar din fiecare aparat;
    iii. în cazul mai multor aparate racordate în serie - câte un termometru pe circuitele primar şi secundar - înainte şi după fiecare aparat;
    c) pe distribuitoarele instalaţiilor de încălzire cu apă caldă sau fierbinte;
    d) pe toate ramurile care intră în colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă caldă sau fierbinte, precum şi pe ieşirea generală din colectoare;
    e) pe conductele care intră şi care ies în şi din butelia de egalizare a presiunilor;
    f) la intrările şi ieşirea în şi din dispozitivul de amestec prin care se reglează temperatura agentului termic (robinete cu trei căi etc.);
    g) pe rezervoarele de condensat;
    h) pe ieşirea din reductoarele de presiune.
    Gradul de precizie minim al termometrelor cu citire directă va fi de ±0,5°C.
    7.257. Se prevede o teacă metalică pentru montarea unor termometre indicatoare în scopul reglării şi controlului ocazional al instalaţiilor:
    a) pe conductele de alimentare cu apă caldă sau fierbinte a clădirilor, la intrarea sau ieşirea acestora;
    b) pe ramurile principale (ducere şi întoarcere) ale reţelelor exterioare sau interioare de distribuţie de apă caldă sau fierbinte;
    c) la intrarea şi ieşirea apei calde sau fierbinţi la echipamente consumatoare mari (baterii de încălzire, aeroterme, etc.).
    (1) În cazul în care, în exploatare, este necesar un control frecvent al funcţionării instalaţiilor respective, se montează termometre permanente, cu condiţia prevederii măsurilor de protecţie a acestora.
    7.258. Se recomandă prevederea unei bucle de semnalizare acustică şi, eventual optică, a atingerii temperaturii maxime admisibile la cazanele de apă caldă, respectiv pe circuitul secundar al schimbătoarelor de căldură care produc apă caldă pentru încălzire sau pentru consum.
    7.259. Pentru măsurarea presiunii se prevăd manometre indicatoare:
    a) pe distribuitoarele şi colectoarele instalaţiilor de încălzire cu apă cu circulaţie prin pompe (în cazul când distribuitoarele sau colectoarele se află în imediata apropiere a pompelor de circulaţie şi sunt legate direct de acestea, montarea manometrelor nu este obligatorie);
    b) pe aspiraţie şi refularea pompelor de circulaţie, adaos, amestec etc.;
    c) pe conductele de ducere de la cazanele de apă caldă sau apă fierbinte;
    d) la cazanele de abur de joasă presiune;
    e) la intrarea şi ieşirea în şi din reductoarele şi regulatoarele de presiune;
    f) pe distribuitoarele de abur;
    g) pe rezervoarele închise sub presiune (rezervoare închise de condensat, expandoare, vase de expansiune închise etc.).
    h) înainte şi după separatoarele de impurităţi.
    7.260. Clasa de precizie a manometrelor şi limitele maxime de lucru vor fi conform prevederilor din SREN 837;
    7.261. În scopul verificării echilibrării hidraulice a circuitelor de conducte, a căderilor de presiune în aparate cu rezistenţă hidraulică mare şi variabilă în timp, precum şi pentru măsurarea debitului agentului termic, se prevăd, fie armături specializate pentru determinarea presiunilor, fie perechi de prize de presiune (racorduri din ţeavă Dn 15 cu robinete de închidere) pentru montarea manometrelor diferenţiale sau cu citire directă, astfel:
    a) pe racordurile punctelor termice la reţeaua de transport a căldurii;
    b) pe racordurile instalaţiilor interioare de încălzire la reţeaua termică;
    c) pe conductele de ducere şi întoarcere ale grupurilor de distribuţie ale instalaţiilor interioare;
    d) înainte şi după: schimbătoare de căldură, diafragme pentru măsurarea debitului sau pentru echilibrare hidraulică; - eventual - la baza câte unei coloane principale de la capătul fiecărei ramuri de distribuţie din instalaţiile interioare de încălzire;
    e) pe conductele de abur la ieşirea din centrala termică.
    (1) Se prevăd prize de presiune pe canalele de fum ale cazanelor.
    7.262. Se prevăd manometre cu contacte electrice sau presostate la vasele de expansiune închise pentru pornirea şi oprirea pompelor de adaos.
    (1) La cazanele de abur se prevăd manometre cu contacte electrice în legătură cu un releu electric şi o hupă pentru semnalizare acustică (completată, eventual, cu semnalizare optică), pentru semnalizarea atingerii presiunii maxime.
    7.263. Se prevăd indicatoare de nivel cu tub de sticlă la:
    a) cazanele de abur - în condiţiile prescripţiilor tehnice specifice ISCIR;
    b) rezervoarele de condensat;
    c) vasele de expansiune închise;
    d) rezervoarele de acumulare de pe lângă vasele de expansiune închise.
    (1) La rezervoarele de condensat greu accesibile (în cuve adânci) se prevede un indicator de nivel cu plutitor care să poată fi citit dintr-un loc accesibil.
    7.264. Instalaţiile de preparare a apei calde de consum se prevăd cu termoregulatoare limitatoare de temperatură, oricare ar fi agentul termic utilizat.
    7.265. Centralele termice cu capacitate începând de la 4 MW se prevăd cu câte un aparat pentru analiză chimică a gazelor de ardere şi termometre pentru măsurarea temperaturii gazelor de ardere.

    Automatizare
    7.266. Pentru asigurarea protecţiei utilajelor şi a instalaţiilor şi funcţionarea lor în condiţii de eficienţă maximă, se prevăd sisteme de automatizare.
    7.267. Principalele funcţii avute de sistemele de automatizare sunt :
    a) de monitorizare;
    b) de comandă;
    c) de reglare;
    d) de protecţie;
    e) de programare;
    f) de optimizare;
    g) de semnalizare;
    h) de comunicare şi comandă în sistem erarhic (dispecer, BMS,etc)
    (1) Dotarea şi echiparea cu aparatura de automatizare pentru realizarea acestor funcţii este de regulă asigurată de producător conform scopului şi parametrilor funcţionali pentru care a fost proiectat şi executat utilajul respectiv.
    7.268. Automatizarea instalaţiilor din centrale şi puncte termice se face potrivit reglementării tehnice de proiectare a automatizării instalaţiilor din centrale şi puncte termice.
    7.269. Automatizarea instalaţiilor se bazează pe o schemă tehnologică care indică prin simboluri grafice echipamentele de automatizare şi legăturile funcţionale dintre acestea.
    7.270. În centralele termice de apă caldă sistemul de reglare automată asigură:
    a) reglarea procesului de ardere;
    b) protecţia cazanelor la supraîncălzire, la lipsa circulaţiei apei şi la scăderea temperaturii apei la intrarea în cazan sub valoarea limită admisă;
    c) reglarea temperaturii agentului termic pe conducta de ducere spre instalaţiile de încălzire în funcţie de temperatura exterioară şi de diagrama de reglaj(reglaj calitativ);
    d) variaţia debitului de agent termic furnizat consumatorilor prin oprirea/pornirea treptată ("în cascadă") a cazanelor în funcţie de solicitările consumatorilor(reglaj cantitativ);
    e) prepararea apei calde de consum şi furnizarea ei la temperatura prescrisă, după caz cu prioritate.
    7.271. Cazanele centralei termice se dotează, obligatoriu, cu elemente automate de protecţie la creşterea accidentală a temperaturii (supraîncălzire).
    (1) Se prevăd următoarele elemente automate de protecţie la creşterea temperaturii peste valorile admise:
    a) un limitator de temperatură de lucru (termostat de lucru);
    b) un limitator de temperatură de siguranţă (termostat de siguranţă);
    c) elementele de protecţie la creşterea temperaturii, în cazul în care acestea nu sunt cuprinse în specificaţia tehnică a cazanelor.
    (2) Instalaţia de automatizare pentru protecţia cazanelor la creşterea accidentală a temperaturii se completează cu sisteme de avertizare sonoră şi optică.
    7.272. În punctele termice se automatizează:
    a) reglarea temperaturii agentului termic pe conducta de ducere spre instalaţiile de încălzire(agent secundar) în funcţie de temperatura exterioară şi de diagrama de reglaj a instalaţiilor de încălzire (reglaj calitativ);
    b) prepararea apei calde de consum şi furnizarea ei la o temperatură prescrisă;
    c) recircularea apei calde de consum din reţeaua de distribuţie;
    d) protecţia schimbătoarelor de căldură la supraîncălzire.
    7.273. Automatizarea funcţionării arzătoarelor cazanelor se face în conformitate cu documentele tehnice şi instrucţiunile de utilizare şi de prescripţiile tehnice specifice ISCIR.
    7.274. În instalaţiile interioare de încălzire centrală cu apă caldă cu distribuţie individuală, de apartament, se automatizează reglarea debitului şi a temperaturii agentului termic în funcţie de temperatura interioară a unei încăperi de referinţă (de regulă camera de zi).
    7.275. În instalaţiile interioare de încălzire centrală cu apă caldă, se recomandă echiparea corpurilor de încălzire din încăperile de locuit cu robineţi cu cap termostatic, care menţin temperatura interioară constantă prin modificarea debitului de agent termic.
    7.276. Se recomandă montarea regulatoarelor de presiune diferenţială la baza coloanelor din instalaţiile interioare de încălzire centrală cu apă caldă care alimentează corpuri de încălzire echipate cu robineţi cu cap termostatic.
    7.277. Se recomandă ca schemele de automatizare să fie concepute astfel încât să permită dotarea etapizată cu echipamente de automatizare în funcţie de prioritate, importanţă şi posibilităţi financiare.

    Contorizare
    7.278. În scopul realizării economiei de energie şi stabilirii unor relaţii corecte între distribuitorul şi consumatorul de căldură se prevede contorizarea consumului de căldură în instalaţiile de încălzire centrală.
    7.279. La centralele şi punctele termice se contorizează - obligatoriu - căldura furnizată separat diferitelor categorii de consumatori de căldură: încălzire centrală, prepararea centralizată a apei calde de consum sau alte scopuri. La aceeaşi categorie de consumatori contorizarea se va face pe ramurile de distribuţie de la sursa termică.
    7.280. La punctele termice de imobil (clădire, bloc de locuinţe) se contorizează - obligatoriu - căldura primită de la sursa de căldură. Contorizarea căldurii furnizate se face la consumatori.
    7.281. Apa de adaos folosită pentru umplerea şi completarea cu apă a instalaţiilor din centrale termice se contorizează separat.
    7.282. Soluţia de contorizare a căldurii în instalaţiile interioare de încălzire centrală se stabileşte corelat cu destinaţia spaţiului încălzit, modul de gestionare al cheltuielilor şi schema de distribuţie folosită. Se poate contoriza consumul de căldură global pe clădire sau parţial pentru un tronson din aceasta.
    7.283. Pentru clădirile de locuit, contorizarea se face pe clădire, tronson de clădire sau pe apartament, în funcţie de schema de distribuţie adoptată.
    Este obligatorie contorizarea separată a consumurilor de căldură aferente spaţiilor cu altă destinaţie decât locuirea din clădirile de locuit colective (magazine, birouri, etc.).
    7.284. La consumatorii din alte categorii de clădiri civile se ţine seama de necesitatea de contorizare parţială în funcţie de destinaţia spaţiului.
    7.285. La clădirile nou proiectate este obligatorie prevederea contorizării consumului de căldură la fiecare consumator. Contorizarea căldurii nu este obligatorie pentru centralele termice care alimentează un singur consumator.
    7.286. Se prevede spaţiul necesar pentru amplasarea, montarea şi exploatarea corespunzătoare a echipamentului de contorizare. De asemenea, se prevede un acces uşor la contoare. Pentru clădirile de locuit se recomandă ca la contorizarea pe apartamente, citirea să se facă din afara apartamentelor.
    7.287. Montarea şi exploatarea contoarelor, condiţiile de amplasare şi schemele adoptate sunt detaliate în reglementările referitoare la contoare de apă rece, apă caldă, energie termică, gaze naturale.
    7.288. În cazul în care la execuţie nu se poate monta echipamentul de contorizare odată cu restul instalaţiei, se prevede spaţiul necesar şi se montează tronsoane demontabile, în locul cărora se montează ulterior echipamentul de contorizare.

    8. REŢELE DE DISTRIBUŢIE A AGENTULUI TERMIC

    Prevederi generale
    8.1. Reţelele termice servesc la transportul agenţilor termici (apă caldă, apă fierbinte sau abur) de la centralele şi punctele termice la instalaţiile interioare de încălzire.
    8.2. Prevederile din prezenta reglementare tehnică se aplică la:
    a) reţelele termice exterioare, de la centralele termice şi punctele termice la clădirile alimentate cu căldură;
    b) reţelele termice interioare, de la centralele termice de imobil şi punctele termice de imobil(module termice) sau de la branşament la instalaţiile interioare de încălzire.
    8.3. Proiectarea şi executarea reţelelor de distribuţie a agentului termic apă caldă şi apă fierbinte se face aplicând prevederile din reglementările tehnice de proiectare şi executare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică - reţele şi puncte termice.
    8.4. Reţelele termice se compun din:
    a) conductele propriu-zise şi piesele de legătură aferente (coturi, curbe, ramificaţii, reducţii, etc.)
    b) izolaţia termică a conductelor şi protecţia acesteia;
    c) elemente pentru preluarea eforturilor provenite din dilatare (compensatoare de dilatare);
    d) armături de închidere, reglare, golire, dezaerisire;
    e) elemente de susţinere (suporturi fixe şi mobile);
    f) sistemul de măsură, control şi localizare a avariilor, după caz;
    g) elemente auxiliare de construcţie (canale termice, cămine, estacade).
    8.5. Conductele reţelelor termice exterioare se pot executa din oţel-carbon şi/sau alte materiale rezistente la temperatură ridicată. Conductele pot fi neizolate sau preizolate.
    8.6. Conductele reţelelor termice interioare se pot executa din oţel, cupru, oţel crom-nichel (INOX), polietilenă reticulară (PE-X), polibutilenă (PB) şi/sau alte materiale care se încadreză în cerinţele pentru utilizarea preconizată. Conductele pot fi neizolate sau preizolate.
    8.7. Sistemele constructive ale conductelor preizolate sunt:
    a) sisteme de conducte rigide alcătuind un sistem legat;
    b) sisteme de conducte flexibile alcătuind un sistem flexibil.
    8.8. Termoizolaţia conductelor preizolate poate fi din poliuretan expandat, polietilenă expandată, izolaţie poliolefine pentru conductele din polibutilenă şi/sau din alte materiale termoizolante care se încadreză în cerinţele pentru utilizare.
    8.9. Îmbinarea conductelor se face conform indicaţiilor din reglementările tehnice aplicabile. Pentru menţinerea calităţii instalaţiei şi exploatare eficientă, se recomandă utilizarea fitingurilor şi accesoriilor indicate de producătorul de conducte.

    Reţele de distribuţie exterioare
    Configuraţia şi traseul reţelelor
    8.10. Stabilirea configuraţiei şi traseului reţelei de distribuţie se face pentru a se asigura transportul şi repartiţia energiei termice în condiţii de eficienţă, siguranţă şi economicitate, cuprinse în reglementările tehnice de proiectare şi executare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică - reţele şi puncte termice. Conductele de abur şi de apă fierbinte trebuie să respecte cerinţele prescripţiei tehnice specifice ISCIR, unde este cazul.
    8.11. Se pot adopta următoarele tipuri de scheme de distribuţie:
    a) schema ramificată
    b) schema inelară
    c) schema inelar-ramificată
    8.12. Alegerea tipului de schemă de distribuţie se face în funcţie de amplasarea, mărimea şi importanţa consumatorilor, de constrângerile impuse de teren şi de celelalte reţele, urmărindu-se asigurarea unei bune echilibrări hidraulice a reţelei şi a unor costuri de investiţie şi consumuri de materiale reduse.
    8.13. Se recomandă folosirea schemei de distribuţie ramificate. Schema de distribuţie inelară se adoptă atunci când, cu o distribuţie ramificată, nu se pot obţine echilibrarea şi stabilitatea hidraulică necesare sau când configuraţia inelară este mai economică.
    8.14. La stabilirea traseului reţelei termice se urmăreşte obţinerea unor lungimi minime de conducte, avându-se grijă să rezulte un număr cât mai redus de intersecţii cu celelalte reţele şi cu căile de circulaţie.
    8.15. Amplasarea reţelei termice exterioare se face de preferinţă în spaţii verzi, urmărindu-se ca prin traseul ales să se realizeze compensarea naturală a dilatărilor conductelor.
    8.16. Amplasarea reţelei termice în zona carosabilă a drumurilor publice se face numai dacă nu există alte posibilităţi de amplasare (în spaţii verzi, etc.) şi dacă se au în vedere necesităţile pozării pe acelaşi traseu şi a altor reţele subterane.
    8.17. În cazul pozării de-a lungul unui drum public, traserul reţelei se fixează, de regulă, pe partea cu cele mai multe puncte de utilizare (racorduri).
    8.18. Ramificaţiile din reţelele termice se fac, de regulă, perpendicular pe conducta principală.
    8.19. Reţelele termice de distribuţie se pot amplasa în subsolurile clădirilor în următoarele condiţii:
    a) să fie pozate în spaţii de folosinţă comună şi uşor accesibile;
    b) să fie destinate pentru alimentarea cu căldură a instalaţiilor de încălzire aferente clădirii respective, nefiind permisă tranzitarea subsolurilor cu reţele termice care alimentează alte clădiri.

    Condiţii de pozare şi montaj
    8.20. Amplasarea reţelelor termice se poate face:
    a) subteran, în canale termice nevizitabile, semivizitabile sau vizitabile, după caz;
    b) subteran, direct în sol (în cazul conductelor preizolate termic);
    c) aerian în exteriorul clădirilor, pe estacade sau în interior, susţinute pe/de elementele de construcţie ale clădirii.
    8.21. Reţelele termice exterioare se montează, de regulă, subteran.
    Montarea supraterană (aeriană) a reţelelor termice exterioare este admisă în următoarele situaţii:
    a) în incintele şi pe platformele industriale
    b) în afara ansamblurilor de clădiri civile
    c) în situaţia unui nivel permanent ridicat al apelor freatice
    d) în cazul unor condiţii locale speciale
    8.22. Amplasarea reţelelor termice exterioare se realizează în corelare cu celelalte reţele şi construcţii din zonă, existente sau proiectate, ţinând seama de prevederile cuprinse în SR 8591.
    (1) Reţelele termice amplasate în terenuri sensibile la umezire vor avea faţă de fundaţiile clădirilor distanţele specificate în reglementările tehnice specifice de realizare a construcţiilor.
    8.23. Reţelele termice subterane se montează, de regulă, la adâncimi cuprinse între 0,6 m şi 2,5 m, urmărindu-se realizarea unor soluţii constructive rezistente, durabile, funcţionale şi economice.
    8.24. Adâncimile minime de pozare, pentru reţelele termice subterane respectă indicaţiile reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
    8.25. În cazul unor adâncimi de pozare mai mici decât adâncimea de îngheţ se adoptă măsuri pentru evitarea îngheţării apei în conducte (termoizolări suplimentare, asigurarea circulaţiei permanente a apei, golirea conductei în caz de oprire accidentală a circulaţiei, etc.)
    8.26. La amplasarea în teren a reţelelor termice subterane montate în canale se respectă distanţele minime din reglementările privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
    8.27. La intrarea reţelelor termice în clădiri, canalul termic se prevede cu un canal vertical de ventilare naturală, alipit clădirii. Trecerea conductelor prin peretele clădirii se face, pe cât posibil la o cotă superioară celei din canal, luându-se, în mod obligatoriu, măsuri de etanşare la intrarea conductelor din canal în clădire, în vederea evitării pătrunderii în subsol a gazelor naturale infiltrate şi a evitării inundării subsolului.
    8.28. Reţelele termice pot fi amplasate în canale circulabile sau semicirculabile, în care se includ şi alte reţele, când pozarea în comun a mai multor reţele este mai avantajoasă din punct de vedere economic decât pozarea separată, cu condiţia respectării prevederilor din reglementările de specialitate specifice reţelelor montate în canal comun. Canalele circulabile sau semicirculabile sunt adoptate în general la subtraversări ale unor artere de circulaţie mai importante sau de importanţă deosebită.
    8.29. Dimensiunile minime ale spaţiului de circulaţie în canale sunt cele precizate în reglementările privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
    8.30. Pozarea conductelor în canalele termice şi stabilirea dimensiunilor canalelor se fac cu respectarea distanţelor minime din reglementările privind proiectarea şi executarea construcţiilor.
    8.31. Se recomandă montarea conductelor preizolate termic şi hidrofug direct în sol. La pozarea în sol a conductelor preizolate şi la realizarea reţelelor termice cu astfel de conducte se respectă reglementările tehnice aplicabile.
    8.32. Conductele preizolate care înlocuiesc reţele termice existente montate în canale termice se montează în canalul existent dacă pereţii acestuia nu sunt în stare degradată.
    (1) În cazul în care gabaritul conductelor preizolate depăşeşte spaţiul disponibil în canalul termic, o parte din conducte se montează îngropate în sol, lângă canal, după demolarea unui perete al canalului termic, de regulă cel opus clădirii.
    8.33. Distanţele minime de la conductele preizolate ale reţelelor termice montate direct în sol la construcţii sau alte reţele sunt indicate în reglementările tehnice aplicabile.
    8.34. La amplasarea aeriană sau subterană a reţelelor termice se respectă indicaţiile din normativele de proiectare aplicabile şi a furnizorilor conductelor utilizate.
    8.35. Pentru susţinerea conductelor reţelelor termice se utilizează sisteme constructive specifice.

    Armături de închidere, reglare, golire, dezaerisire
    8.36. Armăturile de închidere şi reglare se prevăd:
    a) pe conductele de plecare şi sosire ale distribuitoarelor şi colectoarelor din centralele termice, punctele termice şi punctele de distribuţie;
    b) pe conductele racordurilor termice ale clădirilor sau ale părţilor de clădiri cu distribuţii independente;
    c) pe ramificaţiile de orice diametru şi lungime în cazul în care în reţeaua respectivă există consumatori care impun condiţii speciale de continuitate în alimentarea cu căldură.
    8.37. Pe conductele principale ale reţelelor termice se prevăd armături de secţionare. Distanţele dintre armăturile de secţionare se stabilesc în funcţie de:
    a) configuraţia reţelei;
    b) gruparea consumatorilor şi caracterul lor;
    c) necesitatea subtraversării unor obstacole;
    d) natura terenului (terenuri alunecătoare, sensibile la umezire, etc.);
    e) gradul de seismicitate al zonei respective;
    (1) La amplasarea armăturilor de secţionare se ţine seama în mod deosebit de condiţiile de alimentarea în caz de avarie a consumatorilor care nu admit întreruperi în alimentarea cu căldură.
    8.38. Armăturile de secţionare cu diametrul peste 400 mm sunt cu acţionare mecanică (electrică).
    8.39. Armăturile grele de pe conducte, de regulă peste DN 200, se montează pe suporturi proprii pentru a se evita încărcarea suplimentară a conductelor şi deformarea îmbinărilor.
    8.40. În punctele cele mai joase ale reţelelor cu apă se prevăd robinete pentru golirea apei din tronsonul respectiv. În punctele înalte ale reţelelor se prevăd dispozitive de evacuare a aerului (dezaerisire).
    (1) Diametrele armăturilor de golire se aleg potrivit indicaţiilor din tabelul 8.1 în care, pentru diferite valori ale diferenţei de nivel între nivelul mediu al apei în tronsonul de conductă şi robinetul de golire, sunt date debitele de golire în litri/oră; timpul de golire al apei din tronsonul considerat este de 15...30 minute.
    (2) În cazul în care evacuarea apei se face la o reţea de canalizare, debitul evacuat nu depăşeşte debitul nominal al canalizării
    (3) Diametrele armăturilor de evacuare a aerului se aleg în funcţie de diametrele conductelor, potrivit indicaţiilor din tabelul .8.2.

    Tabelul 8.1

                Date privind dimensionarea robinetelor de golire

 ┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Nivelul │ Debitul de golire [l/h] pentru │
 │mediu al │ un robinet cu Dn [mm] │
 │apei în │ │
 │raport cu│ │
 │robinetul│ │
 │de golire├─────────┬─────────┬────────┬─────────┬────────┬─────────┬────────┤
 │ [m] │ 15 │ 20 │ 25 │ 32 │ 40 │ 50 │ 60 │
 ├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┤
 │ 0,10 │ 400 │ 700 │ 1100 │ 2000 │ 3000 │ 4000 │ 7500 │
 ├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┤
 │ 0,15 │ 450 │ 850 │ 1400 │ 2500 │ 3500 │ 4900 │ 9300 │
 ├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┤
 │ 0.20 │ 500 │ 1000 │ 1600 │ 3000 │ 4000 │ 5700 │ 10700 │
 ├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┤
 │ 0,25 │ 600 │ 1150 │ 1800 │ 3500 │ 4500 │ 6500 │ 12000 │
 ├─────────┼─────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┼─────────┼────────┤
 │ 0,30 │ 700 │ 1300 │ 2000 │ 4000 │ 5000 │ 7000 │ 13000 │
 └─────────┴─────────┴─────────┴────────┴─────────┴────────┴─────────┴────────┘


    Tabelul. 8.2

                   Alegerea armăturilor de evacuare a aerului

 ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │ Diametrul, [mm] │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Armătura de evacuare aer Conducta │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Dn 10 Dn < 125 │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Dn 15 125 < Dn < 250 │
 ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ Dn 20 Dn > 250 │
 └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


    Prevederi specifice instalaţiilor de abur
    8.41. În instalaţiile de încălzire cu abur se face, de regulă, recuperarea condensatului. Se pot excepta:
    a) consumatorii de la care condensatul iese impurificat;
    b) consumatorii cu puteri nominale mici (sub 15 KW) aflaţi la distanţe relativ mari (peste 50 m), care ar necesita întoarcerea pompată a condensatului.
    (1) Se urmăreşte recuperarea, la consumatori, a căldurii din condensat.
    8.42. Întoarcerea condensatului la sursa de abur se face, pe cât posibil, prin cădere liberă sau prin presiunea remanentă a condensatului. În cazul în care aceste soluţii nu sunt posibile datorită configuraţiei terenului şi a regimului de presiuni din conducta de condensat, întoarcerea se face prin pompare.
    8.43. Colectarea condensatului din instalaţiile de abur de joasă presiune şi întoarcerea lui la sursa de abur se face, de preferinţă, prin conducte înecate şi rezervoare închise pentru evitarea pierderilor de căldură prin evaporarea secundară.
    8.44. Pe conductele de abur se prevăd separatoare de condensat (oale, aparate, sifoane) în punctele de evacuare (purjare) a condensatului, amplasate în funcţie de modul de pozare al conductei de abur:
    a) în cazul alternanţei de pantă şi contrapantă sau ruperi de pantă, în punctele cele mai joase ale conductei;
    b) la anumite distanţe atunci când panta este continuă:
    c) la distanţe de maxim 300-500 m, în cazul curgerii condensatului în acelaşi sens cu aburul;
    d) la distanţe de maxim 200-300 m, în cazul curgerii condensatului în contracurent cu aburul.
    (1) Limitele superioare corespund cu diametrul de 400 mm; pentru diametre mai mici, distanţele maxime se reduc corespunzător.
    8.45. Separatoarele de abur montate direct pe conducta de abur cu pantă continuă se racordează la scurte tronsoane cu diametrul mărit, montate pe conducta de abur astfel încât generatoarea superioară a conductei de abur să rămână continuă.
    8.46. Atunci când conducta de abur alimentează consumatori care nu permit întreruperi în funcţionare, separatoarele de condensat se prevăd cu armături de închidere în amonte şi în aval şi cu o conductă de ocolire pe care se montează, deasemenea, o armătură de închidere.
    8.47. În cazul amplasării mai multor conducte de abur pe acelaşi tronson se prevăd separatoare de condensat proprii pe fiecare din conductele de abur.
    8.48. În punctele cele mai joase ale conductelor de condensat se prevăd robinete de golire, diametrul acestora alegându-se potrivit indicaţiilor din tabelul. 8.1.
    8.49. În punctele cele mai înalte ale conductelor de condensat înecate, se prevăd armături de evacuare a aerului, diametrele acestora alegându-se conform tabelului. 8.2.

    Măsuri pentru preluarea dilatării conductelor
    8.50. Compensarea dilatării conductelor reţelelor termice se poate realizată prin:
    a) adoptarea unor trasee nerectilinii (plane sau spaţiale) pentru compensarea naturală a deplasărilor;
    b) amplasarea pe conductă a unor compensatoare de dilatare tip U (liră), Z, L şi lenticulare;
    c) alegerea corectă a tipului constructiv şi a poziţiei de amplasare a suporturilor fixe şi mobile;
    d) pretensionare.
    8.51. Dilatările conductelor instalaţiilor de încălzire centrală se preiau, pe cât posibil, natural, prin curbe rezultate din traseu (compensatoare tip L sau Z).
    8.52. Pe trasee drepte se prevăd compensatoare din ţevi în forma de U sau compensatoare axiale, de regulă lenticulare.
    (1) Pentru conducte cu diametrul până la 600 mm inclusiv, montate în canale subterane şi pentru conductele de orice diametru, montate aerian, se prevăd, de regulă, compensatoare tip U; se pot utiliza compensatoare axiale în cazul lipsei de spaţiu pentru amplasarea compensatoarelor de tip U.
    (2) Pentru reţelele termice montate direct în sol, utilizând conducte preizolate, se folosesc compensatoare axiale, montate conform instrucţiunilor tehnice ale producătorului, sau compensatoare tip U, Z, L realizate potrivit reglementărilor tehnice specifice.
    8.53. Compensatoarele axiale se amplasează în vecinătatea suporturilor fixe, de preferinţă două, de o parte şi de alta a acestora; ele se montează în locuri accesibile pentru intervenţii.
    8.54. Compensatoarele de tip U se amplasează în axul câmpului (la jumătatea tronsonului de reţea) compensat. În cazuri excepţionale, amplasarea poate fi dezaxată, însă numai în treimea mijlocie a câmpului.
    8.55. Calculul hidraulic şi calculul mecanic al reţelelor termice exterioare se face conform indicaţiilor din reglementările tehnice specifice.

    Reţele de distribuţie interioare
    Traseele reţelelor de conducte în interiorul clădirilor
    8.56. Traseele conductelor instalaţiilor de încălzire interioare se aleg astfel încât să asigure:
    a) alimentarea tuturor consumatorilor;
    b) accesul la conducte, aparate şi armături în timpul exploatării;
    c) lungimi minime de reţea;
    d) autocompensarea dilatărilor;
    e) reducerea numărului de goluri la trecerea prin elementele structurale;
    f) respectarea prevederilor din tabelul 8.8 referitor la distanţele minime normate dintre conductele instalaţiei de încălzire şi elementele de construcţii, executate din materiale combustibile.
    8.57. La alegerea traseelor conductelor se evită trecerea acestora prin:
    a) pereţii şi planşeele încăperilor cu pericol de explozie;
    b) încăperi cu medii agresive;
    c) încăperi în care se depozitează mărfuri sau obiecte de valoare, degradabile în contact cu apa;
    d) încăperi care, datorită trecerii conductelor, îşi diminuează valoarea estetică;
    e) încăperi neîncălzite.
    (1) În cazul când trecerea prin aceste categorii de încăperi nu poate fi evitată, se iau măsuri de protecţie corespunzătoare (piese speciale de trecere, canale sau tuburi de protecţie, izolări termice, etc.)
    (2) În mediile agresive sau cu pericol de explozie se interzice montarea mascată a conductelor.
    8.58. În clădirile civile conductele se pot monta aparent sau mascat.
    În încăperile în care conductele se montează aparent neizolate, se iau măsuri pentru evitarea pericolului de arsuri prin atingere directă.
    (1) Pentru porţiunile în care conductele se montează mascat se recomandă prevederea unor măsuri prin care să se poată semnala eventuala lipsă de etanşeitate a conductelor şi poziţionarea unei avarii (de ex. uşi de control pe ghene şi puncte de scurgere a apei).
    (2) În încăperile care reclamă condiţii igienice sau de confort deosebite (de ex. teatre, cinematografe mari, săli de operaţie etc.) pozarea mascată se poate face cu elemente uşoare, demontabile.
    (3) Conductele se pot monta în ghene, alcătuite conform reglementărilor privind securitatea la incendiu a construcţiilor, iar mascarea se poate face cu elemente uşoare, demontabile, fără a afecta elementele structurale ale clădirilor.
    8.59. Conductele instalaţiilor interioare de încălzire cu apă se montează cu pantă, asigurând golirea şi dezaerisirea centralizată sau locală a instalaţiei, printr-un număr minim de dispozitive şi armături.
    (1) Panta normală a conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă este de 3 %o. În cazuri obligate, se poate reduce panta la 2 %.
    8.60. Conductele de abur se montează astfel încât sensul de circulaţie al aburului şi condensatului în conducte să fie acelaşi. Pe porţiuni de traseu în care nu este posibilă evitarea contrapantei, valoarea acesteia va fi cel puţin egală cu pierderea unitară de sarcină la debitul maxim (cel puţin 5 % ) sau se măreşte diametrul conductei, luându-se măsurile corespunzătoare pentru evacuarea condensatului.
    8.61. Proiectarea, conformarea şi configurarea reţelelor de conducte interioare respectă prevederile articolelor 5.28 - 5.36.
    8.62. În cazul utilizării unor scheme sau sisteme la care se amplasează conductele sub pardoseală (încălzire cu distribuţie orizontală de apartament, încălzire prin radiaţie de joasă temperatură) se recomandă prevederea unor măsuri prin care să se poată controla etanşeitatea instalaţiei. Utilizarea acestor soluţii este condiţionată de folosirea unor materia-le (conducte, fitinguri) cu fiabilitate ridicată şi cu posibilităţi de înlocuire (de ex. conducte de material plastic de tip "ţeavă în ţeavă"). În aceste cazuri, se adoptă schemele de distribuţie care necesită cele mai puţine fitinguri (ramificaţii, coturi, mufe). Sunt indicate schemele radiale care permit alimentarea consumatorilor direct dintr-un distribuitor şi întoarcerea direct în colector.
    (1) Măsurile similare se recomandă şi pentru instalaţiile montate la plafon (de ex. încălzire prin radiaţie).
    8.63. Conductele distribuţiei orizontale din clădirile civile se amplasează în subsolul general şi în subsolul sau nivelul tehnic.
    (1) Pentru conductele principale sau de distribuţie ale clădirilor civile fără subsol şi fără pod se pot prevedea canale vizitabile.
    (2) În cazul folosirii schemei de distribuţie superioară, conductele se pot monta în podul clădirilor, cu luarea măsurilor de termoizolarea lor.
    8.64. În clădiri industriale conductele se montează-de regulă-aparent, la înălţimi convenabile. Porţiunile de reţea pentru care condiţiile locale impun amplasarea lor sub nivelul pardoselii se pozează în canale vizitabile.
    8.65. În cazul conductelor îngropate se asigură accesul la armăturile de închidere şi reglaj prin capace de vizitare.
    8.66. Se evită pozarea conductelor instalaţiilor de încălzire cu apă, cu funcţionare intermitentă (inclusiv a celor de dezaerisire), în spaţii a căror temperatură poate scădea sub 0°C. Dacă evitarea nu este posibilă, se iau măsuri speciale de protecţie împotriva îngheţului.
    8.67. Se recomandă evitarea amplasării conductelor sau a altor componente ale instalaţiei în zone de circulaţie sau locuri în care ar putea fi expuse unor eventuale acţiuni mecanice exterioare.

    Măsuri pentru preluarea dilatărilor reţelelor interioare
    8.68. Coloanele verticale ale instalaţiilor de încălzire realizate din ţeavă de oţel se prevăd cu suporturi fixe la mijlocul înălţimii lor sau cu compensatoare de dilatare plasate la mijlocul coloanei şi suporturi fixe la mijlocul porţiunilor de coloană separate prin compensator, conform indicaţiilor din tabelul 8.3. De la aceste prevederi, pentru poziţia suporturilor fixe şi a compensatoarelor de dilatare, se pot face abateri de cca.1,5 m. Compensatoarele de dilatare se montează pe aceiaşi pereţi cu corpul de încălzire, fiind, în măsura posibilului, mascate de acesta.

    Tabelul 8.3

               Compensarea dilatărilor la coloanele instalaţiilor
                         de încălzire din ţevi de oţel

 ┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
 │Temperatura nominală a │ Înălţimea coloanei [m] │
 │agentului termic din ├─────────────────────────┬────────────────────────┤
 │conductă [°C] │cu suport fix şi fără │cu un compensator de │
 │ │compensator de dilatare │dilatare şi două │
 │ │ │suporturi fixe │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 65 │ 16,0-32,0 │ 32,0-64,0 │
 │ 75 │ 13,5-27,5 │ 27,5-55,0 │
 │ 85 │ 12,0-24,0 │ 24,0-48,0 │
 │ 95 │ 10,5-21,5 │ 21,5-43,0 │
 │ 115 │ 9,0-18,0 │ 17,5-35,5 │
 │ 130 │ 7,5-15,5 │ 15,5-31,0 │
 │ 150 │ 6,5-13,5 │ 13,5-27,0 │
 └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘


    Notă: înălţimile coloanei corespund amplasării suporturilor fixe şi a compensatoarelor de dilatare conform prevederilor art. 8.68.

    8.69 Racordarea coloanelor verticale din ţevi de oţel la conductele de distribuţie se face prin porţiuni orizontale, având panta corespunzătoare preluării dilatării porţiunii verticale de coloană situată sub punctul fix (în cazul distribuţiei inferioare) sau deasupra acestuia (la distribuţia superioară).
    (1) Lungimea minimă a acestor porţiuni orizontale se alege din tabelul. 8.4.
    (2) Pe porţiunile orizontale ale coloanelor nu se montează dispozitive de susţinere-fixare la distanţe mai mici decât cele indicate în tabelul 8.4 măsurate de la verticala coloanelor câtre punctul de racordare a acestora la distribuţie.

    Tabelul 8.4

                  Lungimea minimă a porţiunilor orizontale ale
             coloanelor instalaţiilor de încălzire din ţevi de oţel

 ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
 │ Diametrul conductei [inch] │ Lungimea minimă a porţiunilor │
 │ │ orizontale [m] │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ 3/8" │ 0,85 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ 1/2" │ 1,00 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ 3/4" │ 1,10 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ 1" │ 1,25 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ 1 1/4" │ 1,40 │
 ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
 │ 1 1/2" │ 1,50 │
 └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘


    Notă: lungimile corespund unei dilatări maxime de 1,2 cm a porţiunii verticale a coloanelor, măsurate până la suportul fix.

    8.70. Lungimea conductelor de legătură curbate din ţevi de oţel la corpurile de încălzire se determină în funcţie de diametrul legăturii şi de dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între punctul de racordare a legăturii la coloană şi suportul fix. Distanţa minimă de la coloană până la corpul încălzitor se alege din tabelul 8.5.
    (1) În cazul racordării corpurilor de încălzire prin legături drepte, fără curbe, distanţa minimă între coloană şi corpul încălzitor se alege cu 0,20 m mai mare decât valoarea corespunzătoare din tabelul 8.5.
    (2) Pe legăturile corpurilor de încălzire nu se prevăd brăţări situate, faţă de coloană, la distanţe mai mici decât cele indicate în tabelul 8.5.

    Tabelul 8.5

                    Distanţa minimă între coloană şi corpul
                        de încălzire pentru ţevi de oţel

 ┌─────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Diametrul│ Dilatarea porţiunii de coloană cuprinsă între punctul de │
 │legăturii│ racordare a legăturii la coloană şi suportul fix [cm] │
 │ [inch] ├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ │ sub 0,4 0,4-0,8 0,8-1,2 │
 │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ │ Distanţa minimă între coloană şi corpul de încălzire [m] │
 ├─────────┼────────────────────┬──────────────────────┬──────────────────────┤
 │ 3/8" │ 0,40 │ 0,64 │ 0,80 │
 │ 1/2" │ 0,45 │ 0,70 │ 0,90 │
 │ 3/4" │ 0,55 │ 0,80 │ 1,00 │
 │ 1" │ 0,70 │ 0,95 │ 1,15 │
 │ 1 1/4" │ 0,75 │ 1,05 │ 1,30 │
 │ 1 1/2" │ 0,85 │ 1,15 │ 1,40 │
 └─────────┴────────────────────┴──────────────────────┴──────────────────────┘


    8.71. În cazul utilizării pentru reţelele de distribuţie interioare a conductelor din material plastic, se respectă reglementările tehnice aplicabile şi indicaţiile furnizate de producător privind preluarea dilatării conductelor.
    8.72. Ori de câte ori este posibil se adoptă trasee nerectilinii, cu coturi sau curbe la 900 sau trasee şerpuite.
    (1) În cazul traseelor rectilinii impuse, preluarea dilatării conductei între două puncte fixe succesive se face cu compensatori de dilatare U, Q, tip spiră sau compensatori axiali specializaţi.
    8.73. Îmbinarea între compensatoarele elastice de tip U sau similare şi conducte se face prin sudură. Nu este admisă îmbinarea prin flanşe sau mufe.
    8.74. Compensatoarele elastice se montează în starea pretensionată prescrisă prin proiect (de regulă, 50 % din alungirea maximă corespunzătoare condiţiilor nominale de funcţionare).
    8.75. În apropierea compensatoarelor tip U, se prevăd suporturi mobile cu ghidaje laterale, amplasate de ambele părţi ale compensatorului. Pe compensatoarele în formă de U nu se prevăd suporturi fixe.
    8.76. Pentru fixarea conductelor, suporturile fixe se amplasează pe conducta principală de distribuţie de ducere în amonte, iar pe conducta de întoarcere în aval faţă de ramificaţii, armături de secţionare sau închidere. Suporturile fixe se amplasează astfel încât, între două fixări consecutive, să existe un singur dispozitiv sau posibilitate de compensare a dilatării conductei.
    8.77. În afara cazului menţionat la art. 8.68 se mai prevăd suporturi fixe în următoarele situaţii:
    a) în punctele de ramificaţie a reţelelor, când nu poate fi admisă deplasarea nodului;
    b) în vecinătatea armăturilor de secţionare sau închidere şi a compensatoarelor axiale.

    Armături pentru închidere, secţionare, reglare, golire şi dezaerisire
    8.78. Robinetele cu ventil, armăturile cu clapetă sau ventil de reţinere, supapele de siguranţă etc., se montează în poziţii corespunzătoare funcţionării normale.
    Armăturile grele de pe conducte se montează pe suporturi proprii, evitându-se încărcarea suplimentară a conductelor.
    8.79. Poziţionarea armăturilor se face astfel încât să permită manevrarea, deplasarea părţilor mobile şi demontarea parţială sau totală, în vederea întreţinerii şi reparaţiilor.
    8.80. Diametrele racordurilor de golire ale diferitelor elemente sau părţi de instalaţii se stabilesc în funcţie de volumul de lichid ce trebuie evacuat, de înălţimea medie a acestui volum şi de numărul de organe de golire deschise concomitent, astfel încât timpul de golire să fie de maximum 1 oră.
    (1) Dimensionarea dispozitivelor de golire se corelează cu debitul nominal al conductei de canalizare care colectează apele de golire.
    (2) Debitele de golire pentru instalaţiile interioare de încălzire cu apă caldă sunt indicate, informativ, în tabelul.8.6.
    (3) Pentru clădirile de locuit şi social-culturale volumul de apă din instalaţia de golit se determină pe baza indicelui volumului de apă conţinut în instalaţie V [l/kW], specific tipului corpului de încălzire folosit.
    (4) Orientativ se pot folosi valorile:
    V = 10,8...11,2 l/kW la radiatoare din fontă, STAS 7363
    V = 8,6...8,9 l/kW la radiatoare din fontă, STAS 7364.

    Tabelul 8.6

                Date pentru dimensionarea robinetelor de golire

 ┌──────────┬──────────┬──────────────────────────────────────────────────────┐
 │Înălţimea │Regimul de│ Debitul de golire, [l/h], │
 │între │înălţime │ al unui robinet cu Dn [mm]: │
 │nivelul │cores- │ │
 │mediu al │punzător │ │
 │apei în │al │ │
 │instalaţie│clădirii │ │
 │şi nivelul│de locuit │ │
 │de │ │ │
 │racordare │ │ │
 │a │ │ │
 │conductei │ │ │
 │de golire │ ├──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┤
 │ [m] │ │ 15 │ 20 │ 25 │ 32 │ 40 │
 ├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
 │ 0,65 │ P │ 650 │ 1500 │ 2400 │ 4000 │ 5500 │
 ├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
 │ 3,00 │ P + 2E │ 1800 │ 3300 │ 5000 │ 9000 │ 12000 │
 ├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
 │ 5,50 │ P + 4E │ 2500 │ 4500 │ 7000 │ 12500 │ 17000 │
 ├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
 │ 10,50 │ P + 8E │ 3000 │ 5500 │ 9000 │ 16000 │ 22000 │
 ├──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┤
 │ 13,00 │ P + 10E │ 3500 │ 7000 │ 10500 │ 19000 │ 26000 │
 └──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┘


    Contorizarea consumului de căldură în instalaţiile interioare

    8.81. În scopul realizării economiei de energie şi stabilirii unor relaţii corecte între distribuitorul şi consumatorul de căldură se prevede contorizarea consumului de căldură în instalaţiile de încălzire centrală.
    8.82. Soluţia de contorizare a căldurii în instalaţiile interioare de încălzire centrală se stabileşte corelat cu destinaţia spaţiului încălzit, modul de gestionare al cheltuielilor şi schema de distribuţie folosită. Se poate contoriza consumul de căldură global pe clădire sau parţial pentru un tronson din aceasta.
    8.83. Este obligatorie contorizarea separată a consumurilor de căldură aferente spaţiilor cu altă destinaţie decât locuirea din clădirile de locuit colective (magazine, birouri etc.).
    (1) La consumatorii din alte categorii de clădiri civile se ţine seama de necesitatea de contorizare parţială în funcţie de destinaţia spaţiului.
    (2) În clădirile de locuit etajate, în care, pentru instalaţia de încălzire centrală se foloseşte o schemă de distribuţie cu coloane verticale, contorizarea energiei termice se poate face pe clădire, pe scară, pe apartament sau pe corpurile de încălzire
    (3) Pentru clădirile de locuit parter şi etajate cu instalaţia de încălzire având distribuţie individuală pe apartament se poate face şi contorizarea energiei termice pe apartament. În acest caz, dacă prepararea apei calde de consum se face local consumul de energie termică înregistrat trebuie să includă şi căldura necesară preparării sale.
    8.84. La clădirile nou proiectate este obligatorie prevederea contorizării consumului de căldură la fiecare consumator.
    8.85. Se prevede spaţiul necesar pentru amplasarea, montarea şi exploatarea corespunzătoare a echipamentului de contorizare. Deasemenea, se prevede un acces uşor la contoare. Pentru clădirile de locuit se recomandă ca, la contorizarea pe apartamente, citirea să se poată face din afara apartamentelor (de ex: în casa scării, pe un coridor etc.).
    8.86. Montarea şi exploatarea contoarelor, condiţiile de amplasare şi schemele adoptate sunt prevăzute în reglementările tehnice specifice.
    8.87. În cazul în care la execuţie nu se poate monta echipamentul de contorizare odată cu restul instalaţiei, se prevede spaţiul necesar şi se montează tronsoane demontabile, în locul cărora se montează ulterior echipamentul de contorizare.

    Izolarea termică a conductelor
    8.88. Pierderile de căldură din reţelele de transport şi distribuţie au ca efect reducerea temperaturii cu un ecart (Delta)(Theta)(p)[K], determinată cu relaţia:
    (Delta)(Theta)(p) = q x L [K]
    în care L = distanţa între sursele de căldură şi punctul de consum, [km];
    q = indicele reducerii de temperatură a agentului termic datorită pierderilor de căldură, [°C/km];
    (1) Reţelele de distribuţie a căldurii se izolează termic conform prevederilor art. I.6.4.4 8.92 pentru ca pierderile de căldură să nu depăşească o valoare maximă q = 0,5 °C/km.
    (2) Pentru a avea la punctul de consum temperatura nominală (Theta)(n) [°C], pentru care se proiectează instalaţia de încălzire centrală, este necesar ca la plecarea de la sursa de căldură, la cazane, agentul termic să aibă temperatura reală (Theta)(r) [°C] stabilită cu relaţia:
    (Theta)(r) = (Theta)(n) + (q x L) [°C]
    8.89. Izolarea termică a conductelor trebuie să reducă pierderile de căldură ale agentului termic şi să asigure o eficienţă a izolaţiei de minimum 80%.
    8.90. Eficienţa termoizolaţiei se calculează cu relaţia următoare:

             q(0) - q(iz)
    r(iz) = ──────────── x 100 [%]
                q(0)


    în care q(0) = pierderea de căldură unitară a conductei neizolate
    q(iz) = pierderea de căldură unitară a conductei izolate.

    8.91. Grosimea izolaţiei termice se stabileşte pe baza calculelor tehnico-economice de optimizare, în care se iau în considerare următoarele:
    a) pentru reţelele termice de apă cu reglaj calitativ - temperatura medie anuală a agentului termic şi debitul nominal de agent termic.
    b) pentru reţelele de apă cu reglaj cantitativ - temperatura agentului termic şi debitul mediu anual de agent termic.

    Temperatura mediului ambiant se consideră:
    a) la pozarea aeriană (în exterior) sau în canale - temperatura medie a aerului ambiant pentru perioada de funcţionare a reţelei;
    b) la pozarea direct în sol fără canal - temperatura medie a solului la adâncimea de pozare a conductelor pentru perioada de funcţionare a reţelei.
    8.92. La proiectarea şi executarea izolaţiilor termice şi învelitorilor de protecţie ale acestora, se respectă prevederile cuprinse în reglementările tehnice specifice
    8.93. Eficienţa termoizolaţiei conductelor preizolate se stabileşte potrivit reglementărilor de proiectare, execuţie şi exploatare pentru reţelele termice executate cu astfel de conducte.
    8.94. Conductele montate aparent, în alte niveluri ale clădirii decât cele exclusiv tehnice, inclusiv subsoluri care au şi altă destinaţie decât cea de subsol tehnic (de ex: cu boxe), se prevăd cu înveliş protector, stabilit în concordanţă cu rolul funcţional al nivelului respectiv.
    8.95. Izolaţia conductelor termice montate în exterior pe suporţi, stâlpi sau pe faţa exterioară a pereţilor clădirilor se prevede cu înveliş de protecţie contra intemperiilor.
    8.96. Conductele pentru reţelele termice montate direct în sol au materialele componente, inclusiv termoizolaţia, conform SR EN 253+A1; ele se livrează gata termoizolate. Zonele de îmbinare dintre conducte sau dintre acestea şi fitinguri se termoizolează local.
    8.97. Conductele preizolate montate direct în sol sau în canale nevizitabile se dotează cu sisteme de control, depistare şi localizare a avariilor compuse din conductoare electrice înglobate în termoizolaţia conductelor şi aparate de măsură şi avertizare.
    8.98. La pozarea fără canal a reţelelor termice se analizează oportunitatea prevederii unei protecţii electrice a conductelor împotriva coroziunii, provocată de agresivitatea solului şi a apelor freatice, precum şi de curenţii vagabonzi.
    (1) Stabilirea necesităţii prevederii protecţiei, se face potrivit indicaţiilor din reglementări privind protecţia contra coroziunii a construcţiilor metalice îngropate, STAS 10128, STAS 10166/1, STAS E10702/2, SR 7335/3, 5, 6, 8, 9, referitoare la protecţia împotriva coroziunii a construcţiilor metalice şi a conductelor subterane şi supraterane.

    Amenajări constructive privind conductele instalaţiilor de încălzire
    8.99. Trecerea conductelor prin elementele de construcţii (fundaţii, pereţi, planşee) se face prin goluri anume prevăzute, comune grupului de conducte, cu respectarea prevederilor art. 8.111, 8.112 şi 9.31.
    Dimensiunile minime ale golurilor şi şanţurilor pentru trecerea, respectiv pozarea conductelor, sunt conforme indicaţiilor din tabelul.8.7.

    Tabelul 8.7

          Dimensiuni minime ale străpungerilor şi şanţurilor în pereţi

 ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐
 │ Elementul de instalaţie │ Străpungeri la montare │ Şanţuri la montare │
 │ │ aparentă [cm] │ îngropată [cm] │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │Coloană bitubulară cu │ 15 x 10 │ 20 x 13 │
 │diametrul până la 50 mm │ │ │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │Coloană monotubulară cu │ 10 x 10 │ 12 x 10 │
 │diametrul până la 50 mm │ │ │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │Legături la corpul de │ 5 x 10 │ 6 x 6 │
 │încălzire │ │ │
 └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘


    8.100. Se pot executa goluri şi şanţuri de alte dimensiuni decât cele indicate în tabelul I.6.5.1 8.7 dacă ele se justifică, în funcţie de poziţia de montare, necesitatea şi modul izolării termice a conductelor îngropate, tehnologia de prefabricare în atelier şi de montare pe şantier etc.
    8.101. Distanţa minimă între conductele paralele neizolate termic sau între acestea şi feţele finite ale elementelor de construcţie adiacente din materiale necombustibile (pereţi, planşee, grinzi, stâlpi) este de 3 cm. Pentru conductele izolate termic, distanţa între feţele exterioare ale izolaţiei finite sau între acestea şi suprafaţa finită a elementelor de construcţie vecine este de cel puţin 4 cm.
    8.102. Distanţele minime între conductele neizolate termic ale instalaţiei de încălzire şi elementele de construcţie combustibile - în funcţie de temperatura maximă a agentului termic sunt prezentate în tabelul 8.8.

    Tabelul 8.8

                     Distanţe minime [cm] între conductele
                  instalaţiilor de încălzire şi elementele de
                     construcţie din materiale combustibile

 ┌──────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Elementul de │ Temperatura nominală a agentului termic din conducte [°C] │
 │construcţie │ │
 │din materiale ├───────────────┬──────────────┬───────────────┬──────────────┤
 │combustibile │ <75 │ 76 - 95 │ 96 - 115 │ 116 - 150 │
 ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤
 │Pereţi şi │ │ │ │ │
 │planşee │ 3 │ 5 │ 10 │ 20 │
 ├──────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼──────────────┤
 │Pardoseli │ 3 │ 5 │ 5 │ 10 │
 └──────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴──────────────┘


    8.103. La montarea conductelor de încălzire se asigură distanţele minime faţă de conductele de gaze, respectiv barele, cablurile şi conductoarele electrice, conform prevederilor "normelor/reglementărilor tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale şi instalaţiilor electrice din clădiri.
    8.104. La trecerea prin pereţi şi planşee, conductele aparente sau mascate (în canale, ghene, etc.) se montează în tuburi de protecţie sau piese speciale, care să permită mişcarea liberă a conductelor datorită dilatării şi să asigure protecţie mecanică a conductelor izolate. În funcţie de rolul de protecţie la foc al elementelor de construcţii se alege ansamblul trecerii (construcţii şi instalaţii) ţinând seama, obligatoriu, de reglementările de securitate la incendiu.
    8.105. Racordarea canalelor termice exterioare la subsolul tehnic, respectiv la canalele din interiorul clădirii, se realizează astfel încât să permită preluarea tasărilor fără a se periclita buna funcţionare a instalaţiilor, ţinând seama şi de prevederile art. 8.112.
    (1) În cazul existenţei în zonă a unei reţele de distribuţie a gazelor naturale, la pătrunderea reţelei exterioare în subsol şi la trecerea instalaţiei interioare de încălzire centrală prin planşeele aflate sub nivelul terenului, se iau măsurile prevăzute la art. 8.118.
    8.106. Pentru întreţinerea şi manevrarea diferitelor armături şi aparate ale conductelor pozate în canale necirculabile se amenajează cămine de vizitare, cu guri şi scări de acces.
    (1) Dimensiunile gurilor de acces se stabilesc în raport cu mărimea armăturilor, dar nu mai mici de 0,70 m diametru.
    (2) Canalele circulabile se prevăd cu posibilităţi de acces în canal pentru intervenţii în caz de avarie, marcate cu indicatoare. Se recomandă dotarea cu mijloace de semnalizare şi comunicare a avariilor.
    8.107. Accesul la subsolurile şi etajele tehnice destinate montării elementelor instalaţiilor de încălzire din interiorul clădirilor se asigură prin scări şi uşi cu gabarit corespunzător necesităţilor controlului şi întreţinerii instalaţiilor.
    8.108. Se asigură la subsol spaţiul necesar accesului şi manevrelor - în timpul exploatării - la organele de închidere şi reglare, precum şi cel necesar accesului la contoarele care măsoară consumul de căldură.
    8.109. Pentru ventilarea subsolurilor şi a etajelor tehnice se prevăd ferestre, canale de ventilare sau orificii de ventilare, cu posibilitatea de reglare şi închidere.
    (1) Pardoseala subsolului şi etajului tehnic se execută cu pantă spre punctele de colectare a scurgerilor accidentale de apă.

    Măsuri de protecţie globală - construcţii şi instalaţii
    8.110. Trecerea conductelor prin elemente de construcţii (pereţi şi planşee) care au rol de protecţie la foc, antifoc sau rezistente la explozie, precum şi utilizarea canalelor şi ghenelor în care se montează conductele se face conform reglementărilor de securitate la incendiu.
    8.111. Trecerea conductelor prin elemente de construcţii (pereţi şi planşee) care au rol de protecţie la foc, rezistente la foc sau rezistente la explozie, precum şi utilizarea canalelor şi ghenelor în care se montează conductele se realizează conform reglementărilor tehnice privind securitatea la incendiu.
    8.112. Prin încăperile de categorie A şi B de pericol de incendiu, precum şi prin cele de categoria C cu praf combustibil, nu este permisă trecerea cu conducte de încălzire care alimentează încălzirea altor încăperi, decât cele ale încăperii respective.
    (1) Agenţii termici şi parametrii acestora se aleg conform prevederilor art. 5.17, iar traseele conductelor se stabilesc în raport cu temperatura de aprindere a substanţelor din încăperi, astfel încât să nu provoace explozia, aprinderea, detonarea, mocnirea sau apariţia produselor toxice.
    8.113. Este interzisă pozarea conductelor pentru lichide combustibile sau de abur cu presiunea mai mare de 1 bar în casa scărilor, pe căile de evacuare în caz de incendiu şi în staţiile pompelor de incendiu.
    (1) Conductele de abur cu presiunea mai mare de 1 bar pozate în exteriorul clădirilor, pe pereţii acestora, se montează la o distanţă de cel puţin 5 m, măsurată în planul peretelui, de limitele uşilor de evacuare sau de axul scărilor de evacuare în caz de incendiu. Prin încăperile în care există pericol de explozie volumetrică ori risc foarte mare sau mare de incendiu, cu praf combustibil, nu este permisă trecerea cu conducte de încălzire care alimentează încălzirea altor încăperi, decât cele ale încăperii respective.
    8.114. Se interzice trecerea conductelor de încălzire (inclusiv a celor de dezaerisire) prin:
    a) canale care vehiculează praf, vapori sau gaze de ardere;
    b) canale şi ghene în care se pot acumula substanţe care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
    c) încăperi de depozitare a substanţelor generatoare de reacţii periculoase în contact cu apa;
    d) încăperi speciale pentru echipament electric (tablouri de distribuţie, baterii de condensatoare sau acumulatoare, transformatoare, redresoare, motoare de ascensoare); fac excepţie conductele instalaţiilor de încălzire ale încăperilor respective;
    e) casa ascensoarelor;
    f) coşuri şi canale de fum (cu excepţia instalaţiilor pentru recuperarea căldurii gazelor de ardere);
    g) prin elemente rezistente la foc de minimum EW 15.
    8.115. Ansamblului instalaţiei de încălzire trebuie să i se asigure stabilitatea şi rezistenţa mecanică necesară preluării eforturilor portante şi celor date de dilatarea instalaţiei, precum şi de acţiuni seismice.
    (1) Elementele de rezistenţă ale construcţiei trebuie să aibă capacitatea preluării acestor eforturi. În situaţia în care elementele de rezistenţă sunt existente se are în vedere, la alegerea traseului instalaţiei, ca eforturile transmise prin instalaţia de încălzire să nu afecteze capacitatea de rezistenţă a elementelor de construcţii.
    (2) Pentru susţinerea elementelor de instalaţie (în special a conductelor) se recomandă folosirea detaliilor tip de instalaţii.
    8.116. Şliţurile orizontale şi verticale, precum şi golurile pentru montarea sau trecerea conductelor se prevăd în proiectul structurii de rezistenţă.
    (1) Se interzice executarea în elementele structurii de rezistenţă a şliţurilor orizontale şi verticale, precum şi a golurilor, dacă acestea nu au fost prevăzute în proiectul structurii de rezistenţă.
    8.117. În localităţile cu distribuţie de gaze naturale, pentru conductele de încălzire montate direct în sol sau în canale de protecţie, se iau măsuri de etanşare a acestora la intrarea sau ieşirea din subsolul clădirilor, pentru a se împiedica pătrunderea în clădiri a gazelor naturale infiltrate în solul înconjurător.
    (1) Deasemenea, în aceste situaţii se etanşează toate trecerile instalaţiei de încălzire prin planşeul de sub parter, precum şi eventualele planşee intermediare, aflate sub cota solului, pentru evitarea pătrunderii gazelor în interiorul clădirilor.
    (2) Pentru soluţiile de etanşare se recomandă utilizarea detaliilor specifice de instalaţii.
    (3) La intrarea sau ieşirea din clădire a conductelor de încălzire montate direct în sol sau în canale de protecţie, dacă între acestea şi conducta de gaze este o distanţă mai mică de 5 m, se prevăd răsuflători, pe traseul conductelor de încălzire, astfel cum se prevede în normele tehnice de proiectare, execuţie şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale.

    Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice Conducte de apă caldă şi fierbinte
    8.118. Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice exterioare se face potrivit reglementării tehnice de exploatare a sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică - reţele şi puncte termice.
    8.119. Dimensionarea şi echilibrarea hidraulică a reţelelor termice preizolate se face potrivit reglementării tehnice de proiectare,execuţie şi exploatare pentru reţele termice cu conducte preizolate.
    8.120. Circuitele consumatorilor instalaţiilor de încălzire se echilibrează hidraulic, urmărindu- se realizarea unor rezistenţe hidraulice diferite cu cel mult 10 % în instalaţiile interioare şi cel mult 5 % în reţelele exterioare.
    (1) Echilibrarea hidraulică a circuitelor instalaţiilor de încălzire se realizează prin măsurile indicate la art. 5.38 şi 5.39.
    8.121. Dimensionarea conductelor instalaţiilor interioare se face, după caz:
    a) pe baza unei presiuni disponibile date, caz în care se urmăreşte consumarea presiunii disponibile prin pierderi de sarcină hidraulice, cu condiţia echilibrării hidraulice, prin trasee economice şi cu utilizarea unui număr minim de organe de reglare;
    b) pe baza unor viteze de circulaţie a apei, economice, diferenţiate în funcţie de diametre, indicate în tabelul 8.9, în cazul în care nu se cunoaşte presiunea disponibilă.
    c) pe baza unei căderi de presiune rezultată dintr-un calcul de optimizare.
    8.122. Pentru reţelele de conducte la care reglajul furnizării căldurii este de tip cantitativ sau mixt se pot adopta, la condiţii nominale, viteze de circulaţie a apei mai mari decât cele indicate în tabel.

    Tabel 8.9

        Viteze indicate pentru circulaţia apei în conducte de oţel [m/s]

 ┌─────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐
 │ Diametrul nominal al │ Reţele │
 │ conductei ├─────────────────────────┬────────────────────────┤
 │ [inch], [mm] │ Interioare │ Exterioare │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 3/8 │ 0,20...0,35 │ - │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 1/2 │ 0,20...0,40 │ - │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 3/4 │ 0,30...0,45 │ - │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 1 │ 0,30...0,60 │ 0,40...0,70 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 1 1/4 │ 0,50...0,65 │ 0,50...0,75 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 1 1/2 │ 0,50...0,70 │ 0,50...0,80 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 2 │ 0,50...0,80 │ 0,55...1,00 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 63...76 │ 0,50...0,90 │ 0,60...1,10 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 83...95 │ 0,65...1,10 │ 0,70...1,15 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 102...127 │ 0,70...1,15 │ 0,90...1,35 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 133...152 │ 0,90...1,35 │ 1,20...1,70 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 168...219 │ 1,20...1,70 │ 1,40...2,00 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 247...324 │ 1,50...2,00 │ 1,70...2,40 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ 377...521 │ - │ 2,10...2,80 │
 ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤
 │ peste 521 │ - │ 2,40...3,00 │
 └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘


    8.123. Viteza maximă a apei, în limitele presiunii disponibile din reţeaua termică, nu va depăşi:
    a) 1,5 m/s - în instalaţii interioare din clădiri cu cerinţe speciale de protecţie la zgomot (spitale, sanatorii, săli de lectură etc.).
    b) 2,0 m/s - pentru clădiri de locuit şi social-culturale;
    c) 3,0 m/s - pentru hale industriale;
    d) 4,0 m/s - pentru reţele termice de apă caldă şi apă fierbinte (racorduri şi reţele de distribuţie).
    8.124. În instalaţiile cu regim hidraulic variabil în timp, dimensionarea conductelor se face astfel încât să se asigure stabilitatea hidraulică a instalaţiei. În acest caz, la baza coloanelor şi la branşamentul instalaţiei de încălzire se montează robinete cu presiune diferenţială.
    8.125. Pentru instalaţiile de încălzire cu apă caldă cu circulaţie forţată, cu distribuţie inferioară, în calculul de dimensionare al coloanelor verticale se urmăreşte ca ecartul de presiune disponibil(ducere - întoarcere) la baza coloanelor să fie de cel puţin trei ori mai mare decât presiunea datorată gravitaţiei, considerată cu valoarea corespunzătoare temperaturii exterioare medii a perioadei de încălzire şi cu înalţimea corespunzătoare consumatorului cel mai sus plasat.
    8.126. În cazul instalaţiilor de încălzire cu apă caldă, cu circulaţie forţată, cu distribuţie superioară, dimensionarea coloanelor se face pe baza presiunii disponibile rezultate din diferenţa dintre presiunea pompei şi presiunea gravitaţională.
    8.127. În cazul branşării unei instalaţii de încălzire cu apă la o instalaţie existentă, dimensionarea se face în funcţie de presiunea disponibilă în punctele de racord pe ducere şi întoarcere.

    Conducte de abur şi condensat
    8.128. Dimensionarea conductelor de abur se face pe baza vitezelor maxime indicate în tabelul 8.10.
    a) Dimensionarea conductelor de condensat cu circulaţie naturală (cădere liberă) se face conform tabelului 8.11, pentru condensat de joasă presiune sau tabelului 8.12, pentru condensat de medie presiune.
    b) Conductele de condensat cu circulaţie forţată se dimensionează în mod similar cu conductele de apă caldă sau fierbinte cu circulaţie forţată.

    Tabelul 8.10

                         Viteze maxime pentru calculul
              conductelor instalaţiilor de încălzire cu abur [m/s]

 ┌────────────┬───────────────────────────────────────────────────┬───────────┐
 │Diametrul │ Abur de joasă presiune │Abur de │
 │nominal al ├─────────────────────────┬─────────────────────────┤medie │
 │conductei │ Aburul în │ Abur în contracurent cu │presiune │
 │[inch], [mm]│echicurent cu condensatul│ condensatul │ │
 │ ├────────────┬────────────┼────────────┬────────────┤ │
 │ │Conducte │Coloane │Conducte │Coloane │ │
 │ │orizontale │verticale │orizontale │verticale │ │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 3/8 │ 11 │ 18 │ 2 │ 3,5 │ 35 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 1/2 │ 14 │ 20 │ 2,5 │ 4 │ 35 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 3/4 │ 18 │ 22 │ 3 │ 5 │ 35 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 1 │ 22 │ 25 │ 4 │ 6 │ 40 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 1 1/4 │ 25 │ 30 │ 5 │ 7,5 │ 40 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 1 1/2 │ 30 │ 35 │ 6 │ 9 │ 40 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 50-75 │ 35 │ 40 │ 8 │ 11 │ 40 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ 75-150 │ 40 │ 50 │ 10 │ 14 │ 50 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┤
 │ peste 150 │ 50 │ 60 │ 14 │ 20 │ 70 │
 └────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴───────────┘


    Tabelul 8.11

          Dimensionarea conductelor de condensat de joasă presiune cu
                      circulaţie naturală (cădere liberă)

 ┌────────────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
 │Diametrul │ Conducte uscate │ Conducte înecate, orizontale sau │
 │nominal al │ │ verticale, având lungimea: │
 │conductei, ├────────────┬────────────┼────────────┬───────────┬────────────┤
 │ │ Orizontale │ Verticale │ sub 50 m │ 50-100 m │ peste 100 m│
 │ [mm] ├────────────┴────────────┴────────────┴───────────┴────────────┤
 │ │ Cantitatea de căldură cedată de abur pentru formarea │
 │ │ condensatului, [kW] │
 ├────────────┼────────────┬────────────┬────────────┬───────────┬────────────┤
 │ 15 │ 5 │ 7 │ 33 │ 21 │ 9 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 20 │ 17 │ 26 │ 81 │ 52 │ 29 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 25 │ 33 │ 49 │ 145 │ 93 │ 46 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 32 │ 79 │ 116 │ 315 │ 205 │ 100 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 40 │ 120 │ 180 │ 435 │ 290 │ 134 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 50 │ 250 │ 370 │ 755 │ 510 │ 250 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 57 │ 365 │ 545 │ 1100 │ 720 │ 365 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 64 │ 495 │ 735 │ 1450 │ 990 │ 495 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 70 │ 580 │ 870 │ 1750 │ 1220 │ 580 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 76 │ 700 │ 1050 │ 2150 │ 1450 │ 700 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 82 │ 870 │ 1300 │ 2620 │ 1750 │ 870 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 88 │ 1050 │ 1470 │ 3100 │ 2100 │ 1050 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 94 │ 1280 │ 1920 │ 3600 │ 2330 │ 1280 │
 ├────────────┼────────────┼────────────┼────────────┼───────────┼────────────┤
 │ 100 │ 1450 │ 2150 │ 4100 │ 2800 │ 1450 │
 └────────────┴────────────┴────────────┴────────────┴───────────┴────────────┘


    Tabelul 8.12

                 Dimensionarea conductelor de condensat de medie
                presiune cu circulaţie naturală (cădere liberă)

 ┌──────────┬────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Panta **) │ Diametrul nominal al conductei [mm] │
 │hidraulică├─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┬───────┬────────┤
 │ │ 15 │ 20 │ 25 │ 32 │ 40 │ 50 │ 65 │ 80 │ 100 │ 125 │ 150 │ 200 │
 │ ├─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┴───────┴────────┤
 │ │ Debit de condensat [kg/h*)] │
 ├──────────┼─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬──────┬──────┬──────┬───────┬───────┬───────┬────────┤
 │ 1/100 │ 100 │ 200 │ 400 │ 900 │ 1500 │ 2800 │ 6300 │ 9300 │ 17000 │ 31000 │ 53000 │ 121000 │
 ├──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
 │ 1/200 │ 80 │ 150 │ 300 │ 600 │ 1000 │ 2000 │ 4400 │ 6600 │ 12000 │ 22000 │ 37000 │ 86000 │
 ├──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
 │ 1/300 │ 50 │ 130 │ 250 │ 500 │ 800 │ 1500 │ 3500 │ 5500 │ 10000 │ 18000 │ 30000 │ 70000 │
 ├──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
 │ 1/400 │ 45 │ 100 │ 200 │ 450 │ 700 │ 1400 │ 3200 │ 4700 │ 8800 │ 16000 │ 26000 │ 61000 │
 ├──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
 │ 1/500 │ 40 │ 90 │ 190 │ 430 │ 650 │ 1200 │ 2900 │ 4200 │ 7700 │ 14000 │ 24000 │ 54000 │
 ├──────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────┼──────┼───────┼───────┼───────┼────────┤
 │ 1/1000 │ 30 │ 60 │ 120 │ 290 │ 450 │ 850 │ 2100 │ 2900 │ 5400 │ 10000 │ 17000 │ 38000 │
 └──────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────┴──────┴───────┴───────┴───────┴────────┘

──────────
    *) Valorile din tabel sunt valabile pentru condensat provenit din abur cu presiunea de 0,7-1,1 bar. Conductele de condensat provenit din abur cu presiunea de 1,1 - 8 bar au diametrul imediat superior celui rezultat din tabel.
    **) Lungimea echivalentă a rezistenţei locale, considerată la stabilirea pantei hidraulice a conductelor de condensat, va fi egală cu 1 m pentru fiecare piesă specială (cot, ramificaţie etc.) şi 5 m pentru fiecare armătură (ventil, clapetă etc.).
──────────

    Calculul mecanic al conductelor
    8.129. Calculul mecanic al conductelor este obligatoriu pentru reţelele termice de transport şi distribuţie de apă fierbinte, abur şi apă caldă.
    8.130. Prin calculul mecanic al conductelor se determină:
    a) grosimea peretelui ţevii;
    b) dimensionarea suporturilor mobile şi fixe, precum şi stabilirea distanţei dintre suporturi:
    c) dimensionarea compensatoarelor de dilatare.
    8.131. La calculul mecanic al conductelor se iau în considerare eforturile generate de: presiunea agentului termic, greutatea proprie a conductelor pline cu apă şi izolate termic, frecarea pe suporţii mobili şi în compensatoarele cu presgarnitură şi forţele elastice ale compensatoarelor în formă de U, L şi Z; în cazul conductelor montate aerian se are în vedere şi acţiunea vântului, iar în zonele cu acţiuni seismice şi efectul acestor acţiuni.
    8.132. În calculul mecanic al reţelelor termice se iau în considerare următoarele:
    a) coeficientul de frecare al suportului cu alunecare 0,3;
    b) coeficientul de frecare al suportului cu rostogolire 0,05;
    c) coeficientul de suprasarcină datorată tasării 1,0;
    d) forţele verticale în suporturile fixe şi mobile se determină în ipoteza efectuării decalate în timp a probelor hidraulice;
    e) presiunea interioară din conducte este presiunea nominală, definită potrivit prescripţiilor tehnice specifice ISCIR;
    f) temperatura de calcul a conductei este temperatura maximă a agentului termic.
    8.133. Dilatarea liniară (alungirea conductelor) se determină folosind relaţia:
    (Delta)L = α x L x (t(max) - t(mont))
    în care:
    (Delta)L - alungirea conductei, [cm];
    α - coeficientul de dilatare liniară; pentru oţel: α - 0,0012 cm/mgrd
    L - lungimea conductei compensate (distanţa între două reazeme fixe), [m];
    t(max) = temperatura maximă a agentului ter-mic,[°C];
    t(mont) = temperatura de montaj a conductei, [°C].
    8.134. Alegerea tipului de suport mobil şi a distanţei dintre suporturi se fac în conformitate cu recomandările din reglementările tehnice aplicabile şi a furnizorilor conductelor utilizate.
    8.135. Alegerea tipului de suport fix şi a distanţei dintre suporturi se face potrivit reglementărilor de proiectare a sistemelor sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică şi a reţelelor preizolate şi a furnizorilor de echipamente.
    8.136. Alegerea tipului de compensator de dilatare şi a condiţiilor de montare se face potrivit reglementărilor de proiectare a sistemelor sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică şi a reţelelor preizolate şi a furnizorilor de echipamente.
    8.137. Conductele instalaţiilor interioare de încălzire vor respecta prevederile, referitoare la configuraţia traseului, preluarea dilatărilor şi susţineri, de la art. 8.68 - 8.71.
    8.138. Prescripţiile privind calculul mecanic pentru conductele preizolate termic montate direct în sol se face potrivit reglementărilor de proiectare a reţelelor preizolate.

    9. EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE

    Condiţii generale de execuţie
    9.1. Executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire se face în conformitate cu prevederile din proiectul de execuţie.
    (1) Proiectul de execuţie cuprinde toate datele tehnice şi economice necesare realizării instalaţiei.
    (2) Este obligatoriu ca proiectul de execuţie să fie verificat de către un verificator tehnic, conform prevederilor legale în vigoare la data realizării proiectului.
    9.2. Executarea instalaţiilor de încălzire centrală se face în coordonare cu celelalte lucrări de instalaţii şi construcţii.
    9.3. Pentru părţile de instalaţii de încălzire care intră sub incidenţa reglementărilor ISCIR, se respectă, la executarea, montajul şi punerea în funcţiune a acestora din prescripţiile tehnice specifice ISCIR.

    Verificarea materialelor şi echipamentelor
    9.4. Materialele, aparatele şi agregatele/echipamentele utilizate în instalaţiile de încălzire centrală trebuie să corespundă cerinţelor de calitate prevăzute de Legea nr. 10/1995, cu modificările şi completările ulterioare şi să răspundă exigenţelor specifice de calitate ale lucrării.
    (1) Materialele, aparatele şi agregatele trebuie să aibă caracteristicile şi toleranţele care să satisfacă condiţiile tehnice din proiectul instalaţiei de încălzire.

    Depozitare şi manipulare
    9.5. Păstrarea echipamentelor de instalaţii de încălzire, în perioada dintre aprovizionare şi montaj, se face în condiţii care să asigure buna lor conservare.
    (1) La depozitarea materialelor, agregatelor şi aparatelor de instalaţii se respectă instrucţiunile furnizorilor, precum şi prevederile legale privind securitatea la incendiu şi protecţia muncii.
    9.6. Manipularea materialelor se face cu respectarea prevederilor privind securitatea muncii şi în aşa fel încât acestea să nu se deterioreze. Se dă o atenţie deosebită materialelor casante sau uşor deformabile (de ex: aparate de încălzire, conducte preizolate, ansambluri prefabricate cu aparatura de măsură şi control montată etc.).

    Îmbinarea şi etanşarea
    9.7. Tehnologia de îmbinare a ţevilor din oţel pentru realizarea instalaţiilor de încălzire (sudură, fitinguri cu filet, cuplaje mecanice, flanşe), se alege de către executant, conform prevederilor proiectului.
    (1) Pentru ţevile din oţel cu diametre mai mici de 3/4" se recomandă să se folosească îmbinarea cu fitinguri cu filet.
    (2) Pentru ţevile din oţel cu diametrul începând de la 3/4" la care îmbinarea se face de regulă prin sudură, vor fi luate măsurile necesare pentru a se evita obturarea secţiunii conductei.
    9.8. Pompele de circulaţie, schimbătoarele de căldură, cazanele şi recipientele se racordează la instalaţie prin îmbinări demontabile.
    9.9. Îmbinarea între conducte şi armături se execută prin flanşe sau prin filet, după tipul armăturii utilizate.
    9.10. Schimbările de direcţie ale conductelor din oţel se realizează:
    a) prin intermediul fitingurilor filetate;
    b) prin îndoirea ţevilor;
    c) prin intermediul curbelor sau coturilor de sudat;
    d) prin intermediul teurilor sudate.

    Montarea conductelor şi armăturilor
    9.11. Conductele se montează conform prevederilor din proiect referitoare la traseu şi pantele de montaj, după ce în prealabil s-a făcut trasarea axului conductei şi a poziţiei suporturilor. Pozarea conductelor şi montarea pe suporţi se face conform detaliilor de execuţie.
    9.12. La montarea conductelor şi armăturilor se respectă specificaţiile din proiect privind pantele, distanţele faţă de elementele de construcţie, distanţele faţă de alte echipamente şi conducte şi detaliile privind străpungerea pereţilor şi planşeelor.
    9.13. Tuburile de protecţie a conductelor la trecerea prin planşee, depăşesc partea superioară a planşeului cu 2-3 cm.
    (1) Tuburile de protecţie ale legăturilor corpurilor de încălzire au dimensiuni suficient de mari pentru a trebui să permită deplasarea legăturii la dilatarea coloanei verticale.
    (2) Pe porţiunile de conducte ce traversează pereţi sau planşee nu se fac îmbinări. Pe conductele montate în şanţuri, în pereţi sau planşee, numărul îmbinărilor se reduce la minimum.
    9.14. La racordarea ţevilor cu diametre diferite se asigură:
    a) continuitatea generatoarei superioare a conductelor pozate pe orizontală, prin care circulă apă sau condensat;
    b) continuitatea generatoarei inferioare a conductelor de abur pozate orizontal;
    c) coaxialitatea conductelor verticale.
    9.15. Ţevile sudate longitudinal se montează astfel încât sudura să fie vizibilă pe toată lungimea ei.
    9.16. Este interzisă montarea forţată a conductelor cu excepţia cazurilor de pretensionare.
    9.17. Montarea conductelor de apă fierbinte şi de abur de medie presiune se face cu respectarea instrucţiunilor specifice ISCIR.
    9.18. Legăturile la aparate se montează astfel încât să permită demontarea aparatelor sau a unora din părţile lor componente.
    9.19. Se folosesc legături elastice pentru racordarea conductelor de combustibil lichid la arzătoare.
    (1) Racordurile elastice se folosesc şi la montarea pompelor în instalaţie, în scopul împiedicării transmiterii zgomotului şi vibraţiilor în construcţie.
    9.20. La montarea armăturilor cu flanşe se asigură, înaintea strângerii şuruburilor, paralelismul între flanşele conductelor şi cele ale armăturilor.
    9.21. Toate robinetele se montează în instalaţie în poziţia "închis".
    9.22. Supapele de siguranţă cu pârghie şi contragreutate se montează astfel încât tija să fie verticală şi ridicarea contragreutăţii să se poată face liber, indiferent de poziţia ei pe pârghie.
    (1) Supapele de siguranţă se reglează prin stabilirea poziţiei contragreutăţii, respectiv a arcului, corespunzător presiunii de asigurare prescrise.
    (2) Eşaparea fluidului la declanşarea supapei de siguranţă nu trebuie să producă accidente.

    Izolarea termică. Protecţia împotriva coroziunii
    9.23. Conductele, armăturile, schimbătoarele de căldură, boilerele şi cazanele se izolează termic conform prevederilor proiectului.
    Se folosesc cu prioritate conducte şi echipamente preizolate termic
    9.24. Izolaţia termică a conductelor şi aparatelor se aplică numai după curăţirea suprafeţelor şi protejarea lor cu straturi anticorosive.
    9.25. Izolaţia termică a armăturilor, compensatorilor cu presetupă şi a îmbinărilor cu flanşe se realizează în soluţie demontabilă.
    9.26. Conductele montate în subsoluri tehnice şi canale subterane se prevăd cu înveliş protector al termoizolaţiei.
    9.27. Conductele montate mascat (în ghene, în plafonul fals, etc) se pot izola individual sau în comun (conducta de ducere şi de întoarcere), fără protecţie specială în exterior.
    9.28. Toate conductele metalice ale instalaţiilor de încălzire, indiferent de locul de montaj şi de caracteristicile agentului termic, precum şi vasele de expansiune şi rezervoarele de orice fel utilizate în instalaţiile de încălzire, se protejează împotriva coroziunii printr-un strat de bază anticorosiv aplicat pe suprafeţele ţevilor şi aparatelor.
    (1) Stratul de bază se realizează din materiale specifice pentru această folosire şi se aplică numai după curăţirea de rugină a suprafeţelor protejate.
    9.29. La conductele neizolate termic, montate aparent în spaţiile ocupate din clădiri de locuit, clădiri publice şi în încăperi cu cerinţe speciale, estetice şi igienico - sanitare, se aplică peste stratul anticorosiv de bază, două straturi de vopsea şi unul de lac rezistent la temperatură.

    Montarea corpurilor de încălzire
    9.30. Corpurile de încălzire formate din elemente demontabile şi care se livrează neasamblate, se probează după asamblarea lor şi înainte de montarea lor în instalaţie la o presiune cu 50% mai mare decât presiunea de regim, dacă nu sunt alte prevederi de probă prescrise de producător.
    9.31. Corpurile de încălzire se montează paralel cu pereţii finisaţi, la distanţele stabilite prin standardele sau normele de produs.
    9.32. Înălţimea de montaj a corpului de încălzire faţă de pardoseală este, de regulă, 12 cm. În cazuri impuse de condiţiile de amplasare se poate reduce această distanţă până la 8 cm, pentru temperaturi ale agentului termic de până la 95°C.
    9.33. Corpurile de încălzire se fixează pe poziţie, conform instrucţiunilor de montare ale producătorilor, folosind tipul şi numărul de console şi susţinători indicat de aceştia. Corpurile de încălzire montate lângă pereţi uşori se fixează pe suporturi metalice, sprijinite pe pardoseală.
    9.34. Distanţa frontală între corpul încălzitor şi mască este de cel puţin:
    a) 2 cm, la măşti cu goluri (obişnuite), cu excepţia cazului în care masca este confecţionată din materiale combustibile şi temperatura agentului termic depăşeşte 95°C, pentru care distanţa minimă este de 5 cm;
    b) 5 cm, la măşti pline.
    (1) Fac excepţie convectoarele, la care masca se montează lipită de bateria de încălzire.
    (2) Elementul frontal al măştilor este demontabil, permiţând accesul la corpul de încălzire, în vederea întreţinerii.
    9.35. Montarea corpurilor de încălzire se face conform proiectului.
    9.36. Montarea convectoarelor se face conform indicaţiilor tehnice ale furnizorului.
    9.37. Până la montarea armăturilor şi a legăturilor, toate corpurile şi aparatele de încălzire poziţionate se echipează pe racorduri, cu capace sau dopuri de protecţie.

    Instalarea cazanelor, schimbătoarelor de căldură şi a altor utilaje
    9.38. La montarea echipamentelor se respectă următoarele condiţii tehnice:
    a) pentru utilajele statice se asigură verticalitatea şi orizontalitatea, cu abaterile admise şi realizarea transmiterii corecte a eforturilor pe reazeme;
    b) se realizează conformarea antiseismică a suporturilor;
    c) pentru utilajele la care rezultă solicitări dinamice în funcţionare se efectuează, în plus, echilibrarea şi centrarea acestora, conform prescripţiilor din documentaţia tehnică a utilajului; de asemenea se asigură izolarea contra transmiterii vibraţiilor la elementele de construcţii.
    9.39. Instalarea cazanelor, schimbătoarelor de căldură şi a vaselor de expansiune sub presiune se face în conformitate cu prevederile cuprinse în instrucţiunile tehnice specifice ISCIR precum şi cu instrucţiunile de montare ale producătorilor.
    (1) La montarea echipamentelor se respectă distanţele minime între utilaje şi elementele de construcţii şi de instalaţii prevăzute în proiect care să permită o bună exploatare, întreţinere şi demontare pentru reparaţii.
    9.40. Montarea contoarelor de energie termică şi condiţiile de amplasare sunt în conformitate cu prevederile reglementarilor tehnice specifice.
    (1) În cazul în care la execuţie nu se poate monta echipamentul de contorizare odată cu restul instalaţiei, se montează tronsoane demontabile în locul în care ulterior se montează echipamentul de contorizare.

    Verificarea calităţii execuţiei lucrărilor
    9.41. Verificarea calităţii execuţiei lucrărilor de instalaţii de încălzire centrală se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data executării lucrărilor;
    9.42. Pentru lucrările ascunse (conducte mascate sau înglobate în elemente de construcţie, conducte montate în canale termice nevizitabile, etc.) se întocmesc "Procese - verbale pentru verificarea calităţii lucrărilor care devin ascunse"
    9.43. După executarea lucrărilor instalaţiei de încălzire, se verifică să nu existe nici un risc de rănire prin contact (muchii sau colţuri tăioase, bavuri, suprafeţe fierbinţi).

    10. CONDIŢII TEHNICE PENTRU EFECTUAREA PROBELOR ŞI PUNEREA ÎN FUNCŢIUNE A INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE

    10.1. După executarea lucrărilor de instalaţii de încălzire, se efectuează probele.
    10.2. Probele pentru instalaţiile de încălzire sunt următoarele:
    a) proba la rece;
    b) proba la cald;
    c) proba de eficacitate.
    (1) Probele se fac atât la instalaţiile de încălzire noi cât şi la instalaţiile de încălzire existente la care s-au efectuat reparaţii capitale cu ocazia reabilitării şi modernizării acestora.
    (2) Probele se fac de către executant şi rezultatele se înscriu în procese verbale.
    10.3. Pentru efectuarea probelor la cald şi de eficacitate sunt necesare următoarele operaţii:
    a) pornirea instalaţiei;
    b) reglarea.
    10.4. În completarea probelor menţionate la articolul anterior, se prevăd probe de funcţionare ale echipamentelor.
    (1) Probele de funcţionare ale echipamentelor sunt verificări funcţionale specifice făcute asupra utilajelor şi aparatelor componente ale instalaţiilor de încălzire (pompe, cazane, schimbătoare de căldură, staţii de tratare a apei de adaos, sisteme de reglare automată, etc.)
    (2) Probele de funcţionare ale echipamentelor pot fi făcute separat sau pot fi simultane cu proba la cald sau proba de eficacitate.

    Proba la rece (de presiune)
    10.5. Proba la rece se face în scopul verificării rezistenţei mecanice şi a etanşeităţii elementelor instalaţiei de încălzire şi constă în umplerea cu apă a instalaţiei şi încercarea la presiune.
    (1) Caracteristicile de calitate ale apei de umplere, utilizată ca agent termic, trebuie să se înscrie în limitele indicate de producătorii de echipamente (cazane, schimbătoare de căldură, corpuri de încălzire).
    (2) Proba la rece - obligatorie pentru întreaga instalaţie - se face având racordate toate echipamentele din centrala termică, reţelele de conducte şi aparatele consumatoare de căldură (corpuri de încălzire, suprafeţe radiante, agregate de încălzire cu aer cald, etc.)
    (3) În cazul în care se folosesc corpuri de încălzire a căror rezistenţă nominală corespunde unei presiuni maxime mai reduse decât a restului instalaţiei, proba de presiune la rece a instalaţiei se face fără corpurile de încălzire respective, acestea fiind înlocuite fie cu corpuri de încălzire de inventar (rezistente la presiunea la care se face proba), fie cu conducte de scurtcircuitare a legăturilor de ducere-întoarcere.
    10.6. Proba la rece se execută înainte de finisarea elementelor instalaţiei (vopsiri, izolări termice, etc.), de închiderea acestora în canale nevizitabile sau în şanţuri, în pereţi şi planşee, de mascarea şi înglobarea lor în elementele de construcţii, precum şi de executarea finisajelor de construcţii.
    (1) Proba se execută în perioada de timp în care temperatura exterioară este mai mare de + 5°C.
    10.7. În vederea executării probei la rece, se asigură deschiderea completă a tuturor armăturilor de închidere şi reglaj, închiderea conductelor de legătură la vasul de expansiune deschis, reglarea armăturilor de siguranţă de la cazane şi de la vasul de expansiune închis în concordanţă cu presiunea de probă, verificarea punctelor de racordare a instalaţiei la conducta de apă potabilă şi la pompa de presiune.
    10.8. Înainte de proba de presiune la rece instalaţia se spală cu apă.
    Spălarea instalaţiei cuprinde racordarea conductei de ducere a instalaţiei la conducta de apă, umplerea instalaţiei, racordarea conductei de întoarcere a instalaţiei la jgheabul de golire la canalizare şi menţinerea instalaţiei sub jet continuu până când în apa golită din instalaţie nu se mai observă impurităţi (nămol, nisip, etc.) Operaţia se repetă cu schimbarea sensului de circulaţie al apei.
    10.9. Presiunea de probă se determină în funcţie de presiunea maximă de regim şi de modul de execuţie al instalaţiei, astfel:
    a) o dată şi jumătate presiunea maximă de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţii montate aparent şi la cele mascate sub finisaje uzuale;
    b) dublul presiunii de regim, dar nu mai mică de 5 bar, la instalaţiile ce au părţi care se maschează sub finisaje deosebite;
    c) presiunea prevăzută în caietul de sarcini, pentru părţile din instalaţii care se înglobează în elemente de construcţie (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli);
    d) la presiunile prescrise de instrucţiunile tehnice ISCIR, pentru părţile de instalaţii care sunt supuse prevederilor acestor prescripţii.
    10.10. Verificarea comportării instalaţiei la proba la rece poate fi începută imediat după punerea instalaţiei sub presiune, prin controlul tuturor îmbinărilor.
    (1) La îmbinările sudate controlul se face prin ciocănire, iar la restul îmbinărilor prin examinarea cu ochiul liber.
    10.11. Măsurarea presiunii de probă se începe după cel puţin 3 ore de la punerea instalaţiei sub presiune şi se face cu manometru înregistrator sau cu manometru indicator cu clasa de precizie 1,6, prin citiri la intervale de 10 minute. Durata probei este de 3 ore.
    10.12. Rezultatele probei la rece se consideră corespunzătoare dacă, pe toată durata probei, manometrul nu a indicat variaţii de presiune şi dacă la instalaţie nu se constată fisuri, crăpături sau scurgeri de apă la îmbinări şi presgarnituri.
    (1) În cazul constatării unor scăderi de presiune sau a defecţiunilor enumerate mai sus, se procedează la remedierea acestora şi se repetă proba.
    (2) Rezultatele probei se înscriu în procesul verbal al instalaţiei.
    (3) După executarea probei, golirea instalaţiei de apă este obligatorie, în cazul în care nu este prevăzută executarea succesivă a probei la cald.

    Pornirea instalaţiei
    10.13. Pornirea instalaţiei de încălzire, se efectuează după umplerea instalaţiei.
    10.14. La instalaţiile de încălzire cu apă, umplerea instalaţiei se face pe conducta de retur, cu apă tratată.
    (1) La umplere, organele de închidere sunt deschise; pe măsura umplerii şi dezaerisirii instalaţiei se închid armăturile de dezaerisire.
    (2) După terminarea umplerii se închide vana pe conducta de alimentare cu apă. La instalaţiile de încălzire cu abur se umple cu apă numai cazanul (nivel controlat la sticla de nivel a cazanului).
    10.15. După umplerea instalaţiei, se verifică atingerea presiunii minime impusă prin proiect şi se verifică menţinerea presiunii în instalaţie.
    10.16. În vederea pornirii instalaţiilor din centrala termică şi a cazanelor se efectuează următoarele operaţii pregătitoare:
    a) controlul poziţiei deschis a şibărelor pe canalele de fum ale cazanelor (în situaţia în care acestea există);
    b) controlul poziţiei închis a clapetei de explozie şi a uşii de curăţare de pe canalul de fum;
    c) controlul poziţiei deschis a dispozitivelor de admisie a aerului de ardere;
    d) deschiderea robinetelor pentru realizarea circulaţiei agentului termic prin cazane şi în instalaţie;
    e) pregătirea pompelor de circulaţie agent termic pentru intrarea în funcţiune ( poziţia deschis a armăturilor, existenţa tensiunii electrice de alimentare, etc.).
    10.17. Se verifică funcţionarea elementelor de siguranţă ale cazanelor şi corecta reglare a acestora (presiune de declanşare a supapelor, setările termostatelor etc.), conform prescripţiilor tehnice ISCIR.
    10.18. Se verifică funcţionarea sistemului de protecţie termică al cazanelor care limitează inferior temperatura de intrare a apei în cazane (pompa de recirculare, senzorul de temperatură, instalaţia de automatizare).
    10.19. Se urmăreşte ordinea operaţiunilor de funcţionare a arzătorului cazanului:
    a) preventilarea focarului;
    b) admisia combustibilului;
    c) aprinderea flăcării.
    (1) Timpul de preventilare este indicat în cartea tehnică a arzătorului. La arzătoarele cu combustibil lichid preventilarea are loc după încălzirea electrică a capului duzei.
    (2) În lipsa combustibilului are loc oprirea de avarie şi este necesară repornirea manuală a arzătorului.
    (3) Dacă flacăra nu se aprinde, operaţie sesizată de supravegherea de flacără, arzătorul se opreşte şi necesită deblocarea manuală.
    10.20. La instalaţiile cu combustibil gazos, neautomatizate, se execută următoarele operaţii:
    a) introducerea în focar în zona arzătorului de gaz a aprinzătorului cu flacără, pe principiul gaz pe flacără;
    b) deschiderea progresivă a robinetului instalaţiei de gaz;
    c) scoaterea din focar a aprinzătorului după ce gazele au luat foc;
    d) reglarea debitului de gaz.
    10.21. În timpul reglării arzătorului se măsoară presiunea combustibilului.
    10.22. Se stabileşte conţinutul de CO în limitele prescrise prin reglarea poziţie clapetei de aer, efectuându-se măsurări la priza de la canalul de gaze de ardere.
    10.23. După aprinderea focului la cazan se execută următoarele operaţii:
    a) reglarea accesului aerului secundar, astfel ca flacăra să aibă lungimea normală şi arderea să fie completă;
    b) pornirea pompelor de circulaţie;
    c) urmărirea creşterii lente a temperaturii apei din cazan şi limitarea acesteia la valoarea prevăzută;
    d) urmărirea realizării tirajului pentru a asigura arderea completă a combustibilului; se va urmări ca flacăra să ardă fără fum.
    10.24. În vederea evitării şocurilor termice şi hidraulice, la punerea în funcţiune a instalaţiilor de încălzire cu abur de joasă presiune se deschid toate ventilele de închidere pe conductele de legătură, coloane, corpuri de încălzire, separatoare de condensat şi robinete pe conductele de condensat şi se asigură eliminarea aerului din instalaţie şi drenarea condensatului.
    (1) Când instalaţia s-a încălzit se închid conductele ocolitoare ale separatoarelor de condensat, astfel încât condensatul să circule numai prin acestea.

    Reglarea
    10.25. Reglarea instalaţiei la punerea în funcţiune se face în scopul realizării parametrilor proiectaţi.
    10.26. Reglarea instalaţiei poate fi efectuată pe încăperi, pe grupuri de încăperi, pe clădiri sau grupuri de clădiri cu acelaşi regim de funcţionare.
    10.27. Reglarea parametrilor agenţilor termici se face de regulă central, la sursa de producere a căldurii (centrală termică sau punct termic), completată cu reglajul local, la consumatorii de căldură.
    10.28. Reglarea se realizează, pe baza graficului de reglaj al furnizării căldurii, prin următoarele operaţii:
    a) în funcţie de temperatura exterioară se ridică temperatura agentului termic la valoarea prevăzută în graficul de reglaj, pentru debitul de agent termic proiectat;
    b) se măsoară pe ramuri, temperatura agentului termic;
    10.29. Pentru repartizarea corectă a debitelor de agent termic pe ramurile instalaţiei de încălzire, se parcurg următoarele etape:
    a) se verifică debitul şi presiunea pompei sau pompelor;
    b) se reglează debitul şi presiunea la valorile prevăzute în proiect;
    c) se porneşte întreaga instalaţie cu toate vanele complet deschise;
    d) robinetele cu dublu reglaj de la corpurile de încălzire sunt poziţionate la treptele de reglaj primar (prereglare) prevăzute în proiect, reglajul secundar fiind deschis la maximum;
    e) robinetele termostatice se deschid complet;
    f) se închid treptat vanele ramurilor de pe conductele de ducere pentru a se obţine aceeaşi temperatura pe conductele de întoarcere; (se admite o diferenţă dintre temperaturile de pe conductele de întoarcere de maximum 2 °C) ;se notează numărul de ture de închidere al fiecărei vane;
    g) se urmăreşte timp de minimum 12 ore dacă se menţin temperaturile reglate;
    h) se sigilează pe poziţia respectivă vanele de reglaj;

    Proba la cald
    10.30. Proba la cald are drept scop verificarea etanşeităţii, a modului de comportare a elementelor instalaţiei la dilatare şi contractare, a circulaţiei agentului termic. La centralele termice, proba la cald cuprinde, în mod obligatoriu, verificarea randamentului de funcţionare al cazanelor, care trebuie să corespundă datelor indicate în cartea tehnică a fiecărui cazan. (1) Proba la cald se execută la toate instalaţiile de încălzire indiferent de agentul termic utilizat, pe întreaga instalaţie sau pe părţi de instalaţie care pot funcţiona separat.
    10.31. Proba la cald se efectuează înaintea finisării (vopsirii, izolării), mascării sau închiderii elementelor instalaţiilor în canale nevizitabile sau în şanţuri, în pereţi sau planşee, cu excepţia elementelor înglobate în elementele de construcţii (serpentine sau conducte în pereţi, plafoane sau pardoseli), dar numai după închiderea completă a clădirii şi după efectuarea probei la rece.
    10.32. Pentru efectuarea probei la cald, instalaţiile interioare se alimentează, de preferinţă, cu agent termic de la sursa definitivă. În cazul în care aceasta nu a fost pusă în funcţiune, alimentarea se poate face de la o sursă provizorie.
    (1) Sursa de căldură asigură debitul, presiunea şi temperatura agentului termic potrivit prevederilor proiectului instalaţiei. Calitatea apei corespunde prevederilor proiectului sau prescripţiilor tehnice.
    10.33. Proba la cald se face în două faze:
    (1) În faza I, după ce în instalaţie s-a realizat presiunea minimă, agentul termic se încălzeşte până la 50°C şi se menţine această temperatură în limitele unei variaţii de ±5°C.
    (2) Dacă instalaţia este cu circulaţie prin pompare, pompele se pun în funcţiune. După 2 ore de funcţionare se face controlul la toate corpurile de încălzire, constatând cu mâna sau cu un termometrul de contact temperatura la partea superioară şi la partea inferioară a corpurilor de încălzire. Nu se admit diferenţe mai mari de 3°C între corpurile de încălzire.
    (3) Se controlează temperatura conductelor de distribuţie şi a coloanelor şi se corectează temperatura prin robinetele de reglaj.
    (4) La instalaţiile cu pompe de circulaţie se controlează, cu ajutorul a două manometre montate, unul pe racordul de intrare, celălalt pe racordul de ieşire al pompei, dacă aceasta asigură presiunea necesară.
    (5) La instalaţiile cu vase de expansiune închise se verifică presiunea din instalaţie pentru a nu depăşi presiunea maximă admisibilă.
    (6) În faza a II-a, se ridică temperatura agentului termic la valoarea nominală (în limitele a ± 5°C) şi, după 2 ore de funcţionare, se verifică dacă nu apar pierderi de apă la îmbinări, la corpurile de încălzire şi la armături.
    (7) Se controlează dacă dilatările conductelor se produc în sensul prevăzut în proiect, şi dacă sunt preluate în bune condiţii încât să nu apară neetanşeităţi, iar punctele fixe să nu se deplaseze.
    (8) Se verifică dezaerisirea instalaţiei.
    (9) În timpul probei se urmăreşte funcţionarea pompelor, şi a motoarelor electrice, cuplajele şi armăturile.
    (10) La răcirea instalaţiei se examinează din nou toată instalaţia spre a se controla etanşeitatea.
    10.34. După răcirea instalaţiei la temperatura ambiantă, se reia proba la cald şi se controlează etanşeitatea.
    (1) Dacă, după efectuarea celei de a doua probe la cald, instalaţia nu prezintă neetanşeităţi sau încălziri neuniforme, proba se consideră corespunzătoare.
    (2) După efectuarea probei, instalaţia se goleşte dacă, până la intrarea în funcţionare, există pericolul de îngheţ.
    (3) După proba la cald efectuată de executant, rezultatele probei se consemnează într-un proces verbal.
    10.35. La centralele şi punctele termice, anterior probei la cald pentru întreaga instalaţie se face o probă parţială, în care se porneşte instalaţia şi se ţine sub observaţie cel puţin o oră, verificând în principal:
    a) montarea echipamentului şi conductelor astfel încât să se asigure spaţiile necesare prevăzute pentru exploatare;
    b) modul de manevrare al armăturilor;
    c) dacă aparatele şi agregatele care au piese în mişcare (pompe, injectoare, exhaustoare, etc.) nu produc zgomote sau vibraţii, dacă s-au respectat prevederile de atenuare şi împiedicare a transmiterii zgomotelor sau vibraţiilor la elementele construcţiei, dacă s-au executat atenuatoarele de zgomot, izolările fonice, straturile antivibraţie la postamente, etc;
    d) executarea corectă şi etanşeitatea canalelor de fum, a coşului, a uşilor de vizitare, etc.;
    e) asigurarea aerului necesar arderii, prin examinarea flăcării la cazane, care trebuie să fie vie şi să nu producă fum.
    (1) Cu ocazia probei parţiale, prealabile probei la cald pentru întreaga instalaţie, se recomandă să se facă şi probele de funcţionare a echipamentelor în centrala termică sau punctul termic.

    Proba de eficacitate
    10.36. Se efectuează proba de eficacitate a instalaţiei pentru a verifica dacă instalaţia realizează în încăperi gradul de încălzire prevăzut în proiect.
    (1) Ea se execută cu întreaga instalaţie în funcţiune şi numai după ce toată clădirea a fost terminată.
    (2) Pentru ca verificarea să fie concludentă, se alege o perioadă rece, în care temperaturile exterioare să fie sub 0°C şi valoarea lor medie zilnică să nu varieze cu mai mult de ±3°C faţă de temperatura exterioară medie a două zile precedente.
    10.37. Pentru proba de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală cu corpuri de încălzire se încălzeşte clădirea cu cel puţin trei zile înaintea probei, iar în ultimele 48 ore înaintea probei, agentul termic se reglează conform graficului de reglaj, în limita unor abateri de ± 2°C.
    (1) Pe timpul probei instalaţia trebuie să funcţioneze continuu şi toate uşile şi ferestrele clădirii să fie închise.
    10.38. Proba de eficacitate durează 12 ore, cu măsurări din oră în oră.
    10.39. Se măsoară temperaturile aerului exterior şi ale agentului termic pe conductele de ducere şi întoarcere, verificându-se corelarea acestor parametri cu graficului de reglaj.
    10.40. În funcţie de destinaţia încăperilor, se măsoară şi se citesc temperaturile interioare din încăperi cu ajutorul unor termometre cu glob, în condiţiile precizate de SR 1907/2.
    (1) În cadrul probei se urmăreşte stabilitatea şi uniformitatea temperaturii aerului din încăperi.
    (2) Dacă clădirea este expusă însoririi nu se iau în consideraţie citirile de temperaturi efectuate între orele 11 şi 16.
    10.41. Pentru a asigura precizia măsurărilor se recomandă alegerea de termometre cu gradaţii corespunzătoare, şi anume:

    a) pentru temperaturi exterioare 1/5°C
    b) pentru temperaturi interioare 1/5°C
    c) pentru temperaturile agentului termic 1/2°C

    (1) Verificarea termometrelor se face înainte de folosire, iar în timpul măsurărilor sunt ferite de influenţe perturbatorii (curenţi de aer, radiaţii termice, căldură umană etc.).
    10.42. Încăperile în care se măsoară temperatura interioară, sunt:
    a) la parter: încăperile de colţ şi cele alăturate intrărilor neîncălzite, în mod obligatoriu şi alte camere după apreciere;
    b) la ultimul nivel: încăperile de colţ, în mod obligatoriu şi, alte încăperi, după apreciere;
    c) la nivelurile curente se aleg cel puţin 10 % din numărul camerelor.
    (1) La clădirile cu multe niveluri se asigură efectuarea a cel puţin câte o măsurare la fiecare nivel.
    10.43. La încălzirea cu aer cald, chiar şi în cazul combinării acesteia cu încălzirea cu corpuri de încălzire, se fac - pe lângă măsurările de temperatură menţionate anterior - măsurări ale vitezei aerului, în conformitate cu prevederile "Normativului pentru proiectarea şi executarea şi exploatarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare"- I 5.
    10.44. Rezultatele probei de eficacitate se consideră satisfăcătoare, dacă temperaturile aerului interior corespund cu cele din proiect, cu o abatere de la -0,5°C până la +1°C în clădirile civile şi de la -1°C la +2°C în încăperile de producţie.
    (1) În cazul în care, mai mult de 10% din rezultatele măsurărilor de temperatură nu se încadrează în aceste limite, proba se consideră necorespunzătoare şi trebuie să fie reluată, după efectuarea remedierilor.
    (2) Rezultatele probei de eficacitate a instalaţiei de încălzire centrală se consemnează într-un proces verbal.
    10.45. Probele instalaţiilor de încălzire centrală (proba de eficacitate, proba la cald şi proba la rece) sunt faze determinante ale execuţiei lucrărilor şi se fac de executant în prezenţa beneficiarului (dirigintele de şantier) şi proiectantului.

    11. RECEPŢIA ŞI INTRAREA ÎN EXPLOATARE

    11.1. (1) Recepţia este activitatea prin care beneficiarul/investitorul declară că acceptă lucrarea şi că o preia, cu sau fără obiecţii, pentru a fi dată în folosinţă. Recepţia se efectuează atât la lucrări noi cât şi la intervenţiile în timp asupra construcţiilor existente (modernizări, extinderi, reparaţii capitale) şi se realizează în două etape:
    a) recepţia la terminarea lucrărilor
    b) recepţia finală, la expirarea perioadei de garanţie.
    (2) Recepţia lucrărilor instalaţiilor de încălzire este o parte componentă a recepţiei construcţiei şi se desfăşoară în conformitate cu "Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 273/1994, cu modificările şi completările ulterioare.
    11.2. Recepţia la terminarea lucrărilor de instalaţii de încălzire trebuie să constate dacă lucrările au fost terminate şi dacă instalaţiile funcţionează la parametrii proiectaţi.
    11.3. Examinarea instalaţiilor realizate se face prin efectuarea următoarelor operaţii de control:
    a) controlul de bună execuţie a instalaţiei
    b) verificări ale elementelor componente ale instalaţiilor
    11.4. Controlul de bună execuţie cuprinde;
    a) verificarea corespondenţei cu proiectul
    b) verificarea calităţii execuţiei,
    c) verificarea conformităţii cu reglementările tehnice,
    d) verificarea conformităţii cu normele de protecţie a muncii şi de securitate la incendiu,
    e) controlul existenţei tuturor documentelor necesare funcţionării.
    11.5. Verificarea elementelor componente ale instalaţiilor de încălzire urmăreşte să se evidenţieze dacă acestea au caracteristicile tehnice prevăzute în proiect şi dacă au fost corect montate.
    11.6. La terminarea examinării, comisia va consemna observaţiile şi concluziile în procesul - verbal de recepţie, recomandând beneficiarului / investitorului admiterea, cu sau fără obiecţii a recepţiei, amânarea sau respingerea ei, după caz.
    11.7. Recepţia finală a instalaţiilor de încălzire se efectuează la expirarea perioadei de garanţie a lucrării, de regulă după 1..3 ani.
    11.8. La terminarea examinării, comisia va consemna observaţiile şi concluziile în procesul- verbal de recepţie finală, recomandând beneficiarului/investitorului admiterea cu sau fără obiecţii a recepţiei finale, amânarea sau respingerea ei, după caz.
    11.9. Intrarea în exploatare a instalaţiilor de încălzire se face după ce recepţia la terminarea lucrărilor a fost admisă.
    11.10. Documentele necesare la intrarea în exploatare sunt:
    a) proiectul de bază al instalaţiei, proiectele modificatoare şi dispoziţiile de şantier;
    b) instrucţiunile (manualul) de exploatare;
    c) programul de urmărire în exploatare;
    d) jurnalul evenimentelor;
    e) registrul de exploatare;
    f) contractul de exploatare,după caz.

    12. EXPLOATAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE

    12.1. Exploatarea instalaţiilor de încălzire se face, de regulă, de către operatori de instalaţii /specialişti atestaţi/autorizaţi, după caz, conform prevederilor legale în vigoare.
    12.2. Exploatarea instalaţiilor de încălzire se poate face de către personalul propriu al beneficiarului sau de către o firmă specializată. Preluarea exploatării instalaţiilor de încălzire se face pe baza unui Proces verbal de predare - primire în exploatare a instalaţiilor de încălzire.

    Condiţii generale de livrare şi utilizare a energiei termice
    12.3. Livrarea şi utilizarea energiei termice se face pe baza unui contract între furnizorul şi utilizatorul energiei termice.
    12.4. Contractul trebuie să corespundă legislaţiei în vigoare şi trebuie să cuprindă, în principal, următoarele prevederi minime specifice:
    a) obiectul contractului;
    b) definirea agentului termic livrat;
    c) puterea termică şi energia, contractate;
    d) calitatea agentului termic livrat şi returnat la sursă;
    e) regimul de presiune şi temperatură a agentului termic livrat şi returnat;
    f) modul de furnizare a cantităţilor de energie termica şi condiţiile de consum;
    g) prevederi precise privind durata reviziilor şi reparaţiilor - precum şi penalităţile prevăzute în cazul depăşirii duratei de întrerupere a alimentării cu căldură a consumatorilor;
    h) drepturile şi obligaţiile consumatorilor;
    i) drepturile şi obligaţiile furnizorilor de energie termică; j) modul de contorizare al energiei termice;
    k) delimitarea instalaţiilor proprietate a consumatorului faţă de instalaţiile proprietate a furnizorului;
    l) tariful pentru energia termică livrată şi modalităţile de plată; m) convenţii privind serviciile de exploatare, etc.
    12.5. Delimitarea instalaţiilor între furnizorul şi consumatorul de energie termică sau între distribuitorul şi consumatorul de energie termică şi racordarea consumatorilor la reţeaua termică se face în conformitate cu legislaţia specifică aplicabilă la data încheierii contractului.
    12.6. Măsurarea energiei termice consumate se face cu aparate de măsură, montate în puncte de delimitare a instalaţiilor. Când aceste aparate sunt montate în alte puncte, se aplică corecţii corespunzătoare pierderilor de căldură şi de agent termic între punctul de măsurare şi consumator, cu respectarea metodologiei şi legislaţiei în vigoare.

    Condiţii generale de exploatare a instalaţiilor
    12.7. Exploatarea instalaţiilor de încălzire trebuie să asigure menţinerea funcţionării normale a instalaţiilor şi încadrarea acestora în parametrii de performanţă proiectaţi. Asigurarea nivelurilor minime de performanţă este obligatorie pe toată durata de exploatare a instalaţiilor de încălzire centrală.
    12.8. Pe parcursul exploatării instalaţiilor de încălzire se verifică periodic compoziţia chimică a apei din instalaţie, luându-se măsuri pentru încadrarea acesteia în parametrii normaţi.

    Supravegherea instalaţiilor şi verificări periodice
    12.9. Supravegherea instalaţiilor de încălzire se face permanent, conform instrucţiunilor de exploatare, prin urmărire directă sau prin sistemul dispecer.
    12.10. Urmărirea directă a funcţionării instalaţiilor de încălzire se face prin controlul şi verificarea instalaţiilor de către personalul de exploatare. Această activitate constă în:
    a) observarea şi înregistrarea indicaţiilor aparatelor de măsură şi înregistrare montate în instalaţie şi în încăperi;
    b) observarea funcţionării normale a echipamentelor şi a elementelor componente ale instalaţiei şi încadrarea în regimurile de funcţionare prescrise;
    c) menţinerea în poziţia stabilită a dispozitivelor de reglare.
    12.11. Verificarea periodică a instalaţiilor de încălzire cuprinde:
    a) verificarea periodică propriu-zisă;
    b) raportul tehnic şi planul de măsuri.

    Verificări în centrala termică
    12.12. În centrala termică, se urmăreşte funcţionarea elementelor care realizează siguranţa instalaţiei, astfel:
    a) la cazane: - funcţionarea armăturilor de siguranţă;
    b) la schimbătoarele de căldură: - întreruperea alimentării cu agent termic primar şi funcţionarea armăturilor de siguranţă ;
    c) la vasele de expansiune: - funcţionarea dispozitivelor şi a armăturilor de siguranţă;
    d) la aparatele de măsură: - pe circuitele care realizează siguranţa funcţionării, se marchează cu roşu valorile limită permise.
    12.13. Se urmăreşte menţinerea agentului termic la temperatura prevăzută în graficul de reglare, în condiţiile în care debitul de agent termic este conform proiectului.
    12.14. Se verifică presiunea în centrala termică la:
    a) vasul de expansiune închis;
    b) pompele de circulaţie;
    c) în instalaţie.

    Verificări în punctul termic
    12.15. Verificările în punctul termic urmează procedura din centralele termice cu excepţia prevederilor referitoare la funcţionarea cazanelor.

    Verificări în instalaţia interioară de încălzire
    12.16. La instalaţia interioară de încălzire se verifică:
    a) realizarea temperaturilor interioare prescrise în încăperi;
    b) buna funcţionare a corpurilor de încălzire;
    c) manevrarea uşoară a organelor de închidere, reglare, dezaerisire, golire;
    d) etanşarea la îmbinările între conducte şi între acestea şi alte elemente
    e) ale instalaţiei;
    f) preluarea dilatărilor şi asigurarea mişcării libere a conductelor ;
    g) asigurarea mişcării de dilatare la trecerea conductelor prin elementele
    h) de construcţii şi a etanşeităţii faţă de acestea;
    i) stabilitatea susţinerii conductelor şi echipamentelor ;
    j) posibilitatea de control a elementelor de instalaţii înglobate sau mascate prin k) elemente de construcţie; semnalarea lipsei de etanşare, accesul uşor la elementele mascate.

    Exploatarea curentă a instalaţiilor de încălzire. Corectarea regimului de funcţionare
    12.17. Exploatarea instalaţiilor de încălzire se realizează prin următoarele activităţi:
    a) supravegherea continuă şi verificarea periodică a instalaţiilor;
    b) reglarea regimului de funcţionare a instalaţiilor pentru satisfacerea cerinţelor consumatorilor.
    12.18. Reglarea furnizării căldurii se face centralizat, la sursă (centrală termică, punct termic) conform instrucţiunilor de exploatare în funcţie de tipul de reglaj: reglaj calitativ, reglaj cantitativ, reglaj mixt.
    În funcţie de mijloacele prin care se efectuează, reglarea poate fi manuală sau automată.
    12.19. La nivelul aparatelor de încălzire se face reglarea locală, conform cerinţelor beneficiarului, cu robinete cu cap termostat sau robinete cu trei căi.

    Prevenirea şi stingerea incendiilor pe durata exploatării instalaţiilor
    12.20. Respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor precum şi echiparea şi dotarea cu mijloace şi echipamente de prevenire şi stingere a incendiilor la construcţii este obligatorie pe întreaga durată de exploatare a instalaţiilor de încălzire aferente construcţiilor.

    13. ÎNTREŢINEREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE
    13.1. Întreţinerea instalaţiilor de încălzire este o activitate de exploatare, desfăşurată permanent, prin efectuarea de intervenţii ori de câte ori este nevoie, pentru menţinerea funcţionării instalaţiilor la parametrii stabiliţi prin proiect.

    Întreţinerea instalaţiilor din centrala termică
    13.2. Principalele operaţii de întreţinere sunt:
    a) la cazane:
    b) la arzătoare:
    c) la vasele de expansiune închise, cu membrană se verifică:
    d) la pompe şi/sau ventilatoare:
    e) la schimbătoare de căldură:
    f) la aparatele de măsură şi control şi contoare:
    g) la armături:
    h) la organele de reţinere şi supapele de siguranţă:
    i) la separatoarele de nămol: j) la conducte şi izolaţii:
    k) la canale şi coşul de fum:
    13.3. Pentru identificarea circuitelor din ansamblul instalaţiei din centrala termică se prevăd etichete pe circuitele funcţionale:
    a) la distribuitoare şi colectoare, pe robinete, la ramificaţii;
    b) etichete cu caracteristicile cazanelor, pompelor şi schimbătoarelor de căldură;
    c) indicatoare de avertizare a accesului oprit, a sensului de circulaţie;
    d) marcarea locurilor de control;
    e) etichete cu inscripţia închis-deschis, pentru identificarea poziţiei de funcţionarea instalaţiei.

    Întreţinerea instalaţiilor din punctul termic
    13.4. Operaţiile de întreţinere ale aparaturii şi elementelor componente ale punctelor termice se efectuează conform aceloraşi proceduri ca şi la întreţinerea instalaţiilor din centrala termică cu excepţia cazanelor.

    Întreţinerea instalaţiilor interioare
    13.5. Întreţinerea instalaţiei interioare de încălzire se face cu scopul de a asigura funcţionarea instalaţiei, realizând parametrii prevăzuţi în proiect.
    Se efectuează următoarele operaţiuni de întreţinere:
    a) verificarea etanşeităţii la îmbinări;
    b) verificarea funcţionării robinetelor;
    c) curăţarea elementelor exterioare ale corpurilor de încălzire;
    d) ungerea mecanismelor ce au piese în mişcare, conform instrucţiunilor de folosire;
    e) fixarea suporţilor slăbiţi;
    f) verificarea funcţionării dispozitivelor de dezaerisire şi golire;
    g) verificarea protecţiei anticorozive a conductelor şi suporţilor şi remedierea
    h) defectelor;
    i) verificarea stării izolaţiilor termice a conductelor şi a aparatelor.

    Reparaţiile
    13.6. Reparaţiile care se efectuează la instalaţiile de încălzire sunt de două tipuri, şi anume :
    a) reparaţii planificate;
    b) reparaţii accidentale.
    13.7. Reparaţiile planificate sunt următoarele :
    a) reparaţii curente - se realizează, de regulă, fără scoaterea din funcţiune a instalaţiei.
    b) reparaţii capitale-se execută la termene fixate de reglementări în funcţie de durata normată de serviciu a instalaţiei.
    (1) Reparaţiile capitale se planifică a fi efectuate în perioada de întrerupere a funcţionării instalaţiei (de regulă vara), împreună cu alte lucrări care ar conduce la întreruperea în funcţionare (reţele exterioare, instalaţii interioare, partea de construcţii).
    (2) La alegerea perioadei de timp dintre două reparaţii capitale se ţine seama şi de recomandările producătorului de echipamente.
    13.8. Planificarea reparaţiilor se face în baza reviziilor periodice ale instalaţiei.
    (1) Revizia instalaţiei urmăreşte să stabilească starea tehnică a elementelor componente ale instalaţiei şi să descopere defecţiunile care trebuie înlăturate pentru aducerea instalaţiei în starea iniţială; revizia are ca obiect, în principal, etanşeitatea reţelei de conducte, funcţionalitatea echipamentelor, reglarea manuală şi automată.
    (2) Revizia se realizează în perioada în care instalaţia nu funcţionează, de regulă în sezonul cald. Concluziile se înscriu într-un Registru de evidenţă a activităţii de control, verificare şi revizie a instalaţiilor de încălzire.
    13.9. Reparaţiile accidentale se realizează în caz de incidente, defecţiuni sau avarii ; ele se execută de către firme specializate în baza unor contracte de prestări de servicii.
    13.10. Reparaţiile efectuate se înscriu în Jurnalul evenimentelor instalaţiei de încălzire.
    În urma lucrărilor de reparaţii se modifică, dacă este necesar, Fişa tehnică a instalaţiei şi Instrucţiunile de exploatare.
    13.11. Reparaţiile la echipamentele care intră sub incidenţa reglementărilor ISCIR (cazane, schimbătoare de căldură, recipiente sub presiune, etc.) se fac în conformitate cu prevederile Prescripţiilor Tehnice ISCIR, specifice.

    Defecţiuni, incidente, avarii
    13.12. În vederea asigurării unui cadru normal de intervenţie în funcţionarea instalaţiilor de încălzire se iau următoarele măsuri:
    a) executarea instructajelor şi exerciţiilor de prevenire a incidentelor;
    b) reglarea şi întreţinerea în stare de funcţionare a dispozitivelor de siguranţă şi a aparatelor de măsură şi control;
    c) cunoaşterea de către personalul de exploatare a instrucţiunilor de exploatare şi a documentaţiilor tehnice ale utilajelor;
    d) elaborarea şi afişarea schemelor operative de intervenţie pentru incidente şi avarii;
    e) menţinerea intactă a plăcii de identificare pe echipamentele respective;
    13.13. La apariţia defecţiunilor se execută reparaţiile necesare, menţinând în permanenţă în siguranţă funcţionarea instalaţiilor. Se iau măsuri imediate pentru prevenirea distrugerii echipamentelor, conductelor şi armăturilor.
    13.14. În cazul avariei parţiale sau totale a unor echipamente, se separă echipamentul avariat de restul instalaţiilor, astfel:
    a) la cazane, se închide alimentarea cu combustibil şi după răcirea cazanului, se
    b) închid şi vanele agentului termic;
    c) la schimbătoare de căldură, se închid vanele agentului termic primar şi apoi ale celui secundar;
    d) la pompe, după răcirea cazanului, se opreşte electromotorul şi apoi se închid vanele la aspiraţia şi refularea pompei;
    e) la corpuri de încălzire, se închid armăturile de separare pe ducere şi întoarcerea agentului termic.
    13.15. În cazul în care incidentul din centrala termică necesită întreruperea alimentării cu căldură, timpul de întrerupere se limitează la strictul necesar, efectuându-se următoarele operaţii: depistarea şi localizarea incidentului, golirea, repararea, umplerea instalaţiei şi repunerea în funcţiune.
    (1) Dacă temperatura exterioară este sub +5°C se recomandă limitarea timpului de întrerupere la 4 ore. Pentru avarii care necesită un timp mai îndelungat se iau următoarele măsuri speciale:
    a) închiderea şi golirea instalaţiilor;
    b) asigurarea alimentării provizorii cu agent termic sau apă caldă de consum din alte surse.
    13.16. În vederea efectuării operative a reparaţiilor după un incident, se recomandă ca unitatea de exploatare, să dispună de rezerve de echipament de tipul celor aflate în exploatare care au avut o fiabilitate redusă.
    13.17. Toate defecţiunile, incidentele şi avariile precum şi remedierea acestora se consemnează în procese-verbale.

    14. PROTECŢIA, SIGURANŢA ŞI IGIENA MUNCII

    14.1. Pe toată durata de exploatare a instalaţiilor de încălzire (inclusiv revizii, reparaţii, înlocuiri,etc.) se respectă cerinţele referitoare la protecţia, securitatea şi igiena muncii.
    14.2. Verificările, probele şi încercările echipamentelor componente ale instalaţiilor de încălzire se efectuează respectându-se instrucţiunile specifice de protecţie a muncii în vigoare pentru fiecare categorie de echipamente.
    14.3. Instalaţiile se echipează cu dispozitivele de protecţie necesare menţionate în norme.
    14.4. Zonele periculoase sau cele cu instalaţii în probe se îngrădesc şi se avertizează, interzicându-se accesul persoanelor neautorizate.
    14.5. Măsurile de protecţia muncii menţionate la articolele anterioare nu sunt limitative şi se completează cu măsurile de protecţie a muncii specificate cuprinse în instrucţiunile de exploatare ale instalaţiilor respective, care se afişează la locul de muncă.

    ANEXA 1


                  LISTA STANDARDELOR APLICABILE LA PROIECTAREA
               ŞI EXECUTAREA INSTALAŢIILOR DE ÎNCĂLZIRE CENTRALĂ

    Pentru standardele nedatate, se aplică ultima ediţie în vigoare a documentului de referinţă (inclusiv, eventualele amendamente)


 ┌────┬─────────────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │Nr. │ Indicativ │ Denumire │
 │crt.│ │ │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 1.│SR 4369:2012 │Instalaţii de încălzire şi ventilare. Terminologie. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 2.│SR 1907-1-97 │Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de│
 │ │ │calcul. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 3.│SR 1907-2-97 │Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi │
 │ │ │interioare convenţionale de calcul. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 4.│SR 1907-1-2014 │Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Prescripţii de│
 │ │ │calcul. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 5.│SR 1907-2-2014 │Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul. Temperaturi │
 │ │ │interioare convenţionale de calcul. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 6.│SR 4839-97 │Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 7.│STAS 1797/1-79 │Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea corpurilor de încălzire│
 │ │ │Prescripţii generale │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 8.│STAS 1797/2-88 │Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea radiatoarelor de fontă │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 12.│STAS 11984-83 │Instalaţii de încălzire centrală. Suprafaţa echivalentă termic a │
 │ │ │corpurilor de încălzire │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 14.│SR EN 305:2000 │Schimbătoare de căldură. Definiţii ale performanţelor schimbătoarelor │
 │ │ │de căldură şi procedura generală de încercare pentru determinarea │
 │ │ │performanţelor tuturor schimbătoarelor de căldură │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 16.│STAS 3417-85 │Coşuri şi canale de fum pentru instalaţii de încălzire centrală. │
 │ │ │Prescripţii de calcul termotehnic │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 18.│STAS 177-89 │Produse petroliere. Combustibil lichid pentru uz neindustrial, tip P şi│
 │ │ │tip M │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 19.│STAS 54-80 │Combustibil lichid uşor. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 21.│STAS 1308/1-90 │Combustibili solizi. Cărbuni şi brichete de cărbuni destinaţi │
 │ │ │scopurilor energetice. Reguli pentru verificarea calităţii │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 23.│STAS 4377-76 │Compensatoare de dilataţie. Compensatoare plane în formă de U, L, Z. │
 │ │ │Prescripţii de calcul. │
 ├────┼─────────────────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │ 24.│SR 8591-97 │Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare. │
 └────┴─────────────────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┘



    1. PRESCRIPŢII GENERALE

    SR 4369 Instalaţii de încălzire şi ventilare. Terminologie.


    2. CALCULUL INSTALAŢIILOR INTERIOARE


    SR 1907-1:1997 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.
                              Prescripţii de calcul.
    SR 1907-1:1997/A91:2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.
                              Prescripţii de calcul.
    SR 1907-2:1997 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.
                              Temperaturi interioare convenţionale de calcul.
    SR 1907-2:1997/A91:2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.
                              Temperaturi interioare convenţionale de calcul.
    SR 1907-1:2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.
                              Metodă de calcul.
    SR 1907-2-2014 Instalaţii de încălzire. Necesarul de căldură de calcul.
                              Temperaturi interioare convenţionale de calcul.
    SR 4839 Instalaţii de încălzire. Numărul anual de grade-zile.


    3. CORPURI DE ÎNCĂLZIRE


    STAS 1797-1 Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea corpurilor
                              de încălzire. Prescripţii generale.
    STAS 1797-2 Instalaţii de încălzire centrală. Dimensionarea
                              radiatoarelor de fontă.
    SR EN 442-1 Radiatoare şi convectoare. Partea 1: Specificaţii şi
                              condiţii tehnice.
    SR EN 442-2 Radiatoare şi convectoare. Partea 2: Metode de încercare şi
                              evaluare.
    STAS 11984 Instalaţii de încălzire centrală. Suprafaţa echivalentă
                              termic a corpurilor de încălzire.


    4. CENTRALE TERMICE


    SR EN 12952 (standard pe părţi) Cazane cu ţevi de apă. Instalaţii auxiliare.
    SR EN 12953 (standard pe părţi) Cazane cu ţevi de fum. Instalaţii auxiliare
    SR EN 305 Schimbătoare de căldură. Definiţii ale
                                       performanţelor schimbătoarelor de căldură şi
                                       procedură generală de încercare pentru
                                       determinarea performanţelor tuturor schimbătoarelor
                                       de căldură
    SR EN 15502-2-2 Cazane de încălzire centrală care utilizează
                                       combustibili gazoşi.
                                       Partea 2-2: Standard specific pentru aparatele de
                                       tip.
    STAS 3417 Coşuri şi canale de fum pentru instalaţii de
                                       încălzire centrală. Prescripţii de calcul
                                       termotehnic.
    SR EN 15287-1 Coşuri de fum. Proiectare, instalare şi punere în
                                       funcţiune a coşurilor de fum.
                                       Partea 1: Coşuri de fum pentru aparate de
                                       încălzire neetanşe.



    5. COMBUSTIBILI


    STAS 177 Produse petroliere. Combustibil lichid pentru uz neindustrial
                              tip P şi tip M.
    STAS 54 Combustibil lichid uşor.
    STAS 1308-1 Combustibili solizi. Cărbuni şi brichete de cărbuni destinaţi
                              scopurilor energetice.
    SR 3317 Gaz natural. Condiţii tehnice de calitate.
    SR 66 Gaz petrolier lichefiat.


    6. REŢELE DE CONDUCTE


    STAS 4377 Compensatoare de dilataţie. Compensatoare plane în formă de U, L, Z.
                  Prescripţii de calcul.
    SR 8591 Reţele edilitare subterane. Condiţii de amplasare.
    SR EN 253+A1 Conducte pentru încălzire districtuală. Sisteme de conducte preizolate
                  pentru reţele subterane de apă caldă. Ansamblu de conducte de oţel,
                  izolaţie termică de poliuretan şi manta exterioară de polietilenă.


                                     -----



Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016