Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 819 din 25 august 2025 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.224/2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea unităţilor de transfuzie sanguină din spitale
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 804 din 29 august 2025
Văzând Referatul de aprobare nr. 819R din 25.08.2025 al Direcţiei generale asistenţă medicală şi sănătate publică,
având în vedere prevederile lit. k) din Normele tehnice cuprinse în anexa nr. 4 la Legea nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I
La articolul 13 din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 1.224/2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea unităţilor de transfuzie sanguină din spitale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 24 octombrie 2006, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) monitorizează evoluţia posttransfuzională a pacienţilor timp de 48 de ore, astfel:
(i) pentru pacienţii internaţi în regim de spitalizare de zi, monitorizarea se realizează în unitatea sanitară pe durata minimă a primelor 2 ore de la efectuarea transfuziei, iar ulterior, până la împlinirea celor 48 de ore, prin contact telefonic sau prin alte mijloace convenite cu pacientul, care permit evaluarea stării acestuia;
(ii) pentru pacienţii adulţi, precum şi pentru copiii pentru care se impune internarea în regim de spitalizare continuă, monitorizarea se realizează integral în cadrul unităţii sanitare;"
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătăţii,
Claudiu Constantin Damian,
secretar de stat
Bucureşti, 25 august 2025.
Nr. 819.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: