Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 6 din 8 februarie 2023  pentru modificarea şi completarea Procedurii privind fundamentarea şi aprobarea planurilor de dezvoltare şi de investiţii ale operatorului de transport şi de sistem şi ale operatorilor de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2022     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 6 din 8 februarie 2023 pentru modificarea şi completarea Procedurii privind fundamentarea şi aprobarea planurilor de dezvoltare şi de investiţii ale operatorului de transport şi de sistem şi ale operatorilor de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2022

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 120 din 13 februarie 2023
    Având în vedere prevederile art. 32^1 şi ale art. 46^1 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi alin. (5) şi ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
    ART. I
    Procedura privind fundamentarea şi aprobarea planurilor de dezvoltare şi de investiţii ale operatorului de transport şi de sistem şi ale operatorilor de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 98/2022, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 12 iulie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 27 alineatul (3), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:
    "h) instalaţiile de stocare a energiei electrice, altele decât cele prevăzute la alin. (4) lit. g)."

    2. La articolul 27 alineatul (4), după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:
    "g) instalaţiile de producere a energiei electrice din surse regenerabile, cu sau fără instalaţii pentru stocarea acesteia, amplasate într-o staţie electrică proprie, pentru alimentarea consumului administrativ din staţie şi a consumului propriu tehnologic."

    3. După articolul 42 se introduce un nou articol, articolul 42^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 42^1
    (1) Pentru instalaţiile prevăzute la art. 27 alin. (3) lit. h) şi alin. (4) lit. g) este necesară aprobarea în prealabil de către ANRE a solicitării OR de acordare a excepţiei de la prevederile Legii şi ale Directivei 2019/944 a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de modificare a Directivei 2012/27/UE, conform unei proceduri distincte, elaborată de ANRE.
    (2) Evaluarea din punctul de vedere al eficienţei economice a lucrărilor de investiţii prevăzute la art. 27 alin. (4) lit. g) se realizează cu respectarea prevederilor anexei nr. 8.
    (3) Lucrările de investiţii prevăzute la art. 27 alin. (4) lit. g) se consideră eficiente economic dacă valorile indicatorilor rezultaţi conform alin. (1) îndeplinesc simultan condiţiile:
    a) VAN > 0;
    b) DRI ≤ durata de viaţă economică a investiţiei determinată conform prevederilor anexei nr. 8."

    4. Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 56
    Anexele nr. 1-8*) fac parte integrantă din prezenta procedură.
    *) Anexele nr. 1-7 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, din motive tehnico-redacţionale şi au fost publicate pe pagina proprie de internet a ANRE, www.anre.ro, la data intrării în vigoare a Ordinului preşedintelui ANRE nr. 98/2022."

    5. După anexa nr. 7 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 8, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
                    Dumitru Chiriţă

    Bucureşti, 8 februarie 2023.
    Nr. 6.
    ANEXA 1

    (Anexa nr. 8 la procedură)
    CALCULUL DE EFICIENŢĂ
    a lucrărilor de investiţii pentru producerea/stocarea energiei electrice
    Calculul de eficienţă a lucrărilor de investiţii pentru producerea/stocarea energiei electrice se face de către operatorul de reţea cu următoarele considerente:
    1. Datele de intrare
    a) valoarea investiţiei I_total se stabileşte în baza devizului general al lucrării care se întocmeşte conform machetei „Deviz general lucrare“, prevăzută în cadrul anexei nr. 1 la Metodologia pentru evaluarea condiţiilor de finanţare a investiţiilor pentru electrificarea localităţilor ori pentru extinderea reţelelor de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 36/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) rata de actualizare este egală cu valoarea ratei reglementate a rentabilităţii (RRR), în vigoare pentru anul în care se realizează calculul de eficienţă.

    2. Cheltuielile cu lucrările de investiţii pentru producerea/ stocarea energiei electrice se vor calcula pe baza următoarelor ipoteze:
    a) durata de analiză este egală cu durata de viaţă economică a investiţiei, determinată prin ponderarea duratelor de viaţă reglementate ale mijloacelor fixe rezultate din lucrările de investiţii cu valorile acestora;
    b) durata de amortizare a fiecărui mijloc fix se consideră egală cu durata reglementată de amortizare prevăzută în metodologiile de stabilire a tarifelor pentru serviciile de distribuţie a energiei electrice, transport şi sistem, aprobate prin ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, respectiv în Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normelor de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările ulterioare;
    c) cheltuielile anuale specifice de mentenanţă şi operare se consideră egale cu cheltuielile înregistrate în anul anterior în contabilitatea operatorului pentru fiecare tip de mijloc fix sau, în lipsa acestor înregistrări, cu cheltuielile specifice obţinute în cadrul unui studiu de piaţă având ca bază proiecte similare din domeniu.

    3. Veniturile se calculează considerând reducerea costurilor cu energia pentru funcţionarea serviciilor proprii (energie neachiziţionată); cantitatea de energie electrică anuală neachiziţionată este egală cu cantitatea de energie electrică produsă şi/sau stocată şi consumată anual pentru asigurarea serviciilor interne din staţia electrică, preţul energiei neachiziţionate se consideră egal cu preţul de achiziţie CPT recunoscut de ANRE pentru anul curent.
    4. Calculul de eficienţă realizat va cuprinde următorii indicatori de eficienţă: VNA (venitul net actualizat), RIR (rata internă a rentabilităţii), DRI (durata de recuperare a investiţiei).
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016