Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 28 din 22 martie 2007  pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comitetului pentru stabilirea sanctiunilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 28 din 22 martie 2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comitetului pentru stabilirea sanctiunilor

EMITENT: AGENTIA NATIONALA ANTIDOPING
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 10 aprilie 2007

Având în vedere prevederile <>art. 12 alin. (2) din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport şi ale art. 11 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale Anti-Doping, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 1.522/2006 ,
în temeiul <>art. 11 din Legea nr. 227/2006 ,

preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping emite urmãtorul ordin:

ART. 1
Se aprobã Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comitetului pentru stabilirea sancţiunilor, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin.
ART. 2
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping,
Graziela Elena Vâjialã

Bucureşti, 22 martie 2007.
Nr. 28.


ANEXĂ
REGULAMENT
de organizare şi funcţionare a Comitetului pentru stabilirea sancţiunilor

CAP. I
Cadru legislativ

ART. 1
Agenţia Naţionalã Anti-Doping, denumitã în continuare Agenţia, organizeazã procedura pentru stabilirea sancţiunilor în cazul sportivilor şi/sau personalului asistent al sportivilor învinuiţi de una dintre încãlcãrile reglementãrilor anti-doping.
ART. 2
Comitetul pentru stabilirea sancţiunilor, denumit în continuare Comitetul, se constituie în conformitate cu <>art. 12 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport.

CAP. II
Organizare

ART. 3
Comitetul este format din 7 membri, numiţi prin ordin al preşedintelui Agenţiei, dupã cum urmeazã:
a) preşedintele Agenţiei, care este şi preşedintele Comitetului;
b) un membru al Consiliului director al Agenţiei;
c) şeful serviciului juridic din cadrul Agenţiei;
d) 4 reprezentanţi ai altor autoritãţi publice fãrã atribuţii în activitatea sportivã, desemnaţi de acestea.
ART. 4
(1) Durata mandatului de membru al Comitetului este de un an, cu posibilitatea reînnoirii acestuia, la propunerea instituţiei din care face parte.
(2) Cu 30 de zile înainte de data încheierii mandatului, Agenţia va declanşa procedura de numire a noilor membri, conform art. 3.
ART. 5
Membrii Comitetului trebuie sã îndeplineascã cumulativ urmãtoarele condiţii:
a) sã fie cetãţeni români cu domiciliul în România;
b) sã aibã capacitate deplinã de exerciţiu;
c) sã aibã o bunã reputaţie şi pregãtire profesionalã;
d) sã nu fi suferit condamnãri pentru infracţiuni sãvârşite cu intenţie.
ART. 6
(1) Mandatul membrilor Comitetului înceteazã înainte de termen în urmãtoarele situaţii:
a) renunţarea la calitatea de membru;
b) transferarea în cadrul altei autoritãţi sau instituţii publice;
c) prin revocare de cãtre instituţia care l-a desemnat;
d) aplicarea unei sancţiuni disciplinare;
e) neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin;
f) deces.
(2) În cazurile prevãzute la alin. (1) se numeşte un nou membru, al cãrui mandat dureazã pânã la expirarea mandatului celui în locul cãruia a fost numit.
ART. 7
Pentru asigurarea condiţiilor organizatorice necesare desfãşurãrii activitãţii Comitetului, activitatea de secretariat este asiguratã de cãtre şeful Serviciului juridic din cadrul Agenţiei.

CAP. III
Funcţionare

ART. 8
Comitetul se întruneşte la solicitarea preşedintelui.
ART. 9
Convocarea membrilor Comitetului se face în scris, prin grija secretariatului, care va transmite fiecãrui membru invitaţia de participare.
ART. 10
Şedinţele Comitetului nu sunt publice.
ART. 11
Şedinţele Comitetului sunt conduse de cãtre preşedinte, iar în lipsa acestuia, de cãtre decanul de vârstã dintre ceilalţi membri ai Comitetului.
ART. 12
(1) Comitetul este legal întrunit în prezenţa a minimum 5 membri, iar deciziile se adoptã cu votul a jumãtate plus unu din numãrul membrilor prezenţi.
(2) În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui sau, în absenţa acestuia, cel al înlocuitorului de drept care conduce şedinţa este hotãrâtor.
(3) În situaţia în care nu este întrunit cvorumul necesar prevãzut la alin. (1), şedinţa se amânã pentru 7 zile calendaristice.
(4) Decizia adoptatã este obligatorie pentru toţi membrii Comitetului, membrii care au votat împotrivã urmând a-şi consemna opinia separatã în procesul-verbal al şedinţei respective.
(5) Membrii Comitetului îşi exercitã mandatul potrivit legii. Ei rãspund pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepţia celor absenţi şi a celor care au votat împotriva unei decizii şi au consemnat opinia separatã în procesul-verbal.
ART. 13
Pentru fiecare şedinţã a Comitetului se întocmeşte câte un proces-verbal ce se consemneazã în registrul de procese-verbale, fiecare proces-verbal fiind semnat de membrii prezenţi la şedinţã. Registrul de procese-verbale se pãstreazã la secretariatul Comitetului.
ART. 14
(1) Secretariatul Comitetului ţine o evidenţã strictã a documentaţiei aferente fiecãrui caz analizat, a proceselor-verbale întocmite în cadrul şedinţelor acesteia, a deciziilor luate, precum şi a celorlalte documente depuse la comisie sau emise de aceasta.
(2) Documentele menţionate la alin. (1) se arhiveazã potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
ART. 15
Pentru îndeplinirea atribuţiilor legale, Comitetul emite decizii, sub semnãtura preşedintelui, cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament.

CAP. IV
Atribuţii

ART. 16
Preşedintele Comitetului are urmãtoarele atribuţii principale:
a) stabileşte locul, data şi ora când au loc şedinţele Comitetului;
b) conduce şedinţele Comitetului;
c) coordoneazã activitatea Comitetului şi a secretariatului acestuia;
d) reprezintã Comitetul în faţa altor autoritãţi sau instituţii publice, în faţa oricãrei alte persoane fizice sau juridice, precum şi, împreunã cu şeful serviciului juridic, în faţa Comisiei de apel.
ART. 17
Principalele atribuţii ale secretariatului Comitetului sunt:
a) convocarea membrilor Comitetului, la solicitarea preşedintelui;
b) verificarea existenţei cvorumului necesar pentru luarea deciziilor, la deschiderea şedinţelor;
c) punerea la dispoziţia membrilor a documentelor ce fac obiectul întrunirilor (pe suport de hârtie sau electronic, dupã caz);
d) comunicarea deciziei adoptate sportivilor şi/sau personalului asistent al sportivilor, clubului la care aceştia sunt legitimaţi, federaţiei sportive naţionale responsabile, Agenţiei Naţionale pentru Sport, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, precum şi Agenţiei Mondiale Anti-Doping;
e) redactarea proceselor-verbale ale şedinţelor şi a deciziilor emise;
f) pãstrarea şi arhivarea documentelor în conformitate cu prevederile art. 13 şi 14;
g) îndeplinirea oricãror alte sarcini stabilite în cadrul şedinţelor şi dispuse de preşedinte sau, în absenţa acestuia, de înlocuitorul de drept.

CAP. V
Confidenţialitatea informaţiilor

ART. 18
(1) Membrii Comitetului au obligaţia de a pãstra confidenţialitatea cu privire la orice activitate legatã de caz, precum şi la orice informaţie aflatã în cursul procedurii de stabilire a sancţiunilor.
(2) Membrii Comitetului semneazã declaraţii de confidenţialitate.

CAP. VI
Procedura de stabilire a sancţiunilor

ART. 19
(1) La primirea dosarului cauzei de la Comisia de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încãlcat reglementãrile anti-doping, pe bazã de proces-verbal de predare-primire, secretariatul Comitetului informeazã preşedintele acestuia, care fixeazã termenul pentru întrunirea membrilor.
(2) Termenul stabilit pentru întrunirea membrilor Comitetului nu poate fi mai mare de 5 zile de la data primirii dosarului cauzei.
(3) La solicitarea preşedintelui Comitetului, secretariatul convoacã membrii acestuia pentru data, ora şi locul stabilit.
ART. 20
(1) Dupã deschiderea şedinţei, dacã cerinţele de cvorum sunt îndeplinite, membrii Comitetului procedeazã la analizarea documentelor existente la dosarul cauzei şi la stabilirea sancţiunii, în conformitate cu prevederile <>Legii nr. 227/2006 .
(2) Dupã analizarea documentelor existente la dosarul cauzei, pe baza deciziei Comisiei de audiere a sportivilor şi a personalului asistent al sportivilor care au încãlcat reglementãrile anti-doping, Comitetul se pronunţã asupra sancţiunii aplicabile, printr-o decizie scrisã şi motivatã, cu respectarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (4).
ART. 21
Decizia Comitetului trebuie sã conţinã urmãtoarele elemente, sub sancţiunea nulitãţii:
a) data, ora şi locul unde s-a desfãşurat şedinţa Comitetului;
b) datele de identificare ale sportivului şi/sau ale reprezentantului acestuia ori ale personalului asistent al acestuia care se face vinovat de o încãlcare a reglementãrilor anti-doping;
c) fapta care constituie încãlcarea reglementãrilor anti-doping;
d) sancţiunea stabilitã pentru fapta respectivã;
e) termenul în care poate fi atacatã decizia Comitetului la Comisia de apel;
f) data de la care începe sã curgã sancţiunea aplicatã sportivului şi/sau personalului asistent al acestuia;
g) data şi numãrul deciziei;
h) semnãtura preşedintelui Comitetului.
ART. 22
(1) Decizia se comunicã sportivilor şi/sau personalului asistent al sportivilor, clubului la care aceştia sunt legitimaţi, federaţiei sportive naţionale responsabile, Agenţiei Naţionale pentru Sport, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, precum şi Agenţiei Mondiale Anti-Doping, în cel mult 10 zile de la data pronunţãrii ei.
(2) Comunicarea deciziei se face cu confirmare de primire.
(3) Decizia poate fi înmânatã şi personal sportivului ori reprezentantului acestuia şi/sau personalului asistent al sportivilor, sub semnãtura certificatã de secretarul Comitetului, cu precizarea datei înmânãrii.
(4) Dovezile de comunicare se depun la dosarul cauzei.
ART. 23
(1) Aspectele dezbãtute în cadrul şedinţei Comitetului sunt consemnate în procesul-verbal de şedinţã, semnat de toţi membrii acestuia.
(2) Procesul-verbal de şedinţã va cuprinde:
a) componenţa nominalã a Comitetului, locul şi data întrunirii membrilor;
b) locul şi data pronunţãrii deciziei;
c) numele pãrţilor, domiciliul sau reşedinţa lor ori, dupã caz, denumirea şi sediul, precum şi numele reprezentanţilor pãrţilor şi ale celorlalte persoane care au participat la procedura în faţa Comisiei de audiere;
d) o scurtã descriere a desfãşurãrii şedinţei;
e) opinia separatã a membrilor care au votat împotrivã, dacã este cazul, cu arãtarea considerentelor pe care aceasta se sprijinã;
f) semnãturile membrilor prezenţi.
(3) La cererea sportivului ori a reprezentantului acestuia şi/sau personalului asistent al sportivilor, precum şi a structurilor sportive responsabile, se comunicã o copie de pe procesul-verbal de şedinţã.
ART. 24
Decizia Comitetului poate fi atacatã la Comisia de apel de pe lângã Agenţie, în termen de 10 zile de la comunicare.
ART. 25
(1) Sancţiunea aplicatã sportivului şi/sau personalului asistent al acestuia curge de la data emiterii deciziei Comitetului.
(2) În cazul unor întârzieri în procedura de audiere sau efectuare a controlului doping, care nu pot fi imputate sportivului şi/sau personalului asistent al acestuia, Comitetul poate decide ca perioada de suspendare sã curgã de la data prelevãrii probelor biologice.

CAP. VII
Dispoziţii finale

ART. 26
(1) Responsabilitatea aplicãrii sancţiunilor revine federaţiilor sportive naţionale.
(2) În aplicarea sancţiunilor sportivilor sau personalului asistent al sportivilor, federaţiile sportive naţionale trebuie sã respecte prevederile legale în vigoare, precum şi reglementãrile internaţionale în domeniu, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 53 din Legea nr. 227/2006 .
ART. 27
Prevederile prezentului regulament se completeazã cu orice alte dispoziţii legale care privesc respectarea principiului echitãţii.

----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016