Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 676 din 12 decembrie 2003  privind aprobarea Procedurii de repartizare de contingent societatilor comerciale cu sediul in Romania, care executa contracte de lucrari in Republica Federala Germania    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 676 din 12 decembrie 2003 privind aprobarea Procedurii de repartizare de contingent societatilor comerciale cu sediul in Romania, care executa contracte de lucrari in Republica Federala Germania

EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 933 din 24 decembrie 2003
Având în vedere <>Hotãrârea Guvernului nr. 737/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei şi <>Hotãrârea Guvernului nr. 167/1991 privind aprobarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind trimiterea de personal român din întreprinderi cu sediul în România pentru a activa pe bazã de contracte de lucrãri,

ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei emite prezentul ordin.

ART. 1
Se aprobã Procedura de repartizare de contingent societãţilor comerciale cu sediul în România, care executã contracte de lucrãri în Republica Federalã Germania, în baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind trimiterea de personal român din întreprinderi cu sediul în România pentru a activa pe bazã de contracte de lucrãri, aprobatã prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 167/1991 şi modificatã ulterior, cuprinsã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Repartizarea de contingent se va face avându-se în vedere toate ramurile economice, asigurându-se perfecţionarea pregãtirii profesionale a specialiştilor şi introducerea de noi tehnologii în toate domeniile de activitate.
ART. 3
Direcţia politici forţã de muncã va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, va furniza informaţii celor interesaţi cu privire la procedura aprobatã prin prezentul ordin şi va asigura prezentarea şi actualizarea acestora pe site-ul Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei.
ART. 4
Prezentul ordin intrã în vigoare în termen de 10 zile de la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ART. 5
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã prevederile Ordinului ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 440/1996 .

Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale şi familiei,
Elena Dumitru

Bucureşti, 12 decembrie 2003.
Nr. 676.

ANEXĂ

PROCEDURĂ
de repartizare de contingent societãţilor comerciale cu sediul în România,
care executã contracte de lucrãri în Republica Federalã Germania

1. În vederea obţinerii de contingent, societãţile comerciale depun la Registratura Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei un dosar care trebuie sã îndeplineascã criteriile de selecţie prevãzute în anexa nr. 1 şi care sã conţinã cererea privind solicitarea de contingent necesar pentru executarea contractului, al cãrei model este prezentat în anexa nr. 2, însoţitã de documentaţia completã prevãzutã în anexa nr. 3a), cu cel mult 60 de zile înainte de data începerii derulãrii contractului.
2. Cererile privind solicitarea de contingent, însoţite de documentaţia completã, se soluţioneazã în termen de 30 de zile de la data înregistrãrii acestora.
3. Respingerea cererii şi motivele care au stat la baza acestei decizii se comunicã în scris, în termenul prevãzut la pct. 2.
4. Direcţia politici forţã de muncã din cadrul Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei întocmeşte un referat privind dosarul depus în vederea trimiterii de personal român, detaşat din societãţi comerciale cu sediul în România, pentru a activa pe bazã de contracte de lucrãri, prevãzut în anexa nr. 4, numai pentru societãţile comerciale care îndeplinesc, cumulativ, urmãtoarele condiţii:
a) au depus documentaţia completã conform anexei nr. 3a);
b) îndeplinesc criteriile de selecţie prevãzute în anexa nr. 1.
5. Pentru societãţile comerciale care îndeplinesc condiţiile prevãzute la pct. 4, normarea contractului de lucrãri prezentat se efectueazã în funcţie de tarifele germane.
6. În baza referatului prevãzut la pct. 4, întocmit de Direcţia politici forţã de muncã şi aprobat de ministrul muncii, solidaritãţii sociale şi familiei, Direcţia politici forţã de muncã elibereazã societãţii comerciale aprobarea de contingent necesarã pentru trimiterea de personal român, detaşat pentru a activa pe bazã de contracte de lucrãri în Republica Federalã Germania, şi returneazã originalul contractului de lucrãri, precum şi devizul lucrãrii/lista de servicii vizate de Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei - Direcţia politici forţã de muncã.
7. Aprobãrile de contingent, eliberate de Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei - Direcţia politici forţã de muncã, neutilizate în termen de 90 de zile de la data aprobãrii se anuleazã şi nu constituie rezervare de contingent pentru alte contracte de lucrãri. Societãţile comerciale sunt obligate sã comunice, în scris, Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei - Direcţia politici forţã de muncã toate aprobãrile de contingent neutilizate.
8. În vederea obţinerii de contingent suplimentar pentru prelungirea sau, dupã caz, amânarea perioadei de execuţie a unui contract în derulare, societãţile comerciale depun la Registratura Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei un dosar care trebuie sã conţinã cererea privind solicitarea de contingent suplimentar, al cãrei model este prezentat în anexa nr. 2, însoţitã de documentaţia completã prevãzutã în anexa nr. 3b).
9. Cererile privind solicitarea de contingent suplimentar, însoţite de documentaţia completã, se soluţioneazã în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrãrii acestora.

ANEXA 1
-------
la procedurã
------------

CRITERII DE SELECŢIE
pe care trebuie sã le îndeplineascã
societãţile comerciale în vederea obţinerii de contingent

1. Societatea comercialã sã depunã documentaţia completã, conform anexei nr. 3a)/3b).
2. Sã aibã înscris în certificatul de înregistrare la registrul comerţului, ca obiect principal de activitate, aceeaşi activitate care urmeazã sã o desfãşoare în Republica Federalã Germania.
3. Sã desfãşoare activitate în ţarã, în domeniul pentru care solicitã aprobare de contingent, cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii.
4. Societatea comercialã trebuie sã aibã personal încadrat cu contract de muncã în România, cu calificare profesionalã în domeniul în care vrea sã desfãşoare activitate în Republica Federalã Germania.
5. Sã aibã obligaţiile bugetare achitate la zi, conform legislaţiei în vigoare, cãtre bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale, inclusiv contribuţia la sistemul de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale, bugetul pentru şomaj şi bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate.
6. Sã respecte înlesnirile la platã (eşalonare, amânare), conform legislaţiei în vigoare, cãtre bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, inclusiv contribuţia la sistemul de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale, bugetul pentru şomaj şi bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate.
7. Sã nu fie înscrise în registrul comerţului menţiuni conform <>art. 21 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicatã, cu modificãrile ulterioare, referitoare la hotãrârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale, punerea sub stare de interdicţie, instituirea curatelei, declararea stãrii de faliment şi sã nu existe comunicãri ale organelor de drept referitoare la: amenzi, abuz de încredere, fals, concurenţã neloialã, alte abateri.
8. Sã nu fie sancţionat de autoritãţile germane pentru încãlcarea legislaţiei germane privind evaziunea fiscalã, neplata salariilor cuvenite, neplata concediului de odihnã etc. şi sã cunoascã şi sã respecte regimul privind dreptul la şedere şi muncã.

NOTĂ:
Criteriile de selecţie sunt cumulative, iar nerespectarea acestora duce la repingerea dosarului depus.

ANEXA 2
--------
la procedurã
------------

Societatea Comercialã ..........
Nr. ....../data ................

CERERE
privind solicitarea de contingent necesar
pentru executarea contractului

- model -

Cãtre,

Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei - Direcţia politici forţã de muncã

Referitor: aprobare de contingent în baza Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind trimiterea de personal român din întreprinderi cu sediul în România pentru a activa pe bazã de contracte de lucrãri în Republica Federalã Germania

Subsemnatul .........., reprezentant legal al societãţii comerciale ........., cu sediul în localitatea ..........., str. ....... nr. ......., judeţul/sectorul ......., codul poştal .........., vã rugãm sã aprobaţi contingentul/suplimentarea de contingent pentru executarea contractului de lucrãri din data de ......., încheiat cu firma germanã ......, şi detaşarea unui numãr de ........ slariaţi (...om/lunã), pentru perioada ....., la şantierul/punctul de lucru .................. .
Salariaţii care urmeazã sã fie detaşaţi în baza acestui contract de lucrãri sunt calificaţi în urmãtoarele meserii:
.................................................................
La prezenta cerere anexãm documentaţia completã prevãzutã în anexa nr. 3a), respectiv 3b) din procedura de repartizare de contingent, aprobatã prin Ordinul ministrului muncii, solidaritãţii sociale şi familiei nr. 676/2003.


Reprezentant legal,
...........................
(Nume, prenume şi semnãtura)
L.S.

ANEXA 3a)
---------
la procedurã
------------

DOCUMENTAŢIA
pe care trebuie sã o depunã societãţile
comerciale care urmeazã sã execute lucrãri
în Republica Federalã Germania, la solicitarea contingentului

1. Cerere-tip privind solicitarea de contingent necesar pentru executarea contractului, conform anexei nr. 2
2. Contractul de lucrãri în original (în limba germanã) şi în copie
3. Traducerea contractului în limba românã, legalizatã sau, dupã caz, semnatã şi ştampilatã de reprezentantul legal al societãţii comerciale
4. Devizul de lucrãri/lista serviciilor, în original şi în copie
5. Graficul de repartizare a personalului pe luni
6. Curriculum vitae pentru şeful de şantier/echipã, cu menţiunea cã acesta nu a fost condamnat sau sancţionat pe teritoriul României şi pe teritoriul Republicii Federale Germania
7. Prezentarea firmei care sã conţinã, în mod obligatoriu, urmãtoarele elemente:
- data de la care societatea comercialã desfãşoarã în România activitatea pe care doreşte sã o desfãşoare în Republica Federalã Germania, precum şi, dupã caz, data de la care desfãşoarã activitate în Republica Federalã Germania;
- lista cu lucrãrile executate în România, în domeniul pentru care solicitã repartizarea de contingent*).
8. Declaraţie notarialã a reprezentantului legal al societãţii comerciale, din care sã rezulte:
● cunoaşterea şi respectarea legislaţiei şi a reglementãrilor în domeniu (Convenţia din 31 iulie 1990 încheiatã între Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale a Germaniei);
● faptul cã societatea comercialã nu a avut probleme cu autoritãţile germane (evaziune fiscalã, nerespectarea regimului privind dreptul la şedere şi muncã, neplata salariilor cuvenite conform legislaţiei germane, neplata concediului de odihnã);
● respectarea elementelor minime legale în ceea ce priveşte asigurarea medicalã, asigurarea de accidente, cazarea, asigurarea mesei, asigurarea echipamentului de protecţie şi transportul local.
9. Dovezi (în original sau în copie legalizatã) eliberate în luna depunerii documentaţiei privind achitarea la zi a obligaţiilor cãtre:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurãrilor sociale de stat, inclusiv contribuţia la sistemul de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale;
- bugetul asigurãrilor pentru şomaj;
- Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
10. Adeverinţã eliberatã de inspectoratul teritorial de muncã în a cãrui razã îşi are reşedinţa societatea comercialã, din care sã rezulte:
- numãrul total de salariaţi încadraţi cu contracte individuale de muncã;
- faptul cã nu a fost sancţionatã contravenţional pentru muncã fãrã forme legale.
11. Certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului, eliberat în luna depunerii documentaţiei (în original sau în copie legalizatã)
12. Situaţia numãrului de salariaţi încadraţi cu contract individual de muncã, detaşaţi, cu care îşi desfãşoarã activitatea în Republica Federalã Germania, întocmitã la data depunerii dosarului pentru contingent, precum şi numãrul de contracte aflate în derulare în Republica Federalã Germania
13. Actul constitutiv al societãţii comerciale (copie)**)
14. Certificat de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului (copie)**)
15. Ultimul bilanţ contabil depus şi înregistrat la administraţia financiarã (în copie), din care sã reiasã activitatea preponderentã pe care o desfãşoarã societatea comercialã şi situaţia financiarã a acesteia.
-----------
*) Se depune numai la prima solicitare de contingent.
**) Se depun numai la prima solicitare de contingent şi în cazul unor modificãri în actul constitutiv al societãţii comerciale.

ANEXA 3b)
---------
la procedurã
------------

DOCUMENTAŢIA
pe care trebuie sã o depunã societãţile comerciale care
urmeazã sã solicite contingent suplimentar pentru
prelungirea/amânarea perioadei de
execuţie la un contract în derulare

1. Cerere privind solicitarea de contingent suplimentar necesar pentru executarea contractului, conform anexei nr. 2
2. Supliment pentru contractul existent/contractul parţial de lucrãri (în limba germanã) şi copie de pe acesta
3. Fundamentarea prelungirii/amânãrii termenelor, în mãsura în care suplimentul nu prevede şi copie de pe acesta
4. Traducerea suplimentului pentru contractul existent şi fundamentarea prelungirii în limba românã, legalizatã sau, dupã caz, semnatã şi ştampilatã de reprezentantul legal al societãţii comerciale
5. Restul de lucrãri din deviz rãmase de executat, în copie
6. Graficul de repartizare a personalului pe luni
7. Aprobarea de contingent iniţialã, eliberatã de Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, în copie
8. Aprobarea de contingent eliberatã de Oficiul federal de muncã al landului Hessen, în copie
9. Dovezi (în original sau în copie legalizatã) eliberate în luna depunerii documentaţiei privind achitarea la zi a obligaţiilor cãtre:
- bugetul de stat;
- bugetul asigurãrilor sociale de stat, inclusiv contribuţia la sistemul de asigurare pentru accidente de muncã şi boli profesionale;
- bugetul asigurãrilor pentru şomaj;
- Fondul naţional unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
10. Ultimul bilanţ contabil depus şi înregistrat la administraţia financiarã (în copie), din care sã reiasã activitatea preponderentã pe care o desfãşoarã societatea comercialã şi situaţia financiarã a acesteia.

ANEXA 4
-------
la procedurã
-------------

MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI FAMILIEI
Direcţia politici forţã de muncã
Nr. ..../Data .......

De acord
--------
Ministrul muncii,
solidaritãţii sociale şi familiei

REFERAT

privind dosarul depus în vederea trimiterii de
personal român, detaşat, din întreprinderi cu sediul în România
pentru a activa pe bazã de contracte de lucrãri

A. Date de identificare
Cererea nr. ..... din data de ...., înregistratã la sediul Ministerului Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei cu nr. ..... din data de ....., înregistratã la Direcţia politici forţã de muncã cu nr. ...... din data de ...... .
Data completãrii dosarului (dacã este cazul) ......................
Societatea Comercialã .............................................
Adresa ...........................................................
Activitatea principalã ........., cod activitate CAEN ............
Codul fiscal/Codul unic de înregistrare ..........................
Numele şi prenumele directorului/directorului general/administratorului
....................
Bilanţul contabil la data de ........, din care reiese o cifrã de afaceri netã de ........., un profit/o pierdere de ........ şi un numãr mediu de .... salariaţi.
B. Îndeplinirea criteriilor de selecţie în vederea obţinerii de contingent:
1. Societatea comercialã a depus documentaţia completã conform anexei nr. 3a):
Da [ ]
Nu [ ]
2. Societatea comercialã are înscris în certificatul de înmatriculare ca obiect principal de activitate aceeaşi activitate pe care urmeazã sã o desfãşoare în Republica Federalã Germania:
Da [ ]
Nu [ ]
3. Societatea comercialã sã fi desfãşurat în România, cel puţin 6 luni înainte de data solicitãrii de contingent, activitatea pentru care solicitã contingent:
Da [ ]
Nu [ ]
4. Societatea comercialã are personal încadrat cu contract individual de muncã:
Da [ ]
Nu [ ]
5. Obligaţii bugetare achitate la zi:
Da [ ]
Nu [ ]
6. A respectat înlesnirile la plata: eşalonare/amânare:
Da [ ]
Nu [ ]
a) bugetul de stat
b) bugetul asigurãrilor sociale de stat ....................
c) bugetul asigurãrilor pentru şomaj .......................
d) bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate ................
7. Existã înscrise în registrul comerţului menţiuni, conform <>art. 21 din Legea nr. 26/1990 , sau comunicãri ale organelor de drept referitoare la amenzi, abuz de încredere, fals, concurenţã, alte abateri:
Da [ ]
Nu [ ]
8. Existã sancţionare pentru nerespectarea legislaţiei germane la data solicitãrii de contingent:
Da [ ] pe perioada ...............
Nu [ ]

C. Elemente ale contractului:
1. Domeniul de activitate pentru care a fost încheiat contractul .........
2. Data încheierii contractului (zz/ll/) ...............................
3. Denumirea firmei germane cu care s-a încheiat contractul ..............
4. Data începerii lucrãrii (zz/ll/) ...................................
5. Data finalizãrii lucrãrii (zz/ll/) .................................
6. Durata de executare a contractului ....... luni
7. Personal necesar pentru executarea contractului: ....... om/lunã
8. Valoarea contractului ........ mii euro
9. Şantierul/Punctul de lucru de desfãşurare a contractului ............

D. Menţiuni:
● Societatea comercialã are aprobat un numãr de ..... contracte, cu un numãr total de ...... om/lunã, conform situaţiei Direcţiei politici forţã de muncã.
● La data începerii contractului supus aprobãrii societatea comercialã are în derulare ...... contracte, cu un numãr de ...... salariaţi cu contract individual de muncã, detaşaţi, cu care îşi desfãşoarã deja activitatea în Republica Federalã Germania.
Având în vedere cele prezentate, vã rugãm sã decideţi asupra acordãrii contingentului.

Director,
..............

Director adjunct,
....................

Întocmit,
..............

--------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016