Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ministrul muncii şi protecţie sociale, având în vedere: - <>art. 5 din Legea protecţie muncii nr. 90/1996 ; - <>art. 25 din Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfãşurarea unor activitãţi economice pe baza liberei iniţiative; - <>art. 35 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, republicatã, în aplicarea art. 39 din Normele generale de protecţie a muncii, în baza <>art. 5 alin. (3) din Hotãrârea Guvernului nr. 448/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Protecţie Sociale, republicatã, cu modificãrile ulterioare, emite urmãtorul ordin: ART. 1 Se aproba Regulamentul de atestare a capacitãţii profesionale a unor persoane fizice şi de abilitare a unor persoane juridice pentru a presta servicii în domeniul protecţie muncii, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ART. 2 Direcţia generalã tehnica, Inspecţia de stat pentru protecţia muncii şi inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. ART. 3 Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 179/1997 se abroga. Ministrul muncii şi protecţiei sociale, Alexandru Athanasiu ANEXA 1 REGULAMENTde atestare a capacitãţii profesionale a unor persoane fizice şi de abilitare a unor persoane juridice pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii CAP. 1 Dispoziţii generale ART. 1 Prezentul regulament prevede condiţiile cerute de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale persoanelor fizice care solicita atestarea capacitãţii profesionale şi persoanelor juridice care solicita abilitarea pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în aplicarea prevederilor art. 39 din Normele generale de protecţie a muncii, şi stabileşte procedura de atestare/abilitare a acestora. ART. 2 Pe baza evaluãrii pregãtirii profesionale, a experienţei în domeniul protecţiei muncii, a capacitãţii şi competentei solicitantului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale emite Certificatul de atestare a capacitãţii profesionale pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în cazul persoanelor fizice, şi Certificatul de abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în cazul persoanelor juridice. Referirea la atestarea capacitãţii profesionale a persoanelor fizice şi/sau la abilitarea persoanelor juridice pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii sa ve face, în cuprinsul prezentului regulament, prin referirea la certificatul pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii. ART. 3 (1) Persoanele fizice atestate şi persoanele juridice abilitate de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pot încheia contracte de prestãri de servicii cu persoane juridice care desfãşoarã activitãţi cu personal angajat, pentru urmãtoarele activitãţi din domeniul protecţiei muncii: a) elaborarea documentaţiilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice din punct de vedere al protecţiei muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 5 din Normele metodologice privind autorizarea functionarii persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii, aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale nr. 90/1996 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996; b) elaborarea şi/sau completarea instrucţiunilor tehnice şi de securitate a muncii pentru eliminarea factorilor de risc profesional, inclusiv mãsuri de aplicare a Normelor generale de protecţie a muncii, aprobate prin Ordinul comun al ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi al ministrului sãnãtãţii nr. 578/DB/5.840/1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 16 decembrie 1996, şi a normelor specifice de protecţie a muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. e) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; c) elaborarea programului şi efectuarea instructajului de protecţie a muncii, precum şi testarea cunoştinţelor în domeniul protecţiei muncii la categoriile de personal stabilite de conducerea unitãţii contractante, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 56 din Normele generale de protecţie a muncii; d) cercetarea accidentelor care au produs incapacitate temporarã de munca, potrivit <>art. 26 alin. (1) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , şi stabilirea cauzelor, a vinovatilor şi a mãsurilor de prevenire a repetarii acestor accidente; e) verificarea dotãrii echipamentelor tehnice cu aparatura de mãsura şi control al parametrilor tehnologici, precum şi a dotãrii cu aparatura de prevenire şi avertizare a starilor de pericol, potrivit <>art. 12 alin. (1), (2) şi (3) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; f) studii referitoare la procesele tehnologice şi de munca şi evaluarea factorilor de risc de accidente sau de imbolnavire profesionalã, inclusiv stabilirea mãsurilor de asigurare a unor condiţii normele de lucru; g) verificarea documentaţiilor de proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi a tehnologiilor de fabricaţie, în ceea ce priveşte respectarea normelor de protecţie a muncii, a standardelor de securitate etc., potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; h) elaborarea documentaţiei necesare pentru înaintarea, la un organism de certificare recunoscut, a solicitãrii de certificare, prin examen de tip sau de înregistrare în cazul autocertificarii, a echipamentelor tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie, precum şi elaborarea documentaţiei necesare pentru avizarea prototipurilor de echipament individual de protecţie şi de lucru, potrivit art. 12 alin. (4) şi <>art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; i) elaborarea programului şi efectuarea instruirii, precum şi perfecţionarea specialiştilor în securitatea muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. i) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 86 din Normele generale de protecţie a muncii; j) formarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii, potrivit <>art. 20 lit. k) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 80 din Normele generale de protecţie a muncii; k) verificarea aptitudinilor psihoprofesionale ale solicitanţilor, în scopul orientarii şi îndrumãrii acestora pe locuri de munca şi profesiuni, în concordanta cu caracteristicile lor psihologice, în raport cu particularitãţile activitãţii şi cu condiţiile de munca impuse de postul de lucru, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. k) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 40 din Normele generale de protecţie a muncii; l) orice alte servicii care vizeazã îmbunãtãţirea condiţiilor de munca, prevenirea accidentelor şi a imbolnavirilor profesionale, situaţia protecţiei muncii din unitãţile pentru care se efectueazã asemenea prestãri de servicii (sistem informaţional şi de evidenta statistica în domeniul protecţiei muncii, întocmirea registrelor de evidenta ale unitãţii şi a rapoartelor anuale, în conformitate cu cerinţele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii sau la perioadele solicitate de client, asupra situaţiei condiţiilor de munca din unitãţi, întocmirea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi atentionare specifice unitãţii). (2) Activitãţile prevãzute la alin. (1) sunt cele care revin, potrivit legii, angajatorului. ART. 4 Serviciile în domeniul protecţiei muncii se pot efectua numai de cãtre persoanele calificate şi cu experienta în domeniu, dupã cum urmeazã: a) persoanele care au lucrat cel puţin 4 ani în cadrul Inspecţiei de stat pentru protecţia muncii, al direcţiilor din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii, precum şi la inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii şi care, în prezent, sunt în activitate în alte unitãţi sau sunt pensionate de cel mult 3 ani. Se interzice acordarea de consultanţa, în baza prezentului regulament, de cãtre persoanele aflate în activitate în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii şi la inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii; b) persoanele cu studii superioare din compartimentele de protecţie a muncii din unitãţi, aflate în activitate sau pensionate de cel mult 3 ani, cu o vechime de cel puţin 5 ani în aceasta activitate, sau, în cazuri excepţionale, persoanele care au absolvit şcoli postliceale, cu o vechime de cel puţin 15 ani în compartimentele de protecţie a muncii din unitãţi; c) persoanele cu studii superioare tehnice, care au absolvit cursuri postuniversitare de minimum 6 saptamini în domeniul protecţiei muncii; d) persoanele cu studii superioare psihologice, pentru consultanţa în domeniul respectiv. ART. 5 Certificatul pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii se acorda pentru efectuarea activitãţilor prevãzute la art. 3, dacã sunt îndeplinite condiţiile prevãzute la art. 4, precum şi urmãtoarele condiţii: 1. condiţii generale, pentru toate activitãţile prevãzute la art. 3: - cunoaşterea <>Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 , a Normelor generale de protecţie a muncii şi a normelor specifice de protecţie a muncii pentru ramurile, subramurile şi activitãţile din economia nationala, pentru care se solicita certificatul; 2. condiţii specifice: a) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. a): - cunoştinţe: * Norme metodologice privind autorizarea functionarii persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii; b) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. b): - nu sunt cerinţe specifice; c) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. c): - cunoştinţe: * Norme metodologice privind avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii; d) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. d): - cunoştinţe: * Norme metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidenta accidentelor de munca şi declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidenta bolilor profesionale, precum şi a celorlalţi indicatori care definesc morbiditatea profesionalã, aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, nr. 90/1996 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996; e) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. e): - nu sunt cerinţe specifice; f) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. f): - cursuri postuniversitare de minimum 6 saptamini: * "Evaluator nivel de risc la locul de munca", organizate de Institutul de Cercetãri Ştiinţifice pentru Protecţia Muncii Bucureşti; - cunoştinţe în domeniu; g) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. g): - cunoaşterea cerinţelor esenţiale de securitate şi de sãnãtate şi transpunerea acestora în norme, standarde şi alte reglementãri în vigoare; h) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. h): - cursuri postunivesitare de minimum 6 sãptãmâni: * "Certificarea echipamentelor tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie şi de lucru", organizate de unitãţi abilitate de Ministerul Muncii şi Protecţie Sociale - Protecţia muncii; - cunoştinţe: a) Norme metodologice privind certificarea calitãţii de protecţie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii lor în fabricaţie, aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, nr. 90/1996 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996; b) Norme metodologice referitoare la certificarea calitãţii din punct de vedere al securitãţii muncii, a echipamentelor tehnice, aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, nr. 90/1996 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996; c) cerinţe esenţiale de securitate şi sãnãtate şi transpunerea lor în norme, standarde şi în alte reglementãri în vigoare; d) familia de standarde ISO 9000 şi EN 45000; i) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. i): - cursuri postuniversitare de minimum 6 sãptãmâni; * "Legislaţie în domeniul protecţiei muncii", organizate de unitãţi abilitate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii; - cunoştinţe: * Norme metodologice privind avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii, aprobate prin <>Ordinul ministrului de stat, ministrul muncii şi protecţiei sociale, nr. 90/1996 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996; - dotãri: a) spaţiu, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecţie a muncii şi ale normelor specifice de protecţie a muncii; b) aparatura, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecţie a muncii; c) mobilier, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecti a muncii; - facilitãţi: a) tematica adecvatã domeniului pentru care se solicita certificatul, avizatã de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; b) material didactic (manuale, suport de curs, norme, standarde, cãrţi, broşuri etc.) şi teste de verificare a cunoştinţelor, avizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; c) lectorii trebuie sa fie: (i) abilitaţi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ca formatori în domeniul protecţiei muncii; sau (ii) din reţeaua Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii; sau (iii) pensionari proveniţi din reţeaua Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii; sau (iv) cadre didactice care predau cunoştinţe generale în domeniul protecţiei muncii pentru instituţiile de învãţãmânt liceal, tehnic, de maiştri, postliceal şi superior; d) acces la informaţiile la zi în domeniul legislaţiei specifice protecţiei muncii; j) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. j): - cursuri de formare: * cursuri postuniversitare de securitate a muncii, de minimum 6 sãptãmâni, în domeniul pentru care se solicita certificatul (normal sau atmosfera potenţial exploziva), organizate de unitãţi abilitate de cãtre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii; - cunoştinţe: * Norme metodologice privind avizarea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi de instruire în domeniul protecţiei muncii; - dotãri: * sa poatã demonstra, cu documente, ca, pe perioada valabilitãţii certificatului, deţine sau are acces la: a) spaţiu, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecţie a muncii şi ale normelor specifice de protecţie a muncii; b) aparatura, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecţie a muncii; c) mobilier, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecţie a muncii; - facilitãţi: a) tematica adecvatã domeniului pentru care se solicita certificatul, avizatã de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; b) material didactic (manuale, suport de curs, norme, standarde, cãrţi, broşuri etc.) şi teste de verificare a cunoştinţelor, avizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; c) lectorii trebuie sa aibã o vechime de lector în domeniul protecţiei muncii de cel puţin 3 ani şi sa fie: (i) abilitaţi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ca formatori în domeniul protecţiei muncii; sau (ii) din reţeaua Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii; sau (iii) pensionãrii proveniţi din reţeaua Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii; sau (iv) cadre didactice care predau cunoştinţe generale în domeniul protecţiei muncii pentru instituţiile de învãţãmânt liceal, tehnic, de maşini, postliceal şi superior; d) acces la informaţiile la zi în domeniul legislaţiei specifice protecţiei muncii; e) aprobarea Ministerului Educaţiei Naţionale; k) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. k): - studii: * superioare în domeniul psihologiei; - dotãri: * sa poatã demonstra, cu documente, ca, pe perioada valabilitãţii certificatului, deţine sau are acces la: a) spaţiu, în conformitate cu prevederile Normelor generale de protecţie a muncii şi ale normelor specifice de protecţie a muncii, precum şi cu reglementãrile Ministerului Sãnãtãţii; b) aparatura adecvatã; - facilitãţi: * seturi de teste pentru determinarea aptitudinilor psihoprofesionale ale solicitanţilor; l) pentru activitatea prevãzutã la art. 3 alin. (1) lit. l): - cunoştinţe: a) Norme metodologice privind locul de munca cu pericol deosebit şi pericol iminent de accidentare; b) Norme metodologice privind finanţarea cheltuielilor pentru realizarea mãsurilor de protecţie a muncii; c) Norme metodologice privind comunicarea, cercetarea, înregistrarea, raportarea, evidenta accidentelor de munca şi declararea, confirmarea, înregistrarea, raportarea, evidenta bolilor profesionale, precum şi a celorlalţi indicatori care definesc morbiditatea profesionalã. CAP. 2 Procedura de acordare a certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii ART. 6 În vederea obţinerii certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, persoanele juridice şi persoanele fizice interesate vor inainta Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Direcţia autorizare, certificare şi grupe de munca un dosar care sa ateste îndeplinirea cerinţelor prevãzute la art. 4 şi 5, cuprinzând urmãtoarele documente: 1. În cazul persoanelor fizice: a) cererea de acordare a certificatului de atestare a capacitãţii profesionale pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii (anexa nr. 1 la prezentul regulament), în doua exemplare semnate în original; b) curriculum vitae; c) copii de pe documentele care atesta pregãtirea profesionalã (diploma de studii, certificate sau adeverinte de absolvire a cursurilor de formare şi/sau de perfecţionare în domeniul protecţiei muncii); d) documente care atesta vechimea în activitatea de protecţie a muncii şi experienta în ramurile, subramurile şi activitãţile pentru care se solicita certificatul de atestare/abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii (copie de pe cartea de munca sau adeverinte de la locul de munca); e) copie de pe decizia de pensionare, în cazul pensionarilor; f) copii de pe documentele care dovedesc atestarea lor de cãtre organismele abilitate: I.C.S.P.M. (evaluarea riscurilor), organisme recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (medii explozive), I.S.C.I.R. (cazane şi recipienţi sub presiune, maşini şi instalaţii de ridicat), Regia Autonomã de Electricitate "Renel" (instalaţii electrice), Regia Autonomã a Gazelor Naturale "Romgaz" Medias (instalaţii de alimentare cu gaze naturale); g) dupã caz, în funcţie de activitãţile pentru care se solicita certificatul, documente care atesta îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 4. 2. În cazul persoanelor juridice: a) cererea de acordare a certificatului de abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii (anexa nr. 1 la prezentul regulament), în doua exemplare semnate în original; b) actul constitutiv al societãţii comerciale, cu menţionarea, în cadrul obiectului de activitate al persoanei juridice, a activitãţilor de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii; c) fişa de prezentare a persoanei juridice, însoţitã de un memoriu din care sa rezulte: - competenta persoanei juridice, exprimatã prin numãr de salariaţi, numãr de ingineri, jurişti, alţi specialişti, documente referitoare la sediu (amplasamentul, schita spaţiului disponibil), dacã are acces la cabinet amenajat, dotarea cu mobilier, aparatura, materiale de instruire, de testare şi mijloace de propaganda, eventuale recomandãri etc.; - compatibilitatea obiectivelor din sfera de activitate a persoanei juridice cu cerinţele actelor normative (legi, hotãrâri ale Guvernului, norme, normative, standarde etc.) din domeniul protecţiei muncii; - pregãtirea profesionalã şi experienta personalului de specialitate (experţi pe domenii), ale celui de conducere şi de administrare, cursuri de formare şi de perfecţionare, în domeniul protecţiei muncii, absolvite. În funcţie de activitãţile pentru care se solicita certificatul, se vor prezenta copii de pe documentele care dovedesc atestarea de cãtre organismele abilitate: I.C.S.P.M. (evaluarea riscurilor), organisme abilitate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (medii explozive), I.S.C.I.R. (cazane şi recipienţi sub presiune, maşini şi instalaţii de ridicat), Regia Autonomã de Electricitate "Renel" (instalaţii electrice), Regia Autonomã a Gazelor Naturale "Romgaz" Medias (instalaţii de alimentare cu gaze naturale); d) persoana nominalizatã sa coordoneze activitatea de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii, desfasurata în cadrul persoanei juridice, şi care trebuie sa îndeplineascã condiţiile prevãzute la art. 4; e) curriculum vitae al coordonatorului activitãţii şi al personalului de specialitate din domeniul protecţiei muncii (experţi pe domenii); f) copii de pe documentele care atesta pregãtirea profesionalã (diploma de studii, certificate sau adeverinte de absolvire a cursurilor de formare şi/sau de perfecţionare în domeniul protecţiei muncii) pentru personalul de conducere şi de administrare a persoanei juridice, pentru coordonatorul activitãţii şi pentru personalul de specialitate din domeniul protecţiei muncii; g) cazierul personalului de conducere şi de administrare a persoanei juridice, precum şi cazierul coordonatorului activitãţii în domeniul protecţiei muncii; h) documente care atesta vechimea în activitatea de protecţie a muncii şi experienta în ramurile, subramurile şi activitãţile pentru care se solicita autorizarea (copie de pe cartea de munca sau adeverinte de la locul de munca) ale persoanei care va coordona activitatea de prestãri de servici în domeniu, precum şi documente care atesta vechimea şi experienta personalului de specialitate; i) documente care atesta angajarea, de cãtre persoana juridicã, a coordonatorului activitãţii de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii; j) dupã caz, în funcţie de activitãţile pentru care se solicita certificatul, documente care atesta îndeplinirea condiţiilor prevãzute la art. 5; k) persoana nominalizatã poate coordona metodologic activitatea a maximum 5 experţi pe domenii; l) la interviu, persoana juridicã va fi reprezentatã de patronul firmei şi de persoana sau de persoanele nominalizate sa coordoneze activitatea în domeniul protecţiei muncii. ART. 7 Dosarul cu documentele prin care se solicita certificatul va conţine avizul scris al inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii (I.S.T.P.M.) din judeţul unde îşi are sediul sau domiciliul persoana juridicã sau persoana fizica. ART. 8 În situaţia în care o persoana juridicã titulara a unui certificat de abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii intenţioneazã sa îşi deschidã filiala în alt judeţ decât cel în care îşi are sediul, aceasta va inainta comisiei din cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale cererea şi documentaţia necesarã pentru abilitarea filialei pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, conform art. 6 pct. 2. În acest caz, dosarul va conţine şi certificatul de abilitare a persoanei juridice de care aparţine filiala, precum şi avizul scris al I.S.T.P.M. din judeţul pe teritoriul cãruia îşi va desfasura activitatea filiala. ART. 9 (1) În cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale se organizeazã Comisia de atestare a capacitãţii profesionale a persoanelor fizice şi de abilitare a persoanelor juridice pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, denumita în continuare comisia de atestare/abilitare, ale carei atribuţii sunt: a) analizarea documentaţiei prin care se solicita atestarea/abilitarea; b) realizarea unui interviu cu solicitantii, pentru evaluarea competentei, capacitãţii, experienţei şi a pregãtirii profesionale a acestora, cu excepţia celor prevãzuţi la art. 4 lit. a); c) evaluarea, dupã caz, în funcţie de ramurile, subramurile şi activitãţile pentru care se solicita atestarea/abilitarea, a gradului de îndeplinire a condiţiilor prevãzute la art. 5; d) realizarea, dacã este cazul, a unui audit la sediul solicitantului; e) aprobarea sau respingerea solicitãrii de atestare/abilitare. (2) Comisia de atestare/abilitare va rãspunde solicitãrii de eliberare a certificatului în maximum 60 de zile de la data depunerii dosarului. (3) Componenta şi modul de funcţionare a comisiei de atestare/abilitare se stabilesc prin ordin al secretariatului de stat, coordonator al activitãţii de protecţie a muncii, din Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. ART. 10 Comisia de atestare/abilitare va elibera certificatul pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii în urmãtoarele condiţii: a) persoana fizica sau coordonatorul activitãţii de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii, în cazul persoanei juridice, îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 4 şi dovedeşte aceasta cu documente; b) solicitantul îndeplineşte condiţiile prevãzute la art. 5; c) documentaţia depusa la comisia de atestare/abilitare este completa; d) exista avizul favorabil, scris, al inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii din judeţul în care solicitantul îşi are sediul ori, dupã caz, domiciliul; e) solicitantul este declarat admis la interviul susţinut în fata comisiei de atestare/abilitare. ART. 11 (1) Valabilitatea certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii este de 3 ani. Pentru reînnoirea certificatului, personalul de specialitate va absolvi, obligatoriu, cursuri de perfecţionare. Cheltuielile pentru aceste cursuri vor fi suportate de cãtre titularul certificatului. (2) Modificarea oricãrei condiţii iniţiale în baza cãreia s-a obţinut certificatul conduce la încetarea valabilitãţii acestuia. ART. 12 Inspectoratele de stat teritoriale pentru protecţia muncii vor verifica respectarea, de cãtre persoanele care deţin certificatul pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, a tuturor condiţiilor prevãzute în prezentul regulament şi vor propune comisiei de atestare/abilitare, dacã este cazul, retragerea certificatului. CAP. 3 Procedura de reinnoire a certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii ART. 13 Reînnoirea certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii se face la expirarea termenului sau la modificarea condiţiilor iniţiale ori în situaţia largirii domeniului de valabilitate a certificatului, prin completarea de cãtre comisia de atestare/abilitare a rubricilor prevãzute în acest scop (pag. 2 din anexa nr. 2 la prezentul regulament). ART. 14 Cererea de reinnoire a certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii se va face cu 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate. ART. 15 În vederea reînnoirii certificatului pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, persoanele fizice atestate şi persoanele juridice abilitate vor prezenta urmãtoarele documente: a) cererea pentru reînnoirea certificatului; b) avizul scris al inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii, care sa conţinã o evaluare a activitãţii desfãşurate de solicitant; c) certificatul de atestare/abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii, în original; d) originalul şi copia de pe documentele care justifica reînnoirea certificatului (certificatul de absolvire a cursurilor de formare sau perfecţionare în domeniul protecţiei muncii ori de pregãtire profesionalã în alte ramuri şi subramuri de activitate etc.); e) document eliberat de primãrie, care atesta ca persoana fizica este autorizata sa desfãşoare activitãţi independente, potrivit legii, în cazul persoanei fizice, sau actul constitutiv (statut şi/sau contract de societate) şi dovada înmatriculãrii societãţii comerciale în registrul comerţului, în cazul persoanei juridice. ART. 16 Comisia de atestare/abilitare analizeazã documentaţia depusa şi decide aprobarea sau respingerea reînnoirii certificatului. Comisia poate pretinde solicitantului susţinerea unui interviu. CAP. 4 Obligaţiile şi rãspunderile persoanelor fizice atestate şi persoanelor juridice abilitate sa presteze servicii în domeniul protecţiei muncii ART. 17 Persoanele fizice atestate şi persoanele juridice abilitate sa presteze servicii în domeniul protecţiei muncii au urmãtoarele obligaţii: a) prezentarea unui raport semestrial asupra activitãţii desfãşurate în domeniul protecţiei muncii, care se va inainta inspectoratului de stat teritorial pentru protecţia muncii pana la data de 20 a lunii urmãtoare încheierii semestrului, întocmit conform formularului prevãzut în anexa nr. 4 la prezentul regulament; b) cunoaşterea legislaţiei în domeniul securitãţii şi sãnãtãţii în munca, a Normelor generale de protecţie a muncii şi a normelor specifice de protecţie a muncii pentru unitãţile cu care încheie contracte de prestãri de servicii; c) cunoaşterea normelor metodologice de aplicare a <>Legii nr. 90/1996 , elaborate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - Producţia muncii; d) cunoaşterea metodelor de evaluare a nivelului de risc profesional şi de stabilire a locurilor de munca cu pericol deosebit; e) evaluarea situaţiei protecţiei muncii, potrivit contractului de prestãri de servicii, în stricta corelare cu prevederile actelor normative în vigoare; f) respectarea stricta a regulilor şi mãsurilor de protecţie a informaţiilor confidenţiale privind persoanele juridice contractante de prestãri de servicii, precum şi asigurarea ca personalul sau sa nu fie obiectul unor presiuni sau incitari, în special de ordin financiar, care art putea influenta calitatea şi obiectivitatea serviciilor prestate; g) menţinerea capacitãţii tehnice şi organizatorice care sa permitã prestarea serviciilor în domeniul protecţiei muncii pentru care a fost emis certificatul. ART. 18 Persoanele fizice şi persoanele juridice care deţin certificat de atestare/abilitare pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii au raspunderi pentru: a) calitatea şi legalitatea serviciilor prestate; d) sesizarea, în scris, a patronului sau a managerului asupra unor deficiente ale echipamentelor tehnice (lipsa sau nefunctionarea AMC, a dispozitivelor de protecţie etc.), care pot produce accidente de munca sau boli profesionale; c) sesizarea, în scris, a inspectoratelor de stat teritoriale pentru protecţia muncii asupra unor riscuri care pot genera accidente cu urmãri grave, constatate cu prilejul prestãrii serviciilor; d) prestarea serviciilor numai în domeniile (ramuri, subramuri şi activitãţi) şi în condiţiile pentru care s-a eliberat certificatul. CAP. 5 Dispoziţii finale ART. 19 Contractul de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii, încheiat între prestator şi beneficiar, nu îl absolvã pe patron sau pe manager de rãspunderea ce îi revine, potrivit legii, pentru asigurarea securitãţii şi sãnãtãţii salariaţilor sãi în exercitarea profesiei şi a atribuţiilor pentru care au fost angajaţi. ART. 20 Tarifele pentru plata serviciilor prestate se stabilesc, în funcţie de complexitatea acestor servicii, pe baza de negocieri între pãrţile contractante. ART. 21 Anexele nr. 1 -4 fac parte integrantã din prezentul regulament. ANEXA 1 --------la regulament-------------Nr. şi data de înregistrarela persoana solicitanta........../................
CERERE
pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii
Cãtre
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
- comisia de atestare/abilitare -
Prin prezenta va rugãm sa analizati dosarul anexat, în vederea eliberãrii
certificatului de atestare/abilitare pentru a presta servicii în domeniul
protecţiei muncii. Avem competenta, capacitate, experienta şi personal cu
pregãtire corespunzãtoare.
În susţinerea celor de mai sus va prezentam urmãtoarele:
1. Denumirea/numele şi prenumele, precum şi sediul/adresa persoanei
juridice/fizice: ...............................................................
Codul poştal ........... Tel. acasã ............ Tel. la serviciu ..............
Fax .................
2. Numele şi prenumele patronului sau ale persoanei fizice: ................
................................................................................
3. Numele şi prenumele, pregãtirea profesionalã şi experienta personalului
care va presta asemenea servicii*1):
|Nr. | Numele şi | Pregãtirea | Experienta | Funcţiile |
|crt.| prenumele | profesionalã | | îndeplinite*2) |
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
|____|_______________|________________|___________________|____________________|
4. Activitãţile pentru care se solicita certificatul (conform art. 2 din
regulament):
................................................................................
................................................................................
5. Ramurile şi subramurile economiei naţionale pentru care se solicita
certificatul (conform Clasificarii activitãţilor din economia nationala):
-------------
*1) Se va completa numai de cãtre persoanele juridice.
*2) Funcţiile îndeplinite în activitatea de prestãrii de servicii în domeniul protecţiei muncii din cadrul persoanei juridice (coordonator al activitãţii, expert tehnic, executant etc.).
ANEXA 2
pag. 1
România
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
CERTIFICAT DE ATESTARE
A
CAPACITĂŢII PROFESIONALE
pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii
Nr: 43PS ....... din ............
Se atesta pregãtirea profesionalã, experienta, capacitatea şi competenta
persoanei fizice ...............................................*) pentru a
presta servicii în domeniul protecţiei muncii, pentru urmãtoarele ramuri,
subramuri şi activitãţi:
- ramurile şi subramurile: ................................................
...............................................................................
...............................................................................
- activitãţile conform anexei care face parte integrantã din prezenta
autorizaţie.
Serviciile prestate vor respecta cu stricteţe Legea protecţiei muncii nr.
90/1996, Normele generale de protecţie a muncii, normele metodologice, normele specifice de protecţie a muncii şi celelalte acte normative referitoare la
securitatea şi sãnãtatea în munca.
Valabil pana la ........................., cu posibilitate de prelungire.
Secretar de stat,
Preşedintele
comisiei de atestare/abilitare,
*) Numele, prenumele şi adresa persoanei fizice.
pag.2
------------------------------------------------------------------------------
|Nr. | Denumirea înregistrãrii | Documentul de baza | Data |Semnatura şi|
|crt.|(reinnoire sau modificare | cãruia se face |efectuãrii | ştampila |
| | domeniu) | înregistrarea |înregistrãrii|emitentului |
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
pag. 3, 4 ANEXA 1la Certificatul nr. ................. LISTAactivitãţilor de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii pentru care se elibereazã certificatul............................................................................*) a) eliberarea documentaţiilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice din punct de vedere al protecţiei muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 5 din Normele metodologice privind autorizarea functionarii persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii; b) elaborarea şi/sau completarea instrucţiunilor tehnice şi de securitate a muncii pentru eliminarea factorilor de risc profesional, inclusiv mãsuri de aplicarea a Normelor generale de protecţie a muncii şi a normelor specifice de protecţie a muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. e) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; c) elaborarea programului şi efectuarea instructajului de protecţie a muncii, precum şi testarea cunoştinţelor în domeniul protecţiei muncii la categoriile de personal stabilite de conducerea unitãţii contractante, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 56 din Normele generale de protecţie a muncii; d) cercetarea accidentelor care au produs incapacitate temporarã de munca, potrivit <>art. 26 alin. (1) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , şi stabilirea cauzelor, a vinovatilor şi a mãsurilor de prevenire a repetarii acestor accidente; e) verificarea dotãrii echipamentelor tehnice cu aparatura de mãsura şi control al parametrilor tehnologici, precum şi a dotãrii cu aparatura de prevenire şi avertizare a starilor de pericol, potrivit <>art. 12 alin. (1), (2) şi (3) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; f) studii referitoare la procesele tehnologice şi de munca şi evaluarea factorilor de risc de accidentare sau de imbolnavire profesionalã, inclusiv stabilirea mãsurilor de asigurare a unor condiţii normale de lucru; g) verificarea documentaţiilor de proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi a tehnologiilor de fabricaţie, în ceea ce priveşte respectarea normelor de protecţie a muncii, a standardelor de securitate etc., potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; h) elaborarea documentaţiei necesare pentru înaintarea, la un organism de certificare recunoscut, a solicitãrii de certificare, prin examen de tip sau de înregistrare în cazul autocertificarii, a echipamentelor tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie, precum şi elaborarea documentaţiei necesare pentru avizarea prototipurilor de echipament individual de protecţie şi de lucru, potrivit art. 12 alin. (4) şi <>art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; i) elaborarea programului şi efectuarea instruirii precum şi perfecţionarea specialiştilor în securitatea muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. (i) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 86 din Normele generale de protecţie a muncii; j) formarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii, potrivit <>art. 20 lit. k) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 80 din Normele generale de protecţie a muncii; k) verificarea aptitudinilor psihoprofesionale ale solicitanţilor, în scopul orientarii şi îndrumãrii acestora pe locuri de munca şi profesiuni, în concordanta cu caracteristicile lor psihologice, în raport cu particularitãţile activitãţii şi cu condiţiile de munca impuse de postul de lucru, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. k) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 40 din Normele generale de protecţie a muncii; l) orice alte servicii care vizeazã îmbunãtãţirea condiţiilor de munca, prevenirea accidentelor şi a imbolnavirilor profesionale, situaţia protecţiei muncii din unitãţile pentru care se efectueazã asemenea prestãri de servicii (sistem informaţional şi de evidenta statistica în domeniul protecţiei muncii, întocmirea registrelor de evidenta ale unitãţii şi a rapoartelor anuale, în conformitate cu cerinţele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii, sau la perioadele solicitate de client, asupra situaţiei condiţiilor de munca din unitãţi, întocmirea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi atentionare specifice unitãţii). Secretarul comisiei de atestare/abilitare,-------------- *) Numele, prenumele şi adresa titularului de autorizaţie. ANEXA 3 -------la regulament-------------
pag. 1
România
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale
CERTIFICAT DE ABILITARE
pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii
Nr: 43PS ....... din ............
Se abiliteaza persoana juridicã ...........................................
..............................................................................*)
pentru a presta servicii în domeniul protecţiei muncii pentru urmãtoarele
ramuri, subramuri şi activitãţi:
- ramurile şi subramurile : ...............................................
...............................................................................
...............................................................................
- activitãţile conform anexei care face parte integrantã din prezenta
autorizaţie.
Serviciile prestate vor respecta cu stricteţe prevederile Legii protecţiei
muncii nr. 90/1996, Normele generale de protecţie a muncii, normele metodologice
normele specifice de protecţie a muncii şi celelalte acte normative referitoare la securitatea şi sãnãtatea în munca.
Valabil pana la ..............., cu posibilitate de prelungire.
Secretar de stat,
Preşedintele
comisiei de atestare/abilitare,
*) Denumirea şi sediul persoanei juridice.
pag. 2
------------------------------------------------------------------------------
|Nr. | Denumirea înregistrãrii | Documentul de baza | Data |Semnatura şi|
|crt.|(reinnoire sau modificare | cãruia se face |efectuãrii | ştampila |
| | domeniu) | înregistrarea |înregistrãrii|emitentului |
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
|____|__________________________|___________________|_____________|____________|
pag. 3, 4 ANEXA 1la Certificatul nr. ................... LISTAactivitãţilor de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii pentru care se elibereazã certificatul .........................................................................*) a) eliberarea documentaţiilor necesare în vederea obţinerii autorizaţiei de funcţionare a persoanelor juridice din punct de vedere al protecţiei muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. b) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 5 din Normele metodologice privind autorizarea functionarii persoanelor juridice şi fizice din punct de vedere al protecţiei muncii; b) elaborarea şi/sau completarea instrucţiunilor tehnice şi de securitate a muncii pentru eliminarea factorilor de risc profesional, inclusiv mãsuri de aplicarea a Normelor generale de protecţie a muncii şi a normelor specifice de protecţie a muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. e) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; c) elaborarea programului şi efectuarea instructajului de protecţie a muncii, precum şi testarea cunoştinţelor în domeniul protecţiei muncii la categoriile de personal stabilite de conducerea unitãţii contractante, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. f) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 56 din Normele generale de protecţie a muncii; d) cercetarea accidentelor care au produs incapacitate temporarã de munca, potrivit <>art. 26 alin. (1) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 , şi stabilirea cauzelor, a vinovatilor şi a mãsurilor de prevenire a repetarii acestor accidente; e) verificarea dotãrii echipamentelor tehnice cu aparatura de mãsura şi control al parametrilor tehnologici, precum şi a dotãrii cu aparatura de prevenire şi avertizare a starilor de pericol, potrivit <>art. 12 alin. (1), (2) şi (3) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; f) studii referitoare la procesele tehnologice şi de munca şi evaluarea factorilor de risc de accidentare sau de imbolnavire profesionalã, inclusiv stabilirea mãsurilor de asigurare a unor condiţii normale de lucru; g) verificarea documentaţiilor de proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor tehnice, precum şi a tehnologiilor de fabricaţie, în ceea ce priveşte respectarea normelor de protecţie a muncii, a standardelor de securitate etc., potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. a) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; h) elaborarea documentaţiei necesare pentru înaintarea, la un organism de certificare recunoscut, a solicitãrii de certificare, prin examen de tip sau de înregistrare în cazul autocertificarii, a echipamentelor tehnice şi a echipamentelor individuale de protecţie, precum şi elaborarea documentaţiei necesare pentru avizarea prototipurilor de echipament individual de protecţie şi de lucru, potrivit art. 12 alin. (4) şi <>art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 ; i) elaborarea programului şi efectuarea instruirii precum şi perfecţionarea specialiştilor în securitatea muncii, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. (i) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 86 din Normele generale de protecţie a muncii; j) formarea specialiştilor în domeniul protecţiei muncii, potrivit <>art. 20 lit. k) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 80 din Normele generale de protecţie a muncii; k) verificarea aptitudinilor psihoprofesionale ale solicitanţilor, în scopul orientarii şi îndrumãrii acestora pe locuri de munca şi profesiuni, în concordanta cu caracteristicile lor psihologice, în raport cu particularitãţile activitãţii şi cu condiţiile de munca impuse de postul de lucru, potrivit <>art. 18 alin. (1) lit. k) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996 şi art. 40 din Normele generale de protecţie a muncii; l) orice alte servicii care vizeazã îmbunãtãţirea condiţiilor de munca, prevenirea accidentelor şi a imbolnavirilor profesionale, situaţia protecţiei muncii din unitãţile pentru care se efectueazã asemenea prestãri de servicii (sistem informaţional şi de evidenta statistica în domeniul protecţiei muncii, întocmirea registrelor de evidenta ale unitãţii şi a rapoartelor anuale, în conformitate cu cerinţele Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale - Protecţia muncii, sau la perioadele solicitate de client, asupra situaţiei condiţiilor de munca din unitãţi, întocmirea documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi atentionare specifice unitãţii). Secretarul comisiei de atestare/abilitare,------------ Denumirea şi adresa titularului de autorizaţie (persoana juridicã), precum şi numele şi prenumele coordonatorului activitãţii de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii.
la regulament
-------------
Nr. ........... / .............
Denumirea persoanei juridice/Numele şi prenumele
persoanei fizice ...................................................
Sediul/Adresa ......................................................
Localitatea ................, judeţul ..............................
Codul poştal ........, telefon .........., fax .....................
Posesor al certificatului de atestare/abilitare nr. .... din .......
RAPORT DE ACTIVITATE SEMESTRIAL
------------------------------------------------------------------------------
|N|Ac|Be| | |
|r|ti|ne| Date referitoare la beneficiar | |
|c|vi|fi|--------------------------------------------------------------| |
|r|ta|ci|P|Nu |Nu |Dacã | | |
|t|te|ar|r|ma |ma |s-au | | |
| |a |ul|o|rul|rul| | | |
| | | |f| | |în | | |
| |de| |i|to |de |re | | |
| |sa| |l|tal| |gis | | |
| |fa| |u| |par|trat | Felul evenimentelor | |
| |su| |l|de |ti | | | |
| |ra| | | |ci |e | | |
| |ta| |d|sa |pan|ve | | |
| | | |e|la |ti |ni | | |
| | | | |ri | |men | | |
| | | |a|aţi|la |te | | |
| | | |c| | |-----|----------------------------------------------| Obser-|
| | | |t| |ac |Da|Nu|Acci-|Acci-|Acci-|Incidente|Imbolna-| Cauza | vatii |
| | | |i| |ti | | |dente|dente|dente|pericu- |viri |evenimen-| |
| | | |v| |vi | | | | de | de |loase |profe- | tului | |
| | | |i| |ta | | |usoa-|munca|tra- | |sionale | | |
| | | |t| |tea| | |re | |seu | | | | |
| | | |a| | | | | | | de | | | | |
| | | |t| |des| | | | |cir- | | | | |
| | | |e| |fa | | | | |cula-| | | | |
| | | | | |su | | | | |tie | | | | |
| | | | | |ra | | | | | | | | | |
| | | | | |ta | | | | | | | | | |
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
|_|__|__|_|___|___|__|__|_____|_____|_____|_________|________|_________|_______|
| TOTAL: | | | | | | |
|_______________________|_____|_____|_____|_________|________|_________|
Titularul certificatului*1),
Coordonatorul activitãţii de prestãri de servicii în domeniul protecţiei muncii*2),------------ *1) Semnatura persoanei fizice sau semnatura şi ştampila conducatorului persoanei juridice. *2) Valabil numai pentru persoanele juridice. -------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.