Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 795 din 29 aprilie 2026 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 539/2009 pentru aprobarea regimului permiselor de vânătoare
EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 389 din 8 mai 2026
Având în vedere Referatul de aprobare nr. DB/138.942 din 23.03.2026 al Direcţiei biodiversitate,
ţinând seama de Avizul nr. 3/2026 al Consiliului Naţional de Vânătoare,
în baza prevederilor art. 1 lit. a), art. 6 alin. (1) lit. q) şi alin. (4) şi ale art. 28 alin. (6) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 28 alin. (5) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
ART. I
Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 539/2009 pentru aprobarea regimului permiselor de vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 2 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. În anexa nr. I, articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 12
Autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare comunică organizaţiilor vânătoreşti interesate, precum şi instituţiilor ai căror reprezentanţi fac parte din comisia de examinare prevăzută la art. 17 alin. (1) sau din comisia de analiză a contestaţiilor prevăzută la art. 24 alin. (4) data la care este aprobată organizarea examenului în fiecare judeţ, cu cel puţin 20 de zile calendaristice înainte de data organizării examenului, inclusiv prin afişarea pe pagina de internet a autorităţii."
2. În anexa nr. I, la articolul 13, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:
"(5) Pentru fiecare membru al comisiei de examinare, cheltuielile prevăzute la alin. (1) sunt acordate cu respectarea limitelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 714/2018 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării în interesul serviciului."
3. În anexa nr. I, la articolul 14, literele f)-j) ale alineatului (1) şi alineatul (1^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"f) fişa medicală, întocmită conform modelului prevăzut de reglementările în domeniu, din care să rezulte că este apt fizic şi psihic să deţină şi să folosească arma de foc de vânătoare - original, în termenul de valabilitate de 6 luni de la emitere;
g) comunicare de la organele de poliţie (certificat de cazier judiciar), din care să rezulte că are dreptul să deţină şi să folosească arma de foc de vânătoare - original, în termenul de valabilitate de 6 luni de la emitere;
h) declaraţie pe propria răspundere, din care să reiasă faptul că în ultimii 5 ani nu a săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, în original;
i) actul care atestă că este apt psihologic să deţină şi să folosească arme şi muniţii de vânătoare (aviz psihologic), în original, în termenul de valabilitate de 6 luni de la emitere;
j) un document eliberat de o persoană juridică care deţine un poligon de tragere autorizat în baza Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din care să rezulte că a efectuat cel puţin o şedinţă de tragere cu o armă de foc lungă la ţintă fixă şi la talere.
...........................
(1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), posesorii de permis de armă aflat în perioada de valabilitate pot depune în locul documentelor prevăzute la alin. (1) lit. f), g) şi i) o copie legalizată a permisului de armă."
4. În anexa nr. I, articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 17
(1) Examinarea candidaţilor se face de o comisie de examinare formată din cinci reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, un reprezentant al asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor reprezentative la nivel naţional şi internaţional şi un reprezentant al instituţiilor de învăţământ superior de stat, care trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) dintre cei cinci reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, trei sunt licenţiaţi ai unei instituţii de învăţământ superior în domeniul cinegetic sau silvic în care au studiat speciile de interes cinegetic şi vânătoarea şi au atribuţii de serviciu în domeniul cinegetic şi doi reprezentanţi sunt consilieri juridici, dintre care unul din cadrul structurii cu atribuţii de avizare acte normative şi unul din cadrul structurii cu atribuţii de contencios;
b) reprezentantul asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor reprezentative la nivel naţional şi internaţional şi reprezentantul instituţiilor de învăţământ superior de stat sunt absolvenţi licenţiaţi ai unei instituţii de învăţământ superior în domeniul cinegetic sau silvic în care au studiat speciile de interes cinegetic şi vânătoarea şi au atribuţii de serviciu în domeniul cinegetic;
c) cel puţin unul dintre membrii comisiei deţine permis de vânătoare permanent.
(2) Funcţia de preşedinte al comisiei este îndeplinită de către unul dintre reprezentanţii autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare prevăzuţi la alin. (1).
(3) Nominalizarea reprezentanţilor autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare prevăzuţi la alin. (1) se face de către şeful ierarhic superior al structurii din care fac parte reprezentanţii, cu minimum 15 zile calendaristice anterior datei programate pentru susţinerea examenului, pentru fiecare sesiune de examen organizată.
(4) Nominalizările reprezentantului asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor naţionale reprezentative la nivel naţional şi internaţional şi a reprezentantului instituţiilor de învăţământ superior de stat, prevăzute la alin. (1), se transmit la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, cu minimum 15 zile calendaristice anterior datei programate pentru susţinerea examenului, pentru fiecare sesiune de examen organizată.
(5) Componenţa nominală a comisiei de examinare, inclusiv a membrilor supleanţi, se aprobă de conducerea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, pe baza nominalizărilor prevăzute la alin. (3) şi (4), pentru fiecare sesiune de examen organizată."
5. În anexa nr. I, articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 20
(1) Comisia de examinare îşi desfăşoară activitatea în prezenţa tuturor membrilor prevăzuţi la art. 17 alin. (1).
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), comisia de examinare îşi poate desfăşura activitatea în minimum 5 membri, în prezenţa obligatorie, din partea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, a unui reprezentant absolvent licenţiat al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul cinegetic sau silvic în care a studiat speciile de interes cinegetic şi vânătoarea şi a celor doi consilieri juridici, cu respectarea prevederilor art. 17 alin. (1) lit. b) şi c).
(3) În situaţia neîntrunirii a minimum 5 membri, comisia de examinare nu poate funcţiona şi examenul se reprogramează."
6. În anexa nr. I, articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) Candidaţii care nu au promovat examenul, precum şi cei absenţi la examen au dreptul să susţină examen/examene în perioada de valabilitate a stagiaturii, cu ocazia examenelor organizate pentru alte asociaţii vânătoreşti, potrivit prezentului regulament, cu condiţia depunerii unei cereri în acest sens şi a documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. f), g) şi i), în termenul de valabilitate de 6 luni de la emitere, sau a celui prevăzut la art. 14 alin. (1^1), după caz.
(2) Candidaţii prevăzuţi la alin. (1) au obligaţia de a transmite cererea de examinare la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, cu cel puţin 5 zile înainte de data examenului, pentru luarea în evidenţă şi pentru obţinerea confirmării de participare.
(3) Dreptul de participare la examen a candidaţilor prevăzuţi la alin. (1) se hotărăşte de comisia de examinare după verificarea documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. f), g) şi i) sau art. 14 alin. (1^1), după caz, depuse de către candidat, în original, cel mai târziu în preziua examenului, la asociaţia care organizează examenul pentru obţinerea permisului de vânătoare permanent."
7. În anexa nr. I, la articolul 23 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"a) dosarele candidaţilor/documentele aferente cererilor de examinare prevăzute la art. 22 alin. (1);"
8. În anexa nr. I, la articolul 23 alineatul (1), după litera e) se introduce o nouă literă, lit. f), cu următorul cuprins:
"f) copie/copii de pe procesul-verbal/procesele-verbale de analiză a contestaţiilor."
9. În anexa nr. I, articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 24
(1) Contestaţiile privind rezultatul analizei dosarelor/documentelor aferente cererilor de examinare prevăzute la art. 22 alin. (1) din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de vânătoare permanent se pot depune în termen de 3 zile lucrătoare de la data afişării acestuia, la sediile organizaţiilor vânătoreşti unde candidaţii şi-au efectuat stagiatura.
(2) Contestaţiile privind rezultatul probei teoretice din cadrul examenului pentru dobândirea permisului de vânătoare permanent se pot depune în termen de 3 zile lucrătoare de la data desfăşurării examenului, la sediile organizaţiilor vânătoreşti unde candidaţii şi-au efectuat stagiatura.
(3) Organizaţiile vânătoreşti au obligaţia să înainteze contestaţiile primite, împreună cu documentele contestate, certificate pentru conformitate cu originalul, la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, în vederea soluţionării acestora.
(4) Contestaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se soluţionează în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii lor, de către o comisie de analiză a contestaţiilor constituită din:
a) doi reprezentanţi ai autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. a), alţii decât cei din comisia de examinare;
b) un reprezentant al asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor naţionale de profil recunoscute la nivel naţional şi internaţional care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 17 alin. (1), altul decât cel din comisia de examinare.
(5) În termenul prevăzut la alin. (4), comisia de analiză a contestaţiilor comunică rezultatele contestatarilor şi organizaţiilor vânătoreşti la care aceştia şi-au efectuat stagiatura.
(6) Nominalizarea reprezentanţilor autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare, prevăzuţi la alin. (4) lit. a), se face de către şeful ierarhic superior al structurii din care fac parte reprezentanţii, cu minimum 15 zile calendaristice anterior datei programate pentru susţinerea examenului.
(7) Nominalizarea reprezentantului asociaţiilor, uniunilor sau federaţiilor naţionale reprezentative la nivel naţional şi internaţional, prevăzut la alin. (4) lit. b), se transmite la autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, cu minimum 15 zile calendaristice anterior datei programate pentru susţinerea examenului.
(8) Componenţa nominală a comisiei de analiză a contestaţiilor, inclusiv a membrilor supleanţi, se aprobă de conducerea autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare.
(9) În situaţia neîntrunirii celor 3 membri, comisia de analiză a contestaţiilor nu poate funcţiona şi soluţionarea contestaţiilor se reprogramează."
10. În anexa nr. I, articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"ART. 25
(1) În cazul în care contestaţia prevăzută la art. 24 alin. (1) este admisă, candidatul care a formulat-o va avea dreptul de a participa, din oficiu, la următorul examen organizat pentru alte asociaţii vânătoreşti, fiind scutit de plata tarifului de examinare.
(2) În cazul în care contestaţia prevăzută la art. 24 alin. (2) este admisă, candidatul care a formulat-o va fi declarat «promovat» şi este în drept să i se elibereze permisul de vânătoare permanent potrivit legii."
11. În anexa nr. I, anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
12. În tot cuprinsul ordinului, sintagma „autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură“ se modifică şi se înlocuieşte cu sintagma „autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare“.
ART. II
Înscrierea candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de vânătoare realizată până la data intrării în vigoare a prezentului ordin rămâne valabilă.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
Diana-Anda Buzoianu
Bucureşti, 29 aprilie 2026.
Nr. 795.
ANEXA 1
(Anexa nr. 5 la Regulamentul pentru obţinerea permiselor de vânătoare)
Organizaţia vânătorească
.........................
DECLARAŢIE
Subsemnatul, ................., cetăţean .................., fiul lui ................. şi al ................., născut în anul ......, luna ......., ziua ....., în localitatea ...................., judeţul ..................., domiciliat în ................., str. ................... nr. ......, bl. ......, sc. ....., ap. ....., judeţul (sectorul) .................., posesor al actului de identitate ....... seria ....... nr. ................., eliberat de ................... la data de ..................., cod numeric personal ......................, cunoscând sancţiunile penale privind falsul în declaraţii, conform art. 326 din Codul penal, pe propria răspundere declar că în ultimii 5 ani nu am săvârşit fapte care sunt încadrate ca infracţiuni de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Dau prezenta declaraţie pentru a-mi servi la examenul pentru obţinerea permisului de vânătoare permanent.
Data
..............................
Declarant
Numele şi prenumele ...............
Semnătura ...............
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: