Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.957 din 30 august 2022 pentru schimbarea sediului unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Eri" din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu
EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 913 din 16 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 5.511/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de antepreşcolari/preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2022-2023, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont de Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.401/2020*) privind acordarea autorizării de funcţionare provizorie Fundaţiei „Didactica“ pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Eri“ din municipiul Sibiu,
*) Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.401/2020 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.394 din 8.08.2022 privind schimbarea sediului pentru Grădiniţa „Eri“,
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 6 din 19.07.2022,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
ART. 1
(1) Începând cu anul şcolar 2022-2023, activitatea de învăţământ a unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Eri“ din Strada Dealului nr. 6A, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, „program normal“, limba de predare „română“, se va muta în sediul din oraşul Cisnădie, strada Haralamb Georgescu nr. 6, judeţul Sibiu.
(2) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Eri“, cu sediul în strada Haralamb Georgescu nr. 6, oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, are o capacitate maximă de şcolarizare de 6 formaţiuni de studiu/1 schimb.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Eri“ din oraşul Cisnădie, judeţul Sibiu, îşi păstrează statutul de unitate de învăţământ autorizată.
ART. 3
Fundaţia „Didactica“, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Eri“, Ministerul Educaţiei, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 30 august 2022.
Nr. 4.957.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: