Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 6.376 din 18 septembrie 2025 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Ajutor de minimis pentru vouchere (cecuri) de inovare", aferentă Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 886 din 29 septembrie 2025
În conformitate cu prevederile:
- Regulamentului (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 187, din 26 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare;
– Regulamentului (UE) nr. 2.831/2023 al Comisiei din 15 decembrie privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 15 decembrie 2023;
– Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 933/2022 privind aprobarea Strategiei naţionale de cercetare, inovare şi specializare inteligentă 2022-2027;
– Hotărârii Guvernului nr. 1.188/2022 privind aprobarea Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 134/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activităţi de cercetare-dezvoltare şi de stimulare a inovării, finanţate de la bugetul de stat;
– Hotărârii Guvernului nr. 188/2025 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare,
ţinând cont de:
- Memorandumul nr. 20/35.683/M.A./2024 privind încadrarea schemei de ajutor de minimis „Ajutor de minimis pentru vouchere (cecuri) de inovare“, aferentă Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027 al Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român;
– Avizul Consiliului Concurenţei nr. 16.291 din 6.08.2024 referitor la proiectul de ordin al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Ajutor de minimis pentru vouchere (cecuri) de inovare“, aferentă Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027;
– Referatul nr. 4.433 din 30.06.2025 pentru aprobarea proiectului de Ordin privind aprobarea schemei de ajutor de minimis „Ajutor de minimis pentru vouchere (cecuri) de inovare“, aferentă Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. 1
Se aprobă schema de ajutor de minimis „Ajutor de minimis pentru vouchere (cecuri) de inovare“ aferentă Planului naţional de cercetare, dezvoltare şi inovare 2022-2027, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
(1) Schema prevăzută la art. 1 se aplică de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 decembrie 2027.
(2) Plata ajutorului către beneficiarii schemei prevăzute la art. 1 se efectuează până la data de 31 decembrie 2030, în limita bugetului alocat.
ART. 3
Direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare şi din cadrul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Daniel-Ovidiu David
Bucureşti, 18 septembrie 2025.
Nr. 6.376.
ANEXA 1
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: