Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 5.167 din 31 iulie 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic "Grigore Moisil" Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 780 din 21 august 2025
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei naţionale nr. 4.544/2017 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 30 martie-19 mai 2017;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.136/2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 6 iulie 2021-17 iunie 2022;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 6 din 19.06.2025;
– Referatului de aprobare nr. 4.702 din 23.06.2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, filiera „teoretică“, profilul „real“, specializarea „ştiinţe ale naturii“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (seral)“, respectiv nivelul de învăţământ „postliceal“, domeniul „producţie media“, calificarea profesională „asistent producător film-TV“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva, cu sediul în str. Titu Maiorescu nr. 24, municipiul Deva, judeţul Hunedoara, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, filiera „teoretică“, profilul „real“, specializarea „ştiinţe ale naturii“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (seral)“, respectiv nivelul de învăţământ „postliceal“, domeniul „producţie media“, calificarea profesională „asistent producător film-TV“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“, începând cu anul şcolar 2025-2026.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
ART. 3
Personalul didactic şi administrativ din unitatea de învăţământ preuniversitar de stat autorizată Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar de stat acreditată Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara.
ART. 4
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, are capacitatea maximă de şcolarizare de 46 de formaţiuni de studiu/2 schimburi (maximum 26 de formaţiuni de studiu/schimbul 1 şi maximum 20 de formaţiuni de studiu/schimbul 2).
ART. 5
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 6
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2029-2030.
ART. 7
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Liceul Tehnologic „Grigore Moisil“ Deva din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 8
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 31 iulie 2025.
Nr. 5.167.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: