Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Vãzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de asistenţã medicalã, structuri sanitare şi salarizare nr. E.N. 9.164/2006,
având în vedere prevederile art. 22 din Legea sãnãtãţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburãri psihice nr. 487/2002, cu completãrile ulterioare,
în temeiul <>Hotãrârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
ministrul sãnãtãţii emite urmãtorul ordin:
ART. 1
(1) Începând cu data prezentului ordin laboratoarele de sãnãtate mintalã se reorganizeazã în centre de sãnãtate mintalã.
(2) Alte centre de sãnãtate mintalã, altele decât cele înfiinţate prin reorganizarea laboratoarelor de sãnãtate mintalã, se înfiinţeazã cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(3) Dotarea şi personalul laboratoarelor de sãnãtate mintalã se preiau de cãtre centrele de sãnãtate mintalã.
(4) Centrele de sãnãtate mintalã sunt unitãţi sanitare publice, fãrã personalitate juridicã, organizate în cadrul unitãţilor sanitare cu paturi.
ART. 2
Centrul de sãnãtate mintalã este organizat distinct pentru adulţi şi copii, în aceeaşi clãdire sau în clãdiri separate, deservind un sector psihiatric pentru adulţi cuprinzând între 100.000 şi 150.000 de locuitori şi un sector psihiatric pentru copii cuprinzând între 200.000 şi 400.000 de locuitori.
ART. 3
Centrele de sãnãtate mintalã asigurã îngrijirea în comunitate a persoanelor cu tulburãri psihice.
ART. 4
Accesul la serviciile acordate în centrele de sãnãtate mintalã se face direct sau cu trimitere de la medicii de familie, alţi medici specialişti sau unitãţi de asistenţã socialã.
ART. 5
Centrele de sãnãtate mintalã au urmãtoarele atribuţii:
a) evaluarea persoanelor care se adreseazã direct centrelor de sãnãtate mintalã;
b) depistarea activã şi precoce a tulburãrilor mintale şi instituirea mãsurilor corespunzãtoare în vederea tratãrii lor şi prevenirii unor evoluţii nefavorabile;
c) furnizarea intervenţiilor în crizã pentru prevenirea dezvoltãrii episoadelor acute de boalã şi deteriorarea celor preexistente;
d) asigurarea asistenţei medicale curative, inclusiv pacienţilor încadraţi la art. 113 din Codul penal;
e) asigurarea serviciilor de reabilitare psihosocialã;
f) asigurarea serviciilor de psihoterapie;
g) asigurarea serviciilor de terapie ocupaţionalã pentru reinserţia socialã a pacienţilor cu tulburãri psihotice;
h) asigurarea asistenţei la domiciliu, atunci când este necesar;
i) evaluarea pacienţilor cu tulburãri mintale în vederea orientãrii cãtre locuinţe temporare sau protejate, ateliere protejate, comisii de expertizã a capacitãţii de muncã, unitãţi de ajutor social, învãţãmânt şi alte unitãţi sanitare;
j) îndrumarea metodologicã a medicilor de familie din sectorul psihiatric în acordarea de îngrijiri de sãnãtate mintalã în baza unor protocoale de colaborare;
k) întocmirea evidenţei pacienţilor cu tulburãri mintale în vederea elaborãrii Registrului naţional de sãnãtate mintalã;
l) evaluarea mediului de viaţã al pacientului;
m) depistarea precoce a tulburãrilor specifice de dezvoltare şi a disfuncţionalitãţilor psihopatologice la copil şi adolescent;
n) monitorizarea în teritoriu a tulburãrilor psihice în perioada copilãriei şi adolescenţei;
o) monitorizarea familiilor la risc;
p) asigurarea serviciilor de psihopedagogie diferenţiatã pentru reintegrarea şcolarã a copiilor;
q) monitorizarea populaţiei şcolare prin servicii de legãturã cu şcoala (medicul şcolar şi psihologul şcolar);
r) asigurarea serviciilor specializate pentru copii.
ART. 6
Centrele de sãnãtate mintalã asigurã urmãtoarele servicii:
a) servicii psihiatrice ambulatorii;
b) servicii de asistenţã mobilã, pentru pacienţii dificil de tratat sau care refuzã sã frecventeze structurile medicale, dar care acceptã tratamentul sau pentru acoperirea unor nevoi psihosociale variate, care necesitã deplasarea unor membri ai echipei terapeutice;
c) servicii psihiatrice de zi: terapie ocupaţionalã, psihoterapie individualã şi de grup, precum şi programe specializate de reabilitare. Aceste servicii sunt furnizate pacienţilor internaţi în staţionarul de zi şi sunt limitate în timp la maximum douã luni, dupã care pacienţii sunt trimişi serviciilor de reabilitare sau de asistenţã primarã;
d) servicii de reabilitare: programe de terapie ocupaţionalã, programe de reabilitare vocaţionalã, programe de petrecere a timpului liber, programe de psihoeducaţie, dupã caz, în funcţie de specificitãţile locale;
e) servicii de intervenţie în crizã;
f) servicii de îngrijiri la domiciliu.
ART. 7
(1) Numãrul minim de posturi în cadrul centrelor de sãnãtate mintalã cuprinde:
a) 1 post de medic în specialitatea psihiatrie;
b) 3 posturi de asistente de psihiatrie;
c) un post de psiholog;
d) un post de asistent social;
e) un post de instructor de ergoterapie.
(2) În cadrul centrului de sãnãtate mintalã îşi pot desfãşura activitatea şi alte categorii de personal, în condiţiile legii.
ART. 8
Structura şi dotarea minimã ale unui centru de sãnãtate mintalã sunt prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 9
(1) Bugetul de venituri şi cheltuieli al centrului de sãnãtate mintalã se elaboreazã, se aprobã şi se executã de cãtre structurile de conducere şi de execuţie ale acestuia.
(2) Fila de buget se întocmeşte de centrul de sãnãtate mintalã, cu respectarea prevederilor legale, şi este parte integrantã a bugetului spitalului.
ART. 10
Direcţiile implicate din Ministerul Sãnãtãţii, direcţiile de sãnãtate publicã, precum şi unitãţile sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 11
La data intrãrii în vigoare a prezentului ordin se abrogã dispoziţiile referitoare la laboratoarele de sãnãtate mintalã din Ordinul ministrului sãnãtãţii nr. 86/1974 privind aprobarea planului de mãsuri pe anii 1974-1975 şi 1975-1980 privind apãrarea şi promovarea sãnãtãţii mintale a populaţiei.
ART. 12
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sãnãtãţii,
Gheorghe Eugen Nicolãescu
Bucureşti, 10 aprilie 2006.
Nr. 375.
ANEXĂ
STRUCTURA
şi dotarea minimã pentru un centru de sãnãtate mintalã
a) Structura minimã:
● 4 cabinete
● o salã destinatã psihoterapiei de grup (pentru 6-8 persoane)
● un hol de primire
● o salã de activitãţi de reabilitare (pentru 8-10 persoane)
● douã grupuri sanitare
● mobilier adecvat
b) Dotarea minimã:
● un calculator (cu DVDrom) cu licenţe pentru soft
● conexiune Internet
● o imprimantã
● un copiator
● un televizor
● 5 table de scris
● un avizier
● un fax
● 5 telefoane
● o minicentralã telefonicã
● o centralã termicã (dacã este cazul)
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: