Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 275 din 28 aprilie 2009 pentru modificarea Reglementarii tehnice "Specificatie tehnica privind produse din otel utilizate ca armaturi: cerinte si criterii de performanta", indicativ ST 009-05, aprobata prin Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 1.944/2005
EMITENT: MININISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI LOCUINTEI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 326 din 15 mai 2009
În conformitate cu prevederile <>art. 38 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificãrile ulterioare,
în temeiul art. 4 pct. II lit. b) şi al <>art. 12 alin. (5) din Hotãrârea Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltãrii Regionale şi Locuinţei, cu modificãrile ulterioare,
ministrul dezvoltãrii regionale şi locuinţei emite urmãtorul ordin:
ART. I
Reglementarea tehnicã "Specificaţie tehnicã privind produse din oţel utilizate ca armãturi: cerinţe şi criterii de performanţã", indicativ ST 009-05, aprobatã prin <>Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.944/2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.086 şi 1.086 bis din 2 decembrie 2005, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La punctul I.2.2, litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"a) producãtorii, reprezentanţii autorizaţi ai acestora şi importatorii de produse din oţel utilizate ca armãturi;".
2. La punctul IV.2.1, partea introductivã a literei b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"b) sarcinile organismelor desemnate:".
3. În tabelul 4, sintagma "organismul de certificare notificat" se modificã şi se înlocuieşte cu sintagma "organismul de certificare desemnat".
4. Punctul IV.2.2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"IV.2.2. Detalierea activitãţilor producãtorului şi organismelor desemnate pentru controlul şi atestarea conformitãţii produselor din oţel este prezentatã în anexa 4."
5. Punctul IV.4.1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"IV.4.1. Executantul sau prelucrãtorul are obligaţia de a se aproviziona cu produse din oţel pentru armãturi numai însoţite de declaraţia de conformitate emisã de producãtor, precum şi de fotocopia certificatului de conformitate aferent."
6. Punctul IV.4.4 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"IV.4.4. Este interzisã utilizarea produselor din oţel pentru armãturi care nu au documente privind atestarea conformitãţii."
7. Punctul IV.5 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"IV.5. Desemnarea organismelor de certificare
IV.5.1. Organismele de certificare a conformitãţii produselor din oţel utilizate ca armãturi se desemneazã de cãtre Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Locuinţei, conform Procedurii de desemnare a organismelor pentru atestarea conformitãţii produselor pentru construcţii, aprobatã prin Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 2.134/460/2004, cu modificãrile ulterioare."
8. La punctul V.11, alineatul al doilea se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Fiecare livrare de produse trebuie sã fie însoţitã de declaraţia de conformitate emisã de producãtor, care include:
- denumirea şi adresa producãtorului;
- numãrul certificatului de conformitate ataşat;
- caracteristicile produsului."
9. Punctul V.11.1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"V.11.1. Fiecare colac sau legãturã de bare sau plase sudate va purta o etichetã durabilã (metalicã sau din material plastic), bine legatã, care va conţine cel puţin urmãtoarele informaţii:
- denumirea sau marca de identificare a producãtorului;
- numãrul certificatului de conformitate;
- numãrul lotului şi al colacului sau al legãturii;
- greutatea netã;
- însemnul verificãrii de calitate, precum şi urmãtoarele informaţii:
- fie denumirea produsului (în funcţie de categoriile de rezistenţã, ductilitate, aderenţã definite în aceastã specificaţie tehnicã);
- fie descrierea formei produsului, dimensiunile nominale, principalele caracteristici şi rezultatele obţinute pentru acestea la încercãri (în cazul în care produsul nu poate fi definit în funcţie de categoriile definite în aceastã specificaţie).
Pentru plasele sudate este necesarã descrierea formei prin precizarea:
- lungimii şi lãţimii panoului de plasã sudatã;
- diametrelor sârmelor;
- pasului plasei;
- dimensiunilor capetelor."
10. Punctul VI.1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"VI.1 Toate criteriile de performanţã din prezenta specificaţie vor face obiectul verificãrilor periodice la producãtori şi executanţi, conform prevederilor cuprinse în tabelele 4 şi 5."
11. Dupã tabelul 12 se introduce urmãtoarea notã:
"NOTĂ: Standardele prevãzute în tabelul de mai sus pot fi înlocuite cu standarde echivalente."
12. La punctul VII.8.1, litera b) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"b) Barele pot fi netede sau profilate.
Profilele barelor vor respecta prevederile cuprinse la pct. V.8."
13. La punctul VII.11, alineatul al doilea se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Fiecare livrare de produse trebuie sã fie însoţitã de declaraţia de conformitate emisã de producãtor, care include:
- denumirea şi adresa producãtorului;
- numãrul certificatului de conformitate ataşat;
- caracteristicile produsului."
14. Punctul VII.11.1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"VII.11.1 Fiecare colac sau legãturã de bare va purta o etichetã durabilã (metalicã sau din material plastic), bine legatã, care va conţine cel puţin urmãtoarele informaţii:
- denumirea sau marca de identificare a producãtorului;
- numãrul certificatului de conformitate;
- tipul armãturii;
- numãrul lotului şi al colacului sau al legãturii;
- greutatea netã;
- însemnul verificãrii de calitate."
15. Punctul VIII.1 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"VIII.1. Toate criteriile de performanţã din prezenta specificaţie vor face obiectul verificãrilor periodice la producãtori şi executanţi, conform prevederilor cuprinse în tabelul 4."
16. Dupã tabelul 19 se introduce urmãtoarea notã:
"NOTĂ: Standardele prevãzute în tabelul de mai sus pot fi înlocuite cu standarde echivalente."
17. La anexa 4, partea introductivã a paragrafului al doilea se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"Certificarea conformitãţii produselor din oţel utilizate ca armãturi în elemente şi structuri din beton armat şi beton precomprimat include:".
18. La anexa 4, titlul punctului A4.2 se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
"A4.2. Sarcinile organismului de certificare".
19. La anexa 4, punctul A4.2.6 se abrogã.
ART. II
Pânã la desemnarea de cãtre Ministerul Dezvoltãrii Regionale şi Locuinţei a primului organism de certificare a conformitãţii produselor din oţel utilizate ca armãturi, activitãţile şi responsabilitãţile organismelor de certificare a conformitãţii produselor din oţel utilizate ca armãturi sunt în sarcina organismelor de agrement tehnic atestate în conformitate cu prevederile Regulamentului privind agrementul tehnic pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii, aprobat prin <>Hotãrârea Guvernului nr. 766/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. III
Prezentul ordin se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul dezvoltãrii regionale şi locuinţei,
Vasile Blaga
Bucureşti, 28 aprilie 2009.
Nr. 275.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: