Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 509/C din 5 aprilie 2005  pentru aprobarea Regulamentului privind modalitatile de exercitare a atributiilor ce revin Ministerului Justitiei, in calitatea sa de autoritate centrala, desemnata prin   Legea nr. 100/1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 509/C din 5 aprilie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modalitatile de exercitare a atributiilor ce revin Ministerului Justitiei, in calitatea sa de autoritate centrala, desemnata prin Legea nr. 100/1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rapirii internationale de copii

EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 349 din 25 aprilie 2005

În temeiul <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin <>Legea nr. 100/1992 ,
în conformitate cu dispoziţiile <>art. 6 alin. (4) din Hotãrârea Guvernului nr. 83/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005,

ministrul justiţiei emite urmãtorul ordin:

ARTICOL UNIC
Se aprobã Regulamentul privind modalitãţile de exercitare a atribuţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, în calitatea sa de autoritate centralã, desemnatã prin <>Legea nr. 100/1992 pentru aderarea României la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.

Ministrul justiţiei,
Monica Luisa Macovei

Bucureşti, 5 aprilie 2005.
Nr. 509/C.

ANEXĂ

REGULAMENT
privind modalitãţile de exercitare a atribuţiilor ce revin Ministerului Justiţiei, în calitatea sa de autoritate centralã, desemnatã prin <>Legea nr. 100/1992 pentru aderarea României la Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii

ART. 1
Atribuţiile ce revin Ministerului Justiţiei, în calitatea sa de autoritate centralã românã pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin Convenţia asupra aspectelor civile ale rãpirii internaţionale de copii, adoptatã la Haga la 25 octombrie 1980, denumitã în continuare Convenţie, sunt îndeplinite prin Direcţia drept internaţional, cooperare judiciarã şi afaceri juridice externe - Serviciul de cooperare judiciarã internaţionalã în materie civilã, comercialã şi de dreptul familiei şi prin Direcţia contencios.
ART. 2
Atribuţiile autoritãţii centrale române, atunci când este solicitatã cu o cerere de înapoiere a unui copil la reşedinţa sa obişnuitã din strãinãtate, formulatã în temeiul art. 3 din Convenţie de cãtre o persoanã, instituţie, organism interesat ori de cãtre autoritatea centralã a unui stat-parte la Convenţie, denumitã în continuare transmiţãtor, sunt în principal urmãtoarele:
a) primeşte cererea prin Registratura unicã şi o înregistreazã în Registrul special de evidenţã - rãpiri ţinut de Serviciul de cooperare judiciarã internaţionalã în materie civilã, comercialã şi de dreptul familiei;
b) confirmã primirea cererii de cãtre transmiţãtor;
c) verificã cererea sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevãzute de Convenţie;
d) solicitã de la transmiţãtor informaţii şi/sau documente, în mãsura în care le considerã necesare în completarea cererii;
e) informeazã instanţa românã cu privire la existenţa cererii de înapoiere a copilului, în vederea respectãrii prevederilor art. 16 din Convenţie;
f) informeazã transmiţãtorul, dacã este cazul, cu privire la motivele care determinã neacceptarea cererii sau transmiterea ei cãtre alt stat-parte la Convenţie, conform <>art. 4 din Legea nr. 369/2004 ;
g) colaboreazã cu organele de poliţie, jandarmerie şi cu orice alte autoritãţi pentru a localiza copilul şi persoana care a deplasat copilul din statul reşedinţei sale obişnuite, menţionate în cererea de înapoiere; în cazul în care nu s-a reuşit localizarea, cererea se restituie transmiţãtorului, fãcându-se menţiune despre aceasta;
h) încearcã soluţionarea pe cale amiabilã a conflictului ivit între pãrţi, în vederea înapoierii de bunãvoie a copilului în statul reşedinţei sale obişnuite;
i) asigurã reprezentarea legalã a reclamantului din strãinãtate în faţa instanţelor române, prin Direcţia contencios;
j) atunci când ia cunoştinţã pe orice cale cã minorul este în pericol, autoritatea centralã românã sesizeazã autoritãţile competente cu atribuţii în domeniul protecţiei copilului pentru a lua, dacã este cazul, mãsurile necesare de protecţie a copilului prevãzute de legislaţia în vigoare;
k) îl informeazã pe transmiţãtorul cererii cu privire la hotãrârea judecãtoreascã pronunţatã în cauzã; în acest scop, autoritatea centralã românã faciliteazã traducerea hotãrârii judecãtoreşti de cãtre un traducãtor autorizat şi asigurã transmiterea acesteia prin poşta rapidã; totodatã autoritatea centralã românã îl informeazã pe transmiţãtorul cererii cu privire la posibilitatea exercitãrii cãii de atac împotriva hotãrârii judecãtoreşti pronunţate în cauzã;
l) îndeplineşte orice alte atribuţii care decurg din aplicarea Convenţiei.
ART. 3
Atribuţiile autoritãţii centrale române, atunci când transmite unei autoritãţi centrale din strãinãtate o cerere formulatã de cãtre o persoanã, instituţie sau un organism interesat din România, denumit în continuare solicitant, în vederea obţinerii înapoierii unui copil deplasat sau reţinut ilicit într-un stat-parte la Convenţie, sunt în principal urmãtoarele:
a) primeşte prin Registratura unicã sesizarea solicitantului din România şi o înregistreazã în registrul prevãzut la art. 2 lit. a);
b) examineazã sesizarea şi actele doveditoare anexate la aceasta;
c) în cazul în care constatã cã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 3 din Convenţie, transmite solicitantului formularele-tip de cerere de înapoiere şi procurã, îndrumându-l în vederea completãrii lor;
d) dupã verificarea cererii de înapoiere a copilului, a procurii, a documentelor doveditoare redactate în limba românã şi traduse în limba francezã sau englezã, primite de la solicitant, autoritatea centralã românã le transmite prin poşta rapidã autoritãţii centrale a statului-parte la Convenţie pe al cãrui teritoriu se afirmã cã a fost deplasat ilicit sau a fost reţinut copilul; actele transmise sunt însoţite de certificatul de legislaţie emis de autoritatea centralã românã prin care se atestã dispoziţiile legale în vigoare în materia încredinţãrii copilului;
e) în cazul în care dupã confirmarea primirii cererii autoritatea centralã solicitatã cere informaţii suplimentare, autoritatea centralã românã le furnizeazã în mãsura în care le poate obţine;
f) cere periodic autoritãţii centrale solicitate informaţii în legãturã cu evoluţia cauzei;
g) în cazul în care autoritatea competentã strãinã ordonã înapoierea copilului în România, autoritatea centralã românã coopereazã cu autoritatea centralã solicitatã pentru a facilita înapoierea în siguranţã a copilului pe teritoriul României şi, atunci când este cazul, a persoanei care îl însoţeşte;
h) confirmã autoritãţii centrale solicitate înapoierea în bune condiţii a copilului pe teritoriul României;
i) îndeplineşte orice alte atribuţii care decurg din aplicarea Convenţiei.
ART. 4
Atribuţiile autoritãţii centrale române, atunci când este sesizatã cu o cerere întemeiatã pe dispoziţiile art. 15 din Convenţie sau ale <>art. 15 din Legea nr. 369/2004 , în vederea obţinerii unei hotãrâri prin care sã se constate cã deplasarea sau neînapoierea unui copil a fost ilicitã în sensul art. 3 din Convenţie, sunt urmãtoarele:
a) primeşte de la reclamant cererea şi înscrisurile doveditoare anexate la aceasta;
b) verificã cererea şi înscrisurile anexate sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevãzute de <>art. 15 din Legea nr. 369/2004 ; în cazul în care se constatã cã acestea nu îndeplinesc condiţiile legii, autoritatea centralã românã le restituie reclamantului, punându-i în vedere sã modifice cererea sau, dacã este cazul, sã completeze actele anexate în susţinerea acesteia;
c) depune cererea şi înscrisurile în sprijinul cererii, cu adresã de înaintare la instanţa românã competentã;
d) comunicã instanţei române competente orice informaţii relevante în soluţionarea cererii;
e) transmite autoritãţii judiciare sau administrative solicitante, direct sau prin intermediul autoritãţii centrale a statului solicitat, orice date sau informaţii privind stadiul procedurilor în curs în faţa instanţelor române şi comunicã hotãrârea judecãtoreascã a instanţei române însoţitã de o traducere în limba statului solicitant ori în limbile francezã sau englezã; traducerea va fi efectuatã prin grija autoritãţii centrale române.
ART. 5
Dispoziţiile art. 1-4 se aplicã în mod corespunzãtor atunci când autoritatea centralã românã acţioneazã ca autoritate solicitatã sau solicitantã, în vederea acordãrii asistenţei pentru organizarea sau protejarea exercitãrii dreptului de vizitare a unui copil, potrivit prevederilor Convenţiei.

____________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016