Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: ORDIN nr. 66 din 12 iulie 2005 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care aproba un manual de diagnostic stabilind proceduri de diagnostic, metode de prelevare a probelor si criterii pentru evaluarea testelor de laborator pentru confirmarea pestei porcine clasice Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 66 din 12 iulie 2005 privind aprobarea Normei sanitare veterinare care aproba un manual de diagnostic stabilind proceduri de diagnostic, metode de prelevare a probelor si criterii pentru evaluarea testelor de laborator pentru confirmarea pestei porcine clasice

EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 5 august 2005
Comenteaza legea
ORDIN nr. 66 din 12 iulie 2005
privind aprobarea Normei sanitare veterinare care aprobã un manual de diagnostic stabilind proceduri de diagnostic, metode de prelevare a probelor şi criterii pentru evaluarea testelor de laborator pentru confirmarea pestei porcine clasice
EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALÃ SANITARÃ VETERINARÃ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 707 din 5 august 2005


Vãzând Referatul de aprobare nr. 33.153 din 5 iulie 2005, întocmit de Direcţia generalã sanitarã veterinarã din cadrul Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
având în vedere prevederile <>art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
în temeiul <>art. 4 alin. (2) din Hotãrârea Guvernului nr. 308/2004 privind organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unitãţilor din subordinea acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

preşedintele Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Se aprobã Norma sanitarã veterinarã care aprobã un manual de diagnostic stabilind proceduri de diagnostic, metode de prelevare a probelor şi criterii pentru evaluarea testelor de laborator pentru confirmarea pestei porcine clasice, prevãzutã în anexa*) care face parte integrantã din prezentul ordin.
___________
*) Anexa se publicã ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

ART. 2
Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 3
Prevederile prezentului ordin se aplicã exploataţiilor de animale în care nu se efectueazã vaccinarea porcinelor contra pestei porcine clasice.
ART. 4
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã orice alte dispoziţii contrare.
ART. 5
Prezentul ordin constituie transpunerea oficialã a Deciziei Comisiei 2002/106/CE care aprobã un manual de diagnostic stabilind proceduri de diagnostic, metode de prelevare a probelor şi criterii pentru evaluarea testelor de laborator pentru confirmarea pestei porcine clasice, publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene (JOCE) nr. L 39 din 9 februarie 2002, p. 71.
ART. 6
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intra în vigoare la 10 zile de la publicare.


Preşedintele Autoritãţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
Rãzvan Ţîru

Bucureşti, 12 iulie 2005.
Nr. 66.


ANEXA

NORMÃ SANITARÃ VETERINARÃ
care aprobã un manual de diagnostic stabilind proceduri de diagnostic, metode de
prelevare a probelor şi criterii pentru evaluarea testelor de laborator pentru
confirmarea pestei porcine clasice

ART. 1
(1) Pesta porcinã clasicã este confirmatã pe baza:
a) detectãrii semnelor clinice de boalã şi a leziunilor post-mortem;
b) detectãrii virusului, antigenului sau genomului viral în probe de ţesuturi, organe, sânge sau excreţii;
c) demonstrãrii existenţei anticorpilor specifici în probele de sânge, în concordanţã cu procedurile, metodele de prelevare de probe şi criteriile pentru evaluarea rezultatelor testelor de laborator stabilite în manualul anexat la prezenta normã sanitarã veterinarã.
(2) Totuşi, laboratoarele naţionale de diagnostic menţionate în Anexa III(1) a Directivei 2001/89/CE, pot aplica modificãri ale testelor de laborator la care se fac referiri în manualul anexat la prezenta normã sanitarã veterinarã sau pot folosi alte teste, cu condiţia sã fie demonstratã o sensibilitate şi o specificitate egalã cu cele specificate de norme.
(3) Sensibilitatea şi specificitatea acestor teste modificate sau diferite, trebuie sã fie evaluate în cadrul testelor comparative organizate periodic de Laboratorul Comunitar de Referinţã pentru pesta porcinã clasicã.
ART. 2
(1) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor pune în aplicare actele normative, reglementãrile şi prevederile administrative, necesare pentru conformarea cu prezenta normã sanitarã veterinarã, le va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Ministerului Integrãrii Europene şi al Misiunii României pe lângã Uniunea Europeanã, împreunã cu tabelele de concordanţã, în vederea evaluãrii conformitãţii transpunerii legislative şi va stabili mãsurile necesare pentru implementarea corectã şi la timp a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare.
(2) Atunci când Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor acţioneazã potrivit prevederilor alin. (1), trebuie sã facã o referire expresã la prezenta normã sanitarã veterinarã, la publicarea oficialã a acestora; procedura privind realizarea referirii menţionate rãmâne în responsabilitatea Autoritãţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
(3) Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor va lua mãsurile necesare şi va sancţiona, potrivit legii, orice încãlcare a prevederilor prezentei norme sanitare veterinare; Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, va facilita întocmirea documentelor necesare pentru sancţionarea încãlcãrii legislaţiei veterinare ce constituie infracţiune.
(4) Prezenta normã sanitarã veterinarã constituie transpunerea oficialã a Deciziei 2002/106/CE aşa cum a fost modificatã ultima datã prin Decizia Comisiei 2003/859/CE .
ART. 4
Anexa face parte integrantã din prezenta normã sanitarã veterinarã.

ANEXÃ
la prezenta normã sanitarã veterinarã

MANUALUL DE DIAGNOSTIC AL PESTEI PORCINE CLASICE

CAP. I
Introducere, obiective şi definiţii

(1) Pentru a se asigura proceduri uniforme pentru diagnosticul pestei porcine clasice, acest Manual:
a) asigurã un ghid al cerinţelor minime pentru procedurile de diagnostic, metodele de prelevare de probe şi criteriile pentru evaluarea rezultatelor examinãrilor post-mortem şi a testelor de laborator, în vederea stabilirii diagnosticului corespunzãtor al pestei porcine clasice*1).
b) stabileşte cerinţe minime de Bio-securitate şi standarde de calitate, pentru a fi urmãrite de laboratoarele de diagnostic pentru pesta porcinã clasicã şi pentru transportul probelor;
c) stabileşte testele de laborator ce urmeazã a fi folosite pentru diagnosticul pestei porcine clasice şi tehnicile de laborator folosite pentru tipizarea geneticã a culturilor de virus izolat al pestei porcine clasice.
(2) Manualul pune accentul pe aplicaţiile testelor şi evaluarea rezultatelor acestora şi nu pe tehnicile de laborator detaliate.
(3) În acest manual, în plus faţã de definiţiile la care se face referire în art. 2 al Directivei 2001/89/CE, se aplicã urmãtoarele definiţii:
a) "exploataţie suspectã" înseamnã orice exploataţie de porci care conţine unul sau mai mulţi porci suspecţi de a fi infectaţi cu virusul pestei porcine clasice sau orice exploataţie de contact, aşa cum este definitã în art. 2 alin. (v) al Directivei 2001/89/CE ;
b) "unic reactant" înseamnã orice porc care prezintã un rezultat pozitiv la testele serologice pentru pesta porcinã clasicã, dar care nu are date anamnetice referitoare la un contact cu virusul pestei porcine clasice şi de la care nu existã nici un indiciu de rãspândire a bolii la porcii de contact*2).
c) "subunitate epidemiologicã" sau "subunitate", înseamnã clãdirea, spaţiul sau terenul apropiat, în care sunt ţinute grupuri de porci în cadrul unei exploataţii, în aşa fel încât aceştia au contact frecvent direct sau indirect unul cu celãlalt, dar separat de ceilalţi porci din aceeaşi exploataţie;
d) "porci în contact" desemneazã porcii care trãiesc într-o exploataţie în contact direct cu unul sau mai mulţi porci suspecţi de a fi infectaţi cu virusul pestei porcine clasice în ultimele 21 de zile.
--------
*1) Atunci când se decide numãrul probelor ce urmeazã a fi prelevate pentru testele de laborator, trebuie sã fie luatã în considerare şi sensibilitatea testelor care vor fi folosite. Numãrul animalelor de la care vor fi prelevate probele, trebuie sã fie mai mare decât cel indicat în acest manual, în cazul în care sensibilitatea testului care va fi folosit nu este prea mare.
*2) La unicii reactanţi titrul de anticorpi virus neutralizanţi poate varia de la limitã (în majoritatea cazurilor) pânã la puternic pozitiv. La o repetare a prelevãrii probelor, unicii reactanţi pot prezenta un titru constant sau descrescãtor. În general numai câţiva porci din lot prezintã aceste reacţii fals pozitive.

CAP. II
Descrierea pestei porcine clasice cu accent pe diagnosticul diferenţial

1. Introducere
(1) Pesta porcinã clasicã este cauzatã de un virus ARN anvelopat care aparţine genului Pestivirus din Familia Flaviviridae. Acest virus este înrudit cu un pestivirus întâlnit la rumegãtoare care provoacã diareea viralã bovinã (DVB) şi boala de graniţã (BG). Aceastã înrudire are serioase consecinţe asupra diagnosticului ca urmare a reacţiilor încrucişate, care pot conduce la rezultate fals pozitive ale testelor de laborator.
(2) Virusul pestei porcine clasice este relativ stabil în excreţiile umede ale porcilor infectaţi, în carcasele de porci, în carnea proaspãtã de porc şi în unele produse din carne de porc. Este rapid inactivat de detergenţi, solvenţi lipidici, proteaze şi substanţe dezinfectante obişnuite.
(3) Principala cale naturalã de infecţie este oro-nazalã, prin contact direct sau indirect cu porcii infectaţi sau prin consumul de hranã contaminatã cu virus, în zonele cu o densitate mare de porci, rãspândirea virusului se realizeazã cu uşurinţã între exploataţiile de porci învecinate; transmiterea bolii se poate realiza şi prin materialul seminal al vierilor infectaţi.
(4) Perioada de incubaţie pentru animale, individual, variazã de la o sãptãmânã pânã la zece zile, dar în condiţii de teren, simptomele clinice pot deveni evidente într-o exploataţie doar dupã 2-4 sãptãmâni de la introducerea virusului sau, chiar mai mult, dacã sunt implicaţi numai porcii adulţi sau tulpini de patogenitate medie.
(5) Semnele clinice ale pestei porcine clasice sunt extrem de variabile şi acestea pot fi confundate cu multe alte boli. Severitatea simptomelor depinde în principal de vârsta animalului şi virulenţa virusului. În general, animalele tinere sunt afectate mai grav decât cele adulte. La porcii adulţi de reproducţie evoluţia infecţiei este adesea moderatã sau subclinicã.
(6) Pot fi identificate forme acute, cronice şi prenatale de pestã porcinã clasicã.
2. Forma acutã
(1) Purceii înţãrcaţi şi cei la îngrãşat, prezintã adesea forma acutã de pestã porcinã clasicã; semnele de început sunt anorexia, letargie, febrã, conjunctivitã, tumefierea limfonodurilor, semne respiratorii şi constipaţie urmatã de diaree.
(2) Hemoragii tipice ale pielii sunt observate de obicei pe urechi, coadã, abdomen şi pe partea internã a membrelor în timpul celei de-a doua şi a treia sãptãmâni de la infecţie şi pânã la moarte; sunt frecvent observate semne neurologice, ca de exemplu mersul vaccilant, încoordonarea mişcãrilor şi convulsii.
(3) Febra este un semn constant; aceasta este în general mai mare de 40°C, dar la porcii adulţi febra poate sã nu depãşeascã 39,5°C.
(4) Virusul pestei porcine clasice provoacã leucopenie şi imunosupresie severã, ceea ce conduce adesea la infecţii secundare respiratorii şi enterice; semnele acestor infecţii secundare pot masca sau se pot suprapune peste semnele cele mai caracteristice ale pestei porcine clasice şi pot induce în eroare fermierul sau medicul veterinar.
(5) Moartea survine de obicei într-o lunã de zile. Vindecarea cu producere de anticorpi, apare, cel mai adesea, la animalele adulte de reproducţie care nu prezintã semne clinice severe. Anticorpii împotriva pestei porcine clasice sunt detectabili dupã 2-3 sãptãmâni de la producerea infecţiei.
(6) La examinarea post-mortem:
- modificãrile patologice vizibile sunt cel mai frecvent observate în limfonoduri şi rinichi;
- limfonodurile devin tumefiate, edemaţiate şi hemoragice;
- hemoragiile în rinichi pot varia de la dimensiunea unei peteşii abia vizibile pânã la hemoragii echimotice;
- hemoragii similare pot fi de asemenea observate în vezica urinarã, laringe, epiglotã şi cord şi uneori rãspândite pe seroasele abdominale şi toracale;
- este adesea întâlnitã o encefalitã non-purulentã;
- pot fi observate leziuni datorate infecţiilor secundare care pot induce în eroare medicul veterinar;
- infarctele splenice sunt considerate patognomonice dar nu sunt frecvent întâlnite.
(7) În general forma acutã a pestei porcine africane prezintã o imagine clinicã şi patologicã foarte similarã cu cea a pestei porcine clasice. Atunci când sunt prezente hemoragii ale pielii şi pe urechi, acestea sunt uşor de detectat şi conduc la suspiciunea de pestã porcinã africanã sau pestã porcinã clasicã. Alte câteva boli pot provoca leziuni similare.
(8) Pesta porcinã clasicã acutã, trebuie sã fie de asemenea luatã în consideraţie în cazul în care se suspecteazã rujet, sindromul reproductiv respirator al porcilor, intoxicaţii cumarinice, purpura hemoragicã, sindromul de slãbire multisistemic dupã înţãrcare, sindromul de dermatitã porcinã şi nefrozã, infecţii cu Salmonella sau Pasteurella sau orice sindroame enterice sau respiratorii cu febrã care nu rãspund la tratamentul cu un antibiotic.
(9) Virusul pestei porcine clasice este eliminat prin salivã, urinã şi fecale de la apariţia semnelor clinice pânã la moartea animalului. Virusul pestei porcine clasice, poate fi de asemenea eliminat prin spermã.
3. Forma cronicã
(1) Forma cronicã a bolii apare atunci când porcii nu pot dezvolta un rãspuns imun împotriva virusului pestei porcine clasice. Iniţial semnele unei infecţii cronice sunt similare cu cele ale infecţiei acute. Mai târziu, sunt prezente semne nespecifice, cum ar fi febra intermitentã, enterita cronicã şi slãbirea. Lipsesc hemoragiile tipice de la nivelul pielii.
(2) Aceşti porci pot prezenta semne clinice de boalã timp de 2-3 luni înainte de moarte. Virusul pestei porcine clasice este constant eliminat de la apariţia primelor semne de boalã pânã la moartea animalului. Anticorpii pot fi detectaţi temporar în probele de ser sanguin.
(3) Modificãrile patologice sunt mai puţin caracteristice, în special, nu pot fi observate hemoragii în organe şi pe seroase. La animalele care prezintã diaree cronicã, sunt prezente leziuni necrotice pe ileon, pe valvula ileocecalã şi rect.
(4) Semnele clinice ale formei cronice sunt mult mai nespecifice şi fiind necesar sã fie luate în consideraţie multe alte boli pentru realizarea diagnosticului diferenţial. Temperatura ridicatã a corpului nu este neapãrat prezentã la fiecare animal, dar în exploataţiile infectate poate fi detectatã cel puţin la câţiva porci.
4. Forma prenatalã şi izbucnirea târzie a bolii
(1) Virusul pestei porcine clasice poate trece prin placenta animalelor gestante şi infecteazã fetuşii, dar la scroafe boala este adesea subclinicã.
(2) Rezultatul infecţiei transplacentare a fetuşilor depinde în mare parte de stadiul gestaţiei şi de virulenţa virusului. Infecţia din timpul unei gestaţii timpurii, poate avea ca rezultat avorturi, fãtare de fetuşi morţi, mumificãri şi malformaţii. Toate acestea conduc la o reducere a indexului de fertilitate din exploataţie.
(3) Infectarea scroafelor pânã într-a 90-a zi de gestaţie, poate duce la fãtarea de purcei cu viremie persistentã care pot fi normali clinic la naştere şi pot sã supravieţuiascã câteva luni. Dupã naştere ei pot prezenta o creştere încetinitã, slãbire sau ocazional tremur congenital. Aceastã evoluţie a infecţiei se numeşte "izbucnirea târzie a pestei porcine clasice". Aceşti purcei pot juca un rol crucial în rãspândirea bolii şi în menţinerea persistenţei virususlui în interiorul populaţiei, întrucât ei eliminã constant virus pânã la moarte.
(4) Detectarea pestei porcine clasice poate fi deosebit de dificilã în exploataţiile de reproducţie a porcilor, deoarece evoluţia infecţiei poate fi foarte uşoarã şi poate fi uşor confundatã cu multe alte aspecte patologice. Reducerea fertilitãţii şi avorturile pot fi provocate atât de virusul pestei porcine clasice ca şi de infecţia cu parvovirus, sindromul respirator reproductiv al porcilor, leptospirozã şi boala lui Aujeszky. Materialul avortat datoritã infecţiei cu virusul pestei porcine clasice nu poate fi deosebit patologic de avorturile produse de agenţii altor boli.
(5) În cazul suspectãrii unei boli infecţioase a tractusului reproductiv, trebuie sã fie efectuatã imediat o anchetã pentru detectarea pestei porcine clasice în orice situaţie în care exploataţia în cauzã poate fi consideratã în pericol (de exemplu datoritã localizãrii exploataţiei într-o zonã unde pesta porcinã clasicã apare la porci sãlbatici) şi în orice caz cu atât mai repede cu cât au fost eliminate mai multe boli infecţioase comune ale tractusului respirator.

CAP. III
Ghid la principalele criterii care trebuie luate în considerare pentru recunoaşterea unei exploataţii ca fiind suspectã de pestã porcinã clasicã

Decizia de a recunoaşte o exploataţie ca fiind suspectã trebuie sã fie luatã pe baza urmãtoarelor aspecte, criterii şi motive:
a) Cele mai importante semne clinice ce trebuie luate în considerare sunt:
(i) febrã cu morbiditate şi mortalitate crescutã;
(ii) febrã cu sindrom hemoragic;
(iii) febrã cu simptome neurologice;
(iv) febrã de origine necunoscutã la care tratamentul cu antibiotice nu a îmbunãtãţit starea de sãnãtate;
(v) avorturi şi creşterea problemelor de fertilitate în ultimele 3 luni;
(vi) tremur congenital la purcei;
(vii) animale cu boli cronice;
(viii) animale tinere rãmase în urmã cu creşterea;
(ix) hemoragii peteşiale şi echimotice, în special în limfonoduri, rinichi, splinã, vezicã urinarã şi laringe;
(x) infarcte sau hematoame, cu predilecţie în splinã;
(xi) în cazuri cronice - butoni, ulcere în intestinul gros, în special în apropierea joncţiunii ileo-cecale.
b) Cele mai importante aspecte epidemiologice care trebuie sã fie luate în considerare sunt:
(i) oricând porcii au avut contact direct sau indirect cu porcii unei exploataţii doveditã a fi infectatã cu virusul pestei porcine clasice;
(ii) oricând o exploataţie a furnizat porci care ulterior au prezentat semne de infecţie cu virusul pestei porcine clasice;
(iii) oricând scroafele au fost însãmânţate cu spermã provenind dintr-o sursã suspectã;
(iv) oricând a existat un contact direct sau indirect între porci sãlbatici şi porcii unei populaţii în care a apãrut pesta porcinã clasicã;
(v) oricând porcii sunt ţinuţi liberi într-o regiune în care porcii sãlbatici sunt infectaţi cu virusul pestei porcine clasice;
(vi) oricând porcii au fost hrãniţi cu resturi culinare şi existã suspiciunea cã acestea nu au fost tratate astfel încât sã fie, eventual, inactivat virusul pestei porcine clasice;
(vii) oricând existã o posibilã expunere, de exemplu datoritã intrãrii unor persoane, transporturi, etc.
c) Cele mai importante aspecte legate de rezultatele testelor serologice care trebuie luate în considere sunt:
(i) reacţia serologicã provocatã de o infecţie neobservatã cu virusul pestei porcine clasice sau de vaccinare*1);
(ii) reacţia încrucişatã între anticorpii pestei porcine clasice şi alte pestivirusuri*2);
(iii) detectarea porcilor unici reactanţi*3);
------
*1) Dacã porcii au fost vaccinaţi contra pestei porcine clasice cu un vaccin convenţional aceştia pot fi gãsiţi a fi pozitivi datoritã doar vaccinãrii sau datoritã unei infecţii subclinice a animalelor vaccinate.
*2) În anumite circumstanţe, pânã la 10% din porcii dintr-un lot pot avea anticorpi împotriva pestivirusurilor rumegãtoarelor ce produc diareea viralã bovinã şi boala de graniţã, de exemplu, atunci când porcii au contact direct cu bovine sau ovine infectate cu virusul BDV sau cu virusul BG sau atunci când porcii au intrat în contact cu materiale contaminante cu pestivirusuri de la rumegãtoare.
*3) În toate testele serologice curente pentru pesta porcinã clasicã, o micã proporţie din seruri dau rezultate fals pozitive, fie datorate lipsei de specificitate a sistemului de testare, sau datoritã serurilor de la porcii unici reactanţi.

CAP. IV
Proceduri de examinare şi de prelevare a probelor

1. Linii directoare şi proceduri pentru examinarea clinicã şi prelevarea de probe de la porcii din exploataţiile suspecte
(1) În exploataţiile suspecte trebuie sã fie efectuate examinãri clinice adecvate, prelevãri de probe şi sã se efectueze investigaţii de laborator pentru a confirma sau exclude pesta porcinã clasicã, în concordanţã cu regulile şi procedurile stabilite la alin. de la 2 la 7;
(2) În exploataţia vizatã, se instituie mãsurile la care se face referire în art. 4 alin. (2) al Directivei 2001/89/CE , cu aceleaşi proceduri care trebuie aplicate şi în cazurile de boalã, atunci când pesta porcinã clasicã este luatã în considerare pentru diagnosticul diferenţial. Sunt incluse şi situaţiile când semnele clinice şi aspectele epidemiologice care se observã la porci, sugerând o probabilitate redusã a prezenţei pestei porcine clasice.
(3) În toate cazurile, în care unul sau mai mulţi porci sunt suspecţi a fi infectaţi cu virusul pestei porcine clasice, în exploataţiile suspecte, trebuie sã se adopte mãsurile la care se face referire în art. 4 alin. (2) al Directivei 2001/89/CE .
(4) În cazul suspectãrii pestei porcine clasice la porci într-un abator sau un mijloc de transport, liniile directoare şi procedurile stabilite în alin. 2-7, trebuie sã se aplice mutatis mutandis.
(5) Atunci când un medic veterinar oficial viziteazã o exploataţie suspectã pentru a confirma sau infirma prezenţa pestei porcine clasice:
a) va efectua un control a producţiei şi a înregistrãrilor de sãnãtate, dacã aceste înregistrãri sunt disponibile;
b) va efectua o inspecţie în fiecare subunitate, pentru a selecta porcii care urmeazã sã fie examinaţi clinic.
(6) Examinarea clinicã trebuie sã includã înregistrarea temperaturii corporale şi trebuie, în principal, sã vizeze urmãtorii porci sau grupe de porci:
(i) porcii bolnavi sau anorexici;
(ii) porcii recent refãcuţi dupã boalã;
(iii) porcii introduşi recent din focare confirmate sau alte surse suspecte;
(iv) porcii ţinuţi în subunitãţi recent vizitate de vizitatori externi care au avut un recent contact strâns cu porci suspecţi sau infectaţi cu virusul pestei porcine clasice sau pentru care au fost identificate alte contacte de risc cu o potenţialã sursã de virus al pestei porcine clasice;
(v) porcii de la care deja s-au prelevat probe şi au fost testaţi serologic pentru pesta porcinã clasicã, în cazul în care rezultatele acestor teste nu au permis excluderea prezenţei pestei porcine clasice şi porcii în contact cu aceştia.
(7) Dacã inspecţia în exploataţiile suspectate nu indicã prezenţa porcilor sau grupelor de porci la care se face referire la alin. 6, punctul (v), Autoritatea Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor, fãrã a aduce atingere altor mãsuri care pot fi aplicate în exploataţia vizatã, în concordanţã cu Directiva 2001/89/CE şi ţinând cont de situaţia epidemiologicã, trebuie:
(i) sã efectueze examinãri ulterioare în exploataţia vizatã, în concordanţã cu alin. (8) şi (9) sau:
(ii) sã se asigure cã sunt prelevate probe de sânge de la porcii din exploataţia în cauzã, pentru testele de laborator. În acest caz procedurile de prelevare a probelor menţionate la alin. 5 şi la secţiunea 6, alin. (2), trebuie sã fie folosite în scopuri de orientare; sau:
(iii) sã adopte sau sã menţinã în exploataţia vizatã mãsurile stabilite la art. 4 (2), pe parcursul investigaţiilor ulterioare; sau:
(iv) sã excludã suspiciunea de pestã porcinã clasicã.
(8) Atunci când se face referire la acest paragraf, examinarea clinicã în exploataţia vizatã trebuie sã fie efectuatã la porci selectaţi randomizat din subunitãţile pentru care a fost identificat sau suspectat un risc de introducere al virusului pestei porcine clasice.
(9) Numãrul minim de porci ce urmeazã sã fie examinaţi trebuie sã permitã detectarea febrei în aceste subunitãţi, dacã aceasta apare la o prevalenţã de 10% cu 95% certitudine, cu urmãtoarele particularitãţi:
a) în cazul scroafelor de reproducţie, numãrul minim de scroafe ce urmeazã sã fie examinate, pentru detectarea febrei dacã aceasta apare, trebuie sã permitã o prevalenţã de 5% cu 95% certitudine*1);
b) în cazul centrelor de colectare a spermei toţi vierii trebuie sã fie examinaţi.
(10) Dacã într-o exploataţie suspectã, sunt detectaţi porci morţi sau în agonie, examinãrile post-mortem trebuie sã fie efectuate, de preferat, la cel puţin cinci porci şi în special la porcii care înainte de moarte au prezentat sau prezintã semne foarte evidente de boalã, cei cu febrã mare sau cei morţi recent.
(11) Dacã la aceste examinãri nu s-au evidenţiat leziuni care sã indice pestã porcinã clasicã dar, datoritã situaţiei epidemiologice, sunt considerate necesare investigaţii ulterioare:
a) o examinare clinicã, aşa cum este menţionat în subalin. 3 şi prelevare de probe de sânge, aşa cum este stabilit la subalin. 5, în subunitãţile în care au fost ţinuţi porcii morţi sau în agonie; şi
b) trebuie sã fie efectuate examinãri post mortem la 3-4 porci de contact.
(12) Independent de prezenţa leziunilor care indicã pesta porcinã clasicã, trebuie sã fie colectate probe de organe sau ţesuturi de la porcii care au fost examinaţi post-mortem, pentru efectuarea testelor virusologice, în concordanţã cu capitolul V, secţiunea 2, alin. (1). Aceste probe trebuie sã fie prelevate, de preferinţã, de la porcii morţi recent.
(13) Când se efectueazã examinarea post-mortem, Autoritate Naţionalã Sanitarã Veterinarã şi pentru Siguranţa Alimentelor trebuie sã se asigure cã:
a) sunt luate mãsurile de precauţie şi de igienã necesare pentru a se preveni rãspândirea bolii; şi,
b) în cazul porcilor în agonie, aceştia sunt ucişi în concordanţã cu <>Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 425/2002 pentru aprobarea "Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificãrii sau uciderii acestora" publicat în partea I a Monitorului Oficial al României nr. 887 din 9 decembrie 2002 şi completat de <>Ordinul ministrului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului nr. 924/2003 , publicat în partea I a Monitorului Oficial nr. 856 din 2 decembrie 2003.
(14) Dacã sunt depistate semne clinice sau leziuni ulterioare care pot sugera prezenţa pestei porcine clasice într-o exploataţie suspectã dar autoritatea veterinarã competentã considerã cã aceste constatãri nu sunt suficiente pentru a confirma un focar de pestã porcinã clasicã şi de aceea sunt necesare teste de laborator, trebuie sã fie prelevate probe de sânge pentru testele de laborator de la porcii suspecţi şi de la alţi porci în fiecare subunitate în care sunt ţinuţi porcii suspecţi, în concordanţã cu procedura menţionatã anterior.
(15) Numãrul minim de probe ce trebuie prelevate pentru testãri serologice, trebuie sã permitã detectarea seroprevalenţei de 10% cu 95% certitudine, în subunitatea vizatã, cu urmãtoarele particularitãţi:
a) în cazul scroafelor de reproducţie, numãrul minim de scroafe de la care trebuie sã se preleveze probe, trebuie sã permitã detectarea unei prevalenţe de 5% cu 95% certitudine*1);
b) în cazul unui centru de colectare a spermei, trebuie prelevate probe de la toţi vierii.
Numãrul probelor ce urmeazã a fi prelevate pentru testele virusologice va fi în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente care va ţine cont de varietatea testelor ce pot fi efectuate, de sensibilitatea testelor de laborator ce vor fi folosite şi de situaţia epidemiologicã.
-------
*1) În anumite cazuri, de exemplu, atunci când este suspectatã pesta porcinã clasicã într-o exploataţie cu numãr limitat de porci tineri, proporţia scroafelor infectate poate fi foarte micã. În aceste cazuri trebuie sã se preleveze probe de la un numãr mai mare de scroafe.

(16) Dacã suspectarea pestei porcine clasice în exploataţia vizatã este corelatã cu rezultatele testelor serologice anterioare, în plus faţã de probele de sânge ce urmeazã a fi prelevate de la porcii la care se face referire în alin. (6), lit. (v), trebuie sã se aplice urmãtoarele proceduri:
a) dacã animalele seropozitive sunt scroafe gestante, câteva dintre ele, de preferinţã nu mai puţin de trei, vor fi eutanasiate şi supuse unei examinãri post-mortem. Înainte de eutanasiere, trebuie prelevate probe de sânge pentru testele serologice ulterioare. Fetuşii trebuie sã fie supuşi examinãrii pentru detectarea virusului pestei porcine clasice, a antigenului sau genomului acestui virus, în concordanţã cu capitolul VI, pentru a detecta infecţia intrauterinã;
b) dacã animalele seropozitive sunt scroafe cu purcei sugari, trebuie prelevate probe de sânge de la toţi purceii şi aceştia trebuie sã fie supuşi examinãrii pentru virusul pestei porcine clasice, a antigenului sau a genomului viral, aşa cum se face referire în capitolul VI al prezentei anexe. De asemenea, trebuie sã fie prelevate probe de sânge şi de la scroafe pentru teste serologice ulterioare.
(17) Dacã dupã examinarea efectuatã într-o exploataţie suspectã, nu au fost detectate semne clinice sau leziuni care indicã pestã porcinã clasicã, dar autoritatea veterinarã competentã considerã necesarã solicitarea unor teste de laborator ulterioare, pentru a infirma prezenţa pestei porcine clasice în scop de orientare, trebuie sã fie utilizate procedurile de prelevare de probe menţionate la capitolul IV, secţiunea 3, alin. (14) şi (15) ale prezentei anexe.
2. Proceduri de prelevare a probelor într-o exploataţie atunci când porcii sunt ucişi în urma confirmãrii bolii
(1) Pentru a se stabili maniera introducerii virusului pestei porcine clasice într-o exploataţie infectatã şi perioada de timp scursã de la introducerea acesteia, atunci când porcii sunt ucişi în exploataţie ca urmare a confirmãrii unui focar de pestã porcinã clasicã, în concordanţã cu art. 5 alin. (1) al Directivei 2001/89/CE , de la aceşti porci, când aceştia sunt ucişi, trebuie sã fie prelevate probe de sânge în mod randomizat, în vederea efectuãrii testelor de laborator.
(2) Numãrul minim de porci de la care urmeazã a fi prelevate probe de sânge, trebuie sã permitã detectarea unei seroprevalenţe de 10% cu o certitudine de 95% la porcii din fiecare subunitate a exploataţiei.*1)
De asemenea, pot fi recoltate probe pentru testele virusologice, în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente, care va ţine cont de varietatea testelor ce pot fi utilizate, sensibilitatea testelor de laborator utilizate şi situaţia epidemiologicã.
(3) Totuşi, în cazul focarelor secundare, autoritatea veterinarã competentã poate decide sã facã o derogare de la alineatele (1) şi (2) şi sã stabileascã proceduri de prelevare de probe ad-hoc, ţinând cont de informaţiile epidemiologice disponibile deja de la sursã, mijloacele de introducere a virusului în exploataţie şi potenţiala rãspândire a bolii în exploataţie.
3. Proceduri de prelevare de probe atunci când într-o exploataţie suspectã porcii sunt ucişi ca mãsurã de prevenţie*1)
(1) Pentru a se putea confirma sau a infirma prezenţa pestei porcine clasice şi se a obţine informaţii epidemiologice suplimentare, atunci când porcii sunt ucişi într-o exploataţie, ca mãsurã de prevenţie, în concordanţã cu prevederile art. 4 alin. (3), lit. (a) sau art. 7, alin. (2) al Directivei 2001/89/CEE , probele de sânge pentru testele serologice precum şi probele de sânge sau de tonsile pentru testele virusologice, trebuie sã fie prelevate în concordanţã cu procedura stabilitã la alin. (2) al acestui punct.
(2) Prelevarea de probe trebuie sã vizeze:
a) porcii prezentând semne clinice sau leziuni post-mortem care indicã prezenţa pestei porcine clasice şi porcii în contact;
b) alţi porci care ar fi putut avea contacte de risc cu porci infectaţi sau suspecţi sau cu porci suspecţi de a fi fost contaminaţi cu virusul pestei porcine clasice.
(3) Prelevarea de probe de la aceşti porci trebuie sã fie efectuatã în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente, care va ţine cont de situaţia epidemiologicã. În acest caz, procedurile de prelevare a probelor stabilite la secţiunea 4, alin. (2), (3) şi (4), trebuie sã folosite în scopuri de orientare.
(4) De la porcii care provin din fiecare subunitate a exploataţiei trebuie prelevate probe în mod randomizat*2). În acest caz, numãrul minim de probe ce vor fi prelevate pentru testele serologice, trebuie sã permitã în unitãţile în cauzã detectarea unei prevalente de 10% cu 95% certitudine, cu urmãtoarele particularitãţi:
a) în cazul scroafelor de reproducţie, numãrul minim de scroafe de la care vor fi prelevate probe, trebuie sã permitã detectarea unor seroprevalenţe de 5% cu 95% certitudine*3);
b) în cazul unui centru de recoltare a materialului seminal, trebuie recoltate probe de sânge de la toţi vierii.
(5) Tipul probelor care urmeazã a fi prelevate pentru testele virusologice şi tipul testului care va fi folosit trebuie sã fie în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente care va ţine cont de varietatea testelor care pot fi utilizate, de sensibilitatea testelor şi de situaţia epidemiologicã.
------
*1) Totuşi, dacã derogarea prevãzutã de art. 6, alin. (1) al Directivei 2001/89/CE a fost aplicatã, prelevarea de probe trebuie sã intereseze subunitãţile exploataţiei, atunci când porcii au fost ucişi, fãrã a se prejudicia examinãrile şi prelevãrile de probe ulterioare ce urmeazã a fi efectuate pentru porcii rãmaşi în exploataţie, prelevãri care vor fi efectuate în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente.
*2) Totuşi, dacã autoritatea veterinarã competentã a limitat aplicarea uciderii preventive, la numai o parte a exploataţiei unde sunt ţinuţi porci suspecţi de a fi infectaţi sau contaminaţi cu virusul pestei porcine clasice, în concordanţã cu art. 4, alin. (3) al Directivei 2001/89/CE , prelevarea de probe trebuie sã intereseze subunitãţile exploataţiei unde s-a aplicat mãsura, fãrã a se prejudicia examinãrile şi prelevãrile de probe ulterioare ce urmeazã a fi efectuate la porcii rãmaşi în exploataţie şi care se vor efectua în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente.
*3) În anumite cazuri, de exemplu când pesta porcinã clasicã este suspectatã într-o exploataţie cu un numãr limitat de porci tineri, proporţia de scroafe infectate poate fi foarte micã. În aceste cazuri, trebuie prelevate probe de la un numãr mai mare de scroafe.

4. Proceduri de control şi de prelevare a probelor înainte de acordarea autorizaţiei de a muta porcii din exploataţiile situate în zone de protecţie sau de supraveghere şi în cazul în care aceşti porci sunt tãiaţi sau ucişi
(1) Fãrã a se prejudicia prevederile art. 11, alin. (1), lit. (f), al doilea subalineat al Directivei 2001/89/CE , pentru acordarea autorizaţiei de mutare a porcilor din exploataţiile situate în zonele de protecţie sau de supraveghere, în concordanţã cu art. 10, alin. (3) al actului comunitar menţionat, examinarea clinicã efectuatã de medicul veterinar oficial, trebuie:
a) sã fie efectuatã într-o perioadã de 24 de ore înainte de mutarea porcilor;
b) sã fie în concordanţã cu prevederile stabilite la secţiunea 1, alin. (5) şi (6);
(2) În cazul porcilor care vor fi mutaţi într-o altã exploataţie, în plus faţã de investigaţiile efectuate în concordanţã cu alin. (1), trebuie sã fie efectuatã o examinare clinicã a porcilor în fiecare subunitate a exploataţiei în care sunt ţinuţi porcii ce urmeazã sã fie mutaţi. În cazul porcilor mai mari de trei pânã la patru luni, aceastã examinare trebuie sã includã şi înregistrarea temperaturii corporale la o anumitã proporţie din porci.
(3) În aceste subunitãţi numãrul minim de porci ce urmeazã sã fie controlaţi trebuie sã permitã detectarea febrei, dacã aceasta apare la o prevalenţã de 10% cu 95% certitudine, cu urmãtoarele particularitãţi:
a) în cazul scroafelor de reproducţie din subunitãţile în care sunt ţinute scroafe care urmeazã a fi mutate, numãrul minim de scroafe ce urmeazã sã fie examinate trebuie sã permitã detectarea febrei, dacã aceasta apare, la o prevalenţã de 5% cu 95% certitudine.
b) în cazul vierilor, toţi vierii ce urmeazã sã fie mutaţi, trebuie examinaţi.
(4) În cazul porcilor care urmeazã sã fie mutaţi la un abator, la o întreprindere de prelucrare sau în alte spaţii pentru a fi apoi ucişi sau tãiaţi, în plus faţã de investigaţiile care urmeazã a fi efectuate în concordanţã cu alin. (1), trebuie sã fie efectuatã o examinare clinicã a porcilor din fiecare subunitate în care sunt ţinuţi porcii ce vor fi mutaţi. În cazul porcilor mai mari de trei sau patru luni, aceastã examinare trebuie sã includã înregistrarea temperaturii corporale la o anumitã proporţie din porcii existenţi.
(5) Numãrul minim de porci ce urmeazã sã fie controlaţi în subunitãţile în cauzã, trebuie sã permitã detectarea febrei dacã aceasta apare, cu o prevalenţã de 20% cu 95% certitudine.
(6) În cazul scroafelor de reproducţie, numãrul minim de porci ce urmeazã a fi examinaţi, trebuie sã permitã detectarea febrei dacã aceasta apare în subunitãţile în care sunt ţinuţi porcii ce urmeazã a fi mutaţi, cu o prevalenţã de 5% cu 95% certitudine.
(7) Atunci când porcii la care se face referire la alin. (4), (5) şi (6) sunt tãiaţi sau ucişi, trebuie sã fie prelevate probe de sânge pentru teste serologice sau probe de sânge sau de tonsile pentru testele virusologice, de la porcii proveniţi din fiecare din subunitãţile din care au fost mutaţi porci.
(8) Numãrul minim de probe ce urmeazã a fi prelevate, trebuie sã permitã detectarea unei seroprevalenţe sau virus prevalenţe de 10% cu o certitudine de 95%, în fiecare subunitate.
(9) În cazul scroafelor de reproducţie sau a vierilor, în subunitãţile în care aceşti porci au fost ţinuţi, numãrul minim de porci de la care urmeazã sã se preleveze probe, trebuie sã permitã detectarea unei seroprevalenţe sau virus prevalenţe 5% cu o certitudine de 95%.
(10) Tipul probelor ce urmeazã sã fie prelevate şi testul ce urmeazã sã fie utilizat vor fi în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente care va ţine cont de varietatea testelor care pot fi efectuate, sensibilitatea testelor şi situaţia epidemiologicã.
(11) Totuşi, dacã sunt depistate semne clinice sau leziuni post-mortem care indicã pesta porcinã clasicã, atunci când porcii sunt ucişi sau omorâţi, prin derogare de la alin. (4) la alin. (10), trebuie sã se aplice prevederile cu privire la prelevarea de probe stabilite la secţiunea 3.
5. Proceduri de control şi de prelevare a probelor într-o exploataţie în relaţie cu repopularea.
(1) Atunci când sunt reintroduşi porci într-o exploataţie, în concordanţã cu art. 13 alin. (2), lit. (b) sau art. 19, alin. (8), lit. (b) al Directivei 2001/89/CE , trebuie sã se aplice urmãtoarele proceduri de prelevare a probelor:
a) în cazul în care sunt reintroduşi porci santinelã, trebuie prelevate în mod randomizat probe de sânge pentru teste serologice din fiecare subunitate a exploataţiei, de la un numãr de porci ce permite detectarea unei prevalenţe de 10% cu o certitudine de 95%.
b) în cazul repopulãrii totale, probele de sânge pentru teste serologice trebuie prelevate în mod randomizat din fiecare subunitate a exploataţiei, de la un numãr de porci care sã permitã detectarea unei seroprevalenţe de 20% cu o certitudine de 95%.
În cazul scroafelor sau vierilor de reproducţie, numãrul probelor ce urmeazã sã fie prelevate trebuie sã permitã detectarea unei seroprevalenţe de 10% cu o certitudine de 95%.
(2) Dupã reintroducerea porcilor, autoritatea veterinarã competentã trebuie sã se asigure cã, în cazul oricãrui caz de boalã sau moarte la porcii din exploataţie, cu cauze necunoscute, porcii vizaţi sunt imediat testaţi pentru pesta porcinã clasicã. Aceste prevederi trebuie sã se aplice pânã când, în exploataţia în cauzã, sunt ridicate restricţiile la care se face referire la articolele 13, alin. (2), lit. (a) al doilea subalineat şi 19, alin. (8) lit. (b), a doua propoziţie a Directivei 2001/89/CE .
6. Proceduri de prelevare a probelor în exploataţiile din zona de protecţie, înainte de ridicarea restricţiilor
(1) Într-o zonã de protecţie, pentru a putea fi ridicate mãsurile la care se face referire la art. 10 al Directivei 2001/89/CE , în toate exploataţiile din acea zonã:
a) trebuie sã fie efectuatã o examinare în concordanţã cu procedurile stabilite la secţiunea 1, alin. (5), (6), (7), (8), (9);
b) trebuie sã fie prelevate probe de sânge pentru testele serologice, aşa cum este menţionat în alin. (2).
(2) În fiecare subunitate din exploataţie, numãrul minim de probe de sânge ce urmeazã a fi prelevate trebuie sã permitã detectarea unei seroprevalenţe de 10% cu o certitudine de 95% la porci, cu urmãtoarele particularitãţi:
a) în cazul scroafelor pentru reproducţie, numãrul minim al probelor ce urmeazã sã fie prelevate trebuie sã asigure detectarea unei seroprevalenţe de 5% cu o certitudine de 95%.
b) în cazul unui centru de colectare a spermei, trebuie prelevate probe de sânge de la toţi vierii.
7. Proceduri de prelevare a probelor în exploataţii din zona de supraveghere, înainte de ridicarea restricţiilor
(1) Într-o zonã de supraveghere, pentru a putea fi ridicate restricţiile la care se face referire la art. 11 al Directivei 2001/89/CE , trebuie sã fie efectuatã o examinare clinicã în toate exploataţiile din zonã, în concordanţã cu procedurile menţionate la secţiunea 1, alin. (5), (6), (7).
(2) Se preleveazã probe de sânge pentru teste serologice de la porci:
a) din toate exploataţiile în care nu sunt ţinuţi porci între 2 şi 8 luni;
b) ori de câte ori autoritatea veterinarã competentã considerã cã pesta porcinã clasicã ar putea fi rãspânditã neobservat printre scroafele de reproducţie;
c) din orice altã exploataţie în care prelevarea de probe este consideratã necesarã de cãtre autoritatea veterinarã competentã;
d) în toate centrele de colectare a spermei.
(3) Când se efectueazã prelevãri de probe de sânge pentru teste serologice în exploataţiile situate în zona de supraveghere, numãrul probelor de sânge ce urmeazã a fi prelevate în aceste exploataţii trebuie sã fie în concordanţã cu secţiunea 6, alin. (2). Totuşi, dacã autoritatea veterinarã competentã considerã cã pesta porcinã clasicã ar putea fi rãspânditã neobservat printre scroafele de reproducţie, prelevarea de probe poate fi efectuatã numai în subunitãţile în care sunt ţinute aceste animale.
8. Monitorizarea serologicã şi procedurile de prelevare a probelor în zonele în care pesta porcinã clasicã este suspectatã sã aparã sau a fost confirmatã la porci sãlbatici
(1) În cazul monitorizãrii serologice la porcii sãlbatici din zonele în care pesta porcinã clasicã a fost confirmatã sau este suspectatã existenţa acesteia, mãrimea şi zona geograficã a populaţiei ţintã de la care urmeazã sã fie prelevate probe, trebuie sã fie definite anticipat, pentru a se stabili numãrul probelor ce urmeazã a fi prelevate. Numãrul de probe trebuie sã fie stabilit în funcţie de numãrul estimat de animale vii şi nu în funcţie de numãrul animalelor împuşcate.
(2) Dacã nu sunt disponibile date cu privire la densitatea şi dimensiunea populaţiei, zona geograficã care face obiectul prelevãrii de probe, trebuie sã fie identificatã ţinând cont de prezenţa continuã a porcilor sãlbatici şi de existenţa barierelor naturale sau artificiale eficiente pentru a preveni deplasarea masivã şi continuã a animalelor. Dacã nu apar aceste circumstanţe, sau în cazul zonelor cu suprafeţe mari, este recomandat sã se identifice zone de prelevare a probelor de pânã la 200 Kmp în care poate trãi în mod obişnuit o populaţie de 400 pânã la 1000 de porci sãlbatici.
(3) Fãrã a se prejudicia prevederile art. 15, alin. (2) al Directivei 2001/89/CE , în cadrul zonei de prelevare a probelor definite, numãrul minim de porci de la care se vor preleva probe, trebuie sã permitã detectarea unei seroprevalenţe de 5% cu o certitudine de 95%. În acest scop trebuie sã fie supuse prelevãrii de probe cel puţin 59 de animale din fiecare zonã care a fost identificatã.
(4) Se recomandã ca:
a) în zonele în care presiunea de vânãtoare este mai mare şi este realizatã cu regularitate, sau se aplicã vânãtoarea selectivã ca o mãsurã de control, aproximativ 50% din animalele aparţinând clasei de vârstã între 3 luni şi 1 an, 35% aparţinând clasei de vârstã între 1 şi 2 ani şi 15% aparţinând clasei de vârstã mai mare de 2 ani - sã fie supuse prelevãrii de probe;
b) în zonele în care vânãtoarea este rarã sau absentã, cel puţin 32 de animale trebuie sã fie supuse prelevãrii de probe, pentru fiecare din aceste clase de vârstã;
c) prelevare de probe se efectueazã într-o perioadã scurtã de timp, de preferat nu mai mare de 1 lunã;
d) vârsta animalelor utilizate pentru prelevare de probe este stabilitã în funcţie de erupţia dinţilor.
(5) Prelevarea probelor pentru testele virusologice de la porcii sãlbatici împuşcaţi sau gãsiţi morţi, trebuie sã fie efectuatã aşa cum este menţionat la Capitolul V secţiunea 2, alin. (1).
(6) Atunci când este consideratã necesarã monitorizarea virusologicã a porcilor sãlbatici împuşcaţi, aceasta trebuie sã fie efectuatã în primul rând la animalele în vârstã de 3 luni pânã la 1 an.
(7) Toate probele ce urmeazã sã fie trimise la laborator trebuie sã fie însoţite de chestionarul la care se face referire la art. 16, alin. (3) al Directivei 2001/89/CE .

CAP. V
Proceduri şi criterii generale pentru colectarea şi transportul probelor

1. Proceduri şi criterii generale
(1) Înainte de efectuarea prelevãrii de probe dintr-o exploataţie, trebuie sã fie realizatã o hartã a exploataţiei şi trebuie sã fie identificate subunitãţile epidemiologice ale acesteia.
(2) De fiecare datã când se considerã cã ar putea fi necesarã o reprelevare de probe, toţi porcii de la care se preleveazã probe, trebuie sã fie unic marcaţi în aşa fel încât sã fie uşor de efectuat reprelevarea.
(3) Fãrã a prejudicia capitolul IV secţiunea 1, alin. (14) şi (15) lit. b, nu se preleveazã probe pentru testare serologicã de la purcei mai mici de 8 sãptãmâni.
(4) Toate probele trebuie trimise la laborator, însoţite de documente corspunzãtoare, în concordanţã cu cerinţele stabilite de autoritatea veterinarã competentã. Aceste documente vor include detalii despre anamnezã porcilor de la care s-au prelevat probe şi semnele clinice sau leziunile post-mortem identificate.
(5) În cazul porcilor ţinuţi în exploataţii, trebuie sã fie disponibile informaţii clare cu privire la vârstã, categorie şi exploataţia de originea a porcilor de la care s-au prelevat probe. Este recomandatã ca localizarea fiecãrui porc de la care s-au prelevat probe în exploataţie, sã fie înregistratã împreunã cu marca sa unicã de identificare.
2. Colectarea probelor pentru teste virusologice
(1) Pentru detectarea virusului, antigenului sau genomului virusului pestei porcine clasice de la porcii morţi sau eutanasiaţi, cele mai potrivite probe sunt ţesuturile din tonsile, splinã şi rinichi. În plus, este recomandat sã se preleveze douã probe din alte ţesuturi limfatice, cum ar fi limfonodulul retrofaringian, parotidian, mandibular sau mezenteric şi o probã din ileon. În cazul carcaselor autolizate, se alege un os lung întreg sau sternul.
(2) De la porcii care au prezentat febrã sau alte semne de boalã, trebuie prelevate probe de sânge pe anticoagulant sau sânge coagulat, în concordanţã cu instrucţiunile autoritãţii veterinare competente.
(3) Testele virusologice sunt recomandate în cazul animalelor bolnave. Acestea au de obicei o valoare limitatã atunci când sunt utilizate în scopurile monitorizãrii animalelor care nu prezintã semne clinice. Totuşi, dacã obiectivul unei prelevãri de probe la scarã largã este de a detecta virusul pestei porcine clasice, atunci când porcii sunt în perioada de incubaţie a bolii, tonsilele sunt cele mai adecvate probe.
3. Transportul probelor
(1) Este recomandat ca toate probele:
a) sã fie transportate şi depozitate în containere închise ermetic;
b) sã nu fie îngheţate dar sã fie pãstrate reci, la temperatura frigiderului;
c) sã fie expediate la laborator cât mai repede posibil;
d) sã fie menţinute preferabil pe pachete de refrigerare şi nu pe gheaţã carbonicã pentru a le pãstra reci;
e) ţesuturile sau organele sunt puse într-o pungã de plastic separatã, închisã şi etichetatã corespunzãtor; acestea trebuie sã fie apoi puse în containere cu înveliş extern dur şi împachetate cu suficient material absorbant pentru a le proteja de deteriorare şi pentru a absorbi lichidele care se pot scurge;
f) sã fie transportate direct la laborator, când este posibil, de cãtre personal competent, pentru a se asigura un transport rapid şi sigur.
(2) Exteriorul pachetului trebuie sã fie etichetat cu adresa laboratorului destinatar şi trebuie sã fie înscris evident urmãtorul mesaj: Material patologic animal; Perisabil; Fragil; A nu se deschide în afara unui laborator pentru pesta porcinã clasicã.
(3) Laboratorul care primeşte probele trebuie sã fie informat în prealabil despre ora şi modul sosirii acestora.
(4) Pentru transportul aerian al probelor la Laboratorul Comunitar de Referinţã pentru Pesta Porcinã Clasicã*1) din statele membre ale Uniunii Europene altele decât Germania sau la laboratoarele naţionale de referinţã din alte ţãri, pachetul trebuie sã fie etichetat în concordanţã cu reglementãrile IATA.
-------
*1) Laboratorul Comunitar de Referinţã are posibilitãţi nelimitate de a primi probe pentru diagnostic şi izolarea virusului pestei porcine clasice. Copiile dupã permisul de import pot fi solicitate înainte de transport la laborator şi trebuie ataşate la exteriorul pachetului într-un plic.

CAP. VI
Principiile şi utilizarea testelor virusologice şi evaluarea rezultatelor acestora

1. Detectarea antigenului viral
(1) Testul cu anticorpi fluorescenţi (FAT)
Principiul testului este detectarea antigenului viral în criosecţiuni subţiri de material din organe de la porci suspectaţi de a fi infectaţi cu virusul pestei porcine clasice.
Antigenul intracelular este detectat prin utilizarea unui anticorp conjugat cu FITC.
Un rezultat pozitiv trebuie sã fie confirmat prin repetarea colorãrii cu un anticorp monoclonal specific.
Organele adecvate sunt tonsilele, rinichii, splina, diferiţi limfonoduli şi ileonul. Un frotiu din celulele mãduvei spinãrii poate fi de asemenea utilizat în cazul porcilor sãlbatici în cazul în care aceste organe nu sunt disponibile sau sunt autolizate.
Testul poate fi efectuat într-o zi. Deoarece probele de organe pot fi obţinute doar de la animale moarte utilizarea acestuia în scop de testare pe un numãr mare de probe este limitatã. Încrederea în rezultatul testului e limitatã de defectele de colorare, în special atunci când nu a fost acumulatã experienţa necesarã în efectuarea testului sau dacã organele testate sunt autolizate.
(2) ELISA pentru detectarea antigenului.
Antigenul viral este detectat utilizând diferitele tehnici ELISA.
Sensibilitatea testului ELISA pentru detectarea antigenului trebuie sã fie suficient de mare pentru a detecta un rezultat pozitiv la animale care prezintã semne clinice de pestã porcinã clasicã.
Utilizarea testului ELISA pentru detectarea antigenului este recomandatã pentru probele prelevate de la animale cu semne clinice sau leziuni patologice de boalã.
Nu este recomandatã pentru investigarea individualã a animalelor.
Probele prelevate de la porcii suspectaţi de a fi infectaţi cu virusul pestei porcine clasice, sunt leucocitele, serul sanguin, sângele necoagulat precum şi suspensii din organele la care se face referire la alin. 1*1).
-------
*1) În comerţ sunt disponibile câteva kituri pentru antigen ELISA în pesta porcinã clasicã, care sunt validate cu diferite tipuri de probe.

ELISA poate fi efectuat într-o zi şi poate fi executat de echipament automat. Cel mai important avantaj este numãrul mare de probe care poate fi prelucrat într-o perioadã scurtã de timp.
Este recomandat sã fie utilizat un test antigen ELISA, care produce rezultate satisfãcãtoare pe material de referinţã.
În prezent toate testele ELISA sunt mai puţin sensibile decât izolarea virusului pe culturi celulare iar sensibilitatea lor este semnificativ mai bunã pe probe de sânge de la purcei decât pe cele de la porcii adulţi.

2. Izolarea virusului
(1) Izolarea virusului este bazatã pe incubarea materialului din probã pe culturi celulare sensibile de origine porcinã. Dacã virusul pestei porcine clasice existã în probã, acesta se va replica în celule, putând fi detectat, prin imuno-colorarea celulelor infectate, cu anticorpi conjugaţi. Anticorpii specifici pentru pesta porcinã clasicã sunt necesari pentru diagnosticul diferenţial faţã de alte pestivirusuri.
(2) Probele preferate pentru izolarea virusului pestei porcine clasice, sunt leucocitele, plasma sanguinã şi sângele integral obţinut din probe de sânge necoagulat, sau organele la care se face referire la secţiunea 1, alin. (1).
(3) Izolarea virusului este indicatã pentru investigarea probelor de la un numãr redus de animale şi nu pentru supravegherea în masã. Procedura de izolare a virusului este laborioasã şi necesitã cel puţin 3 zile pentru ca rezultatele sã fie disponibile. Pot fi necesare douã pasaje de culturi celulare pentru a fi detectat un nivel redus al virusului în probe. Izolarea virusului poate necesita un timp de investigare mai mare de 10 zile pânã la obţinerea rezultatului final. Probele autolizate pot fi citotoxice pentru cultura celularã şi în consecinţã pot limita utilizarea acestuia.
(4) Se recomandã, de asemenea, efectuarea izolãrii virale şi în cazul unei confirmãri anterioare a pestei porcine clasice prin alte metode. Acesta trebuie sã fie utilizat ca test de referinţã pentru confirmarea rezultatelor pozitive obţinute anterior prin metodele ELISA, PCR sau FAT, respectiv detecţie indirectã cu peroxidazã. Culturile de virus al pestei porcine clasice obţinute pe aceastã cale, sunt utile pentru caracterizarea virusului, incluzând tipizarea geneticã şi epidemiologia molecularã.
(5) Toate culturile de virus ale pestei porcine clasice din toate focarele primare, de la primele cazuri de boalã la porcii sãlbatici sau de la cazurile din abatoare sau din mijloacele de transport, trebuie sã fie tipizate genetic de cãtre un laborator naţional de referinţã sau de Laboratorul Comunitar de Referinţã, în concordanţã cu prevederile secţiunii 5.
(6) În orice caz, aceste culturi de virus trebuie sã fie trimise, fãrã întârziere, Laboratorului Comunitar de Referinţã pentru banca de virusuri.
3. Detectarea genomului viral
(1) Reacţia de amplificare a lanţurilor de acizi nucleici cu polimerazã (PCR), este folositã pentru a se detecta genomul viral în probe de sânge, ţesut sau organ. Fragmente mici ale ARN viral sunt transcrise în fragmente de ADN care apoi sunt amplificate prin reacţia PCR, producându-se cantitãţi detectabile. Întrucât acest test detecteazã doar o secvenţã a genomului viral, PCR poate fi pozitiv chiar şi atunci când nu este prezent virusul (ex. ţesuturi autolizate sau probe de la porcii convalescenţi).
(2) PCR poate fi folosit pentru un numãr mic de probe, care au fost atent selectate de la animale suspecte sau din materii provenind de la fetuşii avortaţi. Poate fi o metodã indicatã pentru carcasele de porcii sãlbatici, dacã materialul este autolizat şi nu este posibilã izolarea virusului datoritã citotoxicitãţii.
(3) Materialele potrivite ca probã pentru diagnosticul prin PCR sunt organele descrise pentru izolarea virusului sau sângele necoagulat.
(4) PCR poate fi realizat în 48 de ore. Necesitã un echipament de laborator adecvat, spaţii separate şi personal calificat. Un avantaj este cã particulele de virus nu sunt replicate în laborator. Metoda este foarte sensibilã, dar poate surveni uşor contaminarea, ceea ce conduce la rezultate fals pozitive. De aceea, este esenţialã existenţa unor proceduri eficiente pentru controlul calitãţii. Unele metode sunt specifice mai degrabã pentru pestivirusuri decât pentru virusul pestei porcine clasice, necesitând teste de confirmare ulterioare, cum ar fi secvenţarea materialului amplificat prin testul PCR.
4. Evaluarea rezultatelor testelor virusologice
(1) Testele virusologice sunt esenţiale pentru confirmarea pestei porcine clasice.
Izolarea virusului trebuie sã fie consideratã ca test virusologic de referinţã şi trebuie sã fie folosit ca test de confirmare, atunci când este necesar. Utilizarea acestui test este recomandatã, în special, în cazul rezultatelor pozitive la FAT, ELISA sau PCR, neasociate cu existenţa semnelor clinice sau a leziunilor de boalã şi în orice alt caz în care existã incertitudini.
(2) Totuşi, un focar primar de pestã porcinã clasicã poate sã fie confirmat, dacã au fost depistate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauzã şi cel puţin douã din testele de detecţie de antigen sau genom au furnizat un rezultat pozitiv.
(3) Un focar secundar de pestã porcinã clasicã, poate sã fie confirmat, dacã în plus faţã de aspectele de corelaţie epidemiologicã cu un focar sau caz confirmat, au fost detectate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauzã şi un test de detectarea a antigenului sau a genomului a avut un rezultat pozitiv.
(4) Un caz primar de pestã porcinã clasicã la porcii sãlbatici poate fi confirmat dupã izolarea virusului sau dacã a fost obţinut un rezultat pozitiv la cel puţin douã teste de detectare a antigenului sau a genomului. Cazurile ulterioare de pestã porcinã clasicã la porcii sãlbatici, pentru care a fost constatatã o legãturã epidemiologicã cu cazurile confirmate anterior, pot fi confirmate, dacã un test de detectare a antigenului sau a genomului a dat un rezultat pozitiv.
(5) Un rezultat pozitiv pentru pesta porcinã clasicã al unui test de detectare a antigenului sau a genomului necesitã ca testul în cauzã sã fi fost realizat folosind anticorpi specifici pentru virusul pestei porcine clasice sau primeri. Dacã testul utilizat nu a fost specific pentru virusul pestei porcine clasice dar specific doar pentru pestivirusuri, acest test trebuie sã fie repetat, utilizând reagenţi specifici pentru pestã porcinã clasicã.
5. Tipizarea geneticã a culturilor de virus al pestei porcine clasice
(1) Tipizarea geneticã a culturilor de virus al pestei porcine clasice este realizatã prin determinarea secvenţei de nucleotide a unei porţiuni a genomului viral, adicã ale unor pãrţi specifice ale segmentului 5 necodificat şi/sau a genei glicoproteinei E(2). Similaritatea acestor secvenţe cu cele deja obţinute de la culturile virale anterioare poate indica dacã focarele de boalã sunt sau nu provocate de tulpini noi sau deja cunoscute. Aceasta poate susţine sau exclude ipoteza cu privire la cãile de transmitere care a fost furnizatã de ancheta epidemiologicã.
(2) Tipizarea geneticã a culturilor de virus al pestei porcine clasice este de o importanţã majorã pentru determinarea sursei bolii. Totuşi, o înrudire strânsã dintre tulpinile de virus obţinute din diferite focare de boalã, nu este o dovadã absolutã pentru o legãturã epidemiologicã directã.
(3) Dacã tipizarea virusului nu poate fi efectuatã într-un laborator naţional sau în orice alt laborator autorizat pentru diagnosticul pestei porcine clasice într-o perioadã scurtã de timp, proba originalã sau cultura viralã trebuie sã fie trimisã cât mai rapid posibil Laboratorului Comunitar de Referinţã pentru tipizare.
(4) Datele cu privire la tipizarea şi secvenţarea tulpinilor virusului pestei porcine clasice disponibile laboratoarelor autorizate pentru diagnosticul acesteia, trebuie sã fie trimise Laboratorului Comunitar de Referinţã, pentru ca aceastã informaţie sã fie introdusã în baza de datã deţinutã de acest laborator.
(5) Informaţiile incluse în aceastã bazã de date trebuie sã fie disponibile tuturor laboratoarelor naţionale de referinţã din statele membre ale Uniunii Europene şi din România. Totuşi, în scopul publicãrii în publicaţii ştiinţifice, dacã este solicitat de laboratorul în cauzã, Laboratorul Comunitar de Referinţã trebuie sã garanteze confidenţialitatea acestor date pânã când acestea sunt publicate.

CAP. VII
Principiile şi utilizarea testelor serologice şi evaluarea rezultatelor acestora

1. Principii de bazã şi valoare de diagnostic
(1) La porcii infectaţi cu virusul pestei porcine clasice, anticorpii sunt, de obicei, detectabili în probe de ser începând cu a doua - a treia sãptãmânã dupã infecţie. La porcii vindecaţi, anticorpii de neutralizare protectori pot fi detectaţi pe parcursul a câţiva ani sau chiar pe tot parcursul vieţii. De asemenea, anticorpii sunt detectabili în mod sporadic în stadiul terminal al animalelor bolnave. La unii porci cu formã cronicã de pestã porcinã clasicã, pot fi detectaţi anticorpii timp de câteva zile, la sfârşitul primei luni dupã infecţie.
(2) Purceii infectaţi intrauterin pot sã fie imunotoleranţi faţã de virusul omolog al pestei porcine clasice şi dezvoltã anticorpi nespecifici. Totuşi, anticorpi de origine maternalã pot fi detectaţi în timpul primelor zile de viaţã. Timpul de înjumãtãţire a anticorpilor maternali la purceii sãnãtoşi neviremici este de aproximativ douã sãptãmâni. Dacã se gãsesc anticorpi ai pestei porcine clasice la purcei mai mari de trei luni, este puţin probabil ca aceştia sã fie de origine maternalã.
(3) Detectarea anticorpilor împotriva virusului pestei porcine clasice în probe de ser sau plasmã sangvinã este efectuatã pentru a asista diagnosticul pestei porcine clasice în exploataţiile suspecte, pentru stabilirea perioadei de infectare în cazul focarelor confirmate şi în scopul monitorizãrii şi supravegherii.
Totuşi, testele serologice sunt de valoare limitatã pentru detectarea pestei porcine clasice într-o exploataţie în cazul unei infecţii recente.
(4) Câţiva porci seropozitivi cu un titru de neutralizare scãzut pot sã fie indicatori ai unei infecţii recente (douã pânã la patru sãptãmâni). Mulţi porci cu titru de neutralizare mare pot indica intrarea în exploataţie a virusului cu mai mult de o lunã înainte. Poziţionarea porcilor seropozitivi în exploataţie poate furniza informaţii valoroase privind introducerea virusului pestei porcine clasice în exploataţie.
(5) Se face o evaluare adecvatã a rezultatelor testelor serologice ţinând cont de toate constatãrile clinice, virusologice şi epidemiologice, în cadrul anchetei ce trebuie sã fie realizatã în cazul suspectãrii sau confirmãrii pestei porcine clasice, în concordanţã cu art. 8 al Directivei 2001/89/CE .
2. Teste serologice recomandate
(1) Testul de virus neutralizare (TVN) şi ELISA sunt testele cele mai indicate pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice.
(2) Calitatea şi eficacitatea diagnosticului serologic efectuat de laboratoarele naţionale, trebuie sã fie verificate cu regularitate în cadrul testelor comparative inter-laboratoare organizate periodic de Laboratorul Comunitar de Referinţã.
(3) TVN este bazat pe determinarea activitãţii de neutralizare a anticorpilor din proba de ser, exprimatã ca 50% din valoarea titrul final.
O cantitate constantã de virus al pestei porcine clasice este incubatã la 37°C cu ser diluat, în scopul efectuãrii unui numãr mare de teste (screening), serul este iniţial diluat 1/10. Atunci când este necesarã o titrare completã, se lucreazã cu diluţii binare ale serului, începând cu 1/2 sau 1/5. Fiecare diluţie este amestecatã cu un volum egal de suspensie de virus conţinând 100 de doze infecţioase (TCID 50).
(4) Dupã incubare amestecul este inoculat pe culturi celulare care sunt incubate 3-5 zile. Dupã aceastã perioadã de incubaţie, culturile sunt fixate şi orice replicare viralã în celulele infectate este detectatã de un sistem de detecţie prin imunolegare. Poate fi folosit atât testul de neutralizare cu detecţie bazatã pe utilizarea anticorpilor marcaţi cu peroxidazã (NPLA) cât şi testul de neutralizare cu detecţie bazatã pe utilizarea anticorpilor marcaţi cu fluorocrom (NIF).
(5) Rezultatele TVN sunt exprimate ca reciproce ale diluţiei iniţiale a serului la care jumãtate din culturile celulare inoculate (50% punct final), nu relevã replicarea virusului, detecţia cu anticorpi marcaţi, furnizând rezultate negative. Este estimat un punct între douã nivele de diluţie. Sistemul final de diluţie este bazat pe diluţia actualã a serului în timpul reacţiei de neutralizare (ex. dupã adãugarea virusului, dar înainte de adãugarea suspensiei celulare).
(6) TVN este cel mai sensibil şi sigur test pentru detectarea anticorpilor împotriva virusului pestei porcine clasice. De aceea, acesta este recomandat atât pentru examinarea serologicã a unui singur animal cât şi pentru un lot. Cu toate acestea, prin acest test pot fi detectaţi anticorpi specifici de neutralizare încrucişatã specifici infectãrii porcilor cu pestivirusuri ale rumegãtoarelor.
(7) TVN pentru detectarea anticorpilor împotriva virusului BVD şi a virusului bolii de graniţã urmeazã aceleaşi principii menţionate mai sus şi sunt realizate pentru diagnosticul diferenţial al pestei porcine clasice.
(8) Tulpinile de pestivirusuri ce trebuie utilizate în testele de neutralizare trebuie sã fie în concordanţã cu recomandarea Laboratorului Comunitar de Referinţã.
(9) Au fost perfectate câteva tehnici ELISA ce folosesc anticorpi monoclonali specifici, care sunt bazate pe douã variante: ELISA competitiv sau de blocare şi ELISA necompetitiv.
(10) ELISA competitiv sau de blocare este, de obicei, bazat pe anticorpi monoclonali. Dacã proba de ser conţine anticorpi ai virusului clasic, legãtura unui anticorp monoclonal selectat conjugat cu peroxidazã la antigenul viral va fi inhibatã, rezultând un semnal redus.
(11) În testul ELISA necompetitiv legãtura anticorpilor din ser cu antigenul viral este mãsuratã direct utilizând anticorpi anti IgG de porc conjugaţi cu peroxidazã.
(12) Controlul calitãţii, cu privire la sensibilitatea şi specificitatea fiecãrui lot de teste ELISA, trebuie sã fie efectuat în mod regulat de cãtre laboratorul naţional, utilizându-se lista serurilor de referinţã prevãzutã de Laboratorul Comunitar de Referinţã. Aceastã listã va cuprinde:
a) seruri de la porci în faza iniţialã a infecţiei cu virusul pestei porcine clasice (înainte de 21 de zile de la infectare);
b) seruri de la porci convalescenţi (dupã 21 de zile de la infectare);
c) seruri de la porci infectaţi cu pestivirusuri ale rumegãtoarelor.
(13) Testul ELISA ce urmeazã a fi utilizat pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice, trebuie sã recunoascã toate serurile de referinţã de la porcii în convalescenţã. Toate rezultatele obţinute cu seruri de referinţã trebuie sã fie repetabile. Este de asemenea recomandat ca acestea sã detecteze toate serurile pozitive provenite de la porci aflaţi în faza iniţialã a bolii şi sã prezinte o minimã reacţie încrucişatã cu serurile de la porcii infectaţi cu pestivirusuri ale rumegãtoarelor. Rezultatele obţinute cu seruri de la porci în faza iniţialã a infecţiei indicã sensibilitatea testului ELISA.
(14) Sensibilitatea testului ELISA este evaluatã ca fiind mai micã decât a testului de virus neutralizare şi se recomandã ca sã fie folositã ca un test screening aplicat la un lot de porcine. Totuşi, ELISA necesitã facilitãţi mai puţin specializate şi poate fi realizatã mult mai rapid decât testul de virus neutralizare, graţie sistemului automatic.
(15) Testul ELISA trebuie sã asigure identificarea tuturor cazurilor de infecţie cu virusul pestei porcine clasice în stadiul de convalescenţã şi trebuie sã fie cât de liber posibil de interferenţe prin reacţii încrucişate cu anticorpii anti pestivirusuri ale rumegãtoarelor.
3. Interpretarea rezultatelor serologice şi diagnosticul diferenţial cu infecţii datorate pestivirusurilor rumegãtoarelor (BVDV şi BDV)
(1) Fãrã a se aduce atingere prevederilor art. 4, alin. (3) sau art. 7, alin. (2) ale Directivei 2001/89/CE , în cazul depistãrii unui titru de neutralizare a virusului pestei porcine mai mare sau egal cu 10 ND50 în probe de ser sanguin prelevate de la unul sau mai mulţi porci, sau a unui rezultat pozitiv la testul ELISA, în probe de ser sanguin provenite de la un grup de porci, trebuie sã fie aplicate imediat în exploataţia respectivã, mãsurile la care se face referire la art. 4, alin. (2) al Directivei 2001/89/CE , sau trebuie sã se continue aplicarea acestora.
(2) Probele deja prelevate din aceastã exploataţie trebuie sã fie retestate prin testul de virus neutralizare, prin titrarea comparativã a diluţiei finale a anticorpilor neutralizanţi ai virusului pestei porcine clasice şi a pestivirusurilor rumegãtoarelor.
(3) Dacã testele comparative evidenţiazã anticorpi faţã de pestivirusurile rumegãtoarelor şi lipsa sau un titru de anticorpi în mod evident mai scãzut (mai puţin de trei ori) faţã de virusul pestei porcine clasice, suspiciunea de pestã porcinã clasicã trebuie sã fie exclusã, cu excepţia cazului în care existã alte motive care garanteazã aplicarea în continuare în exploataţia respectivã, a mãsurilor la care se face referire în art. 4, alin. (2) al Directivei 2001/89/CE .
(4) Dacã testele comparative indicã, la mai mulţi porci, un titru de virus-neutralizare mai mare sau egal cu 10 ND(50), iar acest titru este mai mare sau egal cu titrurile existente faţã de alte pestivirusuri, pesta porcinã clasicã va fi confirmatã, ca urmare a constatãrii în exploataţia respectivã, a unor dovezi epidemiologice ale bolii.
(5) Fãrã a se aduce atingere prevederilor art. 4, alin. (3) al Directivei 2001/89/CE , dacã nu s-au constatat dovezi epidemiologice ale bolii sau dacã rezultatele testelor precedente nu sunt concludente, autoritatea competentã trebuie sã se asigure cã în exploataţia vizatã:
a) se va continua aplicarea mãsurilor la care se face referire la art. 4, alin. (2) al Directivei 2001/89/CE ;
b) sunt efectuate investigaţii ulterioare, cât mai curând posibil, pentru a se confirma sau a se exclude existenţa pestei porcine clasice, în concordanţã cu capitolul IV.
(6) Dacã, în fapt, controalele ulterioare şi testele la care se face referire la alineatul (5), nu permit excluderea pestei porcine clasice, trebuie sã fie efectuate prelevãri de probe ulterioare, pentru testare serologicã a porcilor din exploataţie, dupã ce trec cel puţin douã sãptãmâni de la controlul precedent.
(7) În cadrul acestei prelevãri ulterioare de probe, porcii de la care deja s-au recoltat probe şi care sunt deja testaţi, trebuie sã fie retestaţi, pentru o testare serologicã comparativã cu probele prelevate anterior, pentru a se depista sero-conversia pentru virusul pestei porcine clasice sau pentru pestivirusurile rumegãtoarelor.
(8) Dacã aceste controale şi teste ulterioare nu permit confirmarea pestei porcine clasice, mãsurile la care se face referire la art. 4 al Directivei 2001/89/CE , pot fi ridicate.

CAP. VIII
Teste de diferenţiere în cazul vaccinãrii de urgenţã

1. Principii de bazã
(1) În prezent, este disponibil un test serologic de diferenţiere, pentru a se deosebi cu succes porcii care au fost vaccinaţi cu vaccinuri cu marker, care induc producere de anticorpi numai împotriva glicoproteinei E2 a virusului pestei porcine clasice, de porcii care au fost infectaţi cu tipul sãlbatic al virusului pestei porcine clasice. Acest test este desemnat sã detecteze anticorpii produşi împotriva glicoproteinei E^(rns) a virusului pestei porcine clasice. Se bazeazã pe principiul cã animale neinfectate, vaccinate cu vaccinuri cu marker, produc anticorpi numai împotriva glicoproteinei E2 a virusului pestei porcine clasice, în timp ce animalele infectate cu virusul sãlbatic, reacţioneazã şi produc anticorpi inclusiv împotriva altor antigene virale.
(2) Acest test de diferenţiere este sensibil şi specific*1). Totuşi, porcii care au fost infectaţi cu Pestivirusuri, altele decât virusul pestei porcine, cum este virusul DVB sau a bolii de graniţã, vor reacţiona de asemenea E^(rns) pozitiv. Mai mult, sensibilitatea acestui test nu este idealã, atât timp cât unele animale marker-vaccinate şi infectate ulterior, pot sã nu reacţioneze pozitiv.
------
*1) În concordanţã cu rezultatele unui studiu efectuat de cãtre laboratorul comunitar de referinţã pentru pesta porcinã clasicã şi laboratoare naţionale de pestã porcinã clasicã, sensibilitatea testului de diferenţiere este de cca. 94% iar specificitatea este de cca. 98%.

Datele disponibile în prezent, sugereazã ca testul de diferenţiere nu poate fi folosit cu încredere la probele de ser de testat provenind de la porcii sãlbatici.
(3) Testul de diferenţiere este un test bloking în fazã lichidã. Probele care urmeazã sã fie testate, se incubeazã în microplãci, în prealabil cãptuşite cu anticorpi monoclonali anti-E^(rns) împreunã cu o cantitate definitã de antigen E^(rns). Orice anticorp specific pentru E^(rns) se leagã de cantitatea definitã de antigen E^(rns) din soluţie şi se formeazã un complex antigen/anticorp, care nu reacţioneazã cu anticorpii anti-E^(rns) din placã. Dupã spãlarea plãcii pentru a îndepãrta materialul nelegat, se adaugã un conjugat anti-E^(rns) marcat cu peroxidazã, care se leagã de antigenul E^(rns) care formeazã un complex cu anticorpii cu care a fost cãptuşitã suprafaţa microplãcii. Conjugatul care nu s-a legat se îndepãrteazã prin spãlare şi se adaugã un substrat ce conţine cromogen. Intensitatea culorii care se dezvoltã, este invers proporţionalã cu cantitatea de anticorpi specifici pentru E^(rns) prezenţi în probã. Dacã proba nu conţine anticorpi (probã negativã) mare parte din cantitatea definitã de antigen E^(rns) adãugat se poate lega de anticorpii anti-E^(rns) pe suprafaţa plãcii şi se observã o reacţie puternicã de culoare.
(4) Rezultatul se obţine prin compararea densitãţii optice (DO) a godeurilor ce conţin probe de testat cu cele ce conţin seruri de control negative sau pozitive.
2. Linii directoare pentru folosirea testelor de diferenţiere în contextul unei vaccinãri de necesitate cu vaccin marker într-o exploataţie de porci menţionat la art. 19 al Directivei 2001/89/CE .
(1) Testul de diferenţiere este desemnat sã verifice prezenţa sau absenţa circulaţiei virusului pestei porcine clasice într-o populaţie de porci vaccinatã cu vaccin marker. Datele disponibile sugereazã cã acesta poate fi folosit cu succes în acest scop la loturi de animale, dar nu exclude cu certitudine infecţia cu virusul pestei porcine clasice la nivel de individ. În mod deosebit, specificitatea testului de diferenţiere, poate sã nu fie suficientã pentru a deosebi cu certitudine porcii vaccinaţi cu vaccin marker de porcii infectaţi, în cazul vaccinãrii porcilor adulţi. În cazul rezultatelor incerte, totuşi, porcii vizaţi trebuie sã fie abatorizaţi sau ucişi într-o manierã umanã în concordanţã cu <>Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 425/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificãrii sau uciderii acestora publicat în Partea I a Monitorului Oficial nr. 887 din 9 decembrie 2002 şi completat de <>Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pãdurilor nr. 924/2003 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecţia animalelor în timpul sacrificãrii sau uciderii acestora, publicat în Partea I al Monitorului Oficial nr. 856 din 2 decembrie 2003, iar organele acestora trebuie sã fie testate pentru virusul pestei porcine clasice. În acest scop, cele mai potrivite teste sunt izolarea de virus şi testul PCR.
(2) De aceste aspecte trebuie sã se ţinã cont în special când se proiecteazã o strategie de vaccinare de urgenţã cu vaccin marker şi apoi se interpreteazã rezultatele supravegherii pestei porcine clasice pe o populaţie vaccinatã cu vaccin marker.
(3) Procedura de prelevare a probelor şi de testare a populaţiei vaccinate înainte de ridicarea mãsurilor de restricţie ce urmeazã a fie aplicate într-o zonã vaccinatã, în concordanţã cu art. 19 al Directivei 2001/89/CE , trebuie sã fie elaboratã în funcţie de vârsta porcilor vaccinaţi, categoria de porci (ţinuţi pentru îngrãşare/abatorizare, reproducţie) şi de nivelul de securitate dorit în evaluarea absenţei circulaţiei virusului pestei porcine clasice în populaţia de porci.
(4) Prin urmare, detaliile pentru prelevarea de probe şi testare trebuie sã fie stabilite în planul de vaccinare de urgenţã ce urmeazã a fi transmis Comisiei în conformitate cu art. 19 alin. (3) al Directivei 2001/89/CEE .

CAP. IX
Cerinţe minime de securitate pentru laboratoarele de pestã porcinã clasicã

(1) Cerinţele minime stabilite la tabelul 1 al prezentei anexe, trebuie sã fie îndeplinite de orice laborator în care urmeazã sã fie manipulat virusul pestei porcine clasice, chiar şi numai într-o cantitate micã, aşa cum cer testele de izolare şi neutralizare a virusului.
(2) Totuşi, examinãrile post-mortem, prelucrarea ţesuturilor pentru testul FAT şi serologic ce utilizeazã antigene inactivate, pot fi efectuate la un nivel de biosecuritate mai scãzut, cu condiţia sã se aplice norme de igienã şi decontaminãri de bazã şi post-operaţionale, împreunã cu evacuarea în siguranţã a deşeurilor de ţesuturi şi seruri.
(3) Cerinţele suplimentare stabilite la tabelul 1 al prezentei anexe trebuie sã fie îndeplinite de cãtre orice laborator în care sunt efectuate experimente ce presupun o multiplicare extensivã a virusul pestei porcine clasice.
(4) Cerinţele stabilite la tabelul 2 al prezentei anexe trebuie sã fie îndeplinite de cãtre orice laborator în care sunt efectuate experimente pe animale infectate cu virusul pestei porcine clasice.
(5) În orice caz, toate stocurile de virus al pestei porcine clasice trebuie sã fie ţinute într-un depozit sigur, fie congelate fie liofilizate. Se recomandã ca frigiderele şi congelatoarele sã nu fie folosite pentru alte virusuri decât cel al pestei porcine, sau pentru alte materii care nu au legãturã cu diagnosticul pestei porcine clasice. Toate fiolele individuale trebuie sã fie etichetate clar şi trebuie sã se ţinã evidenţe comprehensive a stocurilor de virusuri, împreunã cu datele şi rezultatele controalelor de calitate. Trebuie, de asemenea, sã se ţinã evidenţe ale virusurilor adãugate la stoc, împreunã cu detalii privind sursa acestora precum şi a virusurilor livrate altor laboratoare.
(6) Se recomandã ca unitatea de biosecuritate pentru efectuarea lucrãrilor cu virusul pestei porcine clasice, sã fie înconjuratã de spaţii în care nu se manipuleazã virusul menţionat. Aceste spaţii trebuie sã fie disponibile pentru prepararea sticlãriei şi mediilor de culturã, menţinerii şi preparãrii culturilor de celule ne-infectate, pregãtirii serurilor şi testãrilor serologice (altele decât metodele care folosesc virusul viu al pestei porcine clasice) şi pregãtirea suportului administrativ şi de birou.

Tabel 1

Principii ale controlului biologic corespunzãtor pentru laboratoarele de diagnostic


 

 ┌─────────────┬────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐
 │             │          Cerinţe suplimentare          │            Cerinţe minime            │
 ├─────────────┼────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
 │Mediu general│Presiune atmosfericã normalã.           │Presiune atmosfericã normalã.         │
 │             │Filtrare dublã HEPA a aerului evacuat.  │Camere speciale, limitate la proceduri│
 │             │Camere speciale, folosite exclusiv      │definite.                             │
 │             │pentru procedurile de diagnostic al     │                                      │
 │             │pestei porcine clasice.                 │                                      │
 ├─────────────┼────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
 │Îmbrãcãminte │Schimbare completã a hainelor la intrare│Îmbrãcãminte exterioarã special       │
 │de laborator │Îmbrãcãmintea de laborator utilizatã    │folositã numai în unitatea unde se    │
 │             │numai în unitatea în care se lucreazã cu│manipuleazã virusul pestei porcine    │
 │             │virusul pestei porcine clasice.         │clasice.                              │
 │             │Mãnuşi de unicã folosinţã pentru toate  │Mãnuşi de unicã folosinţã pentru toate│
 │             │tipurile de manipulare a materialului   │tipurile de manipulare a materialului │
 │             │infectat.                               │infectat.                             │
 │             │Îmbrãcãminte sterilizatã înainte de     │Îmbrãcãminte exterioarã sterilizatã   │
 │             │scoaterea din unitate sau spãlatã în    │înainte de pãrãsirea unitãţii sau     │
 │             │cadrul unitãţii.                        │spãlatã în cadrul unitãţii.           │
 ├─────────────┼────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤
 │Controlul    │Intrarea în unitate se limiteazã la     │Intrarea în unitate limitatã la       │
 │personalului │persoanele numite, instruite.           │persoanele numite, instruite.         │
 │             │Mâini spãlate şi dezinfectate la        │Mâini spãlate şi dezinfectate la      │
 │             │pãrãsirea unitãţii.                     │pãrãsirea unitãţii.                   │
 │             │Nu se permite staţionarea personalului  │Nu se permite staţionarea personalului│
 │             │lângã porci timp de 48 de ore dupã      │lângã porci timp de 48 de ore dupã    │
 │             │pãrãsirea unitãţii.                     │pãrãsirea unitãţii.                   │
 ├─────────────┼────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┤
 │Echipament   │Cabinet de securitate biologicã (clasa I sau II) folosit pentru toate tipurile │
 │             │de manipulare a virusului viu. Cabinetul trebuie sã aibã o dublã filtrare HEPA │
 │             │a aerului evacuat.                                                             │
 │             │Tot echipamentul necesar sã fie disponibil pentru procedurile de laborator din │
 │             │cadrul laboratorului specializat.                                              │
 └─────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘



Tabel 2

Cerinţe de biosecuritate pentru camerele de experienţe pe animale


 

 ┌─────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
 │             │                                    Cerinţe                                    │
 ├─────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │Mediu general│Ventilaţie controlatã cu presiune negativã.                                    │
 │             │Dublã filtrare HEPA a aerului evacuat.                                         │
 │             │Spaţii pentru fumigare/dezinfecţie completã la terminarea experimentului.      │
 │             │Toate lichidele reziduale tratate pentru inactivarea virusului pestei porcine  │
 │             │clasice (prin cãldurã sau chimic).                                             │
 ├─────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │Îmbrãcãminte │Schimbarea completã a hainelor la intrare.                                     │
 │de laborator │Mãnuşi de unicã folosinţã pentru toate tipurile de manipulare.                 │
 │             │Îmbrãcãminte sterilizatã înainte de scoaterea din unitate sau se spalã în      │
 │             │cadrul unitãţii.                                                               │
 ├─────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │Controlul    │Intrarea în unitate se limiteazã la persoanele numite, instruite.              │
 │personalului │Se face duş integral la ieşirea din unitate.                                   │
 │             │Nu se permite contactul personalului cu porci timp de 48 de ore dupã pãrãsirea │
 │             │unitãţii.                                                                      │
 ├─────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │Echipament   │Tot echipamentul necesar pentru procedurile privind animalele, sã fie          │
 │             │disponibil în cadrul unitãţii.                                                 │
 │             │Toate materialele se vor steriliza la evacuarea acestora din unitate sau, în   │
 │             │cazul probelor prelevate de la animale, sã fie dublu ambalate într-un container│
 │             │ermetic care este dezinfectat la suprafaţã pentru transportul cãtre laboratorul│
 │             │de pestã porcinã clasicã.                                                      │
 ├─────────────┼───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤
 │Animale      │Toate animalele sã fie tãiate înainte de pãrãsirea unitãţii, examinãrile       │
 │             │post-mortem sã fie finalizate în cadrul unei zone de biosecuritate, iar        │
 │             │carcasele incinerate la definitivarea examinãrilor.                            │
 └─────────────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘


-----


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Ordin, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si Pentru Siguranta Animalelor, ORDIN nr. 66 din 12 iulie 2005

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
x
Inscrie e-mailul tau pentru a primi zilnic
informatii despre CE, CAND si CUM s-a intamplat
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016