Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 3.010 din 8 ianuarie 2026 pentru completarea Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.634/2024
EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 24 din 15 ianuarie 2026
În temeiul prevederilor art. 4 din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere:
- Hotărârea Guvernului nr. 30/2024 privind tipurile de informaţii şi formatul actelor de studii care vor fi eliberate absolvenţilor şi personalului didactic din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, cu modificările ulterioare;
– prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor);
– Referatul de aprobare nr. 5.507/DGEPÎP din 19.12.2025 referitor la proiectul de ordin privind completarea Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.634/2024 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar,
în baza prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
ART. I
La articolul 6 din Regulamentul privind regimul actelor de studii şi al documentelor şcolare gestionate de unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.634/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 19 iulie 2024, după alineatul (11) se introduc două noi alineate, alin. (11^1) şi (11^2), cu următorul cuprins:
"(11^1) Absolvenţii care au urmat o/un calificare profesională/specializare/domeniu/profil pentru care nu există în judeţ unităţi/instituţii de învăţământ acreditate pentru calificarea profesională/specializarea/domeniul/profilul respectivă/ respectiv sunt arondaţi la unităţi/instituţii de învăţământ din alt judeţ/municipiul Bucureşti, în vederea eliberării actelor de studii. Unitatea/Instituţia de învăţământ la care se solicită arondarea trebuie să fie acreditată pentru calificarea profesională/ specializarea/domeniul/profilul absolvenţilor arondaţi. Adresa prin care se solicită arondarea se transmite de către inspectoratul şcolar din judeţul de reşedinţă, spre aprobare, inspectoratului şcolar din judeţul/municipiul Bucureşti unde se află unitatea/instituţia de învăţământ la care se solicită arondarea şi trebuie să fie însoţită de acceptul scris al unităţii/ instituţiei de învăţământ la care se realizează arondarea.
(11^2) Absolvenţii care au finalizat un nivel de învăţământ într-o calificare profesională/specializare autorizată să funcţioneze provizoriu, pentru care nu există la nivel naţional unităţi/instituţii de învăţământ acreditate pentru calificarea profesională/ specializarea respectivă, sunt arondaţi la unităţi/instituţii de învăţământ care sunt acreditate în domeniul sau profilul calificării profesionale/specializării autorizate să funcţioneze provizoriu din judeţul/municipiul Bucureşti de reşedinţă sau din alt judeţ/municipiul Bucureşti."
ART. II
Direcţia generală echitate şi performanţă în învăţământul preuniversitar, Direcţia generală învăţământ universitar, Direcţia generală management, carieră didactică şi reţea şcolară în învăţământul preuniversitar, Direcţia generală minorităţi şi desegregare, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar şi Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, inspectoratele şcolare, instituţiile de învăţământ superior şi unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
ART. III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Bucureşti 8 ianuarie 2026.
Nr. 3.010.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: