Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 5.388 din 21 august 2012  privind acordarea acreditarii, respectiv privind acordarea autorizarii de functionare provizorie pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Scoala Gimnaziala Twitter Facebook
Cautare document

ORDIN nr. 5.388 din 21 august 2012 privind acordarea acreditarii, respectiv privind acordarea autorizarii de functionare provizorie pentru unitatea de invatamant preuniversitar particular Scoala Gimnaziala "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari

EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 624 din 30 august 2012

    Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
    ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
    luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,
    având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
    luând în considerare hotărârile Consiliului ARACIP nr. 5 din 31 mai 2012 şi nr. 6 din 28 iunie 2012 privind propunerea de acordare a autorizării de funcţionare provizorie, respectiv acreditării pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular evaluate în perioada 3 aprilie-15 iunie 2012,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

    ART. 1
    Se acordă acreditarea pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth", cu sediul în localitatea Voluntari, şos. Pipera Tunari nr. 34E, judeţul Ilfov, pentru nivelul de învăţământ "preşcolar", limba de predare "germană" (ca limbă maternă), program "normal şi prelungit", respectiv pentru nivelul de învăţământ "primar", limbile de predare "germană" (ca limbă maternă) şi "română", forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)".
    ART. 2
    Se acordă autorizarea de funcţionare provizorie pentru nivelul de învăţământ "gimnazial", limba de predare "germană" (ca limbă maternă) şi limba de predare "română", cu program intensiv limbă străină (germană), forma de învăţământ "cu frecvenţă (zi)", din cadrul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari.
    ART. 3
    Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari, acreditată pentru nivelurile de învăţământ "preşcolar" şi "primar", potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar 2012-2013.
    ART. 4
    (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
    (2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari revine fondatorilor.
    ART. 5
    Personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic angajat conform prevederilor legii la nivelurile de învăţământ autorizate "preşcolar" şi "primar" se preia la nivelurile de învăţământ acreditate "preşcolar" şi "primar".
    ART. 6
    Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării, respectiv autorizării.
    ART. 7
    Asociaţia pentru Educaţie şi Ştiinţă "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari, unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Gimnazială "Hermann Oberth" din localitatea Voluntari, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Ilfov vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
    ART. 8
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


           Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
                              Ecaterina Andronescu

    Bucureşti, 21 august 2012.
    Nr. 5.388.

                                     -----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016