Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.774 din 19 decembrie 2019  privind reglementarea unor măsuri referitoare la semnarea şi aplicarea ştampilei  pe documentele depuse de instituţiile publice la Trezoreria Statului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.774 din 19 decembrie 2019 privind reglementarea unor măsuri referitoare la semnarea şi aplicarea ştampilei pe documentele depuse de instituţiile publice la Trezoreria Statului

EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1044 din 24 decembrie 2019
    În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
    având în vedere prevederile art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 316/2015, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:
    ART. 1
    (1) Persoanele autorizate din cadrul instituţiilor publice care potrivit prevederilor legale în vigoare au obligaţia semnării olografe a documentelor tipărite pe suport hârtie reprezentând cereri pentru deschiderea de credite bugetare, dispoziţii bugetare privind repartizarea/retragerea creditelor bugetare, cec pentru ridicare numerar multiplu, cereri privind înrolarea/modificarea accesului/revocarea accesului la funcţionalităţile sistemului naţional de raportare (Forexebug), note contabile corecţie CAB, fişa entităţii publice care se depun la Ministerul Finanţelor Publice sau la unităţile Trezoreriei Statului, după caz, nu au obligaţia de a aplica amprenta ştampilei pe documentele respective.
    (2) Instituţiile publice pot opta numai pentru semnarea documentelor prevăzute la alin. (1), situaţie în care vor proceda la depunerea la Ministerul Finanţelor Publice sau la unităţile Trezoreriei Statului, după caz, a fişelor cu specimenele de semnături care conţin numai semnăturile persoanelor autorizate să efectueze operaţiunile respective, iar în rubricile destinate aplicării amprentei ştampilei se va completa „Nu se aplică“.
    (3) Fişele cu specimenele de semnături care sunt depuse la data intrării în vigoare a prezentului ordin la Ministerul Finanţelor Publice sau la unităţile Trezoreriei Statului, după caz, rămân valabile până la primirea unor noi fişe cu specimene de semnături.
    (4) Ministerul Finanţelor Publice sau unităţile Trezoreriei Statului, după caz, efectuează verificările privind concordanţa dintre semnăturile şi, după caz, amprentele ştampilelor aplicate pe documentele prevăzute la alin. (1) cu cele din fişele cu specimenele de semnături, astfel cum sunt acestea depuse de instituţiile publice.

    ART. 2
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice prevedere legală contrară dispoziţiilor art. 1 cuprinse în:
    a) Instrucţiunile privind completarea formularului „Cerere pentru deschiderea de credite bugetare“, aprobat prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului delegat pentru buget nr. 2.005/2013;
    b) Normele metodologice privind deschiderea şi repartizarea/retragerea creditelor bugetare din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul Trezoreriei Statului, bugetul Fondului pentru mediu şi bugetele locale, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 501/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.801/2014 privind modificarea formularului „Carnet de cecuri pentru ridicare numerar“, cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995;
    d) Normele metodologice privind execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor publice autonome, instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii, inclusiv a bugetelor creditelor interne, bugetelor creditelor externe, bugetelor fondurilor externe nerambursabile, bugetelor fondului de risc şi bugetelor privind activitatea de privatizare, gestionate de instituţiile publice, indiferent de modalitatea de organizare şi finanţare a acestora, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 720/2014, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) anexele nr. 3 şi 4 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) Procedura privind registrul entităţilor publice prevăzută în anexa nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 2.004/2013 pentru aprobarea procedurilor privind registrul entităţilor publice şi registrul altor entităţi, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. 3
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul finanţelor publice,
                    Vasile-Florin Cîţu

    Bucureşti, 19 decembrie 2019.
    Nr. 3.774.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016