Văzând Referatul de aprobare nr. AR 1.331 din 26.01.2024 al Direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,     având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,    ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:    ART. I    Anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 şi 683 bis din 25 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.    ART. II    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare începând cu luna februarie 2024.                    Ministrul sănătăţii,                    Alexandru Rafila    Bucureşti, 26 ianuarie 2024.    Nr. 473.    ANEXA 1      MODIFICĂRI ŞI COMPLETĂRI     ale anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.408/2023 pentru aprobarea preţurilor maximale     ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie     de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale     şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii,     casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti,     cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România,     a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative    1. În anexa nr. 1, după poziţia nr. 6479 se introduc 21 de noi poziţii, poziţiile nr. 6480-6500, cu următorul cuprins:     "
┌────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬─────────┬────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┬────────┬────────┬──────────┬─────────┬─────────┬─────────┬───────────┬────────────┐
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │         │Preţ     │Preţ     │           │            │
│Nr. │Semn│     │         │Denumire   │         │            │               │              │               │        │        │          │Preţ     │ridicata │amănuntul│           │Valabilitate│
│crt.│/   │Stare│Cod      │produs     │Forma    │Concentraţia│Firma/Ţara     │DCI           │Ambalaj        │Gr_atc  │Stat_frm│Stat_anm  │prod.    │maximal  │maximal  │Observaţii │preţ        │
│    │Obs.│     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │(lei)    │fără TVA │cu TVA   │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │         │(lei)    │(lei)    │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 1     │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │flac. din PEID │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │conţinând pulb.│        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │pt. 30 ml susp.│        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │orală, o       │        │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │seringă pt.    │        │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│    │    │     │         │SUMAMED    │PULB. PT.│            │TEVA B.V. -    │              │administrare   │        │        │          │         │         │         │           │valabile    │
│6480│    │     │W69844002│FORTE 200  │SUSP.    │200 mg/5 ml │ŢĂRILE DE JOS  │AZITHROMYCINUM│orală din PE/PS│J01FA10 │MI      │inovativ  │26,99    │30,77    │40,25    │           │până la data│
│    │    │     │         │mg/5 ml    │ORALĂ    │            │               │              │sau PP/PP (2   │        │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │ani după       │        │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │ambalarea pt.  │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │comercializare;│        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │după           │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │reconstituire  │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │10 zile)       │        │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 1     │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │flac. din PEID │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │conţinând pulb.│        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │pt. 37,5 ml    │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │susp. orală, o │        │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │seringă pt.    │        │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│    │    │     │         │SUMAMED    │PULB. PT.│            │TEVA B.V. -    │              │administrare   │        │        │          │         │         │         │           │valabile    │
│6481│    │     │W69844003│FORTE 200  │SUSP.    │200 mg/5 ml │ŢĂRILE DE JOS  │AZITHROMYCINUM│orală din PE/PS│J01FA10 │MI      │inovativ  │33,52    │38,21    │49,98    │           │până la data│
│    │    │     │         │mg/5 ml    │ORALĂ    │            │               │              │sau PP/PP (2   │        │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │ani după       │        │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │ambalarea pt.  │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │comercializare;│        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │după           │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │reconstituire  │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │10 zile)       │        │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │         │         │         │Autorizaţie│Preţurile   │
│    │    │     │         │           │         │            │ALLIANCE       │              │               │        │        │          │         │         │         │pentru     │sunt        │
│    │    │     │         │PEMAZYRE   │         │            │HEALTHCARE     │              │Cutie cu blist.│        │        │          │         │         │         │nevoi      │valabile    │
│6482│    │N    │W69918001│13,5 mg    │COMPR.   │13,5 mg     │ROMANIA -      │PEMIGATINIBUM │x 14 compr. (4 │L01EN02 │MI      │          │29.991,67│30.021,67│32.761,77│speciale   │până la data│
│    │    │     │         │           │         │            │S.R.L. -       │              │ani)           │        │        │          │         │         │         │nr. 847/   │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │ROMÂNIA        │              │               │        │        │          │         │         │         │2023 Cant. │18.12.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │         │         │         │8 cutii    │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 1     │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │flac. cu pulb. │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │artesunat pt.  │        │        │          │         │         │         │Autorizaţie│Preţurile   │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │sol. inj. x 1  │        │        │          │         │         │         │pentru     │sunt        │
│    │    │     │         │ARTESUN 60 │PULB. +  │            │CN UNIFARM -   │              │fiolă cu sol.  │        │        │          │         │         │         │nevoi      │valabile    │
│6483│    │N    │W63723001│mg         │SOLV. PT.│60 mg       │S.A. - ROMÂNIA │ARTESUNATE    │bicarbonat de  │P01BE03 │MI      │          │850,00   │880,00   │997,35   │speciale   │până la data│
│    │    │     │         │           │SOL. INJ.│            │               │              │sodiu 50 mg/ml │        │        │          │         │         │         │nr. 842/   │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │- 1 ml + 1     │        │        │          │         │         │         │2023 Cant. │5.12.2024.  │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │fiolă cu sol.  │        │        │          │         │         │         │15 cutii   │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │NaCl 9 mg/ml - │        │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │5 ml (36 luni) │        │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼────────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │         │         │         │Autorizaţie│Preţurile   │
│    │    │     │         │           │         │            │ALLIANCE       │              │Cutie cu 1     │        │        │          │         │         │         │pentru     │sunt        │
│    │    │     │         │ABRAXANE 5 │PULB. PT.│            │HEALTHCARE     │              │flac. a 100 mg │        │        │          │         │         │         │nevoi      │valabile    │
│6484│    │N    │W69520001│mg/ml      │DISPERSIE│5 mg/ml     │ROMANIA -      │PACLITAXELUM  │pulb. pt.      │L01CD01 │MI      │          │1.291,16 │1.321,16 │1.478,21 │speciale   │până la data│
│    │    │     │         │           │PERF.    │            │S.R.L. -       │              │dispersie perf.│        │        │          │         │         │         │nr. 845/   │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │ROMÂNIA        │              │(3 ani)        │        │        │          │         │         │         │2023 Cant. │13.12.2024  │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │               │        │        │          │         │         │         │6 cutii    │            │
├────┼────┼────┬┴─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┴┬───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │Autorizaţie│Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │ALLIANCE       │              │Cutie cu 1 flac.│       │        │          │         │         │         │pentru     │sunt        │
│    │    │    │          │ABRAXANE 5 │PULB. PT.│            │HEALTHCARE     │              │a 100 mg pulb.  │       │        │          │         │         │         │nevoi      │valabile    │
│6485│    │N   │W69520001 │mg/ml      │DISPERSIE│5 mg/ml     │ROMANIA -      │PACLITAXELUM  │pt. dispersie   │L01CD01│MI      │          │1.291,16 │1.321,16 │1.478,21 │speciale   │până la data│
│    │    │    │          │           │PERF.    │            │S.R.L. -       │              │perf. (3 ani)   │       │        │          │         │         │         │nr. 849/   │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │ROMÂNIA        │              │                │       │        │          │         │         │         │2024 Cant. │3.01.2025.  │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │24 cutii   │            │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │Autorizaţie│Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │ALLIANCE       │              │Cutie cu 1 flac.│       │        │          │         │         │         │pentru     │sunt        │
│    │    │    │          │ABRAXANE 5 │PULB. PT.│            │HEALTHCARE     │              │a 100 mg pulb.  │       │        │          │         │         │         │nevoi      │valabile    │
│6486│    │N   │W69520001 │mg/ml      │DISPERSIE│5 mg/ml     │ROMANIA -      │PACLITAXELUM  │pt. dispersie   │L01CD01│MI      │          │1.291,16 │1.321,16 │1.478,21 │speciale   │până la data│
│    │    │    │          │           │PERF.    │            │S.R.L. -       │              │perf. (3 ani)   │       │        │          │         │         │         │nr. 850/   │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │ROMÂNIA        │              │                │       │        │          │         │         │         │2024 Cant. │7.01.2025.  │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │36 cutii   │            │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │Cutie cu 1 flac.│       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │    │          │           │         │            │               │VACCIN        │cu pulb. + 1    │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │PULB +   │            │PFIZER EUROPE  │ÎMPOTRIVA     │seringă         │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6487│    │    │W69758001 │ABRYSVO    │SOLV. PT.│            │MA EEIG -      │VIRUSULUI     │preumplută cu   │J07BX05│IM      │imunologic│803,54   │833,54   │946,71   │           │valabile    │
│    │    │    │          │           │SOL. INJ.│            │BELGIA         │SINCIŢIAL     │solv. + 1       │       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │               │RESPIRATOR    │adaptor pt.     │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │flac. + 1 ac (2 │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │ani)            │       │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │SUN            │              │                │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │PHARMACEUTICAL │              │Cutie cu blist. │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6488│    │    │W69388002 │TERSAL 40  │CAPS.    │40 mg       │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│OPA-Al-PVC/Al x │C10AA07│MG      │generic   │46,67    │53,20    │67,27    │           │valabile    │
│    │    │    │          │mg         │         │            │EUROPE B.V. -  │              │30 caps. (2 ani)│       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │OLANDA         │              │                │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024  │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │SUN            │              │                │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │PHARMACEUTICAL │              │Cutie cu blist. │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6489│    │    │W69389002 │TERSAL 20  │CAPS.    │20 mg       │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│OPA-Al-PVC/Al x │C10AA07│MG      │generic   │28,00    │31,92    │41,75    │           │valabile    │
│    │    │    │          │mg         │         │            │EUROPE B.V. -  │              │30 caps. (2 ani)│       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │OLANDA         │              │                │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │SUN            │              │                │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │PHARMACEUTICAL │              │Cutie cu blist. │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6490│    │    │W69387002 │TERSAL 10  │CAPS.    │10 mg       │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│OPA-Al-PVC/Al x │C10AA07│MG      │generic   │20,00    │22,80    │30,82    │           │valabile    │
│    │    │    │          │mg         │         │            │EUROPE B.V. -  │              │30 caps. (2 ani)│       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │OLANDA         │              │                │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │SUN            │              │                │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │PHARMACEUTICAL │              │Cutie cu blist. │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6491│    │    │W69386002 │TERSAL 5 mg│CAPS.    │5 mg        │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│OPA-Al-PVC/Al x │C10AA07│MG      │generic   │15,81    │18,02    │24,36    │           │valabile    │
│    │    │    │          │           │         │            │EUROPE B.V. -  │              │30 caps. (2 ani)│       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │OLANDA         │              │                │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │Cutie cu 1      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │    │          │CATHEJELL  │         │            │               │              │blist. x 25     │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │cu         │         │            │PHARMAZEUTISCHE│              │seringi din PP  │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6492│    │    │W07770002 │LIDOCAINĂ  │GEL      │20 mg +     │FABRIK MONTAVIT│COMBINATII    │unidoză pentru  │N01BB52│MG      │generic   │148,54   │163,39   │199,47   │           │valabile    │
│    │    │    │          │20 mg + 0,5│         │0,5 mg/g    │GMBH - AUSTRIA │              │administrare    │       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │mg/g       │         │            │               │              │uretrală        │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │conţinând x 12,5│       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │g gel (3 ani)   │       │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │Cutie cu 6      │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6493│    │    │W68527002 │MILDRONATE │CAPS.    │500 mg      │AS GRINDEKS -  │MELDONIUM     │blist. PVC-PVDC/│C01EB22│MG      │generic   │62,30    │69,77    │88,22    │           │valabile    │
│    │    │    │          │500 mg     │         │            │LETONIA        │              │Al x 10 caps. (4│       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │ani)            │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │Cutie cu 40     │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │flac. PEJD x 50 │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │         │            │FRESENIUS KABI │              │ml sol. perf.   │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│    │    │    │          │ONDANSETRON│SOL.     │            │ROMANIA -      │              │(30 luni după   │       │        │          │         │         │         │           │valabile    │
│6494│    │    │W69568004 │KABI 0,08  │PERF.    │0,08 mg/ml  │S.R.L. -       │ONDANSETRONUM │amb. pt.        │A04AA01│MG      │generic   │447,29   │477,29   │558,40   │           │până la data│
│    │    │    │          │mg/ml      │         │            │ROMÂNIA        │              │comercializare; │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │după prima      │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │deschidere se   │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │util. imediat)  │       │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼────┼──────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │    │          │           │COMPR. CU│            │               │              │Cutie cu blist. │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6495│    │    │W69602002 │KETONAL DUO│ELIB.    │100 mg      │SANDOZ - S.R.L.│KETOPROFENUM  │PVC/ Al x 20    │M01AE03│MG      │generic   │18,50    │21,09    │28,51    │           │valabile    │
│    │    │    │          │100 mg     │PREL.    │            │- ROMÂNIA      │              │compr. elib.    │       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │prel. (2 ani)   │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │    │          │           │         │            │               │              │                │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
├────┼────┼────┴┬─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │SUN            │              │Cutie cu blist. │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │         │            │PHARMACEUTICAL │              │PVC/PE/PVdC//Al │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6496│    │     │W69090005│ABIRATERONA│COMPR.   │500 mg      │INDUSTRIES     │ABIRATERONUM  │perforate cu    │L02BX03│MG      │generic   │2.907,40 │2.937,40 │3.239,92 │           │valabile    │
│    │    │     │         │SUN 500 mg │FILM.    │            │EUROPE B.V. -  │              │doze unitare x  │       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │     │         │           │         │            │OLANDA         │              │60 x 1 compr.   │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │film. (2 ani)   │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 10     │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │pungi           │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │transparente din│       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │poliolefină a   │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │câte 200 ml     │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │ROPIVACAINĂ│         │            │INFOMED FLUIDS │              │soluţie         │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6497│    │     │W69239005│INFOMED 2  │SOL.     │2 mg/ml     │- S.R.L. -     │ROPIVACAINUM  │perfuzabilă (2  │N01BB09│MG      │generic   │24,96    │28,46    │37,22    │           │valabile    │
│    │    │     │         │mg/ml      │PERF.    │            │ROMÂNIA        │              │ani după        │       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │ambalare pt.    │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │comercializare; │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │după prima      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │deschidere se   │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │utilizează      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │imediat)        │       │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 20     │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │pungi           │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │transparente din│       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │poliolefină a   │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │câte 100 ml     │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │ROPIVACAINĂ│         │            │INFOMED FLUIDS │              │soluţie         │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│6498│    │     │W69239003│INFOMED    │SOL.     │2 mg/ml     │- S.R.L. -     │ROPIVACAINUM  │perfuzabilă (2  │N01BB09│MG      │generic   │24,96    │28,46    │37,22    │           │valabile    │
│    │    │     │         │2 mg/ml    │PERF.    │            │ROMÂNIA        │              │ani după        │       │        │          │         │         │         │           │până la data│
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │ambalare pt.    │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │comercializare; │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │după prima      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │deschidere se   │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │utilizează      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │imediat)        │       │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 1 flac.│       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │din PEID x 95 g │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │pulb. pt. susp. │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │orală, pt. 170  │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │SULFAT DE  │         │            │               │              │ml susp. orală  │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│    │    │     │         │BARIU      │PULB. PT.│            │MEDUMAN - S.A. │              │(3 ani după     │       │        │          │         │         │         │           │valabile    │
│6499│    │     │W00538004│MEDUMAN 500│SUSP.    │500 mg/ml   │- ROMÂNIA      │BARII SULFAS  │ambalare pt.    │V08BA01│MG      │generic   │8,99     │10,25    │13,85    │           │până la data│
│    │    │     │         │mg/ml      │ORALĂ    │            │               │              │comercializare; │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │după            │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │reconstituirea  │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │susp. se        │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │utilizează      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │imediat)        │       │        │          │         │         │         │           │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼─────────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼────────────────┼───────┼────────┼──────────┼─────────┼─────────┼─────────┼───────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │Cutie cu 1 flac.│       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │din PEID x 135 g│       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │pulb. pt. susp. │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │orală, pt. 170  │       │        │          │         │         │         │           │Preţurile   │
│    │    │     │         │SULFAT DE  │         │            │               │              │ml susp. orală  │       │        │          │         │         │         │           │sunt        │
│    │    │     │         │BARIU      │PULB. PT.│            │MEDUMAN - S.A. │              │(3 ani după     │       │        │          │         │         │         │           │valabile    │
│6500│    │     │W00538001│MEDUMAN 500│SUSP.    │500 mg/ml   │- ROMÂNIA      │BARII SULFAS  │ambalare pt.    │V08BA01│MG      │generic   │11,49    │13,10    │17,70    │           │până la data│
│    │    │     │         │mg/ml      │ORALĂ    │            │               │              │comercializare; │       │        │          │         │         │         │           │de          │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │după            │       │        │          │         │         │         │           │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │reconstituirea  │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │susp. se        │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │utilizează      │       │        │          │         │         │         │           │            │
│    │    │     │         │           │         │            │               │              │imediat)        │       │        │          │         │         │         │           │            │
└────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴─────────┴────────────┴───────────────┴──────────────┴────────────────┴───────┴────────┴──────────┴─────────┴─────────┴─────────┴───────────┴────────────┘
"    2. În anexa nr. 1, poziţiile nr. 267, 296, 297, 298, 299, 2346, 2347, 2558, 2705, 2706, 2776, 2777, 3204, 3680, 4054, 4070, 4072, 4239, 4453, 5270, 5278, 5279, 5416, 5417, 5418, 5419 şi 6274 se modifică şi vor avea următorul cuprins:    "
┌────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┐
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │Preţ      │Preţ      │          │            │
│Nr  │Semn│     │         │Denumire   │          │            │              │               │                │       │        │        │Preţ prod. │ridicata  │amănuntul │          │Valabilitate│
│crt.│/Obs│Stare│Cod      │produs     │Forma     │Concentraţia│Firma/Ţara    │DCI            │Ambalaj         │Gr_atc │Stat_frm│Stat_anm│(lei)      │maximal   │maximal cu│Observaţii│preţ        │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │fără TVA  │TVA (lei) │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │(lei)     │          │          │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │ALOFISEL 5 │          │            │TAKEDA PHARMA │               │Cutie cu 4 flac.│       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│267 │    │     │W64494001│x 10{6}    │DISPERSIE │5 x 10{6}   │A/S -         │DARVADSTROCELUM│din sticlă x 6  │L04AX08│MO      │orfan   │247.405,00 │247.435,00│269.742,30│          │valabile    │
│    │    │     │         │celule/ml  │INJ.      │celule/ml   │DANEMARCA     │               │ml dispersie (72│       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ore)            │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.12.2024. │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│..............................                                                                                                                                                                   │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu blist. │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│296 │    │     │W65344001│ALUNBRIG   │COMPR.    │180 mg      │TAKEDA PHARMA │BRIGATINIBUM   │Aclar/ Al x 28  │L01ED04│MI      │inovativ│17.461,77  │17.491,77 │19.104,18 │          │valabile    │
│    │    │     │         │180 mg     │FILM.     │            │A/S           │               │compr. film. (2 │       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │TAKEDA PHARMA │               │Cutie cu blist. │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│297 │    │     │W65342002│ALUNBRIG 30│COMPR.    │30 mg       │A/S -         │BRIGATINIBUM   │Aclar/ Al x 28  │L01ED04│MI      │inovativ│2.952,73   │2.982,73  │3.289,33  │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg         │FILM.     │            │DANEMARCA     │               │compr. film. (3 │       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu blist. │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│298 │    │     │W65343002│ALUNBRIG 90│COMPR.    │90 mg       │TAKEDA PHARMA │BRIGATINIBUM   │Aclar/ Al x 28  │L01ED04│MI      │inovativ│8.858,19   │8.888,19  │9.726,28  │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg         │FILM.     │            │A/S           │               │compr. film. (2 │       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Pachet de       │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │iniţiere cu     │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │ALUNBRIG 90│COMPR.    │            │TAKEDA PHARMA │               │blist. Aclar/Al │       │        │        │           │          │          │          │valabile    │
│299 │    │     │W66552001│mg + 180 mg│FILM.     │            │A/S           │BRIGATINIBUM   │x 28 compr.     │L01ED04│MI      │inovativ│17.461,77  │17.491,77 │19.104,18 │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │film. (7 x 90 mg│       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │+ 21 x 180 mg)  │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(2 ani)         │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│...................................                                                                                                                                                              │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 10     │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │blistere        │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │individuale     │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │conţinând       │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │fiecare o       │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │FRAGMIN    │          │5.000 UI/   │PFIZER EUROPE │               │seringă         │       │        │        │           │          │          │          │valabile    │
│2346│!   │DC   │W52808004│5.000 UI/  │SOL. INJ. │0,2 ml      │MA EEIG -     │DALTEPARINUM   │preumplută, fără│B01AB04│MI      │inovativ│139,35     │153,28    │187,13    │          │până la data│
│    │    │     │         │0,2 ml     │          │            │MAREA BRITANIE│               │sistem de       │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │blocare a acului│       │        │        │           │          │          │          │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Needle-Trap a   │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │0,2 ml soluţie  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │injectabilă (3  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 10     │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │blistere        │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │individuale     │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │conţinând       │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │FRAGMIN    │          │            │              │               │fiecare o       │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│2347│    │     │W64849001│5.000 UI/  │SOL. INJ. │5.000 UI/   │PFIZER EUROPE │DALTEPARINUM   │seringă         │B01AB04│MI      │inovativ│139,35     │153,28    │187,13    │          │valabile    │
│    │    │     │         │0,2 ml     │          │0,2 ml      │MA EEIG       │               │preumplută, fără│       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │sistem de       │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │blocare a acului│       │        │        │           │          │          │          │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Needle-Trap a   │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │0,2 ml soluţie  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │injectabilă     │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│.....................................                                                                                                                                                            │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Pachet de 500 UI│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │conţine: 1 cutie│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │cu 1 fl. pulb. +│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │1 fl. cu 10 ml  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │apă pt. prep.   │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │inj. 1 cutie cu │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │dispoz. de      │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │HAEMATE P  │PULB. +   │            │              │FACTOR VIII DE │administrare    │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │500 UI     │SOLV. PT. │500 UI FVIII│CSL BEHRING   │COAGULARE ŞI   │conţine: 1      │       │        │derivat │           │          │          │          │valabile    │
│2558│    │     │W52389001│FVIII/     │SOL. INJ. │/ 1.200 UI  │GMBH          │FACTOR VON     │dispoz. de      │B02BD06│MI      │din     │1.123,25   │1.153,25  │1.295,19  │          │până la data│
│    │    │     │         │1.200 UI   │SAU PERF. │FVW         │              │WILLEBRAND     │transfer cu     │       │        │sânge   │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │FVW        │          │            │              │               │filtru 20/20 + 1│       │        │        │           │          │          │          │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │seringă cu      │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │capac. 10 ml + 1│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │set pt. puncţie │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │venoasă + 2     │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │tampoane alcool │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │+ 1 pansament   │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │nesteril        │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│...................................                                                                                                                                                              │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din sticlă a 10 │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│2705│    │     │W64923002│IMFINZI 50 │CONC. PT. │50 mg/ml    │ASTRAZENECA AB│DURVALUMABUM   │ml conc. (care  │L01FF03│MI      │inovativ│8.516,92   │8.546,92  │9.354,29  │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg/ml      │SOL. PERF.│            │- SUEDIA      │               │conţine 500 mg  │       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │durvalumab) (3  │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din sticlă a 2,4│       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│2706│    │     │W64923001│IMFINZI 50 │CONC. PT. │50 mg/ml    │ASTRAZENECA AB│DURVALUMABUM   │ml conc. (care  │L01FF03│MI      │inovativ│2.044,06   │2.074,06  │2.298,88  │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg/ml      │SOL. PERF.│            │- SUEDIA      │               │conţine 120 mg  │       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │durvalumab) (3  │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│......................................                                                                                                                                                           │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu un     │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│2776│!   │DC   │W67621001│INREBIC 100│CAPS.     │100 mg      │CELGENE EUROPE│FEDRATINIBUM   │flacon din HDPE │L01EJ02│MO      │orfan   │16.852,39  │16.882,39 │18.439,96 │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg         │          │            │B.V. - OLANDA │               │x 120 capsule (4│       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │BRISTOL MYERS │               │Cutie cu un     │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│2777│    │     │W68147001│INREBIC 100│CAPS.     │100 mg      │SQUIBB PHARMA │FEDRATINIBUM   │flacon din HDPE │L01EJ02│MO      │orfan   │16.852,39  │16.882,39 │18.439,96 │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg         │          │            │EEIG - IRLANDA│               │x 120 capsule (4│       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│.............................................                                                                                                                                                    │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din sticlă      │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │prevăzută cu dop│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din cauciuc cu  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │strat FluroTec  │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │şi un capac     │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │LIBTAYO 350│CONC. PT. │            │REGENERON     │               │etanş cu capsă  │       │        │        │           │          │          │          │valabile    │
│3204│    │     │W66237001│mg         │SOL. PERF.│50 mg/ml    │IRELAND DAC - │CEMIPLIMABUM   │detaşabilă x 7  │L01FF06│MI      │inovativ│16.417,63  │16.447,63 │17.966,07 │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │IRLANDA       │               │ml conc. pt.    │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │sol. perf. (350 │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │mg cemiplimab)  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(30 luni; după  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │prima deschidere│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │a se utiliza    │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │imediat)        │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│.........................................                                                                                                                                                        │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din sticlă brună│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │cu dop din      │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │cauciuc butilic │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │şi sigiliu cu   │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │MYLOTARG 5 │PULB. PT. │            │PFIZER EUROPE │GEMTUZUMAB     │capac detaşabil │       │        │        │           │          │          │          │valabile    │
│3680│    │     │W66358001│mg         │CONC. PT. │5 mg        │MA EEIG       │OZOGAMICIN     │x 5 mg          │L01FX02│MO      │orfan   │28.594,80  │28.624,80 │31.239,18 │          │până la data│
│    │    │     │         │           │SOL. PERF.│            │              │               │gemtuzumab      │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ozogamicin (5   │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani; după       │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │reconstituire se│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │utilizează      │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │imediat)        │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│..........................................                                                                                                                                                       │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │de sticlă de tip│       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │I cu dop de     │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │clorobutil gri  │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │ONIVYDE    │          │            │LES           │               │şi sigiliu de Al│       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │PEGYLATED  │CONC. PT. │            │LABORATOIRES  │               │cu capac        │       │        │        │           │          │          │          │valabile    │
│4054│    │     │W66173001│LIPOSOMAL  │DISPERSIE │4,3 mg/ml   │SERVIER -     │IRINOTECANUM   │detaşabil x 10  │L01CE02│MO      │orfan   │3.909,10   │3.939,10  │4.331,77  │          │până la data│
│    │    │     │         │4,3 mg/ml  │PERF.     │            │FRANŢA        │               │ml conc. pt.    │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │dispersie perf. │       │        │        │           │          │          │          │31.01.2025. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(30 luni; după  │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │deschidere se   │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │utilizează      │       │        │        │           │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │imediat)        │       │        │        │           │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│.......................................                                                                                                                                                          │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din sticlă de   │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │OPDIVO 10  │CONC. PT. │            │BRISTOL-MYERS │               │tip I x 10 ml   │       │        │         │          │          │          │          │valabile    │
│4070│    │     │W65560002│mg/ml      │SOL. PERF.│10 mg/ml    │SQUIBB PHARMA │NIVOLUMABUM    │(100 mg conc.   │L01FF01│MI      │inovativ │4.936,17  │4.966,17  │5.451,28  │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │EEIG - IRLANDA│               │pt. sol. perf.) │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(3 ani - flacon │       │        │         │          │          │          │          │31.12.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │nedeschis)      │       │        │         │          │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│..............................                                                                                                                                                                   │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │BRISTOL-MYERS │               │din sticlă de   │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│4072│    │     │W65560004│OPDIVO 10  │CONC. PT. │10 mg/ml    │SQUIBB PHARMA │NIVOLUMABUM    │tip I x 12 ml   │L01FF01│MI      │inovativ │5.978,99  │6.008,99  │6.587,95  │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg/ml      │SOL. PERF.│            │EEIG - IRLANDA│               │(120 mg conc.   │       │        │         │          │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │pt. sol. perf.) │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(2 ani)         │       │        │         │          │          │          │          │31.12.2024. │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│.....................................                                                                                                                                                            │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu un     │       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │ALNYLAM       │               │flacon din      │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│4239│    │     │W67432001│OXLUMO 94,5│SOL. INJ. │94,5 mg/ 0,5│NETHERLANDS   │LUMASIRANUM    │sticlă x 0,5 ml │A16AX18│MO      │orfan    │226.852,50│226.882,50│247.340,08│          │valabile    │
│    │    │     │         │mg/0,5 ml  │          │ml          │B.V.          │               │soluţie         │       │        │         │          │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │injectabilă (3  │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │         │          │          │          │          │31.01.2025. │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│...................................                                                                                                                                                              │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │a 5 ml conc. pt.│       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│4453│    │     │W67184001│POTELIGEO 4│CONC. PT. │4 mg/ml     │KYOWA KIRIN   │MOGAMULIZUMAB  │sol. perf. (3   │L01FX09│MO      │orfan    │5.442,91  │5.472,91  │6.003,62  │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg/ml      │SOL. PERF.│            │HOLDINGS B.V. │               │ani - flacon    │       │        │         │          │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │nedeschis)      │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │         │          │          │          │          │31.01.2025. │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│...........................................                                                                                                                                                      │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 5 fiole│       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │SULFAT DE  │          │            │              │               │din sticlă      │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │ATROPINĂ   │          │            │              │               │incoloră, cu    │       │        │         │          │          │          │          │valabile    │
│5270│    │     │W60351002│TAKEDA 1 mg│SOL. INJ. │1 mg/ml     │TAKEDA GmbH   │ATROPINUM      │inel de rupere  │A03BA01│MG      │generic  │50,00     │57,00     │72,07     │          │până la data│
│    │    │     │         │/ml        │          │            │              │               │sau punct de    │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │rupere x 1 ml   │       │        │         │          │          │          │          │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │sol. inj.       │       │        │         │          │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│..........................................                                                                                                                                                       │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din PEID        │       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │conţinând pulb. │       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │SUMAMED    │PULB. PT. │            │              │               │pt. 30 ml susp. │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│5278│!   │DC   │W64358002│FORTE 200  │SUSP.     │200 mg/5 ml │TEVA B.V.     │AZITHROMYCINUM │orală, o seringă│J01FA10│MI      │inovativ │26,99     │30,77     │40,25     │          │valabile    │
│    │    │     │         │mg/5 ml    │ORALĂ     │            │              │               │pt. administrare│       │        │         │          │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │orală din PE/PS │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │sau PP/PP şi o  │       │        │         │          │          │          │          │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │linguriţă       │       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │dozatoare       │       │        │         │          │          │          │          │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │din PEID        │       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │conţinând pulb. │       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │pt. 37,5 ml     │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│    │    │     │         │SUMAMED    │PULB. PT. │            │              │               │susp. orală, o  │       │        │         │          │          │          │          │valabile    │
│5279│!   │DC   │W64358003│FORTE      │SUSP.     │200 mg/5 ml │TEVA B.V.     │AZITHROMYCINUM │seringă pt.     │J01FA10│MI      │inovativ │33,52     │38,21     │49,98     │          │până la data│
│    │    │     │         │200 mg/5 ml│ORALĂ     │            │              │               │administrare    │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │orală din PE/PS │       │        │         │          │          │          │          │31.07.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │sau PP/PP şi o  │       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │linguriţă       │       │        │         │          │          │          │          │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │dozatoare       │       │        │         │          │          │          │          │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴─────────┴──────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│.............................................                                                                                                                                                    │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬─────────┬──────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │ROCHE         │               │din sticlă x 20 │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│5416│    │     │W64295001│TECENTRIQ  │CONC. PT. │1.200 mg/ 20│REGISTRATION  │ATEZOLIZUMAB   │ml conc. pt.    │L01FF05│MI      │inovativ │16.436,63 │16.466,63 │17.986,78 │          │valabile    │
│    │    │     │         │1.200 mg   │SOL. PERF.│ml          │GMBH -        │               │sol. perf. (3   │       │        │         │          │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │GERMANIA      │               │ani)            │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │         │          │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼─────────┼──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu 1 flac.│       │        │         │          │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │ROCHE         │               │din sticlă x 14 │       │        │         │          │          │          │          │sunt        │
│5417│    │     │W66772001│TECENTRIQ  │CONC. PT. │840 mg/ 14  │REGISTRATION  │ATEZOLIZUMAB   │ml conc. pt.    │L01FF05│MI      │inovativ │11.186,61 │11.216,61 │12.264,25 │          │valabile    │
│    │    │     │         │840 mg     │SOL. PERF.│ml          │GMBH          │               │sol. perf. (3   │       │        │         │          │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │ani)            │       │        │         │          │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │         │          │          │          │          │31.01.2025. │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┬┴──────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │Preţurile │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │sunt      │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │aprobate  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │pentru o  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu        │       │        │        │           │          │          │perioadă  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │blistere PVC/PE/│       │        │        │           │          │          │de 12     │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │BIOGEN        │               │PVDC-PVC        │       │        │        │           │          │          │luni, în  │sunt        │
│5418│    │     │W65150001│TECFIDERA  │CAPS.     │120 mg      │NETHERLANDS   │DIMETHYL       │aluminiu x 14   │L04AX07│MI      │inovativ│447,90     │477,90    │559,06    │condiţiile│valabile    │
│    │    │     │         │120 mg     │GASTROREZ.│            │B.V. - OLANDA │FUMARATE       │capsule         │       │        │        │           │          │          │art. 5    │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │gastrorezistente│       │        │        │           │          │          │alin. (7) │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(4 ani)         │       │        │        │           │          │          │din       │31.12.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │Normele   │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │aprobate  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │prin OMS  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │nr. 368/  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │2017.     │            │
├────┼────┼─────┼─────────┼───────────┼──────────┼────────────┼──────────────┼───────────────┼────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │Preţurile │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │sunt      │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │aprobate  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │pentru o  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │perioadă  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │Cutie cu blist. │       │        │        │           │          │          │de 12     │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │BIOGEN        │               │PVC/PE/PVDC-PVC │       │        │        │           │          │          │luni, în  │sunt        │
│5419│    │     │W65151001│TECFIDERA  │CAPS.     │240 mg      │NETHERLANDS   │DIMETHYL       │aluminiu x 56   │L04AX07│MI      │inovativ│3.498,76   │3.528,76  │3.884,50  │condiţiile│valabile    │
│    │    │     │         │240 mg     │GASTROREZ.│            │B.V. - OLANDA │FUMARATE       │capsule         │       │        │        │           │          │          │art. 5    │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │gastrorezistente│       │        │        │           │          │          │alin. (7) │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │(2 ani)         │       │        │        │           │          │          │din       │31.12.2024. │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │Normele   │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │aprobate  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │prin OMS  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │nr. 368/  │            │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │2017.     │            │
├────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┤
│......................................                                                                                                                                                           │
├────┬────┬─────┬─────────┬───────────┬──────────┬────────────┬──────────────┬───────────────┬────────────────┬───────┬────────┬────────┬───────────┬──────────┬──────────┬──────────┬────────────┤
│    │    │     │         │           │          │            │SUN           │               │                │       │        │        │           │          │          │          │Preţurile   │
│    │    │     │         │           │          │            │PHARMACEUTICAL│               │Cutie cu blist. │       │        │        │           │          │          │          │sunt        │
│6274│    │     │W69090002│ABIRATERONĂ│COMPR.    │500 mg      │INDUSTRIES    │ABIRATERONUM   │PVC-PE-PVDC//Al │L02BX03│MG      │generic │2.907,40   │2.937,40  │3.239,92  │          │valabile    │
│    │    │     │         │SUN 500 mg │FILM.     │            │EUROPE B.V. - │               │x 60 compr.     │       │        │        │           │          │          │          │până la data│
│    │    │     │         │           │          │            │OLANDA        │               │film. (2 ani)   │       │        │        │           │          │          │          │de          │
│    │    │     │         │           │          │            │              │               │                │       │        │        │           │          │          │          │31.07.2024. │
└────┴────┴─────┴─────────┴───────────┴──────────┴────────────┴──────────────┴───────────────┴────────────────┴───────┴────────┴────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴────────────┘
"    3. În anexa nr. 1, poziţiile nr. 440, 551, 1534, 1616, 2165, 2166, 2167, 2236, 2937, 3054, 3659, 3870, 3871, 3872, 3873 şi 5705 se abrogă.    4. În anexa nr. 2 lista B, după poziţia nr. 1371 se introduc 8 noi poziţii, poziţiile nr. 1372-1379, cu următorul cuprins:    "
┌────┬─────────┬────┬───────────┬──────┬────────────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┬───────┬───────┬───────┬─────┬───────────┐
│    │         │    │           │      │            │               │              │               │       │       │       │     │Preţ       │
│    │         │    │           │      │            │               │              │               │       │       │       │     │referinţă  │
│Nr. │cod_cim  │obs.│Denumire   │forma │Concentraţia│Firma/ţara     │DCI           │Ambalaj        │Grupa  │Statut_│Statut_│Stare│generic    │
│crt.│         │    │produs     │      │            │               │              │               │ATC    │frm    │anm    │     │(PRG)      │
│    │         │    │           │      │            │               │              │               │       │       │       │     │Actualizare│
│    │         │    │           │      │            │               │              │               │       │       │       │     │T2 2022    │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │COMPR.│            │               │              │Cutie cu blist.│       │       │       │     │           │
│1372│W69602002│    │KETONAL DUO│CU    │100 mg      │SANDOZ - S.R.L.│KETOPROFENUM  │PVC/Al x 20    │M01AE03│MG     │generic│     │18,50      │
│    │         │    │100 mg     │ELIB. │            │- ROMÂNIA      │              │compr. elib.   │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │PREL. │            │               │              │prel. (2 ani)  │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │               │              │Cutie cu 40    │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │flac. PEJD x 50│       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │FRESENIUS KABI │              │ml sol.perf.   │       │       │       │     │           │
│    │         │    │ONDANSETRON│SOL.  │            │ROMANIA -      │              │(30 luni după  │       │       │       │     │           │
│1373│W69568004│    │KABI 0,08  │PERF. │0,08 mg/ ml │S.R.L. -       │ONDANSETRONUM │amb. pt.       │A04AA01│MG     │generic│     │447,29     │
│    │         │    │mg/ml      │      │            │ROMÂNIA        │              │comercializare;│       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │după prima     │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │deschidere se  │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │util. imediat) │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │SUN            │              │Cutie cu blist.│       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │PHARMACEUTICAL │              │OPA-Al-PVC/Al x│       │       │       │     │           │
│1374│W69386002│    │TERSAL 5 mg│CAPS. │5 mg        │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│30 caps. (2    │C10AA07│MG     │generic│     │15,81      │
│    │         │    │           │      │            │EUROPE B.V. -  │              │ani)           │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │OLANDA         │              │               │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │SUN            │              │Cutie cu blist.│       │       │       │     │           │
│    │         │    │TERSAL 10  │      │            │PHARMACEUTICAL │              │OPA-Al-PVC/Al x│       │       │       │     │           │
│1375│W69387002│    │mg         │CAPS. │10 mg       │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│30 caps. (2    │C10AA07│MG     │generic│     │20,00      │
│    │         │    │           │      │            │EUROPE B.V. -  │              │ani)           │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │OLANDA         │              │               │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │SUN            │              │Cutie cu blist.│       │       │       │     │           │
│    │         │    │TERSAL 20  │      │            │PHARMACEUTICAL │              │OPA-Al-PVC/Al x│       │       │       │     │           │
│1376│W69389002│    │mg         │CAPS. │20 mg       │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│30 caps. (2    │C10AA07│MG     │generic│     │28,00      │
│    │         │    │           │      │            │EUROPE B.V. -  │              │ani)           │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │OLANDA         │              │               │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │SUN            │              │               │       │       │       │     │           │
│    │         │    │TERSAL 40  │      │            │PHARMACEUTICAL │              │Cutie cu blist.│       │       │       │     │           │
│1377│W69388002│    │mg         │CAPS. │40 mg       │INDUSTRIES     │ROSUVASTATINUM│OPA-Al-PVC/Al x│C10AA07│MG     │generic│     │46,67      │
│    │         │    │           │      │            │EUROPE B.V. -  │              │30 caps.(2 ani)│       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │OLANDA         │              │               │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │               │              │Cutie cu 1     │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │blist. x 25    │       │       │       │     │           │
│    │         │    │CATHEJELL  │      │            │               │              │seringi din PP │       │       │       │     │           │
│    │         │    │cu         │      │20 mg + 0,5 │PHARMAZEUTISCHE│              │unidoză pentru │       │       │       │     │           │
│1378│W07770002│    │LIDOCAINĂ  │GEL   │mg/g        │FABRIK MONTAVIT│COMBINAŢII    │administrare   │N01BB52│MG     │generic│     │148,54     │
│    │         │    │20 mg + 0,5│      │            │GMBH - AUSTRIA │              │uretrală,      │       │       │       │     │           │
│    │         │    │mg/g       │      │            │               │              │conţinând x    │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │12,5 g gel (3  │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │ani)           │       │       │       │     │           │
├────┼─────────┼────┼───────────┼──────┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────┼───────┼───────┼─────┼───────────┤
│    │         │    │           │      │            │               │              │Cutie cu 6     │       │       │       │     │           │
│1379│W68527002│    │MILDRONATE │CAPS. │500 mg      │AS GRINDEKS -  │MELDONIUM     │blist. PVC-PVDC│C01EB22│MG     │generic│     │62,30      │
│    │         │    │500 mg     │      │            │LETONIA        │              │/Al x 10 caps. │       │       │       │     │           │
│    │         │    │           │      │            │               │              │(4 ani)        │       │       │       │     │           │
└────┴─────────┴────┴───────────┴──────┴────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴───────┴───────┴───────┴─────┴───────────┘
"    -----