Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 374 din 17 iulie 2025 pentru completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.933/2023 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru investiţia specifică: I3.2 - Digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii din cadrul pilonului II: Transformare digitală - componenta 7: Transformare digitală, investiţia: I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină
EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 678 din 21 iulie 2025
Văzând Referatul de aprobare nr. DGIMP5581 din 16.07.2025 al Direcţiei generale de implementare şi monitorizare proiecte,
având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 şi ale Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă,
luând în considerare prevederile Ordonanţei de urgenţă al Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 178/2022, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând cont şi de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
ART. I
În anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 2.933/2023 privind aprobarea Ghidului de finanţare pentru investiţia specifică: I3.2 - Digitalizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii din cadrul pilonului II: Transformare digitală - componenta 7: Transformare digitală, investiţia: I3. Realizarea sistemului de eHealth şi telemedicină, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 şi 784 bis din 31 august 2023, cu modificările ulterioare, după punctul 4.5 se introduce un nou punct, punctul 4.6, cu următorul cuprins:
"4.6. Semnarea de acorduri de parteneriat pentru implementarea proiectelor
Prin excepţie de la pct. 4.1-4.5, pentru implementarea platformei naţionale de securitate cibernetică (componenta 4), Ministerul Sănătăţii va încheia un acord de parteneriat cu alte ministere sau instituţii publice cu reţea sanitară proprie, iar finanţarea pentru implementarea proiectului se va realiza printr-o decizie de finanţare, nefiind necesare anexele nr. 1-12 prevăzute la această secţiune.
După semnarea contractelor/deciziilor de finanţare, pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor, pentru atingerea indicatorilor asumaţi prin cererea de finanţare aprobată, beneficiarii pot semna cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale un acord de parteneriat pentru implementarea proiectului, cu respectarea prevederilor art. 24 alin. (2^1) - (4) din Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, fără modificarea condiţiilor de eligibilitate de la pct. 2.6 Solicitanţi eligibili din prezentul ghid.
În acordul de parteneriat pentru implementarea proiectului vor fi prevăzute în mod obligatoriu părţile (lider de parteneriat şi partener), drepturile şi obligaţiile acestora, obiectul acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului, rolurile şi responsabilităţile părţilor, precum şi durata acordului de parteneriat, care trebuie să respecte termenul de implementare al contractului/deciziei de finanţare. Prin acordul de parteneriat pentru implementarea proiectului nu se vor delega către partener(i) următoarele tipuri de activităţi: modificări asupra contractului/deciziei de finanţare şi a anexelor, inclusiv modificarea beneficiarului eligibil, managementul de proiect şi evidenţa contabilă.
Ulterior, beneficiarul va întreprinde demersurile necesare pentru integrarea acordului de parteneriat pentru implementarea proiectului la contractul/decizia de finanţare."
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătăţii,
Alexandru-Florin Rogobete
Bucureşti, 17 iulie 2025.
Nr. 374.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: