Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 5.446 din 10 octombrie 2016  privind încadrarea în gradul I, respectiv în gradul II a instituţiilor de învăţământ superior de stat în vederea stabilirii cuantumului salariilor de bază pentru funcţiile didactice şi didactice auxiliare de conducere    Twitter Facebook
Cautare document

 ORDIN nr. 5.446 din 10 octombrie 2016 privind încadrarea în gradul I, respectiv în gradul II a instituţiilor de învăţământ superior de stat în vederea stabilirii cuantumului salariilor de bază pentru funcţiile didactice şi didactice auxiliare de conducere

EMITENT: MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 849 din 26 octombrie 2016

    Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare,
    luând în considerare prevederile art. 2 de la cap. I lit. B din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    dată fiind necesitatea aplicării unitare la nivelul instituţiilor de învăţământ superior de stat a expresiilor "grad I" şi "grad II", utilizate la pct. 1 şi 3 de la cap. I din anexa nr. 2 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la pct. 1 din anexa nr. 2 şi pct. 1 din anexa nr. 3 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2), (3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016,
    în urma consultării Consiliului Naţional al Rectorilor şi a sindicatelor reprezentative din învăţământ,
    în temeiul art. 123, 124, 125, 207, 213, 214, 216 şi 327 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

    ART. 1
    Aplicarea prevederilor care reglementează stabilirea salariilor de bază pentru personalul didactic şi didactic auxiliar din instituţiile de învăţământ superior, cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (2), (3) şi (8), art. 3^3 şi 3^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2016, se face pe cele două niveluri de salarizare corespunzătoare gradelor I şi II, astfel:
    - gradul I - pentru universităţile care au un număr mai mic de 10.000 de studenţi;
    - gradul II - pentru universităţile care au un număr egal sau mai mare de 10.000 de studenţi.
    ART. 2
    Numărul de studenţi reprezintă numărul total de studenţi înmatriculaţi la începutul fiecărui an bugetar.
    ART. 3
    În baza legislaţiei în vigoare, a autonomiei universitare, în limita resurselor financiare existente, instituţiile de învăţământ superior de stat care întrunesc condiţiile de încadrare în gradul II pot hotărî ca salariile de bază pentru personalul didactic şi didactic auxiliar cu funcţii de conducere să fie corespunzătoare cu cele ale personalului încadrat pe funcţii similare din universităţile de stat de gradul I.
    ART. 4
    Direcţia generală învăţământ superior şi Direcţia generală buget-finanţe din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice şi instituţiile de învăţământ superior de stat vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 5
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


              p. Ministrul educaţiei naţionale
                  şi cercetării ştiinţifice,
                    Laurenţiu-Dănuţ Vlad,
                      secretar de stat


    Bucureşti, 10 octombrie 2016.
    Nr. 5.446.
                            ----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice