Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 345 din 3 iunie 2021 privind recunoaşterea oficială a practicării în România a ramurii de sport "TEQBALL"
Având în vedere prevederile art. 27 din Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului tineretului şi sportului nr. 1.349/2020*) pentru constituirea Comisiei de analiză şi verificare a cererilor privind recunoaşterea existenţei şi practicării oficiale a unei ramuri de sport pe teritoriul României, *) Ordinul ministrului tineretului şi sportului nr. 1.349/2020 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ca urmare a Raportului Comisiei de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere oficială a practicării ramurilor de sport în România nr. 6.479/27.05.2021 cu privire la cererea de recunoaştere oficială a practicării în România a ramurii de sport „TEQBALL“, în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 11/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul tineretului şi sportului emite prezentul ordin. ART. 1 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se recunoaşte practicarea în România a ramurii de sport „TEQBALL“.
ART. 2 Prezentul ordin se difuzează prin Direcţia politici pentru sport, astfel: - Direcţiei tehnologia informaţiei şi evidenţa datelor - Registrul sportiv; – Serviciului resurse umane; – direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret şi a municipiului Bucureşti.
ART. 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul tineretului şi sportului, Nicoleta Hancia, secretar general adjunct
Bucureşti, 3 iunie 2021. Nr. 345. ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email