Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 266 din 6 august 2025 privind modificarea Procedurii de lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, activităţi lucrative, precum şi la prevenirea situaţiilor de risc, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 443/2016
EMITENT: Administraţia Naţională a Penitenciarelor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 749 din 11 august 2025
În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (4), art. 97 alin. (4), art. 98, 99, art. 153 alin. (3), art. 170, 171 şi ale art. 180 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 88 alin. (1) şi ale art. 208 alin. (9) şi (10) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 8 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.518/2024 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor emite prezentul ordin.
ART. I
Procedura de lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, activităţi lucrative, precum şi la prevenirea situaţiilor de risc, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 443/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 3, alineatul (3^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3^1) Recompensele prevăzute la art. 98 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă, de regulă, în mod gradual, asigurându-se accesul persoanelor private de libertate la toate tipurile de recompense, conform prevederilor art. 208 - 214 din Regulament."
2. În anexa nr. 7 partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Acordarea a 5 credite pentru o zi câştig ca urmare a activităţilor lucrative desfăşurate de către deţinuţi, indiferent de tipul muncii prestate:"
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor,
Geo-Bogdan Burcu
Bucureşti, 6 august 2025.
Nr. 266.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: