Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
ORDIN nr. 3.389 din 3 noiembrie 2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din Hotãrârea Guvernului nr. 109/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale art. 67 alin. (2) lit. b din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã emite urmãtorul ordin:
ART. 1 (1) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere pentru impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat al statului se efectueazã de organele de inspecţie fiscalã în situaţii cum ar fi: - documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete; - documentele şi informaţiile solicitate nu existã sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscalã. (2) Pentru estimarea bazei de impunere organele de inspecţie fiscalã vor identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale. (3) Stabilirea bazei de impunere se va face prin estimarea atât a veniturilor, cât şi a cheltuielilor aferente acestora. (4) Valoarea estimatã a bazei de impunere va fi utilizatã pentru stabilirea impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, precum şi a eventualelor diferenţe ale acestora datorate bugetului general consolidat al statului. (5) Prin contribuabil, în înţelesul prezentului ordin, se înţelege orice persoanã juridicã sau fizicã, precum şi orice altã entitate fãrã personalitate juridicã ce realizeazã venituri pentru care se datoreazã impozite, taxe, contribuţii şi alte sume la bugetul general consolidat al statului, în condiţiile legii, cu excepţia impozitului pe venit datorat de persoanele fizice prevãzut la art. 79^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. ART. 2 În scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscalã pot folosi urmãtoarele metode: a) metoda sursei şi cheltuirii fondurilor; b) metoda fluxurilor de trezorerie; c) metoda marjei; d) metoda produsului/serviciului şi volumului; e) metoda patrimoniului net. ART. 3 Selectarea metodelor de stabilire prin estimare a bazelor de impunere se va face în funcţie de situaţia identificatã la contribuabil, sursele de informaţii, înscrisurile identificate şi de complexitatea activitãţii verificate. ART. 4 (1) Pentru selectarea celei mai adecvate metode de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscalã vor avea în vedere urmãtoarele elemente, fãrã a fi limitative: a) sã se apropie cel mai mult de modul în care îşi desfãşoarã activitatea contribuabilul; b) documentele sau informaţiile identificate sã fie relevante pentru aplicarea unei metode; c) situaţiile specifice ale fiecãrui contribuabil supus verificãrii; d) activitãţile similare cu cele desfãşurate de alţi contribuabili, pentru realizarea unor comparaţii; e) sã corespundã condiţiilor liberei concurenţe în situaţia în care nu se pot determina împrejurãrile concrete de desfãşurare a activitãţii contribuabilului; f) documente sau informaţii identificate la terţe persoane în legãturã cu activitatea contribuabilului. (2) Selectarea metodei de stabilire prin estimare va fi efectuatã de echipa de inspecţie fiscalã. (3) Condiţiile pentru selectarea metodei de stabilire prin estimare vor fi consemnate într-o notã de fundamentare, întocmitã de echipa de inspecţie fiscalã, care va fi supusã avizãrii şefului de serviciu şi aprobatã de conducãtorul activitãţii de inspecţie fiscalã. (4) Nota de fundamentare va conţine: a) constatarea stãrii de fapt a activitãţii supuse controlului care impune utilizarea metodei de stabilire prin estimare selectate; b) elementele identificate care vor sta la baza selectãrii metodei de estimare a bazei de impunere, respectiv a veniturilor sau cheltuielilor; c) metoda propusã pentru estimarea bazei de impunere. ART. 5 Organele de inspecţie fiscalã vor menţiona în raportul de inspecţie fiscalã metoda utilizatã pentru stabilirea prin estimare a bazei de impunere. ART. 6 Descrierea metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere şi instrucţiunile de aplicare sunt prezentate în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 7 Direcţia generalã coordonare inspecţie fiscalã, Direcţia generalã de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti vor lua mãsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. ART. 8 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscalã, Sorin Blejnar
Bucureşti, 3 noiembrie 2011. Nr. 3.389.
ANEXĂ
METODELE de stabilire prin estimare a bazei de impunere şi instrucţiuni de aplicare
CAP. I Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere
Metodele de stabilire prin estimare a bazei de impunere sunt urmãtoarele: 1.1. metoda sursei şi cheltuirii fondurilor; 1.2. metoda fluxurilor de trezorerie; 1.3. metoda marjei; 1.4. metoda produsului/serviciului şi a volumului; 1.5. metoda patrimoniului net.
1.1. Metoda sursei şi cheltuirii fondurilor Metoda constã în estimarea bazei de impunere a unui contribuabil, pentru determinarea obligaţiei fiscale, cunoscând cheltuielile efectuate. Pentru estimarea bazei de impunere atât din surse impozabile, cât şi din cele neimpozabile se au în vedere fluxurile de numerar. Pentru aceasta, fluxurilor de numerar li se asociazã cheltuielile şi veniturile contribuabilului, determinându-se astfel în întregime numerarul utilizat pentru efectuarea cheltuielilor care va fi comparat cu numerarul încasat din orice sursã. Creşterile şi descreşterile nete ale activelor şi pasivelor sunt avute în vedere împreunã cu cheltuielile nedeductibile şi încasãrile neimpozabile la ajustarea veniturilor şi cheltuielilor, obţinându-se astfel balanţa încasãrilor şi cheltuielilor pentru reconstituirea venitului impozabil. Determinarea veniturilor sustrase de la calculul bazei de impunere constã în compararea cheltuielilor efectuate cu veniturile declarate în perioada supusã controlului. Metoda se bazeazã pe faptul cã orice cheltuialã care excedeazã valorii declarate a veniturilor reprezintã venit impozabil nedeclarat. Veniturile suplimentare se ajusteazã cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimãrii bazei impozabile şi stabilirii obligaţiei fiscale. 1.2. Metoda fluxurilor de trezorerie Metoda constã în analiza conturilor bancare şi a fluxurilor de numerar pentru a stabili mişcãrile de disponibilitãţi bãneşti şi asocierea acestora cu sursele de venit şi utilizarea lor. Metoda se bazeazã pe informaţiile urmãtoare: - depunerile în conturile bancare şi ajustarea cu valoarea încasãrilor reprezentând venituri neimpozabile; - volumul cheltuielilor efectuate şi care au fost achitate din cont bancar sau prin alte mijloace de platã. Metoda poate furniza indicii pentru a descoperi venituri nedeclarate, pornindu-se de la analiza valorii şi frecvenţei depunerilor în conturile bancare şi a surselor acestora. Determinarea veniturilor sustrase de la impozitare constã în compararea disponibilitãţilor bãneşti din conturile bancare şi evidenţiate în documente sau folosite la plata cu numerar, cu toate veniturile din surse impozabile depuse în conturile bancare sau folosite la plata cu numerar a unor cheltuieli în perioada supusã controlului. Metoda indicã fie o diminuare a venitului declarat, fie o majorare a cheltuielilor declarate, fie o combinare a celor douã. 1.3. Metoda marjei Metoda marjei se bazeazã pe faptul cã activitãţile desfãşurate într-un domeniu au elemente comune care caracterizeazã activitatea atât din punct de vedere tehnic, cât şi din punct de vedere financiar. Metoda constã în estimarea venitului unui contribuabil pentru determinarea obligaţiei fiscale, pe baza utilizãrii unor elemente considerate tipice, exprimate în procente sau proporţii, pentru activitatea desfãşuratã de acesta. Aceasta constã în analiza vânzãrilor şi/sau a costului vânzãrilor unui contribuabil şi aplicarea unui procent corespunzãtor de marjã, pentru a obţine venitul impozabil. Veniturile realizate şi costul vânzãrilor pot fi stabilite pornind de la anumite elemente de venit şi/sau cheltuieli cunoscute care vor fi ajustate/ponderate, folosind procente sau proporţii caracteristice pentru activitatea desfãşuratã. Procentele ori proporţiile pot fi determinate din datele cunoscute la contribuabilul verificat sau obţinute de la alte entitãţi cu activitãţi similare ori de la instituţii care calculeazã şi publicã astfel de procente şi/sau proporţii. Metoda marjei poate furniza indicii despre abateri ale procentelor sau ale proporţiilor determinate pentru activitatea desfãşuratã, faţã de o medie a procentelor sau a proporţiilor stabilite la nivelul unui domeniu de activitate analizat. Veniturile suplimentare se ajusteazã cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile, în vederea estimãrii bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale. 1.4. Metoda produsului/serviciului şi a volumului Metoda constã în estimarea bazei impozabile pentru determinarea obligaţiei fiscale, în condiţiile în care se cunoaşte sau se poate determina numãrul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate din perioada supusã controlului. Numãrul produselor/serviciilor comercializate/prestate sau volumul de activitate poate fi estimat pe baza evidenţei în condiţiile în care registrele întocmite conţin informaţii privind costul bunurilor vândute (cost de achiziţie, cost de producţie) şi/sau folosind date şi informaţii din diverse surse. Dupã estimarea numãrului produselor/serviciilor comercializate/prestate şi/sau volumul activitãţii desfãşurate se aplicã preţul de vânzare practicat pe unitate de produs/serviciu sau volum de activitate, determinându-se astfel venitul brut. Determinarea veniturilor suplimentare se realizeazã prin compararea veniturilor înregistrate în evidenţe contabile cu veniturile determinate, ca urmare a aplicãrii preţurilor de vânzare asupra unitãţilor şi volumului activitãţii. Veniturile suplimentare se ajusteazã cu elemente de venit neimpozabil şi cheltuieli nedeductibile în vederea estimãrii bazei impozabile şi a stabilirii obligaţiei fiscale. Metoda poate furniza informaţii cu privire la sumele încasate şi neevidenţiate, ca urmare a comercializãrii bunurilor şi prestãrii serviciilor. 1.5. Metoda patrimoniului net Metoda permite estimarea bazei impozabile a unui contribuabil şi stabilirea obligaţiei fiscale prin constatarea creşterii, respectiv descreşterii patrimoniului net al acestuia. Metoda constã în estimarea bazei impozabile având în vedere creşterea valorii patrimoniului net al unui contribuabil pe parcursul unui an fiscal, dupã ajustarea cu cheltuielile nedeductibile şi veniturile neimpozabile. Creşterea sau descreşterea valorii patrimoniului net se determinã prin compararea valorii patrimoniului net la începutul perioadei cu cea de la sfârşitul perioadei. Metoda se bazeazã pe faptul cã, pentru orice an, venitul unui contribuabil este folosit pentru elemente de cost deductibile sau nedeductibile, precum şi pentru elemente care determinã creşterea patrimoniului net, respectiv achiziţionarea de active şi/sau descreşterea pasivelor. Metoda oferã indicii cu privire la efectele pe care le au asupra patrimoniului net achiziţionarea de active, reducerea de pasive, cheltuielile efectuate din surse de venit care nu sunt declarate ca fiind impozabile.
CAP. II Instrucţiuni de aplicare a metodelor de estimare
2.1. Instrucţiunile stabilesc activitãţile necesare organelor de inspecţie fiscalã pentru a selecta şi utiliza metodele de estimare a bazei impozabile a unui contribuabil în timpul inspecţiei fiscale. 2.2. Prezentele instrucţiuni sunt destinate structurilor cu atribuţii de inspecţie fiscalã din Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã, în cadrul acţiunilor de inspecţie fiscalã, în vederea aplicãrii metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor unui contribuabil. 2.3. În vederea aplicãrii metodelor de stabilire prin estimare a bazei de impunere, organele de inspecţie fiscalã vor utiliza, în funcţie de fiecare caz şi fãrã a fi limitativã, urmãtoarea procedurã: 2.3.1. constatarea stãrii de fapt fiscale în care se aflã contribuabilul şi care îndreptãţeşte organul de inspecţie fiscalã la utilizarea metodelor de stabilire prin estimare a veniturilor sau cheltuielilor, respectiv dacã: 2.3.1.1. documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte sau incomplete. În acest caz organele de inspecţie fiscalã vor proceda la: a) stabilirea circumstanţelor individuale pentru reconstituirea modului real în care îşi desfãşoarã activitatea contribuabilul verificat; b) identificarea elementelor sau criteriilor care conduc la concluzia cã veniturile ori cheltuielile înregistrate de contribuabil sunt incorecte sau incomplete faţã de activitatea desfãşuratã; c) identificarea şi examinarea oricãror înscrisuri sau surse de informaţii referitoare la activitatea desfãşuratã de contribuabil pe perioada verificatã; d) analizarea şi selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informaţii pentru determinarea situaţiei fiscale de fapt, pe perioada verificatã; 2.3.1.2. documentele şi informaţiile solicitate nu existã sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscalã. În acest caz organele de inspecţie fiscalã vor proceda la: a) constatarea lipsei documentelor solicitate sau a refuzului de a le pune la dispoziţia organelor de inspecţie fiscalã; b) solicitarea unor clarificãri persoanelor responsabile referitoare la situaţia constatatã de organele de inspecţie fiscalã; c) stabilirea perioadei verificate pentru care nu existã documentele solicitate şi identificarea altor perioade în care s-a desfãşurat activitate şi existã documente; d) identificarea unor surse externe de informaţii şi solicitarea de date sau documente pentru stabilirea stãrii de fapt fiscale a contribuabilului (bãnci, furnizori, clienţi, instituţii care gestioneazã informaţii despre contribuabil sau din activitãţile comparabile desfãşurate de alţi contribuabili); e) analizarea şi selectarea elementelor probatorii în vederea alegerii metodei adecvate surselor cu cele mai relevante informaţii pentru determinarea situaţiei fiscale de fapt pe perioada verificatã; 2.3.2. aplicarea metodei de stabilire prin estimare pentru a evalua veniturile sau cheltuielile şi stabilirea noii baze de impunere. 2.4. Dupã aprobarea metodei de estimare, echipa de inspecţie fiscalã va proceda la stabilirea prin estimare a bazei impozabile şi va determina pentru perioada verificatã impozite, taxe sau contribuţii datorate bugetului general consolidat, dupã caz.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
