Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.623 din 14 aprilie 2026 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă "Sfânta Filofteia" din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 385 din 7 mai 2026
Având în vedere prevederile:
- Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
– Ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;
– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar;
– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– Hotărârii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nr. 21 din 18.12.2025;
– Referatului de aprobare nr. 539 din 27.01.2026 pentru proiectul de ordin al ministrului educaţiei şi cercetării privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, învăţământ special, filiera „tehnologică“, profilul „tehnic“, domeniul pregătirii de bază „mecanică“, calificarea profesională „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă (zi)“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. 1
Se acordă autorizaţia de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“, cu sediul în Str. Cavalerului nr. 1B, oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, pentru nivelul de învăţământ „liceal“, învăţământ special, filiera „tehnologică“, profilul „tehnic“, domeniul pregătirii de bază „mecanică“, calificarea profesională „tehnician mecanic pentru întreţinere şi reparaţii“, limba de predare „română“, forma de învăţământ „cu frecvenţă, zi“, începând cu anul şcolar 2026-2027.
ART. 2
Autorizaţia de funcţionare provizorie conferă unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, calitatea de furnizor de educaţie, respectiv dreptul de organizare şi desfăşurare a procesului de învăţământ pentru nivelul de învăţământ, filiera, profilul, domeniul pregătirii de bază, calificarea profesională, limba de predare şi forma de învăţământ menţionate la art. 1.
ART. 3
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, este persoană juridică de drept public, parte a sistemului naţional de învăţământ, beneficiază de toate drepturile şi are obligaţiile prevăzute de lege.
(2) Capacitatea maximă totală de şcolarizare a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, este de 18 formaţiuni de studiu/1 schimb, maximum 18 formaţiuni de studiu/schimbul 1.
ART. 4
(1) Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, are următoarele obligaţii:
a) de a angaja personal didactic şi administrativ pentru formaţiunile de studiu şcolarizate conform dispoziţiilor art. 1, cu respectarea prevederilor Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;
b) de a solicita acreditarea în termen de maximum doi ani de la absolvirea primei promoţii, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învăţământ, filiera, profilul, domeniul pregătirii de bază, calificarea profesională, limba de predare şi forma de învăţământ menţionate la art. 1;
c) de a întocmi şi înainta Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) raportul anual de evaluare internă a calităţii, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an, pe platforma oficială a ARACIP.
(2) Proprietarul imobilului de la adresa menţionată, în care se desfăşoară activităţile de învăţământ, are obligaţia de a asigura condiţiile de funcţionare, inclusiv obţinerea şi menţinerea autorizaţiei sanitare şi a autorizaţiei de securitate la incendiu.
(3) Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
ART. 5
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, este monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizaţiei de funcţionare provizorie.
ART. 6
Unitatea de învăţământ preuniversitar de stat Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfânta Filofteia“ din oraşul Ştefăneşti, judeţul Argeş, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. 7
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei şi cercetării,
Mihai Dimian
Bucureşti, 14 aprilie 2026.
Nr. 3.623.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: