Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 755 din 9 mai 2025 privind modificarea Normei pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export şi comerţ intraunional de produse şi alte ingrediente alimentare de origine nonanimală supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al preşedintelui Autorităţii Vamale Române nr. 120/4.724/2022
EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 634 din 7 iulie 2025
Văzând Referatul de aprobare nr. 348 din 24.02.2025, întocmit de Direcţia generală siguranţa alimentelor şi de Direcţia generală control oficial din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
în temeiul art. 44 din Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale şi alte activităţi oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislaţiei privind alimentele şi furajele, a normelor privind sănătatea şi bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor şi produsele de protecţie a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1.069/2009, (CE) nr. 1.107/2009, (EU) nr. 1.151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 şi (UE) 2016/2.031 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 şi (CE) nr. 1.099/2009 ale Consiliului şi a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE şi 2008/120/CE ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 şi (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE şi 97/78/CE ale Consiliului şi a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului,
luând în considerare prevederile Regulamentului (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor şi a cerinţelor generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi de stabilire a procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 4 alin. (3), (4) şi (5) din Regulamentul delegat (UE) 2024/2.104 al Comisiei din 27 iunie 2024 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cazurile şi condiţiile în care autorităţile competente pot solicita operatorilor să notifice sosirea anumitor bunuri care intră în Uniune şi a Regulamentului (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun,
având în vedere anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare art. 2 alin. (5) din Legea nr. 268/2021 pentru înfiinţarea Autorităţii Vamale Române şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,
în baza art. 5 alin. (5) şi a art. 12 şi 13 din Legea nr. 150/2004 privind siguranţa alimentelor şi a hranei pentru animale, republicată,
în temeiul art. 3 alin. (1) lit. B pct. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi preşedintele Autorităţii Vamale Române emit următorul ordin:
ART. I
Norma pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală care stabileşte condiţiile în care se derulează operaţiunile de import, export şi comerţ intraunional de produse şi alte ingrediente alimentare de origine nonanimală supuse controlului oficial pentru siguranţa alimentelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al preşedintelui Autorităţii Vamale Române nr. 120/4.724/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 4 august 2022, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 5, alineatele (2) şi (3) vor avea următorul cuprins:
"(2) Notificarea la punctul de intrare se realizează de către operatorul economic care derulează operaţiuni de import pe sistemul TRACES NT, prin completarea şi semnarea părţii I a documentului Notificare de sosire (NOA), în conformitate cu informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Regulamentul delegat (UE) 2024/2.104 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cazurile şi condiţiile în care autorităţile competente pot solicita operatorilor să notifice sosirea anumitor bunuri care intră în Uniune.
(3) Transporturile de produse şi alte ingrediente alimentare de origine nonanimală, importate prin punctele de intrare, trebuie să fie însoţite până la destinaţie de documentul Notificare de sosire (NOA) prevăzut în anexa nr. 1, completat şi semnat de inspectorul autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (5) şi (6) din Regulamentul delegat (UE) 2024/2.104 de completare a Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte cazurile şi condiţiile în care autorităţile competente pot solicita operatorilor să notifice sosirea anumitor bunuri care intră în Uniune."
2. La articolul 7, alineatul (4) va avea următorul cuprins:
"(4) Notificarea la structura cu atribuţii în efectuarea controlului pentru siguranţa alimentelor de origine nonanimală din cadrul direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, aflate în zona de competenţă a biroului vamal de destinaţie înscris în declaraţia vamală de tranzit, se realizează de către operatorul economic care derulează operaţiuni de import prin completarea părţii I a documentului Notificare de sosire (NOA), prevăzut în anexa nr. 1, şi transmiterea acestuia prin fax sau alt mijloc de comunicare agreat."
3. La articolul 12, literele a)-c) vor avea următorul cuprins:
"a) completează partea II a documentului Notificare de sosire (NOA) prevăzut în anexa nr. 1, în trei exemplare; exemplarul original se eliberează operatorului economic, o copie autorităţii vamale şi o copie se păstrează la punctul de intrare;
b) se asigură că transportul nu este fracţionat până la finalizarea controalelor oficiale şi până la completarea documentului Notificare de sosire (NOA) de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor; în cazul fracţionării ulterioare a transportului, o copie autentificată a documentului Notificare de sosire (NOA) însoţeşte fiecare parte a transportului până la locul de destinaţie;
c) înregistrează, îndosariază şi păstrează documentele Notificare de sosire (NOA) pentru transporturile de produse şi alte ingrediente alimentare de origine nonanimală;"
4. La articolul 13, litera b) va avea următorul cuprins:
"b) completează partea II a documentului Notificare de sosire (NOA) prevăzut în anexa nr. 1, în trei exemplare; exemplarul original se eliberează operatorului economic, o copie autorităţii vamale şi o copie se păstrează;"
5. Articolul 17 va avea următorul cuprins:
"ART. 17
Inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor păstrează documentele care însoţesc transportul, eliberate de autorităţile competente din ţara terţă, precum şi o copie a documentului Notificare de sosire (NOA)/documentului de intrare prevăzut, după caz, în anexa nr. 1 sau 2, pentru o perioadă de 5 ani."
6. La articolul 22, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
"ART. 22
(1) Punerea în liberă circulaţie a transporturilor se face cu condiţia prezentării către autorităţile vamale de către operatorii economici a documentului Notificare de sosire (NOA) prevăzut în anexa nr. 1, completat de către inspectorii autorităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, cu respectarea controalelor efectuate în conformitate cu prevederile art. 11 şi 13."
7. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Alexandru Nicolae Bociu
Preşedintele Autorităţii Vamale Române,
Marcel Simion Mutescu
ANEXA 1
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(Anexa nr. 1 la normă)
(a se vedea imaginea asociată)
(a se vedea imaginea asociată)
(a se vedea imaginea asociată)
(a se vedea imaginea asociată)
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: