Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 382 din 30 martie 2026 privind Procedura privind autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din Codul fiscal
EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 259 din 1 aprilie 2026
Având în vedere prevederile art. 359 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. II alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor emite următorul ordin:
ART. 1
(1) În aplicarea prevederilor art. 359 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din Codul fiscal se realizează de către direcţia regională vamală în a cărei rază de competenţă îşi are sediul/domiciliul solicitantul.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul contribuabililor din categoria marilor contribuabili, autorizarea micilor distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum şi a micilor producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din Codul fiscal se realizează de către Direcţia Regională Vamală Bucureşti.
ART. 2
Se aprobă Procedura privind autorizarea antrepozitelor fiscale pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din Codul fiscal, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
ART. 3
Autorizaţiile de antrepozit fiscal pentru producţia exclusivă de vinuri realizată de către contribuabili, alţii decât contribuabilii mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare, micile distilerii prevăzute la art. 353 din Codul fiscal, precum şi micii producători independenţi de bere prevăzuţi la art. 349 din Codul fiscal, valide la data publicării prezentului ordin, rămân valabile până la expirarea perioadei de valabilitate sau până la apariţia unei situaţii care impune revocarea sau anularea acestora.
ART. 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 30 martie 2026.
Nr. 382.
ANEXA 1
PROCEDURĂ
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: