Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 40 din 6 martie 2018  privind modificarea Metodologiei pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un an de reglementare, şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 40 din 6 martie 2018 privind modificarea Metodologiei pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un an de reglementare, şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015

EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 228 din 14 martie 2018
    Având în vedere dispoziţiile art. 179 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) şi (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 10 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
    ART. I
    Metodologia pentru stabilirea venitului unitar aferent activităţii de furnizare reglementată, desfăşurată într-un an de reglementare, şi de aprobare a preţurilor reglementate în sectorul gazelor naturale, începând cu anul 2016, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 182/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 5 ianuarie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La articolul 4, alineatul (1), literele a) şi a^1) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "a) încheierea contractelor pentru achiziţia gazelor naturale destinate asigurării furnizării reglementate a gazelor naturale, în condiţii de minimizare a costului resurselor alocate de către furnizori, pe baza unor proceduri proprii transparente, asigurând, în acelaşi timp, tratamentul egal şi nediscriminatoriu al participanţilor la procedura de achiziţie a gazelor naturale, în calitate de ofertanţi, pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi acoperirea consumului clienţilor săi; titularii de licenţă au obligaţia publicării procedurilor interne privind modalitatea de achiziţie a gazelor naturale, pe pagina proprie de web;
a^1) încheierea şi derularea contractelor-cadru reglementate privind serviciile de transport, înmagazinare şi distribuţie;"

    2. La articolul 33, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 33
    (1) ANRE actualizează preţurile reglementate în situaţia modificării, conform prevederilor prezentei metodologii, a oricărui element component al structurii preţului reglementat, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 35 alin. (7)."

    3. La articolul 35, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Preţurile reglementate au următoarea structură:
    a) pentru clienţii finali conectaţi direct la sistemul de transport: (a se vedea imaginea asociată)

    b) pentru clienţii finali conectaţi în sistemul de distribuţie: (a se vedea imaginea asociată)
    unde:
    P_(i)x - preţul reglementat în anul i, pentru categoria «x» de clienţi;
    CUG_fr - suma fixă unitară pentru acoperirea costurilor trimestriale/semestriale/anuale estimate pentru achiziţia gazelor naturale, inclusiv serviciile aferente, destinate revânzării în cadrul activităţii de furnizare reglementată;
    VU_fr(i)permis - venitul unitar permis în anul i de reglementare, pentru desfăşurarea activităţii de furnizare reglementată a gazelor naturale;
    E_fr(i) - diferenţa între preţul plătit pentru gazele naturale necesare echilibrării zilnice şi preţul stabilit conform pct. 1 de la definiţia componentei ΔCUG_fr, ponderată cu cantităţile aferente, diferenţă alocată în anul (i), pentru clienţii titularului de licenţă de furnizare, care a înregistrat dezechilibre justificate pe piaţa de gaze naturale, doar pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale la preţ reglementat.
    Valoarea acestei componente la data de 1 aprilie 2016 este zero.
    Formula de calcul al diferenţei dintre preţul plătit pentru gazele naturale necesare echilibrării zilnice, efectuată de către titularul de licenţă, şi preţul stabilit conform pct. 1) de la definiţia componentei ΔCUG_fr este următoarea: (a se vedea imaginea asociată)
    unde:
    P_z - preţul plătit de către titularul de licenţă de furnizare pentru gazele naturale necesare echilibrării zilnice;
    P_ach - preţul stabilit conform pct. 1 de la definiţia componentei ΔCUG_fr;
    q_z - cantitatea de gaze naturale achiziţionată de către titularul de licenţă de furnizare, în ziua z, aferentă acţiunilor de echilibrare.
    Furnizorilor care nu au calitatea de utilizatori ai reţelei, dar care au în portofolii şi clienţi casnici, în vederea acoperirii dezechilibrului produs furnizorilor de gaze naturale care sunt şi utilizatori ai reţelei, li se vor determina diferenţele dintre preţul plătit pentru gazele naturale necesare echilibrării zilnice şi preţul stabilit conform pct. 1 de la definiţia componentei ΔCUG_fr, ponderate cu cantităţile aferente, doar pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale la preţ reglementat.
    Td_(i)x - tariful de distribuţie aplicat în anul (i), pentru categoria «x» de clienţi;
    E_SNT(i) - componenta de neutralitate a activităţii de echilibrare desfăşurată de către operatorul de transport şi de sistem (OTS), reprezentând suma unitară rezultată din alocarea, în anul (i), a cheltuielilor/veniturilor aferente acţiunilor de echilibrare efectuate de către OTS pentru clienţii casnici ai furnizorului, care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate.
    Valoarea acestei componente la data de 1 aprilie 2016 este zero.
    Componenta de neutralitate E_SNT(i) se determină după facturarea de către OTS a tarifelor de neutralitate, stabilite în conformitate cu reglementările aprobate de ANRE şi aplicate/transferate utilizatorilor de reţea (UR).
    Astfel, formula de calcul este următoarea:
    a) pentru furnizorul care are calitatea de UR şi care are în portofoliu clienţi casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate: (a se vedea imaginea asociată)

    b) pentru furnizorul care are în portofoliu clienţi casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, dar care nu are calitatea de UR şi pentru care relaţia cu OTS este gestionată de către un UR: (a se vedea imaginea asociată)
    unde:
    Tnj - tariful de neutralitate aferent perioadei de decontare, stabilit în conformitate cu reglementările aprobate de ANRE, facturat de către OTS pentru un UR, exprimat în lei;
    Qtrf - cantitatea de gaze naturale transportată prin SNT în perioada de decontare pentru furnizor, exprimată în MWh;
    Qtrj - cantitatea de gaze naturale transportată prin SNT în perioada de decontare pentru UR, exprimată în MWh;
    Qr - cantitatea de gaze naturale furnizată în regim reglementat în perioada de decontare, exprimată în MWh;
    Qfz - cantitatea totală de gaze naturale furnizată în perioada de decontare, exprimată în MWh;
    Qr est - cantitatea de gaze naturale estimată a fi furnizată în regim reglementat în perioada pentru care se face recuperarea, exprimată în MWh;
    ΔCUG_fr - componenta unitară de corecţie pentru diferenţa dintre suma fixă unitară recunoscută de ANRE pentru acoperirea costurilor legate de achiziţia gazelor naturale, inclusiv serviciile reglementate aferente, destinate revânzării în cadrul activităţii de furnizare reglementată în anul i–1, şi costurile unitare efectiv realizate şi recunoscute de ANRE operatorului care realizează furnizarea reglementată pentru anul respectiv; componenta ΔCUG_fr poate fi recalculată trimestrial/semestrial/anual în cursul anului i, prin adăugarea diferenţelor aferente fiecărui trimestru al anului respectiv.
    Pentru calculul componentei ΔCUG_fr, analiza costurilor efectiv realizate cu achiziţia gazelor naturale începând cu data de 1 aprilie 2017 va avea în vedere achiziţia gazele naturale în condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi a^1).
    În costurile de achiziţie realizate de către furnizorii care asigură consumul clienţilor finali din piaţa reglementată, fie prin achiziţie directă, fie prin mandatarea unui alt furnizor, ANRE recunoaşte preţurile de achiziţie a gazelor naturale, după cum urmează:
    1. Pentru gazele naturale achiziţionate lunar de către titularul de licenţă din surse curente (intern/import):
    a) pentru gazele naturale achiziţionate lunar de către titularul de licenţă din surse curente (intern/import) prin contracte bilaterale, destinate acoperirii consumului curent/înmagazinării pentru întregul portofoliu de clienţi, este recunoscut cel mai mic preţ dintre:
    (i) preţul mediu ponderat realizat de către titularul de licenţă pentru toate cantităţile achiziţionate, cu livrare în luna analizată, prin contracte bilaterale (intern/import), conform documentelor justificative transmise; şi
    (ii) preţul mediu ponderat realizat de către toţi titularii de licenţă care au în portofoliu şi clienţi reglementaţi, pentru cantităţile achiziţionate, cu livrare în luna analizată, prin contracte încheiate pe piaţa centralizată (intern/import), conform raportărilor lunare transmise ANRE de către aceştia;
    b) pentru gazele naturale achiziţionate lunar de către titularul de licenţă din surse curente (intern/import), prin tranzacţii angro pe piaţa centralizată, destinate acoperirii consumului curent/înmagazinării pentru întregul portofoliu de clienţi, este recunoscut preţul mediu ponderat realizat de către titularul de licenţă pentru toate cantităţile achiziţionate, cu livrare în luna analizată, prin tranzacţii angro pe piaţa centralizată, conform raportărilor lunare transmise ANRE de către aceştia;
    c) dispoziţiile lit. a) şi b) nu se aplică contractelor cu livrări directe (spre exemplu: prin conductele din amonte), dacă din punct de vedere tehnic nu există posibilitatea de achiziţie a gazelor naturale din altă sursă, situaţie în care se recunoaşte preţul gazelor naturale aferent tranzacţiilor respective.
    2. Pentru gazele naturale extrase din depozitele de înmagazinare subterană, aferente stocului minim, necesar acoperirii consumului clienţilor reglementaţi, în funcţie de modalitatea de constituire/îndeplinire a obligaţiei, se recunosc:
    a) pentru gazele naturale înmagazinate în nume propriu sau prin mandatar este recunoscut preţul mediu ponderat, calculat pe baza preţurilor medii ponderate corespunzătoare modalităţii de contractare (tranzacţii angro pe piaţa centralizată/contracte bilaterale) din perioada de injecţie, recunoscute lunar de către ANRE titularului de licenţă care are obligaţia de constituire a stocului minim, conform pct. 1, la care se adaugă tarifele aferente prestării serviciilor de înmagazinare subterană aprobate de ANRE şi costurile de finanţare, după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată)
    unde:
    P_ds - preţul mediu al gazelor naturale extrase din depozitele de înmagazinare subterană, exprimat în lei/MWh;
    P_ach - preţul de achiziţie a gazelor naturale ca marfă, la momentul injecţiei, recunoscut în conformitate cu prevederile lit. a) şi/sau b), exprimat în lei/MWh;
    RC_ds - componenta fixă pentru rezervarea capacităţii în depozitul subteran, exprimată în lei/MWh/ciclu complet de înmagazinare;
    Ids - componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale în depozitul subteran, exprimată în lei/MWh;
    RoR_fr - rata reglementată a rentabilităţii, recunoscută de ANRE pentru activitatea de furnizare reglementată a gazelor naturale;
    E_ds - componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale din depozitul subteran, exprimată în lei/MWh;
    b) pentru gazele naturale provenite din depozite şi achiziţionate prin încheierea de contracte bilaterale sau prin tranzacţii angro pe piaţa centralizată, în scopul îndeplinirii obligaţiei de constituire a stocului minim de gaze naturale în depozitele de înmagazinare subterană, este recunoscut cel mai mic preţ dintre:
    (i) preţul mediu ponderat realizat de către titularul de licenţă pentru cantităţile înmagazinate, cu tarifele aferente prestării serviciilor de înmagazinare subterană aprobate de ANRE şi costurile de finanţare incluse; şi
    (ii) preţul mediu ponderat, calculat pe baza preţurilor medii ponderate corespunzătoare modalităţii de contractare (tranzacţii angro pe piaţa centralizată/ contracte bilaterale) din perioada de injecţie, recunoscute lunar de către ANRE titularului de licenţă care are obligaţia de constituire a stocului minim, conform pct. 1, la care se adaugă tarifele aferente prestării serviciilor de înmagazinare subterană aprobate de ANRE şi costurile de finanţare, după cum urmează: (a se vedea imaginea asociată)
    unde:
    P_ds - preţul mediu al gazelor naturale extrase din depozitele de înmagazinare subterană, exprimat în lei/MWh;
    P_ach - preţul de achiziţie a gazelor naturale ca marfă, la momentul injecţiei, recunoscut în conformitate cu prevederile pct. a) şi/sau b), exprimat în lei/MWh;
    RC_ds - componenta fixă pentru rezervarea capacităţii în depozitul subteran, exprimată în lei/MWh/ciclu complet de înmagazinare;
    I_ds - componenta volumetrică pentru injecţia gazelor naturale în depozitul subteran, exprimată în lei/MWh;
    RoR_fr - rata reglementată a rentabilităţii, recunoscută de ANRE pentru activitatea de furnizare reglementată a gazelor naturale;
    E_ds - componenta volumetrică pentru extracţia gazelor naturale din depozitul subteran, exprimată în lei/MWh.
    3. Preţul mediu ponderat lunar se calculează luând în considerare toate achiziţiile de gaze naturale ale operatorilor economici afiliaţi titularului de licenţă, deţinători de licenţă de furnizare a gazelor naturale.
    4. În situaţii excepţionale, în care sursele nu acoperă necesarul de consum, analiza costurilor realizate, în scopul recunoaşterii acestora, se va face respectând principiul prudenţei, cu luarea în considerare şi a surselor de gaze naturale disponibile în piaţă pentru perioada de referinţă.
    Comisioanele pentru achiziţia gazelor naturale prin mandatarea altui furnizor nu sunt incluse în preţul mediu realizat de către titularul de licenţă pentru toate cantităţile achiziţionate în luna analizată, prin contracte bilaterale (intern/import), conform documentelor justificative transmise, şi nici în preţul mediu realizat pe întreaga piaţă de gaze naturale de către titularii de licenţă pentru cantităţile achiziţionate în luna analizată, prin contracte bilaterale (intern/import), conform raportărilor lunare transmise ANRE de către aceştia.
    Odată cu solicitarea de includere în preţurile finale a componentelor ΔCUG_fr şi E_fr(i), furnizorul, atât cel care are calitatea de UR, cât şi cel care nu are calitatea de UR, transmite la ANRE şi descrierea etapelor parcurse, în conformitate cu prevederile Codului Reţelei, în scopul diminuării sau limitării dezechilibrelor."

    4. La articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 37
    (1) Suma fixă unitară pentru acoperirea costurilor legate de achiziţia gazelor naturale CUG_fr se estimează având în vedere:
    a) estimarea privind cererea clienţilor casnici, aferentă activităţii de furnizare reglementată, pe baza nivelului realizat al perioadei/perioadelor similare anterioare, având în vedere raportările operatorilor licenţiaţi;
    b) nivelul stocului minim obligatoriu pentru clienţii casnici, aprobat conform reglementărilor în vigoare sau, în absenţa acestei obligaţii, estimarea pe baza ponderii stocului minim obligatoriu al ciclului de înmagazinare anterior în total cerere clienţi casnici reglementaţi, stabilită conform prevederilor lit. a);
    c) estimarea privind programul de extracţie a gazelor naturale din depozitele de înmagazinare, având în vedere structura lunară a extracţiei, aferentă perioadei/perioadelor similare anterioare, coroborat cu prevederile de la lit. b);
    d) estimarea privind preţul de achiziţie a gazelor naturale, după cum urmează:
    (i) în situaţia contractării, prin tranzacţii angro de gaze naturale încheiate pe piaţa centralizată, până la data de 1 martie a anului curent, a mai puţin de 35% din cantitatea necesară acoperirii consumului clienţilor casnici reglementaţi, este recunoscut cel mai mic preţ dintre:
    1. preţul mediu ponderat luat în considerare la CUG_fr în vigoare;
    2. preţul mediu ponderat din contractele aferente tranzacţiilor angro de gaze naturale încheiate pe piaţa centralizată, cu derulare în perioada pentru care se stabileşte evaluarea sumei fixe unitare;
    (ii) preţul mediu ponderat din contractele aferente tranzacţiilor angro de gaze naturale încheiate pe piaţa centralizată, cu derulare în perioada pentru care se stabileşte evaluarea sumei fixe unitare, în situaţia contractării, până la data de 1 martie a anului curent, a cel puţin 35% din cantitatea necesară acoperirii consumului clienţilor casnici reglementaţi;
    (iii) prin derogare de la dispoziţiile pct. (i) şi (ii), pentru estimarea CUG_fr aferentă perioadei următoare, începând cu data de 1 aprilie 2018, se ia în considerare preţul mediu ponderat din contractele aferente tranzacţiilor angro de gaze naturale încheiate pe piaţa centralizată până la data de 1 martie 2018, cu derulare în perioada pentru care se stabileşte evaluarea sumei fixe unitare;
    Consumul clienţilor reglementaţi, prevăzut la pct. (i) şi (ii), se determină prin aplicarea, la cantitatea de gaze naturale contractată necesară acoperirii consumului întregului portofoliu de clienţi în intervalul de timp pentru care se stabileşte evaluarea sumei fixe unitare, a ponderii consumului clienţilor reglementaţi în totalul de consum al operatorilor licenţiaţi care au în portofoliu şi clienţi reglementaţi, din perioada/perioadele anterioară(e), similare celor pentru care se determină suma fixă unitară, conform informaţiilor transmise la ANRE de către operatorii licenţiaţi;
    e) estimarea costului de valorificare a gazelor naturale extrase din depozitele de înmagazinare, luând în considerare următoarele:
    (i) estimarea preţului de achiziţie a gazelor naturale ca marfă, pentru perioada aprilie-octombrie, cu respectarea principiilor prevăzute la lit. d);
    (ii) estimarea costului mediu aferent prestării serviciilor de înmagazinare subterană, pe baza tarifelor aprobate de ANRE pentru ciclul de înmagazinare următor sau în vigoare la data evaluării sumei fixe unitare, cost ponderat cu capacitatea tehnică declarată a depozitelor;
    (iii) costurile de finanţare, conform prevederilor art. 35 alin. (7);
    f) estimarea privind evoluţia costului mediu unitar pentru serviciile de transport, pe baza tarifelor aprobate de ANRE şi/sau în vigoare la data evaluării sumei fixe unitare, luând în considerare cantităţile de gaze naturale destinate revânzării în cadrul activităţii de furnizare reglementată, ce urmează a fi transportate, precum şi serviciile de transport aferente cantităţilor injectate conform prevederilor lit. b)."


    ART. II
    Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi titularii licenţei de furnizare a gazelor naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,
                    Dumitru Chiriţă


    Bucureşti, 6 martie 2018.
    Nr. 40.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016