Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 2.397/C din 10 iulie 2012  pentru aprobarea Metodologiei privind conditiile in care functionarii publici cu statut special definitivi din sistemul administratiei penitenciare pot fi mutati in alte unitati ale sistemului administratiei penitenciare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ORDIN nr. 2.397/C din 10 iulie 2012 pentru aprobarea Metodologiei privind conditiile in care functionarii publici cu statut special definitivi din sistemul administratiei penitenciare pot fi mutati in alte unitati ale sistemului administratiei penitenciare

EMITENT: MINISTERUL JUSTITIEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 7 august 2012

    Având în vedere prevederile art. 56 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare,
    în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul justiţiei emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă Metodologia privind condiţiile în care funcţionarii publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare pot fi mutaţi în alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă dispoziţiile cuprinse în art. 64, 65 şi 66 din Regulamentul privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante şi avansare, precum şi condiţiile pentru modificarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.854/C/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.099 din 25 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    ART. 3
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

                            p. Ministrul justiţiei,
                             Silviu-Gabriel Barbu,
                            secretar general adjunct

    Bucureşti, 10 iulie 2012.
    Nr. 2.397/C.


    ANEXĂ


                                  METODOLOGIE
           privind condiţiile în care funcţionarii publici cu statut
          special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare
                  pot fi mutaţi în alte unităţi ale sistemului
                          administraţiei penitenciare

    ART. 1
    (1) Mutarea, la cerere, în alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare în aceeaşi ori în altă funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare identic sau inferior reprezintă modificarea raporturilor de serviciu caracterizată prin manifestarea de voinţă a funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare.
    (2) Mutarea în interesul serviciului în alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare în aceeaşi ori în altă funcţie prevăzută cu un coeficient de ierarhizare identic sau inferior reprezintă modificarea raporturilor de serviciu caracterizată prin manifestarea de voinţă a unităţii din sistemul penitenciar, cu acordul funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare.
    ART. 2
    (1) Funcţionarii publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare pot fi mutaţi în alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare, la cerere sau în interesul serviciului, cu acordul lor, în aceeaşi ori în altă funcţie pe un coeficient de ierarhizare identic sau inferior funcţiei deţinute.
    (2) Mutarea se poate face numai pe funcţii vacante din aceeaşi categorie, de ofiţer, respectiv de agent, şi de acelaşi tip, de conducere, respectiv de execuţie, pe un coeficient de ierarhizare identic sau inferior funcţiei deţinute.
    (3) Ofiţerii care ocupă funcţii de conducere pot solicita mutarea din funcţia deţinută şi numirea într-o funcţie de execuţie, pe un coeficient de ierarhizare identic sau inferior funcţiei în care sunt încadraţi.
    (4) Pentru mutarea într-o funcţie prevăzută cu coeficient de ierarhizare inferior celei deţinute, funcţionarii publici cu statut special îşi exprimă acordul, în mod expres.
    (5) Prin funcţie prevăzută cu coeficient de ierarhizare identic se înţelege funcţia în care se face numirea al cărei coeficient de ierarhizare luat în calcul la stabilirea salariuluieste egal cu al funcţiei anterioare.
    ART. 3
    (1) Mutarea la cerere se poate aproba, în măsura în care există fonduri cu această destinaţie în bugetul aprobat, dacă funcţionarul public cu statut special definitiv întruneşte cumulativ următoarele cerinţe:
    a) îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute în fişa postului în care solicită mutarea;
    b) are avizul de principiu al directorului unităţii unde este încadrat;
    c) are avizul de principiu al directorului unităţii unde solicită mutarea;
    d) are avizul conducerii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
    e) cererea de mutare este întemeiată şi motivată în toate situaţiile, fiind însoţită, după caz, de documente justificative.
    (2) Respingerea motivată a solicitării de mutare se comunică, la cerere, funcţionarului public cu statut special definitiv în cauză.
    ART. 4
    (1) În cazul în care există mai multe solicitări de mutare pentru aceeaşi funcţie, departajarea se va realiza de către o comisie, constituită, la nivelul unităţii la care se solicită mutarea, din director/director adjunct/şef structură din domeniul postului de activitate - preşedinte, 2 funcţionari publici cu statut special, din care unul din structura de resurse umane - membri.
    (2) Comisia prevăzută la alin. (1) va fi desemnată prin decizie a conducătorului unităţii şi va analiza solicitările de mutare, având în vedere şi următoarele criterii de departajare:
    a) experienţa profesională în domeniul de activitate al funcţiei pentru care se solicită mutarea:
    - se acordă câte două puncte pentru fiecare an întreg lucrat în domeniul de activitate al postului, în cadrul sistemului penitenciar;
    - fracţiile de an se calculează corespunzător cu rotunjire la o lună; se ignoră perioadele de sub o lună;
    - nu se iau în calcul perioadele în care solicitanţii se află în concedii fără plată;
    - vechimea se calculează la data analizei solicitărilor;
    b) calificativele obţinute la evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale pe ultimii 3 ani de activitate:
    - pentru fiecare calificativ obţinut la evaluarea performanţelor profesionale anuale, în ultimii 5 ani de activitate, se acordă puncte astfel: "Excepţional" - 2 puncte, "Foarte bun" - 1 punct, "Bun" - 0,50 puncte, iar calificativele "Satisfăcător" şi "Nesatisfăcător" nu se punctează;
    c) vechimea în sistemul administraţiei penitenciare:
    - se acordă câte un punct pentru fiecare an întreg, lucrat în cadrul sistemului penitenciar;
    - fracţiile de an se calculează corespunzător cu rotunjire la o lună; se ignoră perioadele de sub o lună;
    - nu se iau în calcul perioadele în care solicitanţii se află în concedii fără plată;
    - vechimea se calculează la data analizei solicitărilor;
    d) probleme familiale deosebite:
    - se acordă 3 puncte pentru solicitanţii care au probleme familiale deosebite, dovedite cu acte, altele decât cele prevăzute la lit. f);
    e) situaţia locativă a solicitanţilor:
    - se acordă 5 puncte pentru solicitanţi, în cazul în care prin mutare se diminuează sau se elimină cheltuielile cu decontarea chiriei ori a transportului la şi de la locul de muncă;
    f) reunirea familiei:
    - se acordă 5 puncte, în cazul în care soţul/soţia are locul de muncă şi/sau domiciliul în localitatea în care se solicită mutarea;
    g) starea disciplinară (sancţiuni disciplinare):
    - se scad 5 puncte din punctajul final al solicitanţilor care se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
    - se scad 5 puncte din punctajul final al solicitanţilor care sunt condamnaţi pentru săvârşirea de infracţiuni, menţinuţi în activitate conform Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare.
    (3) Punctajul final se stabileşte prin însumarea punctajelor acordate conform alin. (2), fiind acceptat solicitantul care are punctajul cel mai mare.
    (4) La punctaje egale are prioritate solicitantul cu punctaj superior la criteriul prevăzut la alin. (2) lit. a), iar în situaţia în care se menţine egalitatea are prioritate solicitantul cu punctaj superior la criteriul prevăzut la alin. (2) lit. c).
    (5) La analiza prevăzută la alin. (2) poate participa, în calitate de observator, câte un reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative la nivelul unităţii.
    ART. 5
    (1) Mutarea în interesul serviciului se realizează la propunerea motivată a unităţii şi/sau a structurii de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, unde urmează să se mute funcţionarul public cu statut special în cauză, cu acordul directorului unităţii unde acesta este încadrat.
    (2) Mutarea în interesul serviciului se poate aproba, în măsura în care există fonduri cu această destinaţie în bugetul aprobat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
    a) funcţionarul public cu statut special în cauză îndeplineşte condiţiile specifice prevăzute în fişa postului în care se propune mutarea;
    b) funcţionarul public cu statut special în cauză îşi exprimă acordul scris în acest sens.
    ART. 6
    În cazul mutării la Administraţia Naţională a Penitenciarelor este obligatoriu ca funcţionarii publici cu statut special să aibă o vechime de cel puţin un an într-o unitate penitenciară.
    ART. 7
    Actul administrativ de mutare se întocmeşte de către compartimentul cu atribuţii în acest sens, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane.

                                     --------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016