Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4 din 7 ianuarie 2021 privind desemnarea reprezentantului României în cadrul Grupului de coordonare a exporturilor de arme de foc
EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 43 din 14 ianuarie 2021
Având în vedere dispoziţiile art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor,
în temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 179 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 11/2018,
ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
ART. 1
Se desemnează domnul comisar-şef de poliţie Enache Ovidiu-Cătălin, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia arme, explozivi şi substanţe periculoase, în calitate de reprezentant al României în cadrul Grupului de coordonare a exporturilor de arme de foc, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 258/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 martie 2012 privind punerea în aplicare a articolului 10 din Protocolul Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva fabricării şi traficului ilegale de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (Protocolul ONU privind armele de foc) şi de stabilire a măsurilor privind autorizaţiile de export, importul şi tranzitul pentru arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi muniţii.
ART. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 63/2018 privind desemnarea reprezentantului României în cadrul Grupului de coordonare a exporturilor de arme de foc, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 20 iunie 2018, se abrogă.
ART. 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Bucureşti, 7 ianuarie 2021.
Nr. 4.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: