Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 767 din 23 iunie 2015 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-HA "Hărţi aeronautice", ediţia 3/2015
EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 491 din 6 iulie 2015
Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4 alin. (1) pct. 12 şi art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română RACR-HA "Hărţi aeronautice", ediţia 3/2015, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.
ART. 2
Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în calitate de autoritate naţională de supervizare, precum şi agenţii aeronautici certificaţi/autorizaţi să furnizeze servicii de navigaţie aeriană pentru traficul aerian general în FIR Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
(1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 673/2008 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române RACR-HA "Hărţi aeronautice", ediţia 2/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 şi 471 bis din 26 iunie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
p. Ministrul transporturilor,
Virgil Dragoş Titea,
secretar de stat
Bucureşti, 23 iunie 2015.
Nr. 767.
ANEXA 1
REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: