Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 437 din 1 aprilie 2026 privind competenţele, componenţa, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate
EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 261 din 1 aprilie 2026
În temeiul prevederilor art. 359^1 alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. II alin. (3) şi ale art. IV alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere avizul conform al Ministerului Finanţelor comunicat cu Adresa nr. 796.100 din data de 31.03.2026,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
ART. 1
Se aprobă competenţele Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 2
Se aprobă componenţa Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prevăzută în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3
Se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, prevăzut în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedinte Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Adrian Nicuşor Nica
Bucureşti, 1 aprilie 2026.
Nr. 437.
ANEXA
COMPETENŢELE
Comisiei pentru autorizarea operatorilor
de produse supuse accizelor armonizate
ART. 1
Comisia, potrivit prevederilor art. 365, 373, 381 şi 389 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, aprobă cererile de autorizare a antrepozitelor fiscale, cu excepţia cererilor de autorizare a antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din aceeaşi lege, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din acelaşi act normativ, a căror autorizare se face de către autoritatea vamală teritorială, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi.
ART. 2
Comisia, potrivit prevederilor art. 366, 374, 382 şi 390 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, respinge cererile de autorizare a antrepozitelor fiscale, cu excepţia cererilor de autorizare a antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din aceeaşi lege, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din acelaşi act normativ, a căror autorizare se face de către autoritatea vamală teritorială, a destinatarilor înregistraţi, a expeditorilor înregistraţi şi a importatorilor autorizaţi.
ART. 3
Comisia aprobă cererile de înregistrare a operatorilor economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură şi biocombustibili, în baza art. 435 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 4
Comisia respinge cererile de înregistrare a operatorilor economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat, păcură şi biocombustibili, în baza art. 435 alin. (3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 5
Comisia aprobă încadrarea operatorilor în categoria de risc fiscal ridicat şi îi notifică pe aceştia, în vederea respectării prevederilor art. 348 alin. (1^1) şi ale art. 367 alin. (1^1) şi (1^2), art. 375 alin. (1^1) şi (1^2), art. 391 alin. (5) şi (6) şi art. 435 alin. (3^1)-(3^3) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 6
Comisia aprobă anularea, revocarea sau suspendarea autorizaţiilor şi atestatelor deţinute de către operatorii economici, în condiţiile prevăzute la art. 369, 377, 385, 393 şi art. 435 alin. (3^10) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 7
Comisia aprobă modificarea autorizaţiilor şi atestatelor deţinute de către operatorii economici în condiţiile prevăzute la art. 365 alin. (3), art. 373 alin. (6), art. 381 alin. (5), art. 389 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
ANEXA
COMPONENŢA
Comisiei pentru autorizarea operatorilor
de produse supuse accizelor armonizate
ART. 1
Autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate se realizează de Comisia prevăzută la art. 359 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, organism deliberativ, fără personalitate juridică.
ART. 2
Componenţa Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate (Comisia) este următoarea:
a) din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:
1. preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - preşedinte;
2. inspectorul general antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru;
3. directorul general al Direcţiei generale de management al riscurilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru;
4. directorul general al Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru;
5. directorul Direcţiei de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru;
b) din partea Autorităţii Vamale Române:
- preşedintele Autorităţii Vamale Române - vicepreşedinte;
c) din partea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor:
- preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor - membru.
ART. 3
În cazuri justificate, la şedinţele Comisiei, în locul membrilor titulari vor participa supleanţii acestora, după cum urmează:
a) din partea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală:
1. vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, coordonator al activităţii de control - preşedinte;
2. inspectorul general adjunct antifraudă din cadrul Direcţiei generale antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, desemnat de inspectorul general - membru;
3. directorul general adjunct al Direcţiei generale de management al riscurilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru;
4. directorul general adjunct al Direcţiei generale juridice din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, desemnat de directorul general - membru;
5. directorul adjunct al Direcţiei de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - membru;
b) din partea Autorităţii Vamale Române:
- un reprezentant al Autorităţii Vamale Române, desemnat de preşedinte;
c) din partea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor:
- un reprezentant al Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, desemnat de preşedinte.
ANEXA
REGULAMENT
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: