Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN  nr. 3.391 din 27 noiembrie 2017  pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 108 Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 3.391 din 27 noiembrie 2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 108 "Declaraţie privind impozitul pe reprezentanţă"

EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 966 din 6 decembrie 2017
    Având în vedere prevederile art. 237 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al Ministerului Finanţelor Publice comunicat prin Adresa nr. 715.654 din 24.11.2017,
    în temeiul prevederilor art. 342 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:
    ART. 1
    Se aprobă modelul şi conţinutul formularului 108 „Declaraţie privind impozitul pe reprezentanţă“, cod 14.13.01.17/r.1, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ordin.

    ART. 2
    Formularul prevăzut la art. 1 se completează şi se depune potrivit instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ordin.

    ART. 3
    Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului prevăzut la art. 1 sunt prezentate în anexa nr. 3 la prezentul ordin.

    ART. 4
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.

    ART. 5
    Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente anului 2018.

    ART. 6
    Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi a municipiului Bucureşti, precum şi, după caz, direcţiile de specialitate din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

    ART. 7
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
                    Mirela Călugăreanu

    Bucureşti, 27 noiembrie 2017.
    Nr. 3.391.
    ANEXA 1

 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2

    INSTRUCŢIUNI
    de completare a formularului 108 „Declaraţie privind impozitul pe reprezentanţă“, cod 14.13.01.17/r.1
    A. Depunerea declaraţiei
    1. Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se completează şi se depune de către reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine, autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii.
    2. Termen de depunere:
    Reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine are obligaţia să depună declaraţia la organul fiscal central competent până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului de impunere.
    În situaţia reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine înfiinţate sau desfiinţate în/din România în cursul unei luni din anul de impunere, declaraţia se depune la organul fiscal central competent în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost înfiinţată sau desfiinţată, după caz.

    3. În situaţia reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine înfiinţate în România în cursul unei luni din anul de impunere se bifează rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se înfiinţează reprezentanţa“, se calculează impozitul anual pe reprezentanţă datorat pentru anul de raportare, potrivit legii, şi se înscrie la rubrica „Impozit pe reprezentanţă“ din formular.
    În situaţia reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine desfiinţate din România în cursul anului de impunere se bifează rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se desfiinţează reprezentanţa“, se recalculează impozitul anual pe reprezentanţă datorat pentru anul de raportare, potrivit legii, şi se înscrie la rubrica „Impozit pe reprezentanţă“ din formular.

    4. În cazul în care se corectează declaraţia depusă iniţial, declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind „X“ în rubrica „Declaraţie rectificativă“.
    În situaţia în care se corectează declaraţia depusă în cazul înfiinţării sau desfiinţării reprezentanţei se bifează atât rubrica „Declaraţie rectificativă“, cât şi rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se înfiinţează reprezentanţa“ sau rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se desfiinţează reprezentanţa“, după caz.

    5. Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se depune la organul fiscal central competent pentru administrarea reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine, autorizate să funcţioneze în România, potrivit legii.
    6. Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se completează cu ajutorul programului de asistenţă.
    7. Formularul se depune la organul fiscal central competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    B. Completarea declaraţiei
    8. Perioada de raportare
    În rubrica „Anul“ se înscrie cu cifre arabe anul calendaristic pentru care se completează declaraţia (de exemplu: 2018).

    9. Secţiunea I „Date de identificare a reprezentanţei“
    9.1. În rubrica „Cod de identificare fiscală“ se completează codul de identificare fiscală atribuit reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine, autorizate să funcţioneze în România, potrivit legii, înscriindu-se cifrele cu aliniere la dreapta.
    În situaţia în care declaraţia se completează de către împuternicitul/reprezentantul fiscal, desemnat potrivit legii, se înscriu codul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent reprezentanţei ale cărei obligaţii sunt îndeplinite, precum şi datele de identificare ale acesteia, iar la rubrica „Funcţia/Calitatea“ din formular se înscrie „Împuternicit“.

    9.2. În rubricile „Denumire“ şi „Adresa“ se înscriu datele de identificare ale reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine, autorizate să funcţioneze în România, potrivit legii.
    9.3. În situaţia în care reprezentanţa se înfiinţează în cursul anului, se înscrie data înfiinţării reprezentanţei în rubrica corespunzătoare din formular.
    9.4. În situaţia în care reprezentanţa se desfiinţează în cursul anului, se înscrie data desfiinţării reprezentanţei în rubrica corespunzătoare din formular.

    10. Secţiunea II „Date privind impozitul pe reprezentanţă“
    10.1. În rubrica „Impozit pe reprezentanţă“ se înscrie suma reprezentând impozitul pe reprezentanţă, datorat pentru anul de raportare, stabilit potrivit legii.
    10.2. În cazul reprezentanţei unei/unor persoane juridice străine, care se înfiinţează sau desfiinţează în cursul unui an fiscal, impozitul datorat pentru acest an se calculează proporţional cu numărul de luni de existenţă a reprezentanţei în anul fiscal respectiv.
    10.3. În cazul în care persoanele juridice străine înfiinţează o reprezentanţă în România în cursul unei luni din anul de impunere, impozitul pentru anul de impunere se calculează începând cu data de 1 a lunii în care reprezentanţa a fost înfiinţată până la sfârşitul anului respectiv.
    10.4. Pentru reprezentanţele care se desfiinţează în cursul anului de impunere, impozitul anual se recalculează pentru perioada de activitate de la începutul anului până la data de 1 a lunii următoare celei în care se desfiinţează.



    ANEXA 3

    CARACTERISTICI
    de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare a formularului
    1. Denumire: Declaraţie privind impozitul pe reprezentanţă, cod 14.13.01.17/r.1 (formular 108)
    2. Caracteristici de tipărire: se completează şi se editează cu ajutorul programului de asistenţă, asigurat gratuit de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    3. Se utilizează la declararea impozitului pe reprezentanţă.
    4. Se completează şi se depune: de către reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine, autorizate să funcţioneze în România, potrivit legii;
    5. Circulă: - un exemplar la organul fiscal central competent;
    - un exemplar la contribuabil.

    6. Se arhivează la organul fiscal central competent.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016