Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.801 din 16 aprilie 2025 pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 83, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 412/33/2023, rămasă definitivă prin respingerea recursului
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 398 din 5 mai 2025
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 8 din 2.08.2022;
– Sentinţei civile nr. 83/2024 din Dosarul nr. 412/33/2023, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) nr. 661/2025;
– Referatului nr. 2.881 din 7.04.2025 pentru aprobarea proiectului de ordin al ministrului educaţiei şi cercetării pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 83, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul de instanţă nr. 412/33/2023, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 661/2025, respectiv acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Asociaţiei Cosmic Montesssori din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Montessori Transilvania din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. I
Pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 83/2024, pronunţată în Dosarul nr. 412/33/2023 de Curtea de Apel Cluj, Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă prin Decizia ICCJ nr. 661/2025, Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.095/2023 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Asociaţiei Cosmic Montessori din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Montessori Transilvania din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 29 mai 2023, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"ART. 1
Se acordă autorizaţia de funcţionare provizorie Asociaţiei Cosmic Montesssori din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară Montessori Transilvania, cu sediul în str. Decebal nr. 79, municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, pentru nivelul de învăţământ «primar» (primar II, alternativa educaţională Montessori), limba de predare «română», forma de învăţământ «cu frecvenţă/zi», începând cu anul şcolar 2022-2023."
2. Anexa se abrogă.
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Daniel-Ovidiu David
Bucureşti, 16 aprilie 2025.
Nr. 3.801.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: