Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 201 din 19 aprilie 2022  privind furnizarea de informaţii la comercializarea produselor finite/mâncărurilor  furnizate de unităţile de restauraţie colective    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 201 din 19 aprilie 2022 privind furnizarea de informaţii la comercializarea produselor finite/mâncărurilor furnizate de unităţile de restauraţie colective

EMITENT: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 926 din 21 septembrie 2022
    Având în vedere prevederile art. 1, art. 18 şi ale art. 66 lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 44 din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare şi Referatul întocmit de Direcţia generală control şi supraveghere piaţă şi armonizare europeană nr. 4.109 din 19.04.2022,
    în temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare,
    preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin:
    ART. 1
    Prezentul ordin stabileşte modalităţile de informare a consumatorilor cu privire la informaţiile privind produsele finite/mâncărurile preparate şi/sau oferite spre comercializare consumatorului pentru consumul pe loc sau la domiciliu de către unităţile de restauraţie colectivă.

    ART. 2
    În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
    a) ingredient compus, unitate de restauraţie colectivă şi mijloc de comunicare la distanţă, conform definiţiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. (h), (d) şi (u) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.924/2006 şi (CE) nr. 1.925/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE şi 2008/5/CE ale Comisiei şi a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei;
    b) informaţii referitoare la produsele alimentare - informaţiile referitoare la un produs alimentar puse la dispoziţia consumatorului final prin intermediul unei etichete, al altor documente însoţitoare, prin orice alte mijloace, inclusiv instrumente ale tehnologiei moderne, conform art. 2 alin. (2) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011;
    c) comercializare de produse alimentare/mâncăruri nepreambalate prin comunicare la distanţă - comercializarea de produse alimentare/mâncăruri nepreambalate de către unităţile de restauraţie colectivă şi/sau comercianţi detailişti consumatorilor care comandă produse alimentare prin mijloace de comunicare la distanţă, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. (u) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011;
    d) câmp vizual - toate suprafeţele unui ambalaj care pot fi citite dintr-un singur unghi de vedere, aşa cum sunt definite la art. 2 alin. (2) lit. (k) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011.


    ART. 3
    (1) Indicarea informaţiilor privind tipul şi cantitatea ce depăşeşte 20 g a ingredientelor compuse constituente ale produsului finit/mâncării furnizat/e de unităţile de restauraţie colective, a declaraţiei nutriţionale, precum şi a aditivilor utilizaţi se face astfel încât informaţiile să fie disponibile şi accesibile direct la locul de desfacere/oferire a acestui/acestei produs/ mâncări sau, în cazul comercializării la distanţă, înainte de finalizarea comenzii.
    (2) Informaţiile privind declaraţia nutriţională trebuie să respecte prevederile art. 30 alin. (5) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011, respectiv valoarea energetică şi cantităţile de grăsimi, de acizi graşi saturaţi, de zaharuri şi de sare.
    (3) Informaţiile privind aditivii utilizaţi trebuie să respecte prevederile din anexa VII Partea C din Regulamentul (UE) nr. 1.169/2011.
    (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, uşor accesibil, lizibil, de neşters şi nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou/meniu.
    (5) Dacă produsele finite/mâncărurile furnizate de unităţile de restauraţie colective sunt oferite spre vânzare în mai multe locuri diferite în cadrul aceleiaşi unităţi, aceste informaţii sunt prezentate consumatorului la fiecare dintre aceste locuri.
    (6) Pentru produsul finit/mâncarea furnizat/ă de unităţile de restauraţie colective oferit/ă spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanţă, informaţiile figurează pe suportul de vânzare la distanţă, pe eticheta de preţ sau ambalajul de transport, precum şi în orice material publicitar.

    ART. 4
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării.

    Prezentul ordin a fost adoptat cu respectarea procedurii de notificare prevăzute de Directiva (UE) 2015/1.535 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 septembrie 2015 referitoare la procedura de furnizare de informaţii în domeniul reglementărilor tehnice şi al normelor privind serviciile societăţii informaţionale, transpusă în legislaţia română prin Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2004 privind măsurile pentru organizarea şi realizarea schimbului de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile societăţii informaţionale între România şi statele membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisia Europeană, cu modificările şi completările ulterioare.


                    Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
                    Horia Miron Constantinescu

    Bucureşti, 19 aprilie 2022.
    Nr. 201.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016