Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 573 din 7 octombrie 2019  pentru modificarea şi completarea Normelor privind organizarea şi desfăşurarea examenului de competenţă profesională, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 135/2018     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 573 din 7 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Normelor privind organizarea şi desfăşurarea examenului de competenţă profesională, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 135/2018

EMITENT: Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 827 din 10 octombrie 2019
    În temeiul prevederilor art. 7-11, art. 51, art. 74 şi art. 75 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative,
    având în vedere prevederile art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative,
    ţinând cont de prevederile Regulamentului (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerinţe specifice referitoare la auditul statutar al entităţilor de interes public şi de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei,
    preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar emite prezentul ordin.
    ART. I
    Normele privind organizarea şi desfăşurarea examenului de competenţă profesională, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 135/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 27 septembrie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) Dosarele de înscriere la examenul de competenţă se depun personal, prin delegat (cu împuternicire simplă), prin poştă sau curier, la sediul ASPAAS, în termenul stabilit şi anunţat pe site-ul ASPAAS, conform prevederilor art. 9 alin. (2)."

    2. La articolul 4 alineatul (3), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "b) diploma de licenţă, în copie certificată pentru conformitate cu originalul (candidatul se va prezenta la sediul ASPAAS cu diploma în original sau copie legalizată şi cu xerocopie pe care personalul ASPAAS care preia dosarul de înscriere va constata conformitatea cu originalul) sau în copie legalizată, pentru situaţiile în care dosarele se transmit prin poştă sau curier la sediul ASPAAS;"

    3. La articolul 4 alineatul (3), litera d) se abrogă.
    4. La articolul 4 alineatul (3), litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "g) orice alt document solicitat de ASPAAS în procesul de analiză (de exemplu, copie după certificatul de căsătorie, în cazul în care numele candidatului din actul de identitate diferă de numele din diploma de licenţă)."

    5. La articolul 4, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(8) Registrul candidaţilor centralizează următoarele informaţii:
    a) numele şi prenumele candidaţilor, ordonaţi alfabetic;
    b) numărul legitimaţiei individuale de examen;"

    6. La articolul 5, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(12) Candidatul care nu a promovat niciuna dintre probele examenului de competenţă sau cea de-a două probă a examenului de competenţă în cadrul unei sesiuni ordinare sau extraordinare se poate prezenta la o altă sesiune ordinară sau extraordinară pentru a resusţine ambele probe, respectiv proba a două nepromovată a examenului."

    7. La articolul 5, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alineatul (12^1), cu următorul cuprins:
    "(12^1) În cazul în care candidatul a promovat ambele probe ale examenului de competenţă, dar nu a fost obţinută nota minimă de promovare a examenului, respectiv nota 7, ca medie aritmetică a celor două probe, candidatul poate susţine încă o dată a două probă."

    8. La articolul 5, alineatul (17) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(17) Certificatele de absolvire/Diplomele de auditor financiar se înmânează, personal, persoanelor fizice titulare pe baza actului de identitate, la registratura/secretariatul ASPAAS. Pentru înmânarea certificatelor de absolvire/diplomelor de auditor financiar ASPAAS poate organiza o ceremonie de acordare."

    9. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) În cadrul comisiei de examinare funcţionează subcomisii cu atribuţii specifice: de elaborare a subiectelor de examen, pentru organizarea şi desfăşurarea examenului, de corectare a lucrărilor şi de soluţionare a contestaţiilor."

    10. La articolul 7, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Subcomisiile de examinare se constituie prin decizie a preşedintelui ASPAAS."

    11. La articolul 7, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(5) Numărul membrilor şi componenţa subcomisiilor pentru organizarea şi desfăşurarea examenului, de corectare a lucrărilor şi de soluţionare a contestaţiilor pentru o anumită sesiune de examen se stabilesc în funcţie şi de numărul de candidaţi înscrişi la examen, prin decizie a preşedintelui ASPAAS, emisă, de regulă, în termen de 5 zile de la validarea dosarelor de înscriere şi elaborarea listei candidaţilor. Subcomisia de elaborare a subiectelor se poate constitui prin decizie separată anterior, pentru a se asigura elaborarea subiectelor în timp util, însă prestarea activităţii va demara după elaborarea listei candidaţilor, pentru a se evita eventualele situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese."

    12. La articolul 7, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(8) De regulă, subcomisiile îşi exercită atribuţiile în prezenţa tuturor membrilor."

    13. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(1) Comisia de examinare are următoarele atribuţii, prin subcomisiile cu funcţii specifice:
    A. Subcomisia de elaborare subiecte
    a) elaborează subiectele aferente examenului de competenţă profesională în conformitate cu tematica şi bibliografia stabilite de ASPAAS. Subiectele se elaborează în 2 (două) variante, iar varianta de subiect selectată pentru examen se extrage de către un membru al Comisiei de examinare cu 24 de ore înainte de începerea examenului;
    b) elaborează baremul de evaluare şi notare pentru fiecare probă din cadrul examenului.
    B. Subcomisia pentru organizarea şi desfăşurarea examenului
    a) organizează, controlează şi îndrumă acţiunile care vizează desfăşurarea examenului;
    b) asigură instruirea persoanelor care supraveghează candidaţii în sălile de examen (responsabili de sală şi supraveghetori);
    c) asigură multiplicarea subiectelor la fiecare probă, în condiţii de confidenţialitate şi transparenţă.
    C. Subcomisia de corectare
    a) corectează lucrările în condiţiile stabilite prin prezentele norme, cu respectarea baremelor pentru fiecare subiect în parte;
    b) asigură organizarea procesului de deschidere a lucrărilor de examen;
    c) consemnează notele de pe lucrări în catalog;
    d) semnează în catalogul de examinare.
    D. Subcomisia de contestaţii
    a) recorectează lucrările contestate în condiţiile stabilite prin prezentele norme, cu respectarea baremelor pentru fiecare subiect în parte;
    b) asigură organizarea procesului de redeschidere a lucrărilor de examen;
    c) consemnează notele de pe lucrări în catalog;
    d) semnează în catalogul de contestaţii."

    14. La articolul 8, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Atribuţiile preşedintelui Comisiei de examinare sunt următoarele:
    a) coordonează activitatea membrilor Comisiei;
    b) asigură concilierea notelor între corectori, în cazul în care există o diferenţă mai mare sau egală cu 1 (un) punct între corectori, atât la testul privind cunoştinţele teoretice, cât şi la testul de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice. În cazul în care concilierea nu se realizează, se procedează la reevaluarea lucrării respective de către un alt corector, nota acordată de acesta fiind cea finală."

    15. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 9
    Organizarea examenului de competenţă profesională
    (1) Perioada de desfăşurare a sesiunii de examen, centrul/centrele de examinare şi tematica şi bibliografia de examen se stabilesc prin decizie a preşedintelui ASPAAS.
    (2) ASPAAS publică pe site-ul propriu tematica şi bibliografia de examen şi alte informaţii potrivit alin. (1), de regulă cu 45 de zile înainte de data stabilită pentru susţinerea primei probe de examen."

    16. La articolul 10 alineatul (5), litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "i) se asigură că niciun candidat nu părăseşte sala în timpul examenului pentru a reveni, în afara situaţiilor excepţionale conform art. 11 alin. (10);"

    17. La articolul 11, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(11) Orice detalii, nelămuriri sau eventuale erori referitoare la subiectele distribuite sunt clarificate pe parcursul examenului de către membrii subcomisiei de elaborare subiecte din cadrul comisiei de examinare."

    18. La articolul 11, alineatul (14) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(14) Responsabilii de sală vor întocmi pentru fiecare sală de examen o situaţie care să cuprindă:
    a) numărul de candidaţi absenţi/prezenţi raportat la numărul de lucrări;
    b) numele responsabilului de sală;
    c) numele supraveghetorilor de sală."

    19. La articolul 13, alineatul (12) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(12) Rezultatele examenului de competenţă sunt validate de către membrii subcomisiei de corectare şi sunt publicate pe siteul ASPAAS."

    20. La articolul 14, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Contestaţiile se soluţionează de cel puţin un membru al subcomisiei de contestaţii, care nu a participat la corectarea iniţială a respectivei lucrări."

    21. Anexa la norme se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.


    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar,
                    Cristiana Doina Tudor

    Bucureşti, 7 octombrie 2019.
    Nr. 573.
    ANEXA 1

    (Anexa la norme)
    CERERE DE ÎNSCRIERE
    la examenul de competenţă profesională
    Subsemnatul/Subsemnata, .................................., născut/ă la data de ................ în localitatea ............, judeţul/sectorul ....................., cu domiciliul în localitatea .................., str. ............. nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ..............., legitimat/ă cu buletinul/cartea de identitate/paşaportul seria ...... nr. .........., eliberat/ă de ............ la data de .............., cod numeric personal (CNP) ................, solicit înscrierea la examenul de competenţă profesională organizat de Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar (ASPAAS) sesiunea .................
    Anexez la prezenta cerere următoarele documente:
    a) diploma de licenţă, în copie certificată pentru conformitate/în copie legalizată;
    b) copia actului de identitate în termen de valabilitate;
    c) certificat de cazier judiciar aflat în termen de valabilitate;
    d) declaraţia privind respectarea condiţiei de bună reputaţie;
    e) orice alt document solicitat de ASPAAS în procesul de analiză (de exemplu, copie după certificatul de căsătorie, în cazul în care numele candidatului din actul de identitate diferă de numele din diploma de licenţă).

    Menţionez că SUNT/NU SUNT membru la următoarele organisme profesionale de profil din ţară sau din străinătate .................
    Adresă de e-mail: ...........................
    Telefon: .....................
    Adresa de corespondenţă: localitatea ......................., str. .................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., sectorul/judeţul .............. .
    Subsemnatul/Subsemnata ..................., cunoscând prevederile art. 322, 323 şi 326 din Codul penal privind falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals şi falsul în declaraţii, declar că informaţiile furnizate sunt corecte şi complete şi că sunt de acord cu stocarea, utilizarea şi prelucrarea de către ASPAAS a datelor cu caracter personal în exercitarea atribuţiilor legale.
    Data:
    Semnătura

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016