Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 6.152 din 7 noiembrie 2012  privind modificarea Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educatiei si cercetarii nr. 4.925/2005    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 6.152 din 7 noiembrie 2012 privind modificarea Regulamentului de organizare si functionare a unitatilor de invatamant preuniversitar aprobat prin Ordinul ministrului educatiei si cercetarii nr. 4.925/2005

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 22 noiembrie 2012

    În baza prevederilor art. 22 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 94 alin. (2) lit. g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,

    ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite următorul ordin:

    ART. I
    Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 29 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.925/2005, se modifică după cum urmează:

    1. Articolul 135 va avea următorul cuprins:
    "Art. 135. - Elevii au dreptul să se transfere de la o unitate la alta, de la o filieră la alta, de la un profil la altul, de la o specializare/calificare profesională la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului intern al unităţii de învăţământ la care se face transferul. Transferul se face cu avizul consultativ al consiliului de administraţie al unităţii de la care se face transferul şi cu aprobarea consiliului de administraţie al unităţii la care se face transferul."

    2. Articolul 148 va avea următorul cuprins:
    "Art. 148. - Transferul elevilor în timpul anului şcolar se poate efectua, în mod excepţional, cu respectarea prevederilor art. 136-145, în următoarele situaţii:
    a) la schimbarea domiciliului părinţilor într-o altă localitate, respectiv într-un alt sector al municipiului Bucureşti;
    b) la recomandarea de transfer eliberată pe baza unei expertize medicale efectuate de direcţia de sănătate publică;
    c) la/de la învăţământul de artă sau sportiv;
    d) de la clasele de învăţământ liceal la clasele de învăţământ profesional;
    e) de la învăţământul intensiv sau bilingv la celelalte profiluri;
    f) în alte situaţii excepţionale, cu aprobarea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar."

    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ART. III
    Direcţia generală educaţie şi învăţare pe tot parcursul vieţii, Direcţia generală învăţământ în limbile minorităţilor, Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

           Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
                              Ecaterina Andronescu

    Bucureşti, 7 noiembrie 2012.
    Nr. 6.152.

                                     -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016