Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 595 din 8 mai 2015  pentru modificarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 284/2007    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 595 din 8 mai 2015 pentru modificarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 284/2007

EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2015

    Văzând Referatul de aprobare nr. 4.532/2015 al Direcţiei generale resurse umane, juridic şi contencios,
    având în vedere prevederile art. 172 şi art. 184 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

    ART. I
    Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din spitalele publice, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 284/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

    1. La articolul 3 alineatul (3), literele a) şi c) vor avea următorul cuprins:
    "a) pentru directorul medical:
    - sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil medicină;
    - sunt confirmaţi ca medic specialist sau primar;
    - au cel puţin 2 ani vechime ca medic specialist sau au competenţă/atestat în managementul serviciilor de sănătate ori sunt absolvenţi ai cursului de management spitalicesc;
    - sunt cadre didactice recomandate de senatul instituţiei de învăţământ medical superior în cauză, cu aprobarea managerului şi cu avizul consiliului de administraţie al spitalului, numai pentru institute sau spitale clinice;
    ...............................................................
    c) pentru directorul financiar-contabil:
    - sunt absolvenţi de învăţământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă în profil economic;
    - au cel puţin 2 ani vechime în specialitatea studiilor;
    - deţin certificatul de atestare a cunoştinţelor dobândite în domeniul Sistemului european de conturi, precum şi de cunoaştere a reglementărilor europene în domeniu;"

    2. La articolul 4, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:
    a) cererea de înscriere;
    b) copie de pe actul de identitate;
    c) copie legalizată de pe diploma de licenţă sau de absolvire, după caz;
    d) curriculum vitae;
    e) adeverinţa care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;
    f) cazierul judiciar;
    g) copii de pe diplomele de studii şi alte acte care atestă calitatea de doctor în ştiinţe medicale, cadru didactic universitar de predare, participarea la programe de cercetare acreditate, efectuarea unor specializări, cursuri, stagii, competenţe/atestate etc., în funcţie de postul pentru care concurează;
    h) declaraţia pe propria răspundere privind colaborarea cu Securitatea înainte de anul 1989;
    i) adeverinţa din care să rezulte că este apt medical, fizic şi neuropsihic;
    j) proiectul/lucrarea de specialitate;
    k) recomandarea senatului instituţiei de învăţământ medical superior în cauză;
    l) aprobarea managerului;
    m) avizul consiliului de administraţie al spitalului."

    ART. II
    Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi managerii spitalelor publice vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.
    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                            p. Ministrul sănătăţii,
                             Gabriel Florin Puşcău,
                                secretar general

    Bucureşti, 8 mai 2015.
    Nr. 595.

                                  -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016