Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 4.659.947 din 16 noiembrie 2020  privind instituirea carantinei în comuna Ciugud, judeţul Alba    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 4.659.947 din 16 noiembrie 2020 privind instituirea carantinei în comuna Ciugud, judeţul Alba

EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1086 din 16 noiembrie 2020
    Luând în considerare situaţia epidemiologică din comuna Ciugud, judeţul Alba, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 de 7,03 la 1.000 de locuitori în comuna Ciugud, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare,
    ţinând cont de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba nr. 68 din 15.11.2020 emisă pe baza analizei de risc a Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Alba nr. 12.993 din 14.11.2020 şi a Avizului Institutului Naţional de Sănătate Publică nr. 133 din 14.11.2020,
    în temeiul prevederilor art. 3 lit. b), art. 6 lit. b), art. 7 alin. (5) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) lit. a)-d) şi f) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, ale art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale art. 3 alin. (4) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2,
    şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă emite următorul ordin:
    ART. 1
    (1) Se instituie măsura de carantină zonală, începând cu data de 17.11.2020, ora 00,00, pentru o perioadă de 14 zile, pentru comuna Ciugud, judeţul Alba.
    (2) Perimetrul vizat de măsura prevăzută la alin. (1) este delimitat de următoarele coordonate geografice:
    - N 46°02'11.5' E 23°35'19.8' DJ 107 C;
    – N 46°04'24.9' E 23°36'17.0' DJ 107;
    – N 46°03'45.6' E 23°41'56.3' DJ 107;
    – N 46°05'01.5' E 23°36'54.1'.


    ART. 2
    Este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

    ART. 3
    Circulaţia şi staţionarea în spaţii publice a persoanelor sunt interzise, cu excepţia motivelor bine justificate, prevăzute în prezentul ordin, pe baza declaraţiei pe propria răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

    ART. 4
    Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menţionată la art. 1:
    1. identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reşedinţa ori adresa declarată în zona menţionată la art. 1 alin. (2) şi introducerea acestora în bazele de date dedicate;
    2. limitarea la maximum a deplasării persoanelor şi monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieşirea persoanelor din locuinţă este permisă doar pe bază de declaraţie pe propria răspundere, legitimaţie de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, după caz;
    3. în intervalul orar 6,00-22,00, în interiorul zonei menţionate la art. 1 alin. (2), se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
    a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă, gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
    b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale, pentru persoanele cu vârsta de peste 65 de ani în intervalul 10,00-13,00, iar pentru persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani în intervalele orare 6,00-10,00, respectiv 13,00-20,00;
    c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
    d) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive de echipă), precum şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
    e) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
    f) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
    g) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
    h) deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
    i) îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate;
    j) participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
    k) pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor;
    l) eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi prevăzute de lege;
    m) alte motive justificative precum: îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
    n) participarea la activităţi religioase;

    4. în intervalul orar 22,00-6,00, circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la pct. 3 lit. a), c), şi d);
    5. în/din zona menţionată la art. 1 alin. (2) este permisă intrarea/ieşirea pentru:
    a) transportul de marfă indiferent de natura acestuia, al materiilor prime şi resurselor necesare desfăşurării activităţilor economice în localitatea carantinată, precum şi aprovizionarea populaţiei;
    b) persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfăşoară activităţi economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securităţii naţionale, sanitar, veterinar, situaţiilor de urgenţă, administraţie publice, asistenţei şi protecţiei sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, comerţului şi alimentaţiei publice, comunicaţiilor şi transporturilor;
    c) persoanele care locuiesc în zona carantinată şi desfăşoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
    d) persoanele care realizează activităţi agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
    e) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
    f) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
    g) urgenţe medicale;

    6. pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţie de serviciu, adeverinţă eliberată de angajator;
    7. pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
    8. declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/ gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării dintre cele prevăzute la art. 4pct. 3 şi 5, data completării şi semnătura;
    9. se permite tranzitarea unităţii administrativ-teritoriale menţionate la art. 1 alin. (2) de către persoanele care nu au domiciliul pe raza acestora, fiind interzisă oprirea în localitate;
    10. se permite oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va asigura o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    11. se permite oficierea slujbelor de înmormântare, cu participarea a maximum 8 persoane în interior, iar, în exterior, cu participarea a maximum 20 de persoane;
    12. se permite oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maximum 10 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maximum 20 de persoane, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    13. controlul măsurilor privind limitarea deplasării persoanelor în/din unitatea administrativ-teritorială menţionată la art. 1 alin. (2) şi măsurile de ordine publică vor fi organizate şi coordonate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, al poliţiei locale, efective din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Alba, DSVSA, ITM, Protecţia Consumatorului, ISCTR sau alţi funcţionari anume desemnaţi prin dispoziţie a primarului unităţii administrativ-teritoriale.


    ART. 5
    În zona prevăzută la art. 1 alin. (2) se interzic următoarele activităţi:
    1. organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise şi deschise;
    2. organizarea de evenimente şi/sau activităţi private pentru copii în spaţii închise cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă sau altele asemenea;
    3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor, cu excepţia activităţilor de preparare a hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
    4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc;
    5. organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată;
    6. organizarea cu public în spaţii închise şi deschise cum ar fi, fără a se limita la acestea, desfăşurarea activităţilor de tipul spectacolelor şi/sau concertelor, activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de divertisment;
    7. toate activităţile şi competiţiile sportive, individuale sau colective care se desfăşoară în spatii închise sau deschise, cu excepţia celor profesioniste organizate de federaţiile de profil;
    8. organizarea pieţelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor şi pieţelor de vechituri.


    ART. 6
    (1) Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare în intervalul orar 5,00-20,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
    (2) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate cu respectarea normelor de distanţare fizică.
    (3) În cazul centrelor comerciale/parcurilor comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană cu respectarea normelor de distanţare.
    (4) Operatorii economici au obligaţia de a afişa la loc vizibil, la intrarea în unitate, programul de funcţionare, precum şi restricţiile stabilite, inclusiv numărul maxim de persoane care pot avea acces simultan în interior.

    ART. 7
    (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, în zilele de sâmbătă şi duminică, centrele comerciale tip Mall îşi vor suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.
    (2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) operatorii economici care comercializează produse alimentare, farmaciile, curăţătoriile, magazinele care comercializează hrană pentru animalele de companie, precum şi cele care comercializează produse alimentare, băuturi alcoolice şi nealcoolice, în sistem livrare la domiciliu (operatorii economici din zona de fast-food).

    ART. 8
    Operatorii economici care desfăşoară activităţi de transport persoane şi care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în staţiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanţare fizică.

    ART. 9
    Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Alba va evalua şi prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor şi va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare şi personal de specialitate către Institutul Naţional de Sănătate Publică/Ministerul Sănătăţii.

    ART. 10
    Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea“ al Judeţului Alba asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populaţia din localitatea carantinată, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.

    ART. 11
    (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 12
    Alte măsuri pentru prevenirea şi combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum şi pentru soluţionarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Alba.

    ART. 13
    Prezentul ordin se va transmite spre aplicare la Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Alba, care va asigura informarea preşedintelui Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba şi a Direcţiei de Sănătate Publică Alba, şi spre informare la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii - Direcţia generală de asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

    ART. 14
    Prevederile prezentului ordin au aplicabilitate din data de 17.11.2020, ora 00,00, pentru o perioadă de 14 zile, măsurile stabilite în aplicarea acestui ordin urmând a fi raportate până în data de 17.11.2020, ora 12,00, la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

    ART. 15
    Prezentul ordin se transmite pentru publicare pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

    ART. 16
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă,
                    Raed Arafat,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 16 noiembrie 2020.
    Nr. 4.659.947.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016