Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.446 din 21 septembrie 2023  pentru aprobarea derogării în scopul cercetării ştiinţifice pentru specia Osmoderma barnabita    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 2.446 din 21 septembrie 2023 pentru aprobarea derogării în scopul cercetării ştiinţifice pentru specia Osmoderma barnabita

EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 888 din 3 octombrie 2023
    Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale biodiversitate nr. 121.822/DGB din 10.07.2023,
    ţinând seama de Avizul Academiei Române nr. 160 din 18.05.2023,
    luând în considerare prevederile art. 1 alin. (1) lit. b) din Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună sălbatice, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 203/14/2009,
    în temeiul prevederilor art. 38 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite următorul ordin:
    ART. 1
    Prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă capturarea, deţinerea, inventarierea, transportarea, adunarea sau deţinerea ouălor şi eliberarea ulterioară a unui număr de exemplare din specia Osmoderma barnabita (din complexul Osmoderma eremita), de pe raza siturilor ROSCI0075 Pădurea Pătrăuţi, ROSCI0399 Suharău-Darabani, ROSCI0141 Pădurea Ciornohal, ROSCI0076 Dealu Mare-Hârlău, ROSCI0152 Pădurea Floreanu-Frumuşica-Ciurea, ROSCI0135 Pădurea Bârnova-Repedea, ROSCI0270 Vânători-Neamţ, ROSCI0334 Pădurea Buciumeni-Homocea, ROSCI0208 Putna-Vrancea, ROSCI0351 Culmea Cucuieţi, ROSCI0335 Pădurea Dobrina-Huşi, ROSCI0175 Pădurea Tălăşmani, ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean, ROSCI0123 Munţii Măcin:

┌────┬─────────┬────────────┬──────────┬─────────────┬─────────────┐
│ │ │ │Stadiul de│ │ │
│ │ │ │dezvoltare│ │ │
│ │ │ │(ouă, │Starea │Starea │
│ │ │ │larve │exemplarelor │exemplarelor │
│Nr. │ │Nr. │imature, │înaintea │după │
│crt.│Speciile │exemplarelor│plantule │prelevării │prelevare │
│ │ │ │sau │(vii, moarte,│(vii, moarte,│
│ │ │ │adulţi, │rănite, cu │rănite, cu │
│ │ │ │pui, │dizabilităţi)│dizabilităţi)│
│ │ │ │animale │ │ │
│ │ │ │adulte) │ │ │
├────┼─────────┼────────────┼──────────┼─────────────┼─────────────┤
│ │Osmoderma│ │ │ │ │
│ │barnabita│ │ │ │ │
│1. │(din │250 │adulţi │vii │vii │
│ │complexul│ │ │ │ │
│ │Osmoderma│ │ │ │ │
│ │eremita) │ │ │ │ │
└────┴─────────┴────────────┴──────────┴─────────────┴─────────────┘




    ART. 2
    (1) Derogarea se stabileşte de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 septembrie 2025.
    (2) Capturarea exemplarelor din speciile de faună sălbatică prevăzute la art. 1 se realizează numai de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, denumită în continuare titularul activităţii, cu personal tehnic de specialitate.
    (3) Capturarea exemplarelor de faună sălbatică de la art. 1 se va face folosind metode şi mijloace legale, cu respectarea tehnicilor de capturare prevăzute de legislaţia naţională în vigoare.
    (4) Exemplarele capturate vor fi identificate, analizate, marcate şi eliberate în stare vie. De la maximum 100 de indivizi se vor colecta probe genetice.
    (5) La începutul lunii august, după ce au depus ouă în natură, vor fi prelevate 2 femele, de la care se vor obţine ouă, care vor fi amplasate pe medii de hrănire artificiale (medii compuse din rumeguş de la diferite esenţe de foioase, făină de peşte, paie, frunze uscate), iar adulţii astfel obţinuţi vor fi eliberaţi în locul de captură al părinţilor.
    (6) Titularul activităţii trebuie să respecte planurile de management, regulamentele şi măsurile de management ale ariilor naturale protejate: ROSCI0075 Pădurea Pătrăuţi, ROSCI0399 Suharău-Darabani, ROSCI0141 Pădurea Ciornohal, ROSCI0076 Dealu Mare-Hârlău, ROSCI0152 Pădurea Floreanu-Frumuşica-Ciurea, ROSCI0135 Pădurea Bârnova-Repedea, ROSCI0270 Vânători-Neamţ, ROSCI0334 Pădurea Buciumeni-Homocea, ROSCI0208 Putna-Vrancea, ROSCI0351 Culmea Cucuieţi, ROSCI0335 Pădurea Dobrina-Huşi, ROSCI0175 Pădurea Tălăşmani, ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean, ROSCI0123 Munţii Măcin.
    (7) Este interzisă folosirea utilajelor care prezintă un grad de uzură ridicat sau pierderi de carburanţi şi/sau lubrifianţi.
    (8) Se vor folosi utilaje şi mijloace de transport cu motoare performante, dotate cu atenuatoare de zgomot şi capotaje, în vederea încadrării în nivelul de zgomot admis, respectiv limitării pe cât posibil a activităţilor generatoare de poluare fonică.
    (9) Titularul activităţii se obligă să nu degradeze situl pentru care se aplică derogarea şi va ţine evidenţa tuturor categoriilor de deşeuri generate şi a modului de eliminare a acestora.
    (10) În cazul unor accidente/intervenţii care produc prejudicii obiectivelor de conservare sau integrităţii siturilor, se vor demara lucrări de refacere ecologică ce vor fi vizate de administrator - Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, iar refacerea ecologică se va face pe cheltuiala titularului activităţii.
    (11) În cazul unui eveniment care pune în pericol mediul se anunţă imediat autorităţile pentru protecţia mediului: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
    (12) Pentru activităţile prevăzute la alin. (3) se va solicita şi obţine autorizaţia de mediu pentru recoltare/capturare.

    ART. 3
    (1) În termen de 7 zile de la data capturării, titularul activităţii are obligaţia să transmită agenţiei judeţene pentru protecţia mediului şi autorităţii teritoriale care răspunde de silvicultură un raport asupra fiecărei acţiuni derulate în baza derogării obţinute.
    (2) Modelul raportului asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    (3) Agenţia judeţeană pentru protecţia mediului transmite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, în maximum 30 de zile de la data aplicării derogării, un raport referitor la rezultatele acesteia în baza datelor prevăzute la alin. (1).

    ART. 4
    Controlul aplicării derogării se exercită de către personalul împuternicit din cadrul subunităţilor teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de protecţia mediului.

    ART. 5
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,
                    Mircea Fechet

    Bucureşti, 21 septembrie 2023.
    Nr. 2.446.
    ANEXA 1

    RAPORT
    asupra acţiunii derulate în baza derogării obţinute
    - model -
    Solicitant ......................................................................
    .....................................................................................

    Specia pentru care s-a acordat derogarea
    ......................................................................................

    Numărul exemplarelor .................................................
    Stadiul de dezvoltare ....................................................
    Starea exemplarelor înainte de prelevare ....................
    Starea exemplarelor după prelevare ............................
    Locul de prelevare .......................................................
    .....................................................................................

    Data prelevării .............................................................
    Mijloace, instalaţii şi metode avute în vedere ........................
    ......................................................................................
    ......................................................................................

    Stocarea şi destinaţia specimenelor ......................................
    .......................................................................................

    MOTIVUL RECOLTĂRII/DEROGĂRII
    [ ] În interesul protejării faunei şi florei sălbatice, precum şi al conservării habitatelor naturale
    [ ] Pentru prevenirea producerii unor daune importante, în special asupra culturilor agricole, animalelor domestice, pădurilor, pescăriilor, apelor şi altor bunuri
    [ ] În interesul sănătăţii şi al securităţii publice sau pentru alte raţiuni de interes public major, inclusiv de natură socială ori economică, şi pentru consecinţe benefice de importanţă fundamentală pentru mediu
    [ ] În scopuri de repopulare şi reintroducere a acestor specii, precum şi pentru operaţiuni de reproducere necesare în acest scop
    [ ] Pentru a permite, în condiţii strict controlate, într-o manieră selectivă şi într-o măsură limitată, prinderea sau deţinerea unui număr limitat şi specificat de exemplare
    (Ataşaţi documentele care să justifice recoltarea exemplarelor în conformitate cu motivul derogării.)

    Data .....................................................................
    Semnătura ............................................................

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016