Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 31 din 18 februarie 2021  pentru modificarea şi completarea Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 64/2014     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 31 din 18 februarie 2021 pentru modificarea şi completarea Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 64/2014

EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 188 din 25 februarie 2021
    În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:
    ART. I
    Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul viceprimministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 64/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 7 mai 2014, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 41, alineatele (2) şi (3) se abrogă.
    2. Articolul 42 se abrogă.
    3. După articolul 42 se introduce un nou articol, articolul 42^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 42^1
    (1) În scopul exprimării acordului pentru organizarea funeraliilor cu onoruri militare, la nivelul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, respectiv la nivelul fiecărui judeţ se constituie o Comisie pentru Onoruri Militare, formată din comandantul Comenduirii Garnizoanei Bucureşti a Ministerului Afacerilor Interne sau, după caz, inspectorul şef al inspectoratului judeţean de jandarmi competent teritorial, precum şi din inspectorul şef al inspectoratului judeţean de poliţie/directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectorul şef al inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean/Bucureşti-Ilfov, şeful serviciului teritorial al Poliţiei de Frontieră Române, şeful structurii teritoriale a Direcţiei Generale de Protecţie Internă şi şeful structurii în care era încadrat/înmatriculat defunctul la data decesului.
    (2) Secretariatul Comisiei pentru Onoruri Militare se asigură de către comenduirea Garnizoanei Bucureşti a Ministerului Afacerilor Interne, în cazul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, respectiv de inspectoratul judeţean de jandarmi competent teritorial.
    (3) Solicitările de organizare şi desfăşurare a funeraliilor cu onoruri militare se depun la comandantul Comenduirii Garnizoanei Bucureşti a Ministerului Afacerilor Interne, în cazul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, respectiv la inspectorul şef al inspectoratului judeţean de jandarmi competent teritorial, în cazul celorlalte judeţe.
    (4) Termenul de depunere de către familie a solicitărilor de organizare şi desfăşurare a funeraliilor cu onoruri militare în situaţia decesului unei persoane prevăzute la art. 41 alin. (1) lit. b), g) şi i) este de cel puţin 48 de ore înainte de desfăşurarea funeraliilor.
    (5) În vederea exprimării acordului pentru organizarea de funeralii cu onoruri militare, Comisia pentru Onoruri Militare analizează, în condiţiile legii, activitatea persoanei prevăzute la art. 41 alin. (1) desfăşurată de-a lungul carierei, precum şi conduita acesteia după trecerea în rezervă sau direct în retragere ori după încetarea raporturilor de serviciu, în raport cu situaţiile prevăzute la alin. (6).
    (6) Nu se organizează funeralii cu onoruri militare dacă persoana decedată a fost în următoarele situaţii:
    a) a decedat ca urmare a săvârşirii de către aceasta a unor fapte care pot constitui infracţiuni, în situaţia în care există suspiciuni rezonabile în acest sens;
    b) a decedat ca urmare a sinuciderii, în situaţia în care există suspiciuni rezonabile în acest sens;
    c) a săvârşit o infracţiune cu intenţie;
    d) i s-a aplicat pedeapsa degradării militare;
    e) a fost trecută în rezervă sau direct în retragere, după caz, ca urmare a comiterii de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare sau de la alte dispoziţii legale sau, după caz, i-au încetat raporturile de serviciu la destituirea din poliţie pentru abateri disciplinare, precum şi dacă a fost trecut în rezervă sau direct în retragere ori, după caz, i-au încetat raporturile de serviciu în condiţiile art. 85 alin. 1 lit. g)-i) şi k)-m), art. 87 sau art. 88 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale art. 69 alin. (1) lit. d),f),h), i), k), l) şi n) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) dacă s-a constatat cu caracter definitiv, în condiţiile legii, că a avut calitatea de lucrător al securităţii sau colaborator al securităţii.
    (7) Situaţia prevăzută la alin. (6) lit. f) nu se analizează pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care la data de 22 decembrie 1989 nu împlinise vârsta de 16 ani.
    (8) În vederea constatării incidenţei situaţiei prevăzute la alin. (6) lit. f), Comenduirea Garnizoanei Bucureşti a Ministerului Afacerilor Interne sau inspectoratul judeţean de jandarmi competent teritorial, care a primit solicitarea pentru organizarea funeraliilor cu onoruri militare, prezintă Comisiei pentru Onoruri Militare informaţiile rezultate din desfăşurarea următoarelor activităţi:
    a) verificarea informaţiilor publicate pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii;
    b) în cazul în care nu se identifică date prin desfăşurarea activităţii prevăzute la lit. a), solicitarea de informaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în condiţiile stabilite prin acord de colaborare încheiat între Ministerul Afacerilor Interne şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
    (9) În situaţia existenţei solicitării prevăzute la alin. (3), Comisia pentru Onoruri Militare se întruneşte la cererea comandantului Comenduirii Garnizoanei Bucureşti a Ministerului Afacerilor Interne, în cazul municipiului Bucureşti şi judeţului Ilfov, respectiv a inspectorului şef al inspectoratului judeţean de jandarmi competent teritorial.
    (10) Comisia pentru Onoruri Militare îşi desfăşoară activitatea astfel:
    a) şedinţele se pot organiza fără prezenţa fizică, prin mijloace electronice de comunicare de la distanţă audiovideo;
    b) şedinţele se organizează în prezenţa tuturor membrilor, asigurată, după caz, în condiţiile lit. a);
    c) acordul privind organizarea ceremonialului militar se aprobă prin decizia unanimităţii membrilor care participă la şedinţă. Acordul se consemnează într-un proces-verbal şi se comunică solicitantului."



    ART. II
    Până la încheierea acordului prevăzut la art. 42^1 alin. (8) lit. b) din Regulamentul onorurilor şi ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 64/2014, cu modificările şi completările aduse prin prezentul ordin, incidenţa situaţiei prevăzute la art. 42^1 alin. (6) lit. f) din acelaşi act normativ se constată exclusiv prin verificarea informaţiilor publicate pe pagina de internet a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

    ART. III
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul afacerilor interne,
                    Lucian Nicolae Bode

    Bucureşti, 18 februarie 2021.
    Nr. 31.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016