Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 6.627 din 27 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare de scurtă durată, licenţă, masterat sau postuniversitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.508/2024
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1040 din 11 noiembrie 2025
Având în vedere:
- prevederile art. 5 alin. (4) lit. h) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare;
– Referatul de aprobare nr. 323_CNRED/10.09.2025/NN al proiectului de ordin privind modificarea şi completarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare de scurtă durată, licenţă, masterat sau postuniversitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.508/2024,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. I
Metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare de scurtă durată, licenţă, masterat sau postuniversitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.508/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 17 iulie 2024, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 12, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"ART. 12
(1) Documentele emise de C.N.R.E.D. se eliberează titularului, unei rude de gradul I, unei persoane împuternicite prin procură notarială sau împuternicire avocaţială, reprezentantului angajatorului sau instituţiei de învăţământ din România, astfel:
a) prin ridicare de la sediul C.N.R.E.D. sau prin servicii de curierat/poştale, cu excepţia documentelor de recunoaştere sau echivalare emise până la data de 12 martie 2015, pentru dosarele depuse prin registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
b) în format digital cu semnătură electronică, pentru dosarele depuse online prin PCUe.
(2) Actul de identitate, documentele doveditoare ale gradului de rudenie, procura notarială sau împuternicirea avocaţială, delegaţia din partea firmei angajatoare, nota de înaintare din partea instituţiei de învăţământ superior pot fi depuse la dosar, prezentate la ridicare sau transmise în format electronic biroului de eliberări al C.N.R.E.D."
2. La articolul 12, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) În cazul în care procura notarială sau împuternicirea avocaţială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, se transmite o copie pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană. Pentru celelalte limbi străine, documentele se depun, în copie, însoţite de traducerea legalizată în limba română, în copie. Procura sau împuternicirea trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autorităţile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepţia statelor care au încheiat cu România convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare. Sunt acceptate împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din străinătate fără apostilă/supralegalizare."
ART. II
Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Daniel-Ovidiu David
Bucureşti, 27 octombrie 2025.
Nr. 6.627.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: