Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 3.723 din 26 aprilie 2021  privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2021  pentru absolvenţii colegiilor naţionale militare selectaţi pentru a participa la admiterea  la academiile militare din Statele Unite ale Americii, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă  cu examenul naţional de bacalaureat 2021 - sesiunea iunie-iulie    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.723 din 26 aprilie 2021 privind aprobarea calendarului sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2021 pentru absolvenţii colegiilor naţionale militare selectaţi pentru a participa la admiterea la academiile militare din Statele Unite ale Americii, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2021 - sesiunea iunie-iulie

EMITENT: Ministerul Educaţiei
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 454 din 28 aprilie 2021
    Având în vedere:
    - prevederile art. 77 alin. (1)-(3) şi ale art. 361 alin. (3) lit. c) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 24/2017 privind formarea iniţială a ofiţerilor în activitate din Ministerul Apărării Naţionale în instituţii de învăţământ superior militar din străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 41/2018;
    – prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
    – prevederile Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,

    în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,
    ministrul educaţiei emite prezentul ordin.
    ART. 1
    Se aprobă calendarul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2021 pentru absolvenţii colegiilor naţionale militare selectaţi pentru a participa la admiterea la academiile militare din Statele Unite ale Americii, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2021 - sesiunea iunie-iulie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 2
    Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova nominalizează unităţile de învăţământ - centru de examen şi centru zonal de evaluare pentru sesiunea specială a examenului de bacalaureat - 2021.

    ART. 3
    Lista nominală a absolvenţilor colegiilor naţionale militare selectaţi pentru a participa la admiterea la academiile militare din Statele Unite ale Americii, avizată de directorul general al Direcţiei generale învăţământ preuniversitar, este aprobată de preşedintele Comisiei Naţionale de Bacalaureat - 2021.

    ART. 4
    (1) Preşedinţii comisiilor de bacalaureat din centrul de examen şi din centrul zonal de evaluare se numesc prin ordin al ministrului educaţiei.
    (2) Comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova stabileşte componenţa comisiilor de bacalaureat de evaluare/echivalare/recunoaştere a nivelurilor de competenţă din cadrul probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, a comisiilor de bacalaureat din centrul de examen şi din centrul zonal de evaluare.

    ART. 5
    Sesiunea specială a examenului de bacalaureat - 2021 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat - 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat - 2011, cu modificările ulterioare, valabilă şi pentru examenul de bacalaureat naţional - 2021, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.453/2020 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional - 2021, cu modificările ulterioare.

    ART. 6
    Direcţia generală învăţământ preuniversitar, Direcţia generală economică, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, precum şi conducerea unităţilor de învăţământ - centre de bacalaureat pentru sesiunea specială - 2021 duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 7
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul educaţiei,
                    Gigel Paraschiv,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 26 aprilie 2021.
    Nr. 3.723.
    ANEXA 1

    CALENDARUL
    sesiunii speciale a examenului de bacalaureat - 2021 pentru absolvenţii colegiilor naţionale militare selectaţi pentru a participa la admiterea la academiile militare din Statele Unite ale Americii, care se desfăşoară în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat 2021 - sesiunea iunie-iulie

┌─────┬────────────────────────────────┐
│17 │- Înscrierea candidaţilor la │
│mai │sesiunea specială de examen │
│2021 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│18 │- Limba şi literatura română - │
│mai │proba E.a) - probă scrisă │
│2021 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│19 │- Proba obligatorie a profilului│
│mai │- proba E.c) - probă scrisă │
│2021 │ │
├─────┼────────────────────────────────┤
│20 │- Proba la alegere a profilului │
│mai │şi specializării - proba E.d) - │
│2021 │probă scrisă │
├─────┼────────────────────────────────┤
│ │- Susţinerea/Echivalarea/ │
│până │Recunoaşterea nivelurilor de │
│la 25│competenţă din cadrul probelor │
│mai │de evaluare a competenţelor │
│2021 │lingvistice şi digitale - │
│ │probele A, C, D │
├─────┼────────────────────────────────┤
│până │- Afişarea rezultatelor - până │
│la 26│la ora 12,00 │
│mai │- Depunerea contestaţiilor - │
│2021 │între orele 12,00 - 14,00 │
├─────┼────────────────────────────────┤
│până │ │
│la 27│- Soluţionarea contestaţiilor şi│
│mai │afişarea rezultatelor finale │
│2021 │ │
└─────┴────────────────────────────────┘


    NOTĂ:
    Având în vedere prevederile art. 5 din Instrucţiunile privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora în colegiile naţionale militare învăţământul se desfăşoară în limba română, programarea probei E.b) din cadrul examenului naţional de bacalaureat nu se justifică.

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016