Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 4.296 din 13 iunie 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Victoria" din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 615 din 1 iulie 2025
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.647/2021 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie S.C. Milenium Gaz - S.R.L. din municipiul Constanţa pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 4 din 29.04.2025;
– Referatului de aprobare nr. 3.576 din 8.05.2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „program prelungit“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă acreditarea unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“, cu sediul în str. Verona nr. 2, municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, pentru nivelul de învăţământ „preşcolar“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „program prelungit“, începând cu anul şcolar 2025-2026.
ART. 2
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, acreditată potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
ART. 3
Capacitatea maximă de şcolarizare este de 3 formaţiuni de studiu/1 schimb (maximum 3 formaţiuni de studiu/schimbul 1).
ART. 4
Personalul didactic şi administrativ din unitatea de învăţământ preuniversitar particular autorizată Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, angajat conform prevederilor legii pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform prevederilor art. 1, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa.
ART. 5
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul învăţământului.
(2) În cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, revine fondatorilor.
ART. 6
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, este monitorizată şi controlată periodic de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
ART. 7
Unitatea de învăţământ preuniversitar particular menţionată la art. 1 are obligaţia de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obţinerea acreditării, dar nu mai târziu de anul şcolar 2029-2030.
ART. 8
S.C. Milenium Gaz - S.R.L., în calitate de persoană juridică iniţiatoare, unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Victoria“ din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 9
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti, 13 iunie 2025.
Nr. 4.296.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: