Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 4 din 11 ianuarie 2017  privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării, precum şi modalitatea şi termenele de raportare pentru dezvoltatorii imobiliari    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 4 din 11 ianuarie 2017 privind documentaţia şi informaţiile necesare înregistrării, precum şi modalitatea şi termenele de raportare pentru dezvoltatorii imobiliari

EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 18 ianuarie 2017

    Având în vedere prevederile:
    - art. 128 alin. (1) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori;
    - art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,

    preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin:

    ART. 1
    În vederea înregistrării de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, dezvoltatorii imobiliari au obligaţia de a depune următoarele documente:
    a) certificatul de înregistrare, în copie certificată conform cu originalul;
    b) certificat constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu datele societăţii, în copie certificată conform cu originalul;
    c) certificatul constatator emis conform art. 17^1 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, în copie certificată conform cu originalul;
    d) actul constitutiv, în copie certificată conform cu originalul;
    e) dovada că societatea comercială este operator de date cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) cazierul judiciar pentru persoanele responsabile cu administrarea şi conducerea societăţii;
    g) declaraţie pe propria răspundere a administratorului societăţii comerciale că personalul care interacţionează cu clienţii în scopul acordării de credite dispune de cunoştinţele şi experienţa adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii vizate, îndeplinind cerinţele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016;
    h) procedura de acordare a creditului.
    ART. 2
    Dezvoltatorii imobiliari care, la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori sau, după caz, la data înaintării cererii de înregistrare, desfăşurau/desfăşoară activităţile prevăzute la art. 3 pct. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2016 transmit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, odată cu cererea de înregistrare, informaţii privind numărul contractelor de credit încheiate cu consumatorii aflate în curs de derulare, precum şi valoarea totală plătibilă de consumator, conform acestor contracte.
    ART. 3
    După înregistrare, toţi dezvoltatorii imobiliari vor transmite Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în perioada 1 ianuarie-1 martie, raportări anuale care vor cuprinde:
    a) numărul contractelor de credit încheiate cu consumatorii în anul anterior, precum şi valoarea totală plătibilă de consumator conform acestor contracte;
    b) informaţii privind: moneda în care se acordă creditele; costul total al creditului pentru consumator.
    ART. 4
    Documentele prevăzute la art. 1-3 se transmit prin poştă sau se depun la sediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din Bd. Aviatorilor nr. 72, cod poştal 011865, sectorul 1, Bucureşti.
    ART. 5
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


                       Preşedintele Autorităţii Naţionale
                        pentru Protecţia Consumatorilor,
                            Bogdan Marcel Pandelică

    Bucureşti, 11 ianuarie 2017.
    Nr. 4.

                                     -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016