ORDIN nr. 465 din 18 iunie 2010 privind publicarea acceptarii amendamentelor la Codul international pentru instalatiile de protectie contra incendiului (Codul FSS), adoptate de Organizatia Maritima Internationala prin Rezolutia MSC.206(81) si prin anexa nr. 2 la Rezolutia MSC.217(82) ale Comitetului Securitatii Maritime din 18 mai 2006, respectiv 8 decembrie 2006

    ──────
la Rezoluţia MSC.206(81)
──────────────────────────


                          AMENDAMENTE
   la Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului
                          (Codul FSS)

    CAPITOLUL 5
    Instalaţii fixe de stingere a incendiului cu gaz

    Textul capitolului 5 existent se înlocuieşte dupã cum urmeazã:
    "1 Aplicare
    Acest capitol conţine cerinţele cu privire la instalaţiile fixe de stingere a incendiului cu gaz, aşa cum se prevede în cap. II-2 din Convenţie.
    2 Cerinţe tehnice
    2.1 Generalitãţi
    2.1.1 Agentul de stingere a incendiului
    2.1.1.1 În cazul în care cantitatea de agent pentru stingerea incendiului trebuie sã asigure protecţia mai multor încãperi, cantitatea de agent disponibilã nu este necesar sã fie mai mare decât cea mai mare cantitate necesarã pentru oricare dintre încãperile astfel protejate. Instalaţia trebuie sã fie prevãzutã cu valvule de comandã normal închise, amplasate astfel încât sã direcţioneze agentul de stingere a incendiului în încãperea respectivã.
    2.1.1.2 Pentru calculul cantitãţii necesare de agent de stingere a incendiului, la volumul global al încãperii de maşini trebuie adãugat volumul buteliilor de aer pentru lansare transformat în volum de aer liber. Ca alternativã, se poate instala o tubulaturã de evacuare de la valvulele de siguranţã, care sã ducã direct în aer liber.
    2.1.1.3 Se vor prevedea mijloace pentru ca personalul sã poatã verifica în deplinã siguranţã cantitatea de agent de stingere a incendiului aflatã în recipiente.
    2.1.1.4 Recipientele pentru depozitarea agentului de stingere a incendiului, tubulaturile şi componentele aferente utilizate sub presiune trebuie sã aibã o proiectare care ţine seama de codurile de instrucţiuni practice pentru recipientele sub presiune, care este consideratã satisfãcãtoare de cãtre Administraţie şi care ia în considerare amplasarea lor şi temperaturile maxime preconizate ale mediului înconjurãtor din timpul funcţionãrii.*)
________
    * Publicaţia ISO-9809/1: Butelii de gaz reîncãrcabile, construite din oţel, fãrã sudurã (proiectare, construcţie şi încercare).
    ISO-3500: Butelii cu CO(2) construite din oţel, fãrã sudurã. Destinate instalaţiilor fixe de stingere a incendiului pe nave, având specificate principalele dimensiuni exterioare, accesoriile, rata de umplere şi marcajul buteliilor cu CO(2), construite din oţel, fãrã sudurã, utilizate în instalaţiile fixe de stingere a incendiului pe nave, în scopul facilitãrii interschimbabilitãţii lor.
    ISO-5923: Protecţie contra incendiului - Agent de stingere a incendiului - Dioxid de carbon.
    ISO-13769: Butelii de gaz - Marcaj.
    ISO-6406: Inspecţia şi încercarea periodicã a buteliilor cu gaz, construite din oţel, fãrã sudurã.
    ISO-9329, partea 1: Ţevi de oţel, fãrã sudurã, utilizate la presiune - Condiţii tehnice de livrare - Partea 1: Oţeluri nealiate cu caracteristici specifice temperaturii mediului ambiant.
    ISO-9329, partea 2: Ţevi de oţel, fãrã sudurã, utilizate la presiune - Condiţii tehnice de livrare - Partea 2: Oţeluri nealiate şi aliate cu caracteristici specifice temperaturii ridicate.
    ISO-9330, partea 1: Ţevi sudate de oţel, utilizate la presiune - Condiţii tehnice de livrare - Partea 1: Ţevi de oţel nealiat cu caracteristici specifice temperaturii mediului ambiant.
    ISO-9330, partea 2: Ţevi sudate de oţel, utilizate la presiune - Condiţii tehnice de livrare - Partea 2: Ţevi sudate cu rezistenţã electricã şi prin inducţie de oţel nealiat şi aliat, cu caracteristici specifice temperaturii ridicate.


    2.1.2 Cerinţe privind instalarea
    2.1.2.1 Tubulatura pentru distribuirea agentului de stingere a incendiului şi duzele de refulare trebuie sã fie dispuse astfel încât sã se obţinã o distribuire uniformã a agentului. Calculele pentru debitul instalaţiei trebuie sã fie efectuate utilizând o tehnicã de calcul consideratã acceptabilã de cãtre Administraţie.
    2.1.2.2 În afarã de cazurile permise de cãtre Administraţie, recipientele sub presiune necesare pentru depozitarea agentului de stingere a incendiului, altul decât aburul, trebuie sã fie amplasate în afara încãperilor protejate, conform prevederilor regulii II-2/10.4.3 din Convenţie.
    2.1.2.3 Piesele de rezervã pentru instalaţie trebuie sã fie pãstrate la bord şi sã fie considerate satisfãcãtoare de cãtre Administraţie.
    2.1.2.4 Sectoarele de tubulaturã care conţin valvule ce racordeazã sectoare de tubulaturi închise trebuie sã fie prevãzute cu o valvulã de siguranţã, iar ieşirea de la valvulã trebuie sã ducã la puntea descoperitã.
    2.1.2.5 Toate tubulaturile de evacuare, racordurile lor şi ajutajele din încãperile protejate trebuie sã fie construite din materiale cu o temperaturã de topire care depãşeşte 925°C. Tubulatura şi echipamentul aferent trebuie sã fie fixate în mod corespunzãtor.
    2.1.2.6 Un racord trebuie sã fie instalat pe tubulatura de evacuare pentru a permite testarea fluxului de aer conform paragrafului 2.2.3.1.
    2.1.3 Cerinţe privind comanda instalaţiei
    2.1.3.1 Tubulaturile necesare pentru transportarea agentului de stingere a incendiului în încãperile protejate trebuie sã fie prevãzute cu valvule de comandã marcate astfel încât sã indice în mod clar încãperile spre care duc tubulaturile. Se vor lua mãsuri corespunzãtoare pentru ca agentul de stingere a incendiului sã nu pãtrundã în mod accidental în încãperi. Dacã o încãpere de marfã, prevãzutã cu o instalaţie de stingere a incendiului cu gaz, este utilizatã ca încãpere pentru pasageri, racordul la instalaţia de distribuţie a gazului trebuie sã fie obturat cu flanşe oarbe pe durata acestei utilizãri. Tubulaturile pot trece prin încãperile de locuit cu condiţia ca ele sã aibã o grosime suficientã şi etanşarea lor sã fie verificatã dupã instalare printr-o probã la o presiune de minimum 5 N/mm². Suplimentar, tubulatura care trece prin zona încãperilor de locuit trebuie sã fie îmbinatã numai prin sudurã şi nu trebuie sã fie prevãzutã cu orificii de drenare sau cu alte deschideri în interiorul acestor încãperi. Tubulatura nu trebuie sã treacã prin încãperile frigorifice.
    2.1.3.2 Trebuie prevãzute mijloace de avertizare sonorã şi vizualã automate pentru semnalizarea lansãrii agentului de stingere a incendiului în orice încãpere ro-ro şi în alte încãperi în care în mod normal lucreazã personalul sau în care acesta are acces. Alarma sonorã trebuie sã fie situatã astfel încât sã fie auzitã în toatã încãperea protejatã, cu toate maşinile în stare de funcţionare; aceastã alarmã trebuie sã se deosebeascã de alte alarme sonore prin reglarea volumului sau prin modelul sonor. Alarma care precedã lansarea trebuie sã fie declanşatã automat (de exemplu: la deschiderea uşii cofretului de lansare). Alarma trebuie sã funcţioneze pe o duratã corespunzãtoare de timp necesarã pentru evacuarea personalului din încãpere, dar în niciun caz mai puţin de 20 s înainte de lansarea agentului de stingere a incendiului. Totuşi, încãperile de marfã clasice şi încãperile mici (cum ar fi compartimentul compresoarelor, magaziile de vopsele etc.), care sunt dotate doar cu un dispozitiv local de lansare, nu este necesar sã fie prevãzute cu o astfel de alarmã.
    2.1.3.3 Mijloacele de comandã a oricãrei instalaţii fixe de stingere a incendiului cu gaz trebuie sã fie uşor accesibile, simplu de manevrat şi sã fie grupate în cât mai puţine locuri unde nu existã riscul de a fi izolate de un incendiu care s-ar putea declanşa într-o încãpere protejatã. În fiecare loc trebuie sã existe instrucţiuni clare privind funcţionarea instalaţiei, având în vedere siguranţa personalului.
    2.1.3.4 Lansarea automatã a agentului de stingere a incendiului nu este admisã, cu excepţia cazurilor permise de Administraţie.
    2.2 Instalaţii cu dioxid de carbon
    2.2.1 Cantitatea de agent de stingere a incendiului
    2.2.1.1 Pentru încãperile de marfã, cantitatea de dioxid de carbon disponibilã trebuie, dacã nu se prevede în alt fel, sã fie suficientã pentru a furniza un volum de gaz liber cel puţin egal cu 30% din volumul brut al celei mai mari încãperi de marfã protejate de la bordul navei.
    2.2.1.2 Pentru încãperile de maşini, cantitatea de dioxid de carbon transportatã trebuie sã fie suficientã pentru a furniza un volum minim de gaz liber egal cu cel mai mare dintre urmãtoarele douã volume:
    .1 40% din volumul brut al celei mai mari încãperi de maşini astfel protejate, volum din care se exclude acea parte a şahtului situatã deasupra nivelului la care suprafaţa orizontalã a acestuia este de 40% sau mai puţin din suprafaţa orizontalã a încãperii respective mãsuratã la jumãtatea distanţei dintre plafonul tancului şi partea inferioarã a şahtului; sau
    .2 35% din volumul brut al celei mai mari încãperi de maşini protejate, inclusiv şahtul.
    2.2.1.3 Procentele specificate mai sus în paragraful 2.2.1.2 pot fi reduse la 35% şi, respectiv, 30% pentru navele de marfã cu un tonaj brut mai mic de 2.000, dacã douã sau mai multe încãperi de maşini, care nu sunt complet separate, sunt considerate ca formând o singurã încãpere.
    2.2.1.4 În sensul acestui paragraf, volumul de dioxid de carbon liber trebuie calculat la 0,56 m3/kg.
    2.2.1.5 Instalaţia fixã de tubulaturi din încãperea de maşini trebuie sã fie astfel încât 85% din volumul de gaz sã poatã fi debitat în încãpere în decurs de douã minute.
    2.2.2 Comenzi
    Instalaţiile cu dioxid de carbon trebuie sã corespundã urmãtoarelor cerinţe:
    .1 trebuie sã fie prevãzute douã comenzi separate pentru eliberarea de dioxid de carbon într-o încãpere protejatã şi pentru asigurarea declanşãrii alarmei. Una dintre comenzi trebuie sã fie utilizatã pentru deschiderea valvulei tubulaturii care transportã gazul în încãperea protejatã, iar a doua comandã trebuie utilizatã pentru descãrcarea gazului din recipientele de stocare. Trebuie sã fie prevãzute mijloace de închidere directã, astfel încât acestea sã poatã fi acţionate numai în aceastã ordine; şi
    .2 cele douã comenzi trebuie sã fie amplasate în interiorul unei cutii de declanşare pe care se indicã clar încãperea specificã pe care o deserveşte. În cazul în care cutia ce conţine comenzile trebuie încuiatã, cheia trebuie sã fie pãstratã într-un cofret cu geam care poate fi spart, situat într-un loc vizibil lângã cutie.
    2.2.3 Verificarea montãrii
    Dupã montarea, verificarea la presiune şi examinarea instalaţiei, trebuie sã fie efectuate urmãtoarele operaţiuni:
    .1 o testare a fluxului de aer liber în toate conductele şi duzele; şi
    .2 o încercare de funcţionare a echipamentului de alarmã.
    2.2.4 Instalaţia cu dioxid de carbon cu presiune scãzutã
    Dacã în scopul respectãrii prezentei reguli s-a montat o instalaţie cu dioxid de carbon cu presiune scãzutã, atunci se aplicã urmãtoarele prevederi.
    2.2.4.1 Dispozitivele de comandã ale instalaţiei şi instalaţiile frigorifice trebuie sã se afle în aceeaşi încãpere în care se aflã şi recipientele sub presiune.
    2.2.4.2 Cantitatea stabilitã de dioxid de carbon lichid trebuie sã fie stocatã în recipient sau recipiente la presiunea de lucru cu valori cuprinse între 1,8 N/mm² pânã la 2,2 N/mm². Umplerea normalã cu lichid a recipientului trebuie sã fie limitatã pentru a se asigura suficient spaţiu vaporilor în scopul permiterii expansiunii lichidului la temperaturi maxime de stocare ce pot fi obţinute în funcţie de reglarea presiunii valvulelor de siguranţã, dar care sã nu depãşeascã 95% din capacitatea volumetricã a recipientului.
    2.2.4.3 Trebuie sã fie prevãzute urmãtoarele dotãri:
    .1 manometru;
    .2 alarmã de presiune ridicatã: nu mai mare decât aceea pentru reglajul valvulei de siguranţã;
    .3 alarmã de presiune scãzutã: nu mai micã de 1,8 N/mm²;
    .4 racorduri prevãzute cu valvule de oprire pentru umplerea recipientului;
    .5 conducte de evacuare;
    .6 indicator de nivel de dioxid de carbon lichid, prevãzut la recipient sau recipiente; şi
    .7 douã valvule de siguranţã.
    2.2.4.4 Cele douã valvule de siguranţã trebuie sã fie montate astfel încât una dintre valvule sã poatã fi închisã, iar cealaltã sã fie conectatã la recipient. Reglarea valvulelor de siguranţã nu trebuie sã fie mai micã de 1,1 ori presiunea de lucru. Capacitatea fiecãrei valvule trebuie sã fie astfel încât vaporii produşi în caz de incendiu sã poatã fi evacuaţi printr-o presiune care nu depãşeşte mai mult de 20% din presiunea de reglaj menţionatã mai sus. Evacuarea de la valvulele de siguranţã trebuie sã ducã în aer liber.
    2.2.4.5 Recipientul sau recipientele şi tubulaturile de ieşire, pline în permanenţã cu dioxid de carbon, trebuie sã aibã o izolaţie termicã care sã blocheze declanşarea valvulei de siguranţã în decurs de 24 de ore dupã depresurizarea instalaţiei, la temperatura mediului ambiant de 45° C şi la o presiune iniţialã egalã cu presiunea de pornire a instalaţiei frigorifice.
    2.2.4.6 Recipientul sau recipientele trebuie sã fie deservit/deservite de douã instalaţii frigorifice automate, complet independente, utilizate numai în acest scop, având fiecare câte un compresor, precum şi motorul principal, evaporatorul şi condensorul aferente.
    2.2.4.7 Capacitatea frigorificã şi comanda automatã a fiecãrei instalaţii trebuie sã fie astfel concepute încât sã menţinã temperatura cerutã în stare de funcţionare continuã timp de 24 de ore la temperatura apei mãrii de pânã la 32° C şi temperatura mediului ambiant de pânã la 45° C.
    2.2.4.8 Fiecare instalaţie frigorificã electricã trebuie sã fie alimentatã de la magistrala tabloului principal de distribuţie printr-un cablu de alimentare separat.
    2.2.4.9 Alimentarea instalaţiei frigorifice cu apã de rãcire (dacã este necesar) trebuie sã fie asiguratã de cel puţin douã pompe de recirculare, dintre care una este utilizatã ca pompã de rezervã. Pompa de rezervã poate fi o pompã utilizatã pentru alte servicii, cu condiţia ca utilizarea sa pentru rãcire sã nu afecteze niciun alt serviciu esenţial de la bordul navei. Apa de rãcire trebuie sã fie preluatã de la cel puţin douã prize de apã de mare separate, preferabil una din babord şi alta din tribord.
    2.2.4.10 Fiecare sector de tubulaturã care poate fi izolat cu robinete şi în care se poate produce o suprapresiune în raport cu presiunea de calcul stabilitã pentru oricare dintre componente trebuie sã fie prevãzut cu dispozitive de siguranţã.
    2.2.4.11 Alarma sonorã şi vizualã trebuie sã fie datã dintr-un post central de comandã sau, în conformitate cu regula II-1/51, în cazul în care nu existã un post central de comandã, atunci când:
    .1 presiunea din recipient sau recipiente atinge valorile scãzute şi ridicate prevãzute la paragraful 2.2.4.2;
    .2 orice instalaţie frigorificã se defecteazã; sau
    .3 este atins cel mai mic nivel admisibil de lichid în recipiente.
    2.2.4.12 Dacã instalaţia deserveşte mai mult de o încãpere, trebuie sã se prevadã mijloace de comandã a cantitãţilor de dioxid de carbon evacuate, de exemplu un ceas automat sau indicatoare de nivel precise situate în postul sau posturile de comandã.
    2.2.4.13 Dacã este prevãzut un dispozitiv care permite reglarea automatã a evacuãrii cantitãţii nominale de dioxid de carbon în încãperile protejate, trebuie, de asemenea, sã existe posibilitatea reglãrii manuale a evacuãrii.
    2.3 Cerinţe aplicabile instalaţiilor cu abur
    Cãldarea sau cãldãrile disponibile pentru furnizarea de abur trebuie sã aibã un debit de cel puţin 1 kg de abur pe orã pentru fiecare 0,75 m3 din volumul brut al celei mai mari încãperi astfel protejate. Suplimentar faţã de respectarea cerinţelor mai sus menţionate, instalaţiile trebuie sã corespundã din toate punctele de vedere cerinţelor Administraţiei şi sã fie considerate satisfãcãtoare de cãtre aceasta.
    2.4 Instalaţii care utilizeazã produse gazoase din arderea combustibilului
    2.4.1 Generalitãţi
    Dacã la bordul navei se produce un gaz care nu este nici dioxid de carbon, nici abur, aşa cum se prevede la paragraful 2.3, şi este utilizat ca agent de stingere a incendiului, instalaţia trebuie sã corespundã cerinţelor din paragraful 2.4.2.
    2.4.2 Cerinţe aplicabile instalaţiilor
    2.4.2.1 Produse gazoase
    Gazul trebuie sã fie un produs gazos al arderii combustibilului, la care conţinutul de oxigen, monoxidul de carbon, elementele corozive şi orice elemente combustibile solide din produsul gazos nu depãşesc limita admisã.
    2.4.2.2 Capacitatea instalaţiilor de stingere a incendiului
    2.4.2.2.1 Dacã acest gaz este utilizat ca agent de stingere într-o instalaţie fixã de stingere a incendiului destinatã protecţiei încãperilor de maşini, el trebuie sã asigure o protecţie echivalentã aceleia asigurate de o instalaţie fixã care utilizeazã dioxid de carbon ca agent.
    2.4.2.2.2 Dacã acest gaz este folosit ca agent de stingere într-o instalaţie fixã de stingere a incendiului destinatã protecţiei încãperilor de marfã, el trebuie sã fie în cantitate suficientã pentru a furniza, în decurs de 72 de ore, un volum orar de gaz liber egal cu cel puţin 25% din volumul brut al celei mai mari încãperi astfel protejate.
    2.5 Instalaţii fixe echivalente de stingere a incendiului cu gaz care sunt destinate încãperilor de maşini şi compartimentului pompelor de marfã Instalaţiile fixe de stingere a incendiului cu gaz echivalente acelora specificate la paragrafele 2.2-2.4 trebuie sã fie aprobate de cãtre Administraţie pe baza instrucţiunilor elaborate de cãtre Organizaţie*)."

____________
    * Se face referire la Instrucţiunile revizuite pentru aprobarea instalaţiilor fixe echivalente de stingere a incendiului cu gaz, aşa cum se menţioneazã în Convenţia SOLAS 74, pentru încãperile de maşini şi compartimentele pompelor de marfã (Circulara MSC/Circ.848), şi la Instrucţiunile pentru aprobarea instalaţiilor fixe de stingere a incendiului cu aerosol echivalente instalaţiilor fixe de stingere a incendiului cu gaz, aşa cum se menţioneazã în Convenţia SOLAS 74, pentru încãperile de maşini (Circulara MSC/Circ.1.007).



     ANEXA 2

                        REZOLUŢIA MSC.217(82)
                     (adoptatã la 8 decembrie 2006)

      Adoptarea amendamentelor la Codul internaţional pentru instalaţiile
                de protecţie contra incendiului (Codul FSS)

    Comitetul Securitãţii Maritime,
    amintind art. 28(b) din Convenţia privind crearea Organizaţiei Maritime Internaţionale, referitor la funcţiile Comitetului,
    notând Rezoluţia MSC.98(73) prin care s-a adoptat Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului (denumit în continuare Codul FSS), care a devenit obligatoriu conform cap. II-2 din Convenţia internaţionalã din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (denumitã în continuare Convenţia),
    notând şi art. VIII(b) şi regula II-2/3.22 din Convenţie, cu privire la procedura de amendare a Codului FSS,
    luând în considerare, la cea de-a optzeci şi doua sesiune a sa, amendamentele la Codul FSS propuse şi difuzate în conformitate cu art. VIII(b)(i) din Convenţie,
    1. adoptã, în conformitate cu art. VIII(b)(iv) din Convenţie, amendamentele la Codul FSS, al cãror text este redat în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta rezoluţie;
    2. stabileşte, în conformitate cu art. VIII(b)(vi)(2)(bb) din Convenţie, cã:
    (a) amendamentele din anexa nr. 1 se vor considera ca fiind acceptate la 1 ianuarie 2008; şi
    (b) amendamentele din anexa nr. 2 se vor considera ca fiind acceptate la 1 ianuarie 2010, cu excepţia cazului în care înainte de aceastã datã mai mult de o treime din guvernele contractante la Convenţie sau guvernele contractante ale cãror flote comerciale reprezintã în total cel puţin 50% din tonajul brut al flotei comerciale mondiale vor fi notificat obiecţiile lor la aceste amendamente;
    3. invitã guvernele contractante la Convenţia SOLAS sã noteze cã, în conformitate cu art. VIII(b)(vii)(2) din Convenţie:
    (a) amendamentele din anexa nr. 1 vor intra în vigoare la 1 iulie 2008; şi
    (b) amendamentele din anexa nr. 2 vor intra în vigoare la 1 iulie 2010, dupã acceptarea lor în conformitate cu paragraful 2 de mai sus;
    4. solicitã secretarului general, în conformitate cu art. VIII(b)(v) din Convenţie, sã transmitã tuturor guvernelor contractante la Convenţie copii certificate ale prezentei rezoluţii şi ale textului amendamentelor conţinute în anexele nr. 1 şi 2;
    5. solicitã în plus secretarului general sã transmitã copii ale acestei rezoluţii şi ale anexelor nr. 1 şi 2 membrilor Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.


     ANEXA 2
    ───────
la Rezoluţia MSC.217(82)
────────────────────────


                         AMENDAMENTE
    la Codul internaţional pentru instalaţiile de protecţie contra incendiului
                         (Codul FSS)

    CAPITOLUL 9
    Instalaţii fixe de detectare şi alarmã în caz de incendiu

    1. Dupã paragraful 2.1.4 existent se adaugã urmãtorul nou paragraf, paragraful 2.1.5:
    "2.1.5 La navele de pasageri, instalaţia fixã de detectare şi de alarmã în caz de incendiu trebuie sã permitã identificarea individualã de la distanţã a fiecãrui detector şi avertizor de incendiu acţionat manual."
    2. Textul existent al paragrafului 2.4.1.4 se înlocuieşte dupã cum urmeazã:
    "2.4.1.4 O secţie de detectoare şi de avertizoare de incendiu acţionate manual nu trebuie sã se extindã pe mai mult de o zonã verticalã principalã."

                   ____________