Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere necesitatea conformării şi alinierii la standardele şi practicile Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică privind statisticile aferente datoriei sectorului public, în conformitate cu Sistemul conturilor naţionale, ediţia 2008, precum şi Ghidul privind datoria sectorului public, ediţia 2013, publicat de Fondul Monetar Internaţional, care impun furnizarea statisticilor referitoare la datoria societăţilor publice financiare şi nefinanciare, pe lângă cele privind datoria administraţiei publice, în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul finanţelor emite următorul ordin: ART. 1 Prevederile prezentului ordin se aplică următoarelor entităţi: a) societăţi publice financiare - include toate societăţile financiare rezidente, controlate de unităţi ale administraţiei publice sau de alte societăţi publice, a căror activitate principală este furnizarea de servicii financiare, inclusiv intermediere financiară, servicii de asigurări şi fonduri de pensii şi unităţi care furnizează activităţi care facilitează intermedierea financiară către alte unităţi instituţionale, instituţii publice nonprofit, angajate în producţia de piaţă de natură financiară, cum ar fi cele finanţate prin contribuţii de la societăţi financiare al căror rol este de a promova şi servi interesele acestor societăţi; b) societăţi publice nefinanciare - include acele societăţi nefinanciare rezidente controlate de unităţi ale administraţiei publice sau de întreprinderi publice, a căror activitate principală este producţia de bunuri de piaţă sau de servicii nefinanciare. ART. 2 (1) Entităţile prevăzute la art. 1 au obligaţia transmiterii trimestriale, după caz, a raportării prevăzute în anexa nr. 1 aferentă societăţilor publice nefinanciare şi a raportării prevăzute în anexa nr. 2 aferentă societăţilor publice financiare ale formularului S1101, publicat pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) - Descărcare declaraţii electronice, până la radierea din registrul comerţului. (2) Transmiterea datelor se face exclusiv utilizând formularul S1101, anexele nr. 1 şi 2, şi serviciile portalului e-guvernare.ro. Formularul S1101 se semnează cu semnătură electronică. (3) Entităţile prevăzute la art. 1 au obligaţia de a întreprinde toate demersurile necesare pentru a asigura în timp util posesia şi valabilitatea semnăturii electronice. (4) Toate raportările trebuie să conţină date cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare. ART. 3 Ghidul de completare şi transmitere a formularului S1101 se publică pe site-ul www.anaf.ro - Servicii online - Descărcare declaraţii electronice. ART. 4 Entităţile prevăzute la art. 1 au obligaţia transmiterii la Ministerul Finanţelor a anexelor nr. 1 şi 2 ale formularului S1101, trimestrial, astfel: a) pentru trimestrul IV anul anterior, până la data de 25 martie anul curent; b) pentru trimestrul I anul curent, până la data de 25 iunie anul curent; c) pentru trimestrul II anul curent, până la data de 25 septembrie anul curent; d) pentru trimestrul III anul curent, până la data de 25 decembrie anul curent. ART. 5 Entităţile prevăzute la art. 1, nou-înfiinţate, au obligaţia, după data înfiinţării, să transmită la termenele prevăzute prima raportare. ART. 6 Pe baza datelor raportate de către societăţile prevăzute la art. 1, Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare va transmite Direcţiei generale de management al datoriei publice şi fluxurilor de trezorerie situaţia centralizată a indicatorilor prevăzuţi în formularul S1101, separat pe subsectorul societăţilor publice nefinanciare şi pe subsectorul societăţilor publice financiare, în vederea agregării indicatorilor pentru sectorul public şi transmiterii acestora către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică. ART. 7 Orice modificare intervenită în anexele nr. 1 şi 2 ale formularului S1101 se face prin publicarea unei noi versiuni a aplicaţiei informatice a formularului S1101 pe site-ul Ministerului Finanţelor. Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare actualizează aplicaţia informatică a formularului S1101 de pe site-ul ANAF, la solicitarea Direcţiei generale de management al datoriei publice şi fluxurilor de trezorerie din cadrul Ministerului Finanţelor. ART. 8 Prevederile prezentului ordin sunt duse la îndeplinire de către: a) entităţile prevăzute la art. 1; b) Direcţia generală de management al datoriei publice şi fluxurilor de trezorerie şi Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare din cadrul Ministerului Finanţelor. ART. 9 Termenii şi expresiile utilizate în prezentul ordin au semnificaţiile prevăzute în Ghidul privind datoria sectorului public^1, ediţia 2013. ^1 https://www.elibrary.imf.org/display/book/9781616351564/9781616351564.xml. ART. 10 Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin. ART. 11 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul finanţelor, Alexandru Nazare Bucureşti, 13 martie 2026. Nr. 314. ANEXA 1 Raportare trimestrială, solicitată de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), privind datoria sectorului societăţilor publice, subsectorul societăţilor publice nefinanciare (conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 314/2026 privind reglementarea procedurii de raportare a situaţiei împrumuturilor contractate de societăţi publice financiare şi nefinanciare în nume propriu) (Toate raportările trebuie să conţină date cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare.) (a se vedea imaginea asociată) Situaţia împrumuturilor contractate de societăţi publice nefinanciare în nume propriu*)
┌──────────────────────────────────────┐
│mil. lei (cu o zecimală) │
├─────────────────────────────┬──────┬─┤
│ │ │N│
│ │ │/│
│Indicatori │Valori│M│
│ │ │/│
│ │ │L│
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│A │1 │2│
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│1. Datorie pe termen scurt în│ │ │
│funcţie de maturitatea │ │ │
│iniţială, la valoarea │ │ │
│nominală (1 = 2 + 3 + 4) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│2. Numerar şi depozite pe │ │ │
│termen scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│3. Titluri de datorie pe │ │ │
│termen scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│4. Împrumuturi pe termen │ │ │
│scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│5. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate pe termen scurt│ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│6. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit pe │ │ │
│termen scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│7. Datorie pe termen lung │ │ │
│total (7 = 8 + 14) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│8. Datorie pe termen lung în │ │ │
│funcţie de maturitatea │ │ │
│iniţială, cu scadenţa de până│ │ │
│1 an, la valoarea nominală (8│ │ │
│= 9 + 10 + 11) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│9. Numerar şi depozite pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│10. Titluri de datorie pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│11. Împrumuturi pe termen │ │ │
│lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│12. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate pe termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│13. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│14. Datorii pe termen lung în│ │ │
│funcţie de maturitatea │ │ │
│iniţială, cu scadenţă de │ │ │
│peste 1 an, la valoarea │ │ │
│nominală (14 = 16 + 17 + 18) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│15. Drepturi speciale de │ │ │
│tragere (DST-uri) (15 = 0) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│16. Numerar şi depozite pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│17. Titluri de datorie pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│18. Împrumuturi pe termen │ │ │
│lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│19. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate pe termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│20. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│21. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală (21 = 23 + │ │ │
│24 + 25) (21 = 28 + 29) (21 =│ │ │
│30 + 31) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│22. Drepturi speciale de │ │ │
│tragere (DST-uri) (22 = 0) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│23. Numerar şi depozite total│ │ │
│(23 = 2 + 9 + 16) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│24. Titluri de datorie total │ │ │
│(24 = 3 + 10 + 17) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│25. Împrumuturi total (25 = 4│ │ │
│+ 11 + 18) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│26. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate (26 = 5 + 12 + │ │ │
│19) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│27. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit (27 = │ │ │
│6 + 13 + 20) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│28. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, emisă în │ │ │
│moneda naţională │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│29. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, emisă în │ │ │
│alte valute │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│30. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, │ │ │
│contractată pe piaţa internă │ │ │
│(creditorul are rezidenţa în │ │ │
│România) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│31. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, │ │ │
│contractată pe piaţa externă │ │ │
│(creditorul nu are rezidenţa │ │ │
│în România) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│32. Titluri de datorie, la │ │ │
│valoarea de piaţă │ │ │
└─────────────────────────────┴──────┴─┘
Observaţii: Dacă coloana 1 = zero, atunci coloana 2 se completează cu N/L/M: N - dacă datele nu sunt disponibile; L - dacă datele există, dar nu au fost colectate; M - dacă datele nu se aplică. În coloanele 28-31 se raportează şi instrumentele de datorie din coloanele 5, 6, 12, 13, 19 şi 20. *) Raportarea se realizează în scopul elaborării raportărilor trimestriale solicitate de către OECD, fără a se modifica, adăuga sau elimina coloane. Sectorul public este format din sectorul administraţiei publice şi sectorul societăţilor publice rezidente. Sectorul societăţilor publice cuprinde subsectorul societăţilor publice nefinanciare şi subsectorul societăţilor publice financiare. Subsectorul societăţilor publice nefinanciare include acele societăţi nefinanciare rezidente controlate de unităţi ale administraţiei publice sau de întreprinderi publice, a căror activitate principală este producţia de bunuri de piaţă sau de servicii nefinanciare. Exemple de societăţi publice nefinanciare sunt companii aeriene naţionale, companii naţionale de electricitate şi căi ferate naţionale, instituţii publice nonprofit cum ar fi spitale, şcoli sau licee. Această categorie exclude entităţile care primesc ajutor financiar de la stat, dar care nu sunt controlate de stat. Pentru calculul echivalentului în lei al soldului în alte valute se va folosi cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil în ultima zi lucrătoare a trimestrului. Datoria brută totală (adesea denumită „datorie totală“ sau „datorii totale“) constă în totalitatea pasivelor care se constituie din instrumente de datorie. Un instrument de datorie este definit ca o creanţă financiară care implică un calendar de plată a dobânzii şi/sau a principalului de către debitor către creditor la o dată sau date viitoare. În categoria instrumentelor de datorie se includ: • numerar şi depozite: pe termen scurt (cu scadenţă până într-un an) şi pe termen lung (cu scadenţă mai mare de 1 an); • drepturi speciale de tragere (DST) - se completează cu zero; • titluri de datorie: instrumente financiare negociabile care servesc drept dovadă a unei datorii şi specifică în mod normal un calendar de plată a dobânzii şi de rambursare a principalului. Exemple de titluri de datorie: certificate pe termen scurt, obligaţiuni şi titluri de creanţă, inclusiv obligaţiuni convertibile în acţiuni, obligaţiuni comerciale, certificate de depozit negociabile, credite care au devenit negociabile de la un titular la altul, acţiuni sau părţi sociale preferenţiale neparticipante, titluri garantate cu active şi obligaţiuni garantate cu creanţe, cambii, instrumente similare tranzacţionate în mod normal pe pieţele financiare; • împrumuturi: instrument financiar creat atunci când un creditor împrumută fonduri direct unui debitor şi primeşte un document nenegociabil ca dovadă a activului; include descoperiri de cont, împrumuturi ipotecare, împrumuturi pentru finanţarea creditelor comerciale şi a avansurilor, acorduri de răscumpărare, active şi pasive financiare create prin contracte de leasing financiar şi creanţe. Creditele comerciale şi avansurile, precum şi conturile de creanţe/datorii similare nu sunt împrumuturi. Creditele care devin tranzacţionabile permanent pe pieţele secundare trebuie reclasificate în titluri de datorie; • asigurări, pensii şi scheme de garantare standardizate: rezerve tehnice pentru asigurările generale, asigurări de viaţă şi rente viagere, drepturi de pensie, creanţe ale fondurilor de pensii asupra managerului de fond (de obicei societăţile financiare sunt cele care derulează scheme de asigurare), provizioane pentru solicitări de plată în cadrul sistemelor de garantare standardizate; • alte datorii comerciale/alte conturi de plătit: credite comerciale şi avansuri şi diverse alte elemente care trebuie plătite. Toate aceste pasive trebuie evaluate la valoarea pe care debitorul este obligat prin contract să o plătească creditorului pentru stingerea obligaţiei. Creditele comerciale şi avansurile includ (1) creditele comerciale acordate direct cumpărătorilor de bunuri şi servicii şi (2) avansurile pentru lucrări în curs de desfăşurare sau care urmează să fie întreprinse, cum ar fi plăţile intermediare efectuate în timpul construcţiei sau pentru plăţile anticipate ale bunurilor şi serviciilor. Creditul comercial acordat de vânzătorul de bunuri şi servicii nu include împrumuturile, titlurile de datorie sau alte pasive care sunt furnizate de terţe părţi pentru finanţarea comerţului, care se raportează la celelalte poziţii/categorii. În cazul în care se emite un bilet la ordin sau o altă garanţie pentru a consolida plăţile datorate pentru mai multe credite comerciale, atunci biletul la ordin sau garanţia este clasificat/ă drept titlu de datorie. Nu sunt considerate instrumente de datorie acţiunile, unităţile de fond la fondurile de investiţii şi instrumente derivate financiare şi opţiuni pe acţiuni ale angajaţilor, deoarece acestea nu necesită plata principalului sau a dobânzii, având implicaţii diferite asupra lichidităţii. Din acelaşi motiv, instrumentele financiare derivate - atât contractele forward, cât şi opţiunile - nu sunt datorii, deoarece nu se avansează niciun principal care să fie rambursat şi nu se acumulează dobândă pentru niciun instrument financiar derivat. Instrumentele de datorie care nu sunt în general tranzacţionate (sau tranzacţionabile) pe pieţele financiare organizate sau pe alte pieţe financiare sunt cele din categoria împrumuturi, numerar şi depozite, precum şi alte conturi de plătit şi trebuie evaluate la valoarea nominală. Valoarea nominală reprezintă suma pe care debitorul o datorează creditorului la orice moment în timp. Valoarea nominală a unui instrument de datorie ar putea fi mai mică decât suma iniţială, dacă au existat rambursări de principal, anulări de datorie sau alte fluxuri economice, care afectează valoarea sumei datorate, sau ar putea fi mai mare decât cea iniţială datorită acumulării de dobânzi, dobânda calculată în baza dreptului constatat (accrued interest - datorată şi neplătită la sfârşitul fiecărui trimestru) sau a altor fluxuri economice (cum ar fi, de exemplu, orice alte reevaluări rezultate din cursul de schimb). Instrumentele de datorie tranzacţionate (sau tranzacţionabile) pe pieţele organizate şi pe alte pieţe financiare - cum ar fi titlurile de valoare, obligaţiunile, certificatele de depozit negociabile, titlurile garantate cu active etc. - ar trebui evaluate atât la valoarea nominală, cât şi la valoarea de piaţă. Pentru un titlu de datorie tranzacţionat, valoarea nominală poate fi determinată din valoarea datoriei la momentul când a fost creată şi din fluxurile economice ulterioare, în timp ce valoarea de piaţă se bazează pe preţul la care este tranzacţionată pe o piaţă financiară. Scadenţa unui titlu de datorie este clasificată fie pe termen scurt, fie pe termen lung: a) termenul scurt este definit ca fiind plătibil la cerere sau cu o scadenţă de un an sau mai puţin; b) termenul lung este definit ca având o scadenţă mai mare de un an sau fără scadenţă declarată. Scadenţa pe termen lung este, de asemenea, clasificată în funcţie de scadenţa rămasă (şi anume perioada cuprinsă între data de referinţă şi ultima plată programată prin contract). ANEXA 2 Raportare trimestrială, solicitată de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), privind datoria sectorului societăţilor publice, subsectorul societăţilor publice financiare (conform Ordinului ministrului finanţelor nr. 314/2026 privind reglementarea procedurii de raportare a situaţiei împrumuturilor contractate de societăţi publice financiare şi nefinanciare în nume propriu) (Toate raportările trebuie să conţină date cumulate de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare.) (a se vedea imaginea asociată) Situaţia împrumuturilor contractate de societăţi publice financiare în nume propriu*)
┌──────────────────────────────────────┐
│mil. lei (cu o zecimală) │
├─────────────────────────────┬──────┬─┤
│ │ │N│
│ │ │/│
│Indicatori │Valori│M│
│ │ │/│
│ │ │L│
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│A │1 │2│
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│1. Datorie pe termen scurt în│ │ │
│funcţie de maturitatea │ │ │
│iniţială, la valoarea │ │ │
│nominală (1 = 2 + 3 + 4) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│2. Numerar şi depozite pe │ │ │
│termen scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│3. Titluri de datorie pe │ │ │
│termen scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│4. Împrumuturi pe termen │ │ │
│scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│5. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate pe termen scurt│ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│6. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit pe │ │ │
│termen scurt │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│7. Datorie pe termen lung │ │ │
│total (7 = 8 + 14) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│8. Datorie pe termen lung în │ │ │
│funcţie de maturitatea │ │ │
│iniţială, cu scadenţa de până│ │ │
│1 an, la valoarea nominală (8│ │ │
│= 9 + 10 + 11) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│9. Numerar şi depozite pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│10. Titluri de datorie pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│11. Împrumuturi pe termen │ │ │
│lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│12. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate pe termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│13. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│14. Datorii pe termen lung în│ │ │
│funcţie de maturitatea │ │ │
│iniţială, cu scadenţă de │ │ │
│peste 1 an, la valoarea │ │ │
│nominală (14 = 16 + 17 + 18) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│15. Drepturi speciale de │ │ │
│tragere (DST-uri) (15 = 0) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│16. Numerar şi depozite pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│17. Titluri de datorie pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│18. Împrumuturi pe termen │ │ │
│lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│19. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate pe termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│20. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit pe │ │ │
│termen lung │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│21. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală (21 = 23 + │ │ │
│24 + 25) (21 = 28 + 29) (21 =│ │ │
│30 + 31) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│22. Drepturi speciale de │ │ │
│tragere (DST-uri) (22 = 0) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│23. Numerar şi depozite total│ │ │
│(23 = 2 + 9 + 16) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│24. Titluri de datorie total │ │ │
│(24 = 3 + 10 + 17) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│25. Împrumuturi total (25 = 4│ │ │
│+ 11 + 18) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│26. Asigurări, pensii şi │ │ │
│scheme de garantare │ │ │
│standardizate (26 = 5 + 12 + │ │ │
│19) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│27. Alte datorii comerciale/ │ │ │
│Alte conturi de plătit (27 = │ │ │
│6 + 13 + 20) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│28. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, emisă în │ │ │
│moneda naţională │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│29. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, emisă în │ │ │
│alte valute │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│30. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, │ │ │
│contractată pe piaţa internă │ │ │
│(creditorul are rezidenţa în │ │ │
│România) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│31. Datoria totală, la │ │ │
│valoarea nominală, │ │ │
│contractată pe piaţa externă │ │ │
│(creditorul nu are rezidenţa │ │ │
│în România) │ │ │
├─────────────────────────────┼──────┼─┤
│32. Titluri de datorie, la │ │ │
│valoarea de piaţă │ │ │
└─────────────────────────────┴──────┴─┘
Observaţii: Dacă coloana 1 = zero, atunci coloana 2 se completează cu N/L/M: N - dacă datele nu sunt disponibile; L - dacă datele există, dar nu au fost colectate; M - dacă datele nu se aplică. În coloanele 28-31 se raportează şi instrumentele de datorie din coloanele 5, 6, 12, 13, 19 şi 20. *) Raportarea se realizează în scopul elaborării raportărilor trimestriale solicitate de către OECD, fără a se modifica, adăuga sau elimina coloane. Sectorul public este format din sectorul administraţiei publice şi sectorul societăţilor publice rezidente. Sectorul societăţilor publice cuprinde subsectorul societăţilor publice nefinanciare şi subsectorul societăţilor publice financiare. Subsectorul societăţilor publice financiare include toate societăţile financiare rezidente controlate de unităţi ale administraţiei publice sau de alte societăţi publice, a căror activitate principală este furnizarea de servicii financiare, inclusiv intermediere financiară, servicii de asigurări şi fonduri de pensii şi unităţi care furnizează activităţi care facilitează intermedierea financiară către alte unităţi instituţionale, instituţii publice nonprofit, angajate în producţia de piaţă de natură financiară, cum ar fi cele finanţate prin contribuţii de la societăţi financiare al căror rol este de a promova şi servi interesele acestor societăţi. Exemple de societăţi publice financiare sunt banca centrală, societăţi publice care acceptă depozite, cu excepţia băncii centrale, de exemplu, bănci comerciale, case de economii, bănci poştale, bănci de credit rural, bănci de credit agricol, bănci de export-import şi bănci specializate, dacă acceptă depozite sau emit instrumente similare depozitelor, şi alte societăţi financiare publice, care cuprind toate societăţile financiare rezidente, cu excepţia societăţilor publice care acceptă depozite, controlate de unităţi administrative sau alte societăţi publice, şi includ unităţi care atrag fonduri pe pieţele financiare, altfel decât prin depozite, şi le utilizează pentru a achiziţiona active financiare - de exemplu, fondurile pieţei monetare, fondurile de investiţii nemonetare, alţi intermediari financiari, cu excepţia societăţilor de asigurări şi a fondurilor de pensii. Pentru calculul echivalentului în lei al soldului în alte valute se va folosi cursul de schimb al Băncii Naţionale a României valabil în ultima zi lucrătoare a trimestrului. Datoria brută totală (adesea denumită „datorie totală“ sau „datorii totale“) constă în totalitatea pasivelor care se constituie din instrumente de datorie. Un instrument de datorie este definit ca o creanţă financiară care implică un calendar de plată a dobânzii şi/sau a principalului de către debitor către creditor la o dată sau date viitoare. În categoria instrumentelor de datorie se includ: • numerar şi depozite: pe termen scurt (cu scadenţă până într-un an) şi pe termen lung (cu scadenţă mai mare de 1 an); • drepturi speciale de tragere (DST) - se completează cu zero; • titluri de datorie: instrumente financiare negociabile care servesc drept dovadă a unei datorii şi specifică în mod normal un calendar de plată a dobânzii şi de rambursare a principalului. Exemple de titluri de datorie: certificate pe termen scurt, obligaţiuni şi titluri de creanţă, inclusiv obligaţiuni convertibile în acţiuni, obligaţiuni comerciale, certificate de depozit negociabile, credite care au devenit negociabile de la un titular la altul, acţiuni sau părţi sociale preferenţiale neparticipante, titluri garantate cu active şi obligaţiuni garantate cu creanţe, cambii, instrumente similare tranzacţionate în mod normal pe pieţele financiare; • împrumuturi: instrument financiar creat atunci când un creditor împrumută fonduri direct unui debitor şi primeşte un document nenegociabil ca dovadă a activului; include descoperiri de cont, împrumuturi ipotecare, împrumuturi pentru finanţarea creditelor comerciale şi a avansurilor, acorduri de răscumpărare, active şi pasive financiare create prin contracte de leasing financiar şi creanţe. Creditele comerciale şi avansurile, precum şi conturile de creanţe/datorii similare nu sunt împrumuturi. Creditele care devin tranzacţionabile permanent pe pieţele secundare trebuie reclasificate în titluri de datorie; • asigurări, pensii şi scheme de garantare standardizate: rezerve tehnice pentru asigurările generale, asigurări de viaţă şi rente viagere, drepturi de pensie, creanţe ale fondurilor de pensii asupra managerului de fond (de obicei societăţile financiare sunt cele care derulează scheme de asigurare), provizioane pentru solicitări de plată în cadrul sistemelor de garantare standardizate; • alte datorii comerciale/alte conturi de plătit: credite comerciale şi avansuri şi diverse alte elemente care trebuie plătite. Toate aceste pasive trebuie evaluate la valoarea pe care debitorul este obligat prin contract să o plătească creditorului pentru stingerea obligaţiei. Creditele comerciale şi avansurile includ (1) creditele comerciale acordate direct cumpărătorilor de bunuri şi servicii şi (2) avansurile pentru lucrări în curs de desfăşurare sau care urmează să fie întreprinse, cum ar fi plăţile intermediare efectuate în timpul construcţiei sau pentru plăţile anticipate ale bunurilor şi serviciilor. Creditul comercial acordat de vânzătorul de bunuri şi servicii nu include împrumuturile, titlurile de datorie sau alte pasive care sunt furnizate de terţe părţi pentru finanţarea comerţului, care se raportează la celelalte poziţii/categorii. În cazul în care se emite un bilet la ordin sau o altă garanţie pentru a consolida plăţile datorate pentru mai multe credite comerciale, atunci biletul la ordin sau garanţia este clasificat/ă drept titlu de datorie. Nu sunt considerate instrumente de datorie acţiunile, unităţile de fond la fondurile de investiţii şi instrumente derivate financiare şi opţiuni pe acţiuni ale angajaţilor, deoarece acestea nu necesită plata principalului sau a dobânzii, având implicaţii diferite asupra lichidităţii. Din acelaşi motiv, instrumentele financiare derivate - atât contractele forward, cât şi opţiunile - nu sunt datorii, deoarece nu se avansează niciun principal care să fie rambursat şi nu se acumulează dobândă pentru niciun instrument financiar derivat. Instrumentele de datorie care nu sunt în general tranzacţionate (sau tranzacţionabile) pe pieţele financiare organizate sau pe alte pieţe financiare sunt cele din categoria împrumuturi, numerar şi depozite, precum şi alte conturi de plătit şi trebuie evaluate la valoarea nominală. Valoarea nominală reprezintă suma pe care debitorul o datorează creditorului la orice moment în timp. Valoarea nominală a unui instrument de datorie ar putea fi mai mică decât suma iniţială, dacă au existat rambursări de principal, anulări de datorie sau alte fluxuri economice, care afectează valoarea sumei datorate, sau ar putea fi mai mare decât cea iniţială datorită acumulării de dobânzi, dobânda calculată în baza dreptului constatat (accrued interest - datorată şi neplătită la sfârşitul fiecărui trimestru) sau a altor fluxuri economice (cum ar fi, de exemplu, orice alte reevaluări rezultate din cursul de schimb). Instrumentele de datorie tranzacţionate (sau tranzacţionabile) pe pieţele organizate şi pe alte pieţe financiare - cum ar fi titlurile de valoare, obligaţiunile, certificatele de depozit negociabile, titlurile garantate cu active etc. - ar trebui evaluate atât la valoarea nominală, cât şi la valoarea de piaţă. Pentru un titlu de datorie tranzacţionat, valoarea nominală poate fi determinată din valoarea datoriei la momentul când a fost creată şi din fluxurile economice ulterioare, în timp ce valoarea de piaţă se bazează pe preţul la care este tranzacţionată pe o piaţă financiară. Scadenţa unui titlu de datorie este clasificată fie pe termen scurt, fie pe termen lung: a) termenul scurt este definit ca fiind plătibil la cerere sau cu o scadenţă de un an sau mai puţin; b) termenul lung este definit ca având o scadenţă mai mare de un an sau fără scadenţă declarată. Scadenţa pe termen lung este, de asemenea, clasificată în funcţie de scadenţa rămasă (şi anume perioada cuprinsă între data de referinţă şi ultima plată programată prin contract). -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.