Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
ORDIN nr. 22 din 7 ianuarie 2013 pentru modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale a Functionarilor Publici nr. 4.189/2012 privind aprobarea modalitatii de desfasurare a Programului de formare specializata pentru ocuparea unei functii publice corespunzatoare categoriei inaltilor functionari publici pentru anul 2012, seria a II-a de admitere
EMITENT: AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 11 ianuarie 2013
Având în vedere:
- prevederile art. 6 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 26 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 832/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 59/2012 privind aprobarea cifrei anuale de şcolarizare, a numărului comisiilor de concurs şi al comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, a componenţei nominale a acestora, a tematicii pentru concurs, a calendarului de desfăşurare a concursului naţional de admitere la Programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, precum şi a modalităţilor privind plata taxei de participare la program, cu modificările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite prezentul ordin.
ART. I
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 4.189/2012 privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seria a II-a de admitere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 18 octombrie 2012, se modifică după cum urmează:
1. Titlul ordinului va avea următorul cuprins:
"ORDIN
privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seriile a II-a şi a III-a de admitere"
2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
"Art. 1. - Se aprobă modalitatea de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seriile a II-a şi a III-a de admitere, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin."
3. Titlul anexei va avea următorul cuprins:
"MODALITATEA DE DESFĂŞURARE
a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici pentru anul 2012, seriile a II-a şi a III-a de admitere"
ART. II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,
Eugen Coifan
Bucureşti, 7 ianuarie 2013.
Nr. 22.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: